Feedback

Jeep va extinde gama de modele: americanii pregătesc un SUV cu șapte locuri în același segment cu Grand Cherokee

Publicat Luni, 11.03.2019
de Daniel Popescu
Comenteaza 0
Jeep va extinde gama de modele: americanii pregătesc un SUV cu șapte locuri în același segment cu Grand Cherokee - Poza 1
Jeep va lansa în acest an un SUV cu șapte locuri care va concura în același segment cu Grand Cherokee, însă nu a decis încă numele noului model.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Jeep se bucură în prezent de o creștere consistență a vânzărilor de pe piața europeană, după ce anul trecut a comercializat circa 165.000 de unități, comparativ cu cele 107.000 de unități din 2017.

Constructorul american vrea să profite cât mai mult de această perioadă prolifică și anunță că pregătește un nou SUV pentru acest an. Noul model va fi un SUV cu șapte locuri care va fi poziționat în același segment cu Grand Cherokee, prin care opțiunile clienților se vor diversifica.

"Este un Jeep cu trei rânduri de locuri, care din punct de vedere tehnic va fi în același segment cu Grand Cherokee. Aproximativ 60% din acest segment este format din modele cu trei rânduri, așa că până acum Grand Cherokee a jucat doar în 40% din segment. Noul model va deschide cealaltă parte a segmentului pentru noi", a declarat Mike Manley, CEO-ul Fiat-Chrysler.

De altfel, Jeep analizează posibilitatea ca noul SUV să preia numele Grand Cherokee, însă oficialii constructorului nu au luat încă o decizie finală.

"Vom avea de ales între Grand Cherokee și un nume diferit. Pentru mine Grand Cherokee este un simbol și acesta este motivul pentru care vorbesc despre noul model ca un Jeep cu trei rânduri. Grand Cherokee are o bază de clienți care îl apreciază pentru că are tracțiune spate, o postură impozantă și dimensiuni perfecte", a adăugat el.

De asemenea, europenii vor primi versiuni plug-in hybrid pentru Renegade și Compass, iar pick-up-ul Gladiator va ajunge pe Bătrânul Continent la începutul anului 2020. Între timp, Jeep va readuce pe piața americană SUV-ul de mari dimensiuni Grand Wagoneer, care a mai fost comercializat până în 1993.

Via Auto Express


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru