Feedback

Jaguar vrea să ne bage în priză: englezii au anunțat că lansează un model electric în maxim doi ani

Publicat Duminica, 27.03.2016
de Bogdan Mirică
Comenteaza 0
Jaguar vrea să ne bage în priză: englezii au anunțat că lansează un model electric în maxim doi ani - Poza 1
Jaguar a anunțat oficial că are planuri pentru introducerea unui model electric. Acesta ar urma să debuteze oficial în anul 2018.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Este din ce în ce mai clar că ne îndreptăm către o piață auto care va fi dominată de mașini electrice. Până și Jaguar a înțeles asta și promite să se conformeze. Potrivit oficialilor mărcii britanice, un vehicul cu zero emisii se află în curs de dezvoltare și ar urma să fie dezvăluit oficial în maxim doi ani.

Anunțul a fost făcut chiar de Ian Callum, în cadrul unui interviu acordat în cadrul Salonului Auto de la New York. ”Jaguar a pregătit o surpriză de proporții. Ea se va lansa în doi ani și nu va fi propulsată de un motor pe benzină. Mașina va fi pusă în mișcare de câțiva hamsteri”, a glumit Ian Callum.

Esential 2018 este anul în care ar urma să debuteze primul model electric Jaguar.
Jaguar a înregistrat recent numele I-Pace și I-Type, ceea ce înseamnă că am putea vedea versiuni electrice ale modelelor F-Pace și F-Type. Nu este exclusă nici varianta unui SUV mai mic decât F-Pace, botezat deja de presă E-Pace. Acesta ar urma să beneficieze, pe lângă motorizările convenționale, și de o versiune pur electrică.

Jaguar va arunca mai multă lumină asupra intențiilor sale abia în 2017, când va introduce un concept gata să anticipeze modelul electric de serie. 


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru