Drivetest Citroen C-Elysee (2012 - 2017)

1.6 HDi 99CP Man Exclusive
Citroen C-Elysee (2012 - 2017) zoom
de Sebastian Toma, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 01.09.2014
Reţeta simplităţii

Cel mai greu lucru pentru o echipă de ingineri şi designeri este să creeze o maşină accesibilă. Skoda şi Opel au propus, o vreme, păstrarea în producţie a unor modele care au fost înlocuite de generaţii noi (Octavia Tour şi Astra Classic), Peugeot şi Renault au făcut şi ei la fel (206+ şi Clio Campus), cărora li se tăiau elemente din lista de dotări opţionale, standard şi din opţiunile de motorizare.

Campionul absolut al maşinilor accesibile este Grupul Renault, care a reuşit să facă un model accesibil în 2004, sub forma lui Dacia Logan, pe care l-a dezvoltat într-o gamă completă alături de care a înregistrat succes după succes în Europa şi nu numai. Nici Logan nu a fost construit de la zero, folosind componente deja existente în gama Renault. Cu toate acestea partea de design şi elementele mecanice au trebuit să fie dezvoltate pe o planşă goală.

Citroen şi Peugeot au intrat şi ei în jocul berlinelor low-cost, cu C-Elysee şi 301. Aceştia încearcă să aplice reţeta simplificării unui model până la punctul în care devine aproape la fel de ieftin ca un Logan. Iar exact această reţetă este una periculoasă, pentru că poţi simplifica prea mult o maşină încât să devină spartană şi indezirabilă, sau o faci prea scumpă, dar se simte ieftină la anumite capitole.

C-Elysee mizează pe spaţiul interior, anumite motorizări economice şi un design mai îngrijit decât cel al primei generaţii Logan pentru a atrage clienţii care apelează la acest segment. Francezii au dorit să se distanţeze cumva de imaginea de low-cost, aşa că îl vând pe C-Elysee doar pe pieţele unde cred că ar avea succes. Franţa este exclusă.

Citroen C-Elysee (2012 - 2017)
1.6 HDi 99CP Man Exclusive

  • Pret de pornire 9.424 €
  • Pret model testat 16.234 €
  • Taxa auto 80 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Singura motorizare diesel din gama C-Elysee este un 1.6 HDi de 92 CP şi 230 Nm. Nu este cea mai puternică unitate din segment şi nu are nici cel mai mare cuplu, dar nu se face de ruşine atunci când comparăm fişele tehnice cu Seat Toledo 1.6 TDI, Skoda Rapid 1.6 TDI şi, desigur, Dacia Logan 1.5 dCi. Motorizarea este cuplată unei transmisii manuale cu cinci trepte, la fel cum au şi rivalii săi. Spre deosebire de modelele oferite de Skoda şi Seat, berlina franţuzească nu poate fi comandată cu transmisie automată.

Motorizarea şi transmisia din dotarea berlinei de la Citroen ne sunt familiare, deoarece cutia cu cinci trepte montată pe C-Elysee a mai fost utilizată în trecut de gama de compacte a francezilor. Până şi timoneria lungă, specifică modelelor PSA Peugeot-Citroen, este prezentă în cazul acestui model low-cost.

În timp ce motorizarea este o variantă îmbunătăţită a propulsorului 1.6 HDi folosit de ambele mărci ale concernului PSA în anii trecuţi, actualizat între timp pentru a respecta norma Euro 5. Bineînţeles, actualizarea nu aduce vreo îmbunătăţire în materie de rafinament, ci doar la nivelul cuplului maxim oferit, care este atins încă de la 1.750 rpm. Aşadar, în materie de rafinament, dieselul francezilor pierde în faţa unui 1.6 TDi de provenienţă germană.

Reprizele asigurate de acest model sunt rezonabile pentru nivelul de putere anunţat, C-Elysee fiind chiar sprinten în unele situaţii. Am fi dorit o îmbunătăţire a rafinamentului faţă de ceea ce oferă modelul, Dacia Logan având un diesel care vibrează mai puţin la turaţii joase şi la ralanti. Timoneria lungă opune o uşoară rezistenţă la schimbarea treptelor, dar aşa funcţionează aproape toate manualele create de concernul PSA pe care le-am încercat până acum.

Consum

Citroen C-Elysee 1.6 HDi anunţă un consum mixt de 4.3 litri la sută, valoare depăşită de Kia Rio 1.4 DSL, cu 4.1 litri la sută şi de Logan 1.5 dCi, care are un consum de 3.9 litri la sută. Pe următoarea poziţie stau la egalitate, cu 4.4 litri la sută, Seat Toledo 1.6 TDI şi Skoda Rapid 1.6 TDI. Fratele său de platformă, Peugeot 301, oferă aceeaşi valoare în compania aceleiaşi motorizări.

În cadrul testului nostru am înregistrat un consum urban de 6.4 litri la sută fără să ne străduim deloc, iar acesta scade sub 6% dacă abordăm un regim economic şi oprim aerul condiţionat. În regim extraurban, consumul afişat este de 4.4 litri la sută, pe când rularea pe autostradă la 130 km/h necesită urcarea la 2.750 rpm în treapta a cincea şi aduce de la sine un consum de 6.5 litri la sută.

Un sistem Start-Stop ar fi putut să facă minuni în mediul urban în ceea ce priveşte consumul de carburant, după cum ar fi fost şi cazul celei de-a şasea trepte, indisponibilă pentru oricare dintre modelele comparate mai sus.

Performanţe

Cel mai rapid model din comparaţia noastră este Skoda Rapid 1.6 TDI, cu un timp 0-100 km/h de 10.9 secunde şi o viteză maximă de 190 km/h. Pe locul doi vine Citroen C-Elysee 1.6 HDi, cu 11.2 secunde până la sută şi 180 km/h viteză maximă, loc împărţit cu fratele său de platformă, Peugeot 301. A treia poziţie îi revine lui Seat Toledo 1.6 TDI, cu 12 secunde până la sută şi 184 km/h viteză maximă. Dacia Logan 1.5 dCi în versiunea de 90 CP ocupă al patrulea loc al comparaţiei 12.4 secunde şi o viteză maximă de 167 km/h iar pe ultima poziţie se află Kia Rio Sedan, cu 14.2 secunde până la sută şi 172 km/h.

Pentru că niciunul dintre ele nu este vreun model de performanţă, timpul 0-100 km/h este foarte puţin relevant, în timp ce viteza maximă este aproape irelevantă în contextul unei maşini economice menite să ruleze pe şoselele nu foarte bune de pe pieţele emergente. 

Interior

Interiorul noului C-Elysee ne-a stârnit un amestec neobişnuit de emoţii. Pe de o parte, mi-am adus aminte de habitaclurile atent realizate ale celorlalte modele mai mari din gamă şi îmi ridicasem aşteptările, iar pe de alta, am fost impresionat de spaţiul asigurat şi de formele desenate de francezi.

Bordul este făcut dintr-un material dur, dar arată mai bine decât planşa din dotarea lui Logan în ceea ce priveşte forma sa. Volanul are şi el un finisaj plăcut, după cum este şi cazul nucii schimbătorului de viteze şi al levierului frânei de mână. Scaunele frontale par să ofere o susţinere laterală superioară celei asigurate de Logan. Cu toate acestea, se simte că francezii s-au chinuit să facă maşina asta cât mai ieftină şi remarcăm utilizarea de componente din banca de organe a concernului. La prima impresie, doar planşa de bord este nouă, în timp ce restul elementelor îţi dau senzaţia de deja-vu şi totul se termină la aspectul ceasurilor de bord, care nu sunt foarte moderne.

Logan vine cu mai multe spaţii de depozitare, iar rivalii de la Skoda şi Seat prezintă o grafică interioară mai bună, cu inspiraţie germană, alături de mai multă atenţie la finisaje, cu toate că nici materialele acestora nu sunt perfecte.

În stilul caracteristic, Citroen a amestecat din nou butoanele şi comenzile astfel încât să te încurci puţin înainte de acomodare. Butonul central de pe comanda sistemului audio schimbă manual frecvenţa, pe când volumul este un buton fizic abia vizibil, în stânga rotiţei respective. În plus, dacă vrei să porneşti sau să opreşti sistemul audio, trebuie să găseşti butonul specific On/Off, nu merge prin apăsarea rotiţei, lucru care funcţionează, dar nu are niciun efect. Comanda oglinzilor laterale este undeva la genunchiul stâng al şoferului, dar să spunem că nu este o problemă aşa de mare dacă nu schimbaţi des locul la volan.

Geamurile electrice sunt comandate de pe consola centrală, iar butoanele acestora sunt montate pe un suport care arată a plafoniera lui DS5, dar vopsită în negru şi finsată mai dur. Între butoane se află singurul suport de pahar oferit locurilor din faţă. 

Am apreciat sistemul de climatizare manual, care vine cu un afişaj digital, pentru a seduce uşor clientul şi a spori senzaţia de bord tehnologizat.

Spaţiul interior este generos pentru toţi cei cinci pasageri. Buzunarele portierelor sunt singurele spaţii de depozitare generoase de la bord şi au şi suporturi de sticle de toate mărimile. Pe locurile din spate încap trei adulţi, iar în portbagaj intră aproximativ 506 litri. Este mai mult decât în cazul lui Rio sedan, însă mai puţin decât în cazul rivalilor Logan, Toledo şi Rapid.

Preţ de achiziţie

Gama C-Elysee de la Citroen pleacă de la 9.400 de euro pe piaţa din România. Pentru un diesel, singurul din ofertă, importatorul le cere clienţilor puţin peste 12.000 de euro cu toate taxele, preţ aferent nivelului de echipare Seduction. Exemplarul testat de noi aparţine echipării de top, Exclusive, iar dotările opţionale adăugate i-au ridicat preţul de listă la 16.200 de euro. Faţă de Exclusive, exemplarul testat avea scaune faţă încălzite (un singur nivel), jante din aliaj de 16 inch, senzori de parcare spate şi vopsea metalizată. Fratele său de platformă, Peugeot 301, are preţuri similare pentru o versiune diesel comparabilă.

Echiparea de top a modelelor rivale este mai ieftină pentru Dacia Logan 1.5 dCi şi Kia Rio 1.4 DSL, dar nu şi pentru Seat Toledo şi Skoda Rapid. Tocmai partea de echipare este avantajul lui Logan, care poate primi mai multe dotări decât aceste modele la un preţ total de achiziţie mai mic decât valorile menţionate mai sus. Logan poate fi echipat cu tempomat, limitator de viteză, scaune faţă încălzite şi sistem de navigaţie la un preţ mai bun decât al competitorilor în echiparea de top şi cu motorizare diesel comparabilă, echipări care nu includ aceste elemente, după cum este şi uşor de inituit în acest segment.

Dacă nu aveţi mai mult de 12.000-13.000 de euro, Logan este cea mai bună alegere. Dacă aveţi peste 15.000 de euro şi vreţi o maşină din acest segment, are sens să mergeţi şi în showroom-urile mărcilor rivale pentru a vedea maşinile pe viu, pentru a decide dacă vreţi ceva mai scump decât Logan sau nu, pentru că modelul din Mioveni este extrem de competitiv chiar şi când vorbim despre versiunea echipată cu toate dotările posibile.

Siguranţă

Citroen a încercat să ofere un nivel de protecţie superior în interiorul noului C-Elysee şi le-ar fi reuşit dacă ar fi fost testat înainte de standardele de siguranţă aplicate în prezent. Francezii oferă până la patru airbaguri (două frontale, două laterale), EBS şi EBD, precum şi un sistem ESP.

EuroNCAP a testat în 2014 modelul francez, iar rezultatul obţinut a fost de trei stele de siguranţă, conform noilor criterii ale organizaţiei.

Ţinută de drum

Citroen a conştientizat că cei care se îndreaptă către segmentul sedanurilor mici îşi doresc confort, nu sportivitate. Aşa că a încercat să se achite de această cerinţă cu un buget cât mai mic, deci adio "Hydractive" şi salut "bare trase cu traversă deformabilă". Asta înseamnă o suspensie spate cu o punte nu tocmai modernă, în caz că nu aţi recepţionat mesajul ascuns în fraza precedentă.

Pentru a răspunde drumurilor proaste întâlnite pe cei patru milioane de kilometri parcurşi în total de prototipurile francezilor, aceştia au răspuns cu o suspensie foarte relaxată, cu arcuri şi amortizoare moi. Din princina acestei configuraţii, maşina filtrează bine gropile şi denivelările, dar comportamentul pe drum virajat lasă de dorit chiar şi când nu abordăm un tempo mai ridicat. Direcţia nu excelează nici ea în precizie, fiind la egal cu cea a lui Logan sau superioară în rare momente.

Asta înseamnă că sistemul ESP intră în acţiune destul de des când abordăm un stil de rulare mai rapid. 

Împreună cu direcţia moale şi suspensia care pare să fie făcută din croissante cu unt, maşina nu-ţi dă prea multă încredere pe şosea şi este o reală provocare să o conduci într-un tempo susţinut, pentru că ai de a face ba cu subvirare, ba cu supravirare.

Sistemul de frânare nu este nici el tocmai impresionant, pedala fiind mai moale la apăsare decât la celelalte modele din segment pe care le-am încercat. C-Elysee este genul de model care nu se simte bine atunci când este condus într-un regim dinamic, până şi Logan II fiind mai plăcut în această situaţie decât berlina franţuzească.

Aşadar, la capitolul confort, situaţia este în favoarea modelului franţuzesc atunci când în balanţă aşezăm şi Logan.

Vizibilitate

La capitolul vizibilitate, berlina încearcă să îl ajute pe cel de la volan cu o lunetă generoasă. Sigur, forma montanţilor A şi C deranjează la virajele strânse la stânga (nu mult) şi la ieşirea din parcarea în spic.

La parcările paralele şi cu spatele, şoferul este ajutat de un pachet de senzori spate, care suplinesc oglinzile laterale mici şi pe cea retrovizoare, cu dimensiuni la fel de reduse. Cât despre oglinda centrală, dacă era cu câţiva milimetri mai mare, cuprindea intregral luneta, cu toate că acoperirea existentă este suficientă.

Tehnologie

Din punct de vedere tehnologic, Citroen C-Elysee nu vine cu inovaţii,  deci se dezice de trendul celorlalte modele de-ale mărcii, care au adus multe inovaţii de-a lungul timpului. Nici nu ne puteam aştepta la artificii de la un model de buget, ci doar la strictul necesar şi la un pic în plus pentru confortul şoferului şi al pasagerilor.

Avem un sistem audio cu un sunet decent, care nu distorsionează până nu trecem de 2/3 din capacitatea sa, un sistem de climatizare care îşi face treaba, un pachet de senzori de lumină şi de parcare şi comenzi pe coloana de direcţie. Acestea din urmă pot include şi funcţiile de tempomat/limitator de viteză, pe lângă comanda unităţii audio. Comanda respectivă nu este plasată foarte bine, fiind în linie cu contactul, existând riscul ca un şofer grăbit să încerce să pornească motorul cu comanda respectivă, nu cu cheia (care are aproape aceeaşi formă, dar alt finisaj, atunci când este introdusă în contact.

Din păcate pentru C-Elysee, Logan vine cu mai multe dotări opţionale, putând fi comandat chiar şi cu ecran tactil şi navigaţie.

Design

Când vine vorba despre un sedan de buget, designul nu cade pe locul al doilea. Cade chiar pe ultimul loc. Cu toate acestea, el nu poate fi neglijat, motiv pentru care Citroen a căutat să scoată maximum din linii simple. În fond, acesta este singurul artificiu care-i rămâne designerului în lista de posibilităţi.

A fost aplicată filozofia Citroen în cea mai temperată formă, ceea ce înseamnă că până şi C1 cel nou arată mai elegant. Blocurile optice frontale şi posterioare sunt simpliste, dar parcă sunt mai frumoase decât ale lui Logan, cel puţin dacă ne referim la faruri. Per ansamblu, maşina nu arată deloc rău, fiind la egal cu Rapid/Toledo, cele mai reuşite modele din segment.

Nu ne-a placut

  • Calitatea şi finisajul unor materiale nu impresionează
  • Lista de opţionale dezamăgitoare
  • Antifonarea putea fi mai atent realizată
  • Suspensia penalizează orice gând sportiv din mintea şoferului
  • Anumite detalii lasă impresia că inginerii au exagerat cu reducerea de costuri
Date tehnice - Citroen C-Elysee (2012 - 2017) 1.6 HDi 99CP Man Exclusive
Combustibil
Diesel
Nr. usi
4
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1560
Lungime mm
4427
Putere maxima CP (rpm)
99 (3750)
Latime mm
1748
Cuplu maxim Nm (rpm)
254 (1750)
Inaltime mm
1466
Viteza maxima km/h
183
Greutate kg
1165
Acceleratie 0-100 km/h s
10.8
Ampatament mm
2652
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
50
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
506
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Citroen C-Elysee (2012 - 2017)

Ultimele teste

Comentarii (32)

  • arhitect
    pe cand un drive test cu C4 Grand Picasso (finalista / locul 4 la Car of the year 2014 ) ?
    13 3
  • deci in concluzie se merita mai mult un seat toledo 1.6tdi. oricum seat ofera un discount mare la masini noi ceea ce bate la pret citroen/peugeot
    10 20
  • 12000 - 13000 euro pentru Logan? Sa fim seriosi!
    9 21
  • aha
    aflam din acest articol ca mai marii citroenadei sunt sinucigasi, ei NU vand c-elysee fix unde are logan succes mai mare
    15 5
  • batrinu
    ati fost prea diplomati in criticarea acestei masini
    18 8
  • nici peugeot nu vinde 301 in fr
    sunt batuti in cap
    17 3
  • c-elysee asta imi pare doar un logan mai bine finisat, putin mai rafinat, dar cu 4000 eur mai scump in versiunile de top (12k logan vs 16k pejo)
    personal, nu cred ca merita, mai ales la noi in RO unde intretinerea unui logan cu siguranta ar fi mai ieftina.
    20 4
  • Suleyman Cunoscatoru
    Nu vand in Franta deoarece ei au alte modele destinate acolo: C3, 208, etc. Pt cine vrea o limuzina isi ia un 508 sau un C5. Doar noi vrem limuzine ca ni se par masini de ,,lux" si inca avem imaginea lasata de Dacia 1300 care era limuzina in 90% din cazuri.
    Dupa cum vezi toate sedanurile mai slabe sunt fabricate si produse pentru piata de Est. Megane Sedan (Turcia), Fiat Albea, Renault Fluence, si multe alte masini pe care le gasesti doar in piata din Rusia. Inclusiv Hyundai Elantra 1.6 parca.
    18 4
  • E un pic fortat sa comparam C-Elysee si 301 cu Logan-ul. Concurentii lor directi sunt Rio, Rapid si defunctul Aveo. Toate trei au dotari mai bune (o paleta mult mai larga), ergonomie mai buna (inclusiv butoane pe volan). Rapid si Aveo au portbagaje comparative (cel de pe Rapid e chiar mai mare), Rio avand un portbagaj mult mai mic.. Rapid beneficiaza de asemenea de o paleta mai larga de motorizari iar Aveo avea o motorizare mai mica, de 1.3 din care scotea mai multi cai, mai precis 95. Cei trei amintiti de mine au 5 stele la EuroNcap in timp ce frantuzoaicele doar trei...

    In final fiecare isi ia ce-i place, insa eu cred ca ergonomia si siguranta sunt foarte importanta in 2014 si modelele frantuzesti din aceasta familie puncteaza negativ la aceste capitole.
    13 15
  • Suleyman Cunoscatoru
    @Andy: ...

    "Concurentii lor directi sunt Rio, Rapid si defunctul Aveo. Toate trei au dotari mai bune (o paleta mult mai larga)"
    -cu noua editie logan are si clima automata pe langa dotarile pe care le stie deja toata lumea.

    ''ergonomie mai buna (inclusiv butoane pe volan)''
    - si loganul are butoane pe volan

    Portbagajul loganului este mare si suficient.

    "Rapid beneficiaza de asemenea de o paleta mai larga de motorizari"
    -Rapid are 1.2htp, 1.2tsi si 1.4tsi si 1.6tdi, loganul are 1.2mpi, 0.9tce, 1.5dci, deci ce paleta mai larga de motorizari ?

    Loganul are 4 stele la fel ca noul Sandero. Si daca a luat peste 3 stele inseamna ca este destul de sigur si depinde si de tipul accidentului (speram sa nu avem niciunul dintre noi)

    Si nu uita sa compari pretul lor vs cel al frantuzioaicelor.
    14 3
  • @Suleyman Logan-ul nu are volan incalzit, camera pt marsarier, trapa electrica, scaune incalzite etc (am dat cateva exemple pe care masinile enumerate de mine le au). Asta inseamna paleta larga nu faptul ca la o editie aniversara au pus clima pe ea (de fapt e un Symbol). Logan-ul are cateva butoane pe volan lipsind cc-ul si limitatorul de viteza, handsfree-ul etc.

    Motoarele Loganului au cam aceleasi puteri in timp ce la ceilalti sunt diferente mari. Iti dau exemplul Aveo-ului: 1.2 86 cp,1.4 100 cp, 1.6 115 cp, 1.3 75 cp si 1.3 95 cp. La Rapid le vezi inca pe site ca nu e retras ca Chevrolet. Deci paleta e mai interesant la ceilalti vs. Logan.

    Am comparat cu Logan-ul doar de amorul artei pt ca te invit sa te urci in Rio si in Rapid (in Aveo nu mai ai unde) sa compari confortul si materialele folosite vs. Logan. Diferentele de pret se simt cum de altfel e si normal sa se simta.
    13 14
  • Azazel
    Un motiv in plus pentru care aceasta masina ar renta mai mult decat un Logan ar fi faptul ca este construit pe platforma lui 208, care este una dintre cele mai bune din lume la ora actuala. Nu stiu insa daca totusi diferenta de vreo 3000 de euro (cel putin) chiar merita. pentru ca vorbim de segmentul low cost, unde chiar si 1000 sau 2000 de euro in plus conteaza si se simt. Adica poti sa ramai fara clienti. In rest mie masina mi se pare ok, e ceva mai buna ca tinuta de drum sau confort fata de Logan. Ah, in plus are si caroserie galvarizata si un diesel mai bun. Deci uite ca pana la urma... poate ca ar renta.
    13 10
  • @Azazel Dacia e singurul producator din segmentul low-cost. Renault, Skoda, Hyundai, Kia, Chevrolet sunt de volum-buget. Opel, VW, Peugeot, Citroen sunt producatori de volum. Tripleta germana, Lexus etc sunt producatori premium. Am facut o paranteza pentru ca vad ca multi incurca segmentele intre ele...
    12 8
  • (hono)lulu, scoate o roata (reliant) si e mai ieftina
    5 1
  • Suleyman Cunoscatoru
    @Andy: Volan incalzit avea doar Chevrolet, fiecare dintre ele are cate un ,,must have" cu care prostimea de rand adica eu si restul care suntem eventuali posesori sa ne putem mandrii la vecinu care si-o adus un sh din jermania si sa ne putem lauda ca el nu are, astfel sa ne determine sa cumparam si masini noi.

    Bine, motorizarile lui Aveo erau super performante, dar ai uitat sa folosesti cuvantul FIABILITATE ! Exista Aveo din 2008 cumparat de nou la 1900euro. Un prieten si-a luat. Au niste motoare foarte slabe. Nu poti sa compari cu arhaicele motoare de pe vechiul logan 1.4, 1.6 cu 8v sau cele cu 16v, ca sunt niste motorizari foarte fiabile care trec usor 300.000km, si puteti vedea cazuri si cu peste 400.000. Eu am mers cu unul care avea +500.000km. Nu-mi venea sa cred.
    Pe de alta parte motorul dci de pe Logan este un motor foarte economic si totodata destul de fiabil (a avut unele probleme cand l-au lansat), dar modelele euro 5 deja nu mai au aceste probleme. Si sa nu uitam ca sa pus si pe A si B-class acest motor cu managementul lui putin modificat desigur.
    Si sa nu uitam diferenta de pret de cateva mii fata de concurenta, iar concurenta nu reflecta acele cateva mii in materiale mult mai bune la interior sau alte chestii minore dar de mare efect. La noul model a fost imbunatatita si insonorizarea si cutia este facuta pt drumuri lungi, astfel ca la viteze mari in treapta 5-a pastreaza un nivel de turatie destul de scazut fata de primul model. Eu am avut primul model 4-5 ani si doar un led am avut ars si l-am folosit pe autostrada, pe drumuri foriestiere, pe drumuri foarte rele in viteza, a mers si subturat, a mers si cu 6000rpm, a consumat si 4,7%, si 7% mediu, a vazut si benzina cu ulei in ea si a dat putin in nas, dar masina nu are nici o problema. Este vorba de motor pe benzina. Nu stiu daca un chevrolet ar fi rezistat la atata tortura si poti vedea problemele cu motoare schimbate si pe forumul lor. Cunosc si eu posesori de Aveo care au avut probleme. Singura problema a loganului este tabla care oricum nici in celelalte nu este calitativa, dar asta se intampla si in masini de ,,firma" deoarece suntem o societate de consum.
    Peugeot 301 si C-elysee poate avea tabla galvanizata ca tot degeaba, tot slaba este. Este model low-cost si nu se compara la calitate cu 508 de exemplu. Si loganul este construit pe platforma lui Clio care este o masina buna. Asta nu conteaza, ca platforma nu te ajuta la nimic, poate fi si de la VW MBQ5 parca ii zice. Important este sa iti faci treaba cu masina in acest buget.
    In rest va doresc sa nu aveti parte de masini low-cost si sa va permiteti masini numai de la Lexus in sus.
    Gama low-cost este la fel, doar ca difera anumite amanunturi. Sa nu uitam si de celebrul 1.2tsi de la Toledo si Rapid care are ori probleme cu distributia si chiar dupa schimbarea ei da din nou aceleasi semne dupa cativa km si trebuie schimbata din nou, deoarece a fost prost proiectata, iar acuma de cand cu Golf 7, s-a trecut pe distributie pe lant. Sau au existat cazuri cu 1.2tsi cand trebuia schimbat motorul. De asta ce zici ? Dai cateva mii in plus si iti schimbi motorul ? Ca sa nu mai vorbesc si de 1.6tdi care are probleme cu EGR si DPF.
    Am uitat sa precizez ca Loganul are si modul eco disponibil. Editia aia limitata este tot logan, deci poti zice ca este Symbol ca are sigla Dacia.
    Dar daca ar fi sa imi mai cumpar Dacia, pentru moment as zice PAS si as cumpara altceva, insa eu am fost foarte multumit de masina si poate pe viitor mi-ar placea un Sandero. Insa cu totii tindem spre un S-class. Fiecare isi cumpara masina pt nevoile lui si orice masina are plusuri sau minusuri, avantaje sau dezavantaje, important este sa ne satisfaca nevoile pe care le avem si sa ajungem cu bine la destinatie. Drumuri bune va doresc si poate se mai lumineaza unii si afla ca nu se mai construiesc autostrazi fiindca s-au amanat pt 2027, iar acciza pt autostrada bagata in combustibili ramane, ea nu se amana, au zis ca vor lasa pt viitorul guvern sa faca autostrazi. Ei vor umplea cate o groapa si cam atat.
    13 0
  • Florin
    Si pe o caruta poti sa pui scaune incalzite :) dar asta nu inseamna ca e masina sau ca merita asa un pret. La testul lui Buhnici cand a inchis portbagajul a sunat exact ca la Dacia 1310 deci/.
    Oricum fiecare face ce doreste cu banii sai.
    O zi faina.
    9 0
  • @lorinczi.thomas
    1.pentru o masina fabricata in Romania cu costurile de rigoare Logan este foarte scumpa! Cand muncitorii de la Dacia vor avea salarii ca ale celor care fabrica acest Citroen poate am sa iti dau dreptate. E adevarat, diferenta e in buzunarul Renault.
    2. Motorul 1.6 HDI este cu muuuult peste 1.5 dci de la logan si asta conteaza f mult, restul de scaune incalzite, plastice si alte fonfleuri sunt apanajul celor care nu isi cumpara masini low cost.
    3. Daca te duci sa negociezi la show roomuri s-ar putea ca un citroen c-elysee cu motor 1.6 HDI (16000 eur pret de catalog) sa-l iei mai ieftin decat un Logan cu motor 1.5 dci (13000 euro pret de catalog).
    10 5
  • si inca ceva roata si volanul nu pot fi scoase pentru ca la logan fac parte din dotarile standard de lista!!!!
    5 2
  • rotila
    autorul este nemultumit de tinuta de drum.
    sa-l credem pe el sau pe muller si lopez?
    4 7
  • m-a tentat acest model (si fratele 301) crezand in primul rand ca banii in plus se vor regasi in siguranta fata de logan. de aia am fost foarte surprins cand am vazut rezultatele de la EuroNCAP, chiar nu ma asteptam ca sandero sa le depaseasca pe ambele. Citron are adulti (71), copii (75), pietoni (54), sisteme de siguranta (33%), pe cand Sandero are 80, 79, 57, 55. Nu e mare diferenta, dar tot e aiurea ca modelul mai ieftin sa fie si mai sigur, macar in teorie
    11 0
  • Logan Laureate 1.5 90 CP costa 11.500, da?
    Sa se auda pina in Honolulu.
    Si daca "muuult peste" inseamna 10 Nm si 2 cai ai Citroen/Peugeot atunci cit conteaza diferenta de pret la achizitie, revizii si consumabile, net favorabile Loganului?
    Sint de acord ca Loganul aduce multi bani Renault, insa este evident ca il vor vinde la pretul maxim la care poate fi competitiv in Europa de Vest. La fel cum de exemplu face VW cu Skoda, mentinind niste preturi mult prea mari, la care insa masinile se vind inca.
    Oricit ne-am plinge noi.
    9 0
  • @Suleyman Omule, eu vorbeam strict de modelele noi, adica Rio si Aveo de ultima generatie, Rapid (care e model nou) si Logan 2, C-Elysee si 301 (de asemenea modele noi). Rio-ul nou si Aveo-ul noi sunt mult peste generatiile pe care le-au inlocuit si aici vorbim de la motorizari pana la dotari, confort si finisari. Probleme cu motorul sincer n-am auzit la nimeni din cercul meu atata timp cat vorbim de motorizari pe benzina aspirate, fie ele germane, japoneze sau coreene. Am auzit intr-adevar de probleme la diesel-uri. Acum tine si de noroc. Pe orice forum (inclusiv pe cele ale marcilor premiuim) ai sa vezi de la probleme mecanice si electrice, la cele cu calitatea vopselii. Producatorii se grabesc in general sa lanseze noi produse care in primii ani vin uneori cu boli ale copilariei. Orice masina cumparata la lansare e un risc. Insa de aia exista garantie (acum cam toti producatorii au 5 ani). Daca tu crezi ca masinile sunt facute sa mai tina 10-15 ani fara nicio reparatie mai costisitoare, te inseli. Logan-ul e o masina simpla, e fiabila pentru ca nu are atata electronica, senzori, soft si alte bunatatii pe care le ofera modelele mai scumpe, insa nici nu se poate lauda cu confort, antifonarea e slaba, iar dotarile sunt mai ca acum 10 ani. Cand dai mai putin pe un produs ai mai putin fata de produsele mai scumpe. E valabil in orice domeniu, nu numai in cel auto iar cei care-si fac iluzii ca unele masini sunt mai scumpe doar de amorul artei si pentru snobi sau ca au alt semn lipit pe capota se insala amarnic. sau se imbata cu apa rece.
    4 2
  • @kap - cand spun muult evident ca nu ma refer la 10 sau 2 cai Nm, ci la fiabilitate - adica durata de viata PROBATA a acestui mortor - cine a avut Peugeot sau Citroen cu acest motor poate spune la fel cum poate spune si cine a avut Renault cu motor 1.5 dci. Bineinteles daca au fost alimentate de la peco (adica in aceleasi conditii) nu de la coltul strazii cu motorina de ocazie.
    4 2
  • @lorinczi.thomas - Peugeot si Citroen nu vand aceste masini in Franta si in general in occident pentru ca se respecta ca marca , asa cum face si Renault. Acestea nu au inca o marca low cost cu care sa iasa pe piata occidentala. Cate Loganuri cu romburi de la Renault ai vazut in occident? in schinb ai sa vezi o gramada in America de Sud acolo unde probabil ca vei gasi si 301 si C-Elysee. Chestia asta cred ca s-a mai discutat pe aici.
    4 1
  • "mortor", sper ca nu ai zis intentionat ;)
    Nu spun ca HDI-urile nu sint bune, dar hai sa nu ignoram taxiurile care ating sute de mii de km de gropi prin orasele noastre in niste conditii de utilizare si intretinere macar "speciale". cred ca motoarele de pe Logan au fost probate destul si pe Renault si pe Dacia ca sa nu aiba nimeni surprize. Daca ziceai ca nu esti convins de TCe 90 te intelegeam, dar asa nu e cazul...
    5 2
  • Suleyman Cunoscatoru
    @Andy: Se pare ca nu ai condus noul logan sa vezi ca este mult mai bine antifonat si are materiale mai bune la interior. Sa nu-mi zici ca doar loganul este o masina simpla si Aveo pute de cata electronica are in ea... ca nu are sisteme CAN-BUS ca un S-CLASSE.
    Pentru mine fiecare va luati ce doriti, iar eu imi iau pentru necesitatile mele si cel mai important dupa bunzunarul meu. Nu sunt fan Logan si nici nu voi fi sau a oricarei masini low-cost.

    @Kap: Din nefericire/fericire 0.9tce inca nu are nici o problema, iar 1.2tsi are un articol special creat pe alt site despre problemele lui, in afara de cele pe care le puteti vedea pe forumuri. :))
    8 1
  • Acesta masina are in principiu avantajele ei clare fata de Logan, precum caroseria galvarizara, tinut de drum mai buna, confot mai bun , senzatia de calitate mai perceptibila, ergonomia mai buna.. lumina in torpedou sau valoarea mai buna la revanzare + O PLATFOMA TEHNICA (MULT) MAI BUNA. De cred asta? Este comentariul meu despre care buhnici spune ca este excelent... ca sa mai scriu eu inca o data aici:

    http://www.buhnici.ro/2014/04/08/video-peugeot-301-logan/comment-page-2/#comments
    Comentariul user-ului Laurentiu, 11.01 pm, 9 aprilie.

    dezavantaje: pret mai mare si intretinere mai scumpa.
    9 0
  • Cristi
    @Kap, daca vei merge in Germania sau Italia vei vedea ca acolo taxiurile lor nu sunt Dacii Logan, sunt Ford, Fiat, Opel sau VW TDI, Multijet respectiv HDI (intentionat nu am spus TDCI) care ce crezi: si ele au le fel de multe sute de mii de km, precum Loganurile taxi de la noi. Care apropo, in peste 90% din cazuri nu sunt DCI-uril Te-ai intrebat de ce? Si nu ma lua ca sunt mai rentabile comparativ cu benzinarele. Crezi tu ca le-au convenit taximetristilor sa le treaca pe GPL si sa aiba o ditamai butelia in portbagaj si sa pierzi din clienti ca nu ai tot spatiul la dispozitie? Oricat ai incerca sa spui, ca fiabilitate DCI-urile sunt unele dintre cele mai slabe diesel-uri din Europa. Ca fiabilitate ma refer. Daca insa ne referim la consum sau rafinament DCI-urile sunt dupa parerea mea peste HDI. Eu am avut Megane 2 DCI 2006... un motor silentios si care consuma f putin. dar la 70000 de km mi-a picat pompa de injectie. Cu tot cu reparatii depasea 1000 de euro. Am carpit-o si am vandut masina. A fost prima si ultima data cand am zis ca imi mai iau ceva facut de Renault. Pe de alta parte un Golf V pe vremea aia era cu 3000 de euro mai scump si nu aveam atatia bani. Mai ieftin decat Renault doar la coreeni am gasit si nu am vrut Hyundai sau Kia. Depa ce am vandut Meganeul 2 mi-am luat Focus 2 TDCI, cu 140 000 de km. Am ajuns la 190 000 de km si la motor sau cutie nu am umblat. Dar la rece si mai ales iarna, renault parca se auzea mai frumos... era mai silentios si nu prea tremura caroseria ca la Ford.
    8 4
  • O Skoda Rapid, in versiunea Elegance, cu 1.6 TDI 105 cp, dupa negocierea cu dealerul, o cumperi cu maxim pretul afisat aici pt acest Citroen. Trebuie sa mai explic ca 2+2=4? :)
    2 3
  • daca aveti prieteni ADEVARATi la service mergeti va rog la ei si intrebati-i ce masini merita dpdv motor+cutie....veti afla ca hdi nu se strica sa ramai cu ea in drum pe cand tdi se strica si RAMAI cu ea in drum...asta conteaza daca tu cauti un diesel
    2 0
  • Grigore
    Cred ca dintre masinile enumerate mai sus,as alege un B Max
    2 0
  • ANONIMUS
    Dati-va cu parerea. Eu am un citroen C elysse 1.6 HDI 92 CP Exclusiv si am cu el deja 86000 km. nu am avut nici o problema cu el (cum se spune apa/paie/si batie) este exelent la condus, si nu in ultimul rand la consumul de motorina. Pt o familie cu un bucet mediu este excelent.
    -consum urban 5,2 litri trafic Constanta
    - consum extra urban (atostrada) 130 km/h (2700 r/m) 5,7 litri ; 160 km/h 6-6,2 litri
    Este frumoasa ,incapatoare, foarte silentioasa in comparatie cu alte diesele, reviziile eftine (max 450 lei cu manopera) si nu -l poti compara cu alte marci mai scumpe si de top.
    Si nu uitati un lucru motoarele frantuzesti sunt foarte fiabile in timp iar intretinerea se face cu costuri mici.
    Spor la cumparat si condus masini
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru