Drivetest Citroen C4 X

1.2 PureTech 130 S&S Shine EAT8
Citroen C4 X zoom
de Lestyan Bela, Foto: Ciprian Mihai
Joi, 25.03.2021
Curajul de a fi diferit

Citroen C4 și-a început viața în 2004, ca un hatchback de oraș de clasă compactă. A cucerit lumea prin designul său franțuzesc, nonconformist, cu linii și forme neobișnuite. Să nu uităm de simbolicul volan cu parte centrală fixă. Dacă francezii se pricep la ceva (în afară de baghete de pâine și croissante), ei se pricep la construit mașini de curajoase.

Cu toții știm de clasicul DS, o mașină care a uluit pe toată lumea și își merită locul în cărțile de istorie auto. Putem spune că nici C4 nu a fost departe, mai ales că varianta sa coupe a impresionat la acea vreme prin curajul estetic.

După succesul lui C4 și după ce au văzut popularitatea în creștere a segmentului compact, Citroen a decis să ducă povestea mai departe. Compania a oferit varianta sedan și, nu în ultimul rând, varianta Picasso: o mașină special concepută pentru familie. Cu anii, au mai venit și C4 Aircross, cu un aer de crossover, și C4 Cactus. Cel din urmă a surprins prin elementele de plastic cu rol de protecție pentru caroserie.

Acum, rețeta a fost îmbunătățită și adaptată. Prezentată publicului în 2020, noua generație a lui C4 vine cu o nouă înfățisare. Hatchback-ul s-a transformat într-un crossover. Astfel, francezii se adaptează cererii în creștere pentru SUV-uri de oraș.

Citroen nu a uitat însă de tradiția modelelor anterioare: curajul estetic. Prin urmare, și noul C4 este complet diferit de tot ce vedem în segment.

PREZENTAREA VIDEO A MODELULUI

Citroen C4 X
1.2 PureTech 130 S&S Shine EAT8

  • Pret de pornire 17900 €
  • Pret model testat 24862 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

În ciuda faptului că noul C4 este cu aproximativ 100 de kilograme mai greu decât predecesorul său, gama de motorizări a fost supusă trendului de downsizing. Toate motoarele pe benzină sunt de 1.2 litri, cu trei cilindri, turbo. Modelul nostru de test a fost echipat cu versiunea intermediară de 130 de cai putere, cuplat la o cutie automată cu opt rapoarte. Standard, această versiune este disponibilă cu transmisie manulă în șase trepte.

Motorul este suficient de sprinten. Mașina îți oferă siguranță în depășiri și nu se simte deloc submotorizată. Aici ajută și valoarea cuplului, care ajunge la 230 Nm pe la 1750 de rotații. Ai la dispoziție trei moduri de rulare (Eco, Normal și Sport). E lesne de înțeles care imprimă mai multă dinamică, însă trebuie să știți că vor exista momente când mașina va rupe aderența (pe asfalt umed).

Pedala de accelerație are o sensibilitate scăzută în modul Normal, iar șoferul este nevoit să o apese destul de puternic. Totul se schimbă în modul Sport. Pedala are o reacție radical diferită, mult mai spontană și chiar trezește la viață mașina.

Nu este un agregat zgomotos în regim de condus nomal. Antifonarea la ralanti este bună. Însă, nu lipsește sunetul specific atunci când ajungi la turații înalte (dincolo de 4000 rpm).

Apar unele probleme când vine vorba de vibrații. Datorită dispunerii în trei cilindri, propulsorul este mai greu de echilibrat. Asta ne aduce vibrații la pornirea, respectiv oprirea acestuia. Adică atunci când sistemul start-stop își intră în drepturi.

Pentru cei care consideră că nu au nevoie de prea multă putere pentru a circula prin oraș, se poate opta pentru versiunea de bază de doar 100 de cai putere, disponibilă exclusiv cu o transmisie manuală în șase rapoarte. Versiunea cea mai puternică oferă 155 de cai putere și dispune exclusiv de o transmisie automată.

Pentru doritorii de motoare Diesel, există un agregat de 1.5 litri, în patru cilindri, turbo, disponibil în două versiuni: 110 sau 130 de cai putere. De asemenea, noul C4 poate fi comandat și ca mașină 100% electrică. Denumit e-C4, SUV-ul electric are 134 de cai putere și o autonomie de 350 de kilometri, datorată unei baterii de 50 kWh.

Consum

Citroen s-a asigurat că și cei care vor alege un motor pe benzină nu vor avea probleme cu valorile de consum. Francezii susțin că C4 că are un consum mixt de 5.4 litri/100 km. 

Bineînțeles, în realitate lucrurile stau diferit. Pe parcursul testului nostru, SUV-ul a reușit să atingă o valoare de 10 litri/100 km în mediul urban, într-un București cu trafic normal. Valoarea a fost obținută în modul Normal de rulare, cu start-stop-ul activat. Probabil, dacă am fi folosit funcția Eco, am fi scos o valoare mai mică. În extraurban, valoarea de consum a fost de aproximativ 6.5 litri/100 de kilometri. 

Dacă ne uităm în fișa tehnică, comparativ cu rivalii săi, C4 se situează printre cele mai economice alternative din segment. Este egalat de Kia XCeed 1.0 T-GDi și depășit doar de Volkswagen T-Roc, care are un consum mixt de 5.2 litri/100 km în versiunea 1.0 TSI.

Mazda CX-30 Skyactiv-X vine din urmă cu un consum de 5.6 litri/100 km, iar Ford Focus Active 1.0 EcoBoost se află la coada clasamentului cu o valoare de 6.1 litri/100  km. 

Performanţe

Gama de motoare a lui Citroen C4 nu este concepută cu ideea de performanță în prim plan. Versiunea testată de noi, cu 130 de cai putere, ne-a suprins totuși la capitolul accelerație. Accelerația are o reacție bună pentru puterea pe care o are motorul.

Citroen C4 reușește să atingă 100 km/h în 9.4 secunde. Totuși, în segment, rivali precum Mazda CX-30, Volkswagen T-Roc, Kia XCeed și Ford Focus Active sunt mai lenți.

Interior

Interiorul este tipic franțuzesc: foarte simplu, dar în același timp desprins din viitor. Planșa de bord este acoperită de un plastic moale cauciucat, foarte plăcut la atingere. Fețele de uși sunt construite dintr-un plastic tare, neprietenos la prima vedere, condimentat pe alocuri cu zone mai moi, acolo unde îți sprijini antebrațul.

Ecranul de 10 inch al sistemului multimedia este amplasat în partea superioară a planșei, într-un câmp vizual bun. Gurile de ventilație sunt făcute dintr-un plastic plăcut la atingere, iar butoanele pentru climatizare au un finisaj calitativ. Scaunele sunt confortabile, dar nu oferă un suport lateral eficient. Opțional, asemeni mașinii noastre de test, ele pot fi îmbrăcate într-o piele ecologică fină, cu o cusătură contrastantă. Micile detalii fac diferența.

Consola centrală dispune de un suport pentru telefon cu încărcare prin inducție. Sub acesta, se află un spațiu de depozitare cu fund dublu. Suporturile de pahare sunt adânci, iar cotiera ascunde un spațiu de depozitare generos. Până și fețele de uși au loc suficient pentru sticle și alte obiecte care pot fi „uitate” acolo. O surpriză a fost sertarul de acte aflat deasupra torpedoului, disponibil ca dotare opțională. Tot aici poate fi stocată și o tabletă. Și, pentru ca pasagerul din dreapta să nu stea cu ea în mână tot drumul, este binevenit suportul de tabletă,ascuns în partea dreaptă a bordului. Chiar dacă este tot un opțional, este un element de confort la care mulți constructori nu s-au gândit.

Volanul este foarte plăcut la atingere și moale, însă butoanele sale nu sunt deloc intuitive și necesită timp pentru acomodare. Dacă ne mutăm atenția în zona centrală a planșei de bord, vedem că funcțiile climatizării au rămas intuitive, cu butoane fizice. Un avantaj, dacă ne raportăm la modelele Peugeot.

Pe locurile din spate, pasagerii mai înalți de 1.80 metri vor fi deranjați de curbura plafonului în părțile laterale. Practic, ultimul rând de montanți se apropie foarte tare de capul pasagerilor spate. Din fericire, spațiul pentru genunchi este suficient, iar spătarele scaunelor din față prezintă și o zonă adâncită pentru a crea loc suplimentar.

Marele dezavantaj al interiorului este pragul mare peste care trebuie trecut în momentul urcării sau coborârii din mașină. Acest fapt accentuează și podeaua amplasată adânc în raport cu pragul.

Portbagajul are o valoare de 380 de litri și dispune de câteva elemente de ancorare. Nu sunt multe, dar sunt corecte. În plus, ai și o podea dublă. Valoarea de 380 de litri nu impresionează, fiind la egalitate cu ce oferă etalonul Volkswagen Golf. 

Dacă ne uităm la celelalte crossovere amintite mai sus, volumul portbagajului este ceva mai mic. Volkswagen T-Roc ocupă prima poziție la această categorie cu o capacitate de 445 de litri, urmat de Kia XCeed cu o dimensiune de 426 de litri. La coada clasamentului se află, însă, Ford Focus Active cu un volum de doar 375 de litri.

 

Preţ de achiziţie

Noul Citroen C4 pleacă de la 17.900 de euro în România. Pentru această sumă primești un motor pe benzină de 1.2 litri de 130 de cai putere, cutia manuală cu șase trepte și nivelul de echipare de bază Feel.

În cazul versiunii testate de noi, socotelile pentru motorul de 130 CP benzină, cu transmisie automată cu 8 trepte, cu nivelul de echipare entry-level Feel, prețurile pornesc de la 19.400 de euro. El include jante de tablă pe 18 inch, lumini LED, climatizare automată și sistem multimedia cu ecran de 10 inch, echipat cu Android Auto și Apple CarPlay.

Exemplarul testat de noi era echipat cu nivelul Shine și avea un preț de bază de 24.300 euro. Lista dotărilor include: tapițerie din piele ecologică, head-up display și sertarul pentru acte. Mașina noastră mai prezenta opționale în valoare de 1600 de euro, precum camera de bord ConnectedCAM, încărcătorul wireless, suportul pentru tabletă Smart Pad și sistemul de supraveghere a unghiului mort. În prezent, Citroen oferă o reducere de aproximativ 1000 de euro, ceea ce face vca prețul exemplarului testat de noi să fie 24.800 de euro.

În analiza rivalilor ne-am raportat la motorizarea de 130 de cai putere, cu automată și echiparea de bază Feel. A reieșit că Citroen C4 este printre cele mai bune opțiuni în materie de preț. Spre exemplu, Kia XCeed în versiunea de 1.0 litri GDi cu transmisie manuală în șase trepte și echipare City, costă 20.464 de euro.

Mazda CX-30 în vesiunea de 2.0 litri pe benzină Skyactiv, cu transmisie manuală în șase trepte și echipare Standard, costă 21.690 de euro. 

Ford Focus Active în versiunea de 1.0 litri benzină EcoBoost, cu transmisie automată în opt trepte, costă 24.900 euro.

Volkswagen T-Roc este ceva mai ieftin decât C4, situându-se la suma de 18.401 euro, valabilă pentru motorizarea 1.0 TSI și echiparea Base. Ținem cont de faptul că, la acest preț, versiunea nu include cutie automată DSG. Dacă ar putea fi comandată, prețul său l-ar depăși pe cel al lui Citroen C4.

Siguranţă

Citroen C4 nu a fost încă evaluat de EuroNCAP. Vechea generație a fost testată în anul 2010 și a obținut 5 stele. Însă multe s-au schimbat de atunci.

Noul model e dezvoltat pe o platformă complet nouă și beneficiază de cele mai noi sisteme de siguranță ale constructorului francez. C4 oferă sisteme de asistență pentru prevenirea părăsirii benzii de mers și pentru prevenirea coliziunii frontale. Funcția de asistență pentru pornirea în rampă este dotare standard. Sistemul de supraveghere a unghiului mort este disponibil și acesta ca opțiune.

Mașina vine standard cu funcție automată de frânare în situații de urgență, iar clienții beneficiază de un pilot automat adaptiv, care îți permite să rulezi confortabil pe autostradă, păstrând banda de mers și distanța regulamentară față de mașina anterioară.

Ţinută de drum

Cât privește confortul, suspensia își face treaba la un nivel admirabil, iar drumurile noastre din România nu mai par atât de rele pe cât le-am simți în altă mașină. Acest lucru se datorează suspensiei cu amortizare hidraulică progresivă.

La drum întins, mașina se simte confortabilă și deloc obositoare. Scaunul este suficient de plăcut pentru a asigura un confort sporit și pe distanțe mai lungi, situație în care cutia automată este binevenită.

În oraș, mașina trădează unele slăbiciuni când vine vorba de antifonarea suspensiei. mai exact, la gropi adânci și limitatoare de viteză, suspensia transmite zgomote în habitaclu și primește unele șocuri neplăcute. 

Direcția electronică este foarte ușoară și va deveni preferata ta în oraș, atunci când ai de făcut manevre de parcare. Din păcate, ea nu reușește să transmită un feedback precis în legătură cu ce se întamplă cu roțile. Și nici nu-ți va oferi încredere pe virajele strânse. Oricum, ruliul este destul de pronunțat în astfel de situații, așa că o să preferi să mergi relaxat cu C4.

Am zis încă de la începutul testului că avem de-a face cu un crossover. Prin urmare, cum se mișcă el în teren accidentat? Datorită gărzii la sol de aproape 16 centimetri, este pregătit și pentru drumurile neasfaltate. Însă nu vă faceți iluzii, pentru că nu poate fi comandat cu tracțiune integrală, iar unghiurile sale nu-l recomandă pentru off-road. 

Vizibilitate

Din cauza formei de coupe, noul C4 oferă o vizibilitate precară în spate și în lateral. Vizibilitatea prin lunetă este obstrucționată de înclinarea ei și de montanți, care sunt de-a dreptul uriași. Cireașa de pe tort este eleronul de pe hayon, care traversează câmpul vizual al lunetei și este deranjant.

Din fericire, vin în ajutor oglinzile laterale generoase, care cuprind corect dimensiunile mașinii. În partea din față, stâlpul A este destul de generos și agresiv înclinat. Astfel, se creează un unghi mort ce limitează câmpul vizual al conducătorului.

Camera de marșarier are o rezoluție slabă, dar un unghi bun. În plus, dispune de o funcție ce reproduce o imagine a împrejurimilor văzută de sus, pe măsură ce te deplasezi cu spatele, un ajutor binevenit în parcări sau zone strâmte.

 

Tehnologie

Sistemul multimedia dispune de un ecran tactil de 10 inch, cu un meniu inspirat de cel al modelelor Peugeot. Nu tocmai intuitiv. Funcții precum Android Auto și Apple CarPlay sunt și ele disponibile. Ecranul are un răspuns întârziat pentru că ar avea nevoie de un procesor ceva mai rapid. Grafica ar putea fi și ea îmbunătățită.

Instrumentarul de bord este complet digital, are o dimensiune de 5 inch și poate fi personalizat pentru a afișa consumul, indicațiile navigației, temperatura motorului, turația motorului și multe altele. Din păcate, ecranul are o grafică rudimentară și nu reprezintă o apariție spectaculoasă.

Head-up Display-ul este proiectat pe o bucată de sticlă retractabilă, o soluție care începe să devină perimată în comparație cu proiecția pe parbriz. Holograma oferă informații legate de viteză și indicații ale navigației.

Și, pentru că am testat mașina pe o vreme câinoasă, de iarnă care nu se dă plecată, am apreciat volanul încălzit, scaunele încălzite și parbrizul încălzit.

Design

Vremurile în care Citroen C4 era un hatchback compact sunt istorie. Noul Citroen C4 este inspirat de SUV-urile coupe premium. Iar posteriorul vrea să ne sugereze asta prin fiecare linie.

Aerul de SUV este dat de garda la sol mai înaltă, de protecțiile din plastic regăsite în partea inferioară a caroseriei și de jantele care pot ajunge până la 18 inch. Adică ingredientele necesare pentru a fi iubit de o masă cât mai mare de oameni.

Privit din față, Citroen C4 păstrează curajul nebun de care au dat dovadă toți predecesorii săi. Din logo-ul Citroen pornesc două linii cromate care se termină în farurile full LED. Spatele vine cu stopuri LED și cu o mulțime de linii. Foarte important, deși vorbim despre o mașină cu un motor de numai 130 de cai putere, există două evacuări reale, cu terminații cromate.

Nu ne-a placut

  • Vizibilitatea redusă în partea din spate
  • Ecranul tactil cu întârzieri
  • Instrumentarul de bord rudimentar

Ultimele teste

Comentarii (46)

  • Bravo citroen , o masina unica si cu o fiabilitate buna, pret calitate de invidiat.
    45 21
  • ACE - Craiova
    Trei puncte pozitive as remarca eu, in special, la acest model:
    - scaune confortabile;
    - vizibilitate buna in oras datorita spatiilor vitrate generoase;
    - are posibilitatea echiparii cu un numar de 20 de sisteme de asistenta in conducere.

    Pe de alta parte:
    1. Un consum mediu de 10 litri (benzina)/100 km in oras reprezinta un cost de cca. 5,5×10=55 lei/100 km.
    Asta si datorita faptului ca, in general, viteza de circulatie in aglomerarile urbane este, de cele mai multe ori de cca. 25-30 km/h.

    2. In acest caz intervine si ideea ca, varianta electrica a acestui model (e-C4), care porneste de la cca. 33.500 Euro, are un consum mediu de energie electrica de cca. 18-20 kWh/100 km, in mediul urban.
    Ceea ce ii asigura un cost mediu pe deplasare urbana de aproximativ: 19 kW×0,65 lei/kW= 12 lei/100 km (daca incarci acasa).
    Daca incarci de la statii publice te costa cca. 20 lei/100 km.

    Daca te deplasezi preponderent urban (80-90% din activitatea saptamanala sau lunara), diferenta costurilor deplasarii pentru 100 km, intre cele doua variante este una semnificativa.

    Ia inchipuiti-va un oras mare din Romania (Bucuresti, de exemplu) NEsufocat de mirosuri pestilentiale de la gunoaie, autobuze vechi si galagioase, microbuze si camionete, SUV-uri (care consuma 18-20 litri benzina sau motorina/100 km in oras), tot felul de masini mai mari sau mai mici, motociclete, etc....
    Parca ar fi....ALTCEVA...

    In 4-5 ani, cand costurile de achizitie ale masinilor electrice le vor egala pe cele ale unei masini cu motor conventional, concurenta reala intre producatori isi va spune cuvantul iar numarul statiilor electrice va creste semnificativ fata de situatia actuala, lucrurile se vor schimba MULT, in BINE.

    Sa nu uitam ca, la ora actuala, in Romania, se vand aproape 50 de modele de masini PUR electrice (BEV)....iar acum 6-7 ani le numarai pe degetele de la doua maini (RENAULT Zoe, NISSAN Leaf, BMW i3, VW Golf, MERCEDES BENZ B-classe, SMART EV - sper ca n-am uitat ceva).
    38 57
  • Parere
    1. De ce nu ati pus in comparatie si Toyota CHR, modelul de la care au copiat cu atata nesimtire cei de la Citroen?
    2. Consumul este enorm pt motorasul asta in oras. Stiam de la cunoscuti ca nu este deloc asa economic ca in cifre, dar totusi 10 l/100 km este consum de motor de 200 CP in oras.
    3. Plansa de bord este f neergonomica, specific frantuzeaca.
    18 58
  • Caducu Berti
    Inca n-a aparut nimeni sa zica de ea ca " e uzata moral de noua' doar pentru faptul ca nu e o coaja electrica de cel putin 50 000e si cu autonomia reala de sub 120km la mers alert?
    @ace_juvete Mai "
    In 4-5 ani, cand costurile de achizitie ale masinilor electrice le vor egala pe cele ale unei masini cu motor conventional," dar spune si cum.le vor egala,mai fratele siamez a lu' Edik,spune ca se vor scumpi prin taxe pana vor ajunge sa depaseasca la pret pe cele electrice.
    41 20
  • @parere
    Consumul nu e enorm deloc,asa consuma orice masina la mers normal si mai ales in traficul din Bucuresti Iar la 200 de cai,crede-ma pe cuvant,golf 5 gti nu scadea sub 18 in Bucale orice i-ai fi facut.
    61 8
  • @@parere
    Eu am 4.7% cu hibrida in Bucuresti, deci se poate la 1/2 fata de motorasul asta de drujba.
    20 51
  • @@@parere
    Totusi motorasul asta de drujba are 130cai (cam cat un motor performant de 1.8 aspirat)si 230nm cuplu,( cam cat un motor de 2.5 aspirat). Pun pariu ca pot scoate si 5/100 cu el in oras la fel ca un hibrid greu si scump daca-l conduc ca bucurestenii tipici,plecat de la semafor lent,prins 35- 45km/h in 30 de sec(cronometrat pe bune).,luat piciorul de pe acceleratie inaintea semoforului ca poate i se schimba culoarea,mers cu a 5-a la 40 ca deh,macar masina sa le tremure daca nu si fe....
    43 13
  • Bergerac
    Inca unul cu rahatul sau de hibrida care se gaseste el trezit din '74(desi dansul e adeptul tehnologiilor moderne-hibrid) cu rahatisme gen "motoras de drujba", desi nu m-as mira sa fie mai rapida decat cotetul dansului, bun doar in oras pentru ca asa cum sunt toate hibridele, odata ce acumulezi km in afara si nu mai exista autonomie in baterie se duce la Braila economia si perfomanta, care, nici nu exista in primul rand daca exista o cutie CVT.
    O masina foarte frumoasa, tehnologizata, comfortabila, care, sa nu uitati, foloseste o cutie automata cu un covertizor si 8 trepte, un mare plus fata de mizeriile cu dublu ambreiaj.
    61 17
  • Interesant este că, deși se aliniază trendului de suv coupe promovat de Mercedes & bmw, chiar are un aspect frumos. Iar un hibrid plug-in ar fi completat ideal gama.
    Acum ce nu înțeleg eu este de ce AM consideră instrumentarul de bord rudimentar. Puteți detalia?
    47 5
  • @ACE-Craiova: esti pregatit sa devii jurnalist in media de azi. Modul in care trunchezi realitatea e demn de o cauza mai buna. Cat poate un om sa fie de partinitor? De ce sa prostesti lumea pe gratis? Uluitor!

    Asadar: pe puncte, iei consumul pe benzina maxim in cel mai aglomerat oras din Europa, cu traficul cel mai greu, compari pretul de exploatare pe benzina cu pretul de exploatare pe curent luat la priza de acasa, de parca toata lumea sta intr-o viloaie de neam prost, uiti de varianta Diesel, uiti ca pretul variantei electrice e cu peste 15000 de euro in sus, dupa care vorbesti despre o lume utopic-distopica in care lumea ar circula numai pe baterii, ar fi liniste si aer curat. Ai mai uitat doar trilurile pasarelelor din Cismigiu.

    Uluitor, repet! Ce ai descris tu e gresit in asa de multe puncte, incat chiar nu se justifica efortul sa raspunda cineva.

    Repet, sper ca te apuci de jurnalism. O sa ai o paine foarte alba de mancat inca cativa ani de acum inainte, cel putin. :)
    65 29
  • Partea din fata este foarte urata. Nu cred ca n-a observat nimeni.
    Vizibilitate spate zero. Eh, nu chiar zero, zero barat. In rest nimic wow. O masina banala.
    40 35
  • Da, o altă Mărie generalistă cu pălărie trendy, xeroxată de la triada verilor mai luxoși & germănoși (modă preluată și de Renault Arkana sau VW Nivus).
    Silueta e reușită și aduce a neo-retro-GSA, deși unele detalii par forțate (v. stopurile cu orientări talmeș-balmeș ori diverse ”șifonări” inutile ale caroseriei.)
    Citronelu nu mai e oricum demult un avanpost al inovației originale, dar asta nu înseamnă c-ar face mașini proaste.
    ...Dar nici extraordinar de fiabile, cum unii încearcă să ne aburească aici.
    Lăudabilă-n orice caz demarcarea lor măcar la capitolul ”confort rulare”, fiindcă nu tot omu vrea să fie pilot de curse-n weekenduri.
    99 4
  • @PMC, nu stii ce vorbesti. Esti un frustrat cu un diesel trist, caci nu cunosc diesel vesel. Intelegem cu totii, ti a lasat tatal tau mostenire vechea troaca de familie si era diesel. Dar nu ne explica noua ce marfa e dieselul ca nu e. Este economic si atat. Esti un obsedat de diesel din cate observ (si nu e greu), deci nu ai cum sa fii credibil. Pentru mine, de exemplu, nu a existat niciodata diesel-ul ca optiune. 90% din drumurile pe care le-am facut in 16 ani de sofat au fost in oras. Pentru ce sa am diesel? Ce explica ACE mai sus era legat de sofatul in oras. Diesel-ul nu a fost conceput pentru oras. Punct. Deci, ce te bagi in discutie cu diesel-ul?
    P. S. - stau la bloc si am masina electrica si o incarc pe curentul meu, la contor. Nici nu stau la parter si nici nu stau cu prelungitorul pe geam. Exista solutii ca doar traim in 2021. Si mai am si o masina pe benzina si mai mult sta degeaba, desi are 280 de cai. Atat de marfa e sa ai o masina electrica. Poate ar trebui sa conduci si tu una, ce zici? Oricum in cativa ani diesel ul va fi interzis in majoritatea oraselor, slava Domnului. Chiar acum in timp ce scriam comentariul asta a trecut o masina cu diesel si a poluat fonic strada linistita pe care locuiesc. Masinile pe benzina aproape nu se aud, sau daca e un V8... O bucurie pentru urechi.
    Stop being frustrated and poor, dude!
    39 111
  • bumbac
    nu oricine are șanse să se apropie de 100% curaj și de 1% vânzări... bravo citro
    39 29
  • @chiuloasa_bengoasa
    CHIULÁSĂ, chiulase, s. f. 1. Piesă de metal care închide cilindrii unui motor cu ardere internă. 2. Partea de dinapoi a țevii unei arme de foc (pe unde se încarcă arma). [Var.: culasă s. f.] – Din fr. culasse.Roaga-i pe baietii de la AM sa te lasa sa-ti schimbi nick-ul sa nu mai iesi de analfabet nu numai functional.
    64 18
  • băi chiulasă
    3 rânduri 5 minciuni.
    Mai lasă-ne cu aburelile astea.
    Ia caută pe google și zi-ne ce mașină electrică ai de juisezi pe aicea.
    Va fi interzis pe dracu. Uite acum in Hamburg Diesel e interzis pe câteva drumuri gen Centrul Vechi în București și numai pentru străini. Riveranii au voie. Fă spume acuma.
    57 17
  • @Chiuloasa bengoasa
    Scris se tine cand te semnai ~~~ dupa care ai recunoscut ca esti Calingura(pun imediat si link,mai pe la sfrasitul comentariilor) si spuneai fara sa fie adevarat ca nu te mai semnezi cu un alt nume. Deci,uite ce scriai "despre ce poluare vorbesti tu acolo? mie nu-mi trece vaporul sau locomotiva pe la geam, dar pute ingrozitor de la coada de masini cu cate un pierde-vara la volan, care sta la semafor"+alte comentarii de cat polueaza fonic mac-urile la alte articole. Am inteles ca ne urasti ca avem dieseluri ruginite si ca suntem saraci,mai ales de cand ti-ai tras un e-Up,ce nu inteleg,spuneai ca suntem noi astia necivilizati dar uita-te si tu cum te legi aiurea de altii care nu ti-au poluat strada cu nimic iar singura lor vina este ca isi spun si ei parerea pe aici.Te-ai gandit ca daca ai o electrica asta nu iti da dreptul sa te legi de oamenii care nu ti-au gresit cu nimic? Am promis ca noi doi nu ne mai ciondanim,ca imi vad de treaba si te trec cu vederea,misto ar fi sa faci si tu la fel cu toti cei care nu-ti plac.
    https://www.automarket.ro/stiri/preturi-volkswagen-golf-r-in-romania-start-de-la-41700-de-euro-102969.html
    45 17
  • @@c_b: Liber la nickname-uri din partea mea (colegul nostru electro-benzinar a vrut cred să obțină o rimă de grad extrem - v. ”oasă”.)

    Nu-s oricum în dezacord total cu afirmațiile lui, dar nici în acord 100% cu ale stimabilului PMC - nu degeaba se zice: ”Adevărul e rareori pur și niciodată simplu.”

    Problema reală-mi pare deci extremismul pozițiilor fiecărei tabere - care-s trei acuma, cu electro-mania încălecând decisiv păruiala dualistă benzino-motorinistică din vremea când scriam și eu verzi și uscate.
    Văd deci o intoleranță majoră la argumentele logice ale fiecărei tabere, care ar trbui să coexiste fiecare cu stolul ei de păsărele.
    Culmea că nu-i deloc așa, într-o societate care clamează supremația ”diversității”.
    Di / tri-hotomia asta cu iz radical e însă din păcate încurajată și pe alte paliere interumane, prin măsuri mai mult destructiv-restrictive decât constructive.

    Back ontopic, monocultura tricilindrilor separați doar din chip-softuială îmi pare hiba Citroen (adică PSA) și-n cazul noului C4.
    Nu mai zic de veșnicul electromotor de 100 kW (btw, deja cu probleme recurente de fiabilitate, ACEdikkk !!!)
    ...Care aștept să fie pus și p-un tractor sau scuter Peugeot-Opel-Citroen.
    Ori chiar pe vreo Alfa-Lancia-Maserati, unele mai micuțe dar drăguțe... :-)
    72 6
  • @chiuloasa
    Poti sa ne impartasesi si noua cum reusesti sa stai la bloc la etaj si totusi sa iti incarci masina de la contorul tau fara sa tragi cablul de la geam?Si daca se poate,orasul(eu sunt din Bucuresti) si cartierul(stau in N),chiar sunt interesat de o electrica si sunt in aceeasi situatie ca a ta numai ca m-am lovit de problemele astea cu incarcatul.
    47 13
  • @Chiuloasa: as pune pariu ca ti-ai luat o porcarie cu baterii dupa care ai realizat ce tampenie ai facut. Din momentul ala, orice comentariu ca al meu te enerveaza teribil. Pentru ca iti aduce aminte din nou ce alegere cretina ai facut. :) Enervarea ta e evidenta din ceea ce ai scris. Si la fel, Dieselul te enerveaza pentru ca te-ai lasat convins de balivernele eco-verzi, ai marcat banu', dupa care ai realizat enormitatea. :) Nu-i nimic, macar tu ai facut-o. Majoritatea vorbesc doar despre masinutze cu baterii, dar conduc in continoare Dieseluri canceroase. Macar tu ai fost parolist. Intr-un fel... ciudat... te admir. :))

    Nu raspund prostiilor scrise de tine, dar am o intrebare: incarcarea masinutzei fara prelungitor o faci cumva cu un generator Diesel? Nu de altceva, dar se pare ca deja se intampla chestia asta, pe bune. Ce nu face omul cand e vorba de planeta, nu? :))

    @Kiro: imi place Diesel. Nu-s intolerant, insa. Am spus in N comentarii ca sper sa fie cat mai multe masinute teleghidate pe sosele. Concurenta e buna. Am spus-o pe bune, NU la misto.

    Ce ma irita sunt initiativele de interzicere si taxare. Pentru ca intotdeauna, INTOTDEAUNA, e in gena stângacilor sa interzica, sa schimbe, sa anihileze. Stanga nu e multumita cu starea de fapt. Stanga vrea sa schimbe tot, absolut, nu suporta nimic din ce exista, sunt asa zisii "revolutionari de meserie", vor sa instaureze realitatea lor si mofturile lor, si sa le impuna apoi tuturor. Cearta lor de capetenie e cu traditiile, ceea ce vorbeste de la sine.

    Cei de dreapta, cum imi place sa ma consider si eu, sunt intotdeauna toleranti. Eu, de pilda, nu sunt deloc deranjat si nu am apucaturi de taxare a electricelor. Niciodata nu mi-a trecut prin cap asa ceva. INSA: daca o sa citesti comentariile celor pro EV-uri, ai sa vezi ca din absolut toate, fara exceptie, transpare dorinta de a interzice, de a taxa pana la anihilare optiunea celuilalt, a celui care doreste sa-si foloseasca linistit masina pe care a platit o carutza de bani. Fie ca e Diesel sau Otto. In general oamenii vor sa fie lasati in pace doar. Dar nu, nu pot fi lasati in pace de cei cu guitzul progresist, care nu incap de nimeni.

    Deci cred ca observatia ta e gandita pe jumatate doar, nu pana la capat. Cred ca exista nuante, si nuantele sunt importante.
    63 21
  • @Bengosule,tu iti incarci masina wireless din apartament,nu?Stop being frustrated and poor, dude!,aici ai fost tare rau,vad ca statul la bloc ti-a luat mintile,poate oi reusi sa-ti platesti creditele pe viitor si sa nu mai fi sarac si sa te muti la casa luata cu banii jos :)))
    47 15
  • Pe viitor spuneti si garantia masinii,,interval revizii,eventual nr de service uri din tara pt modelul prezentat.
    10 20
  • @PMC: ...Nuanțe?! Am tone pe stoc. :-)
    Serios acu, eu știu că nu ești CHIAR intolerant, dar alții mai puțin subtil-deductivi pun botu direct la motto-ul ”Diesel zi de zi deasupra tuturor”.
    Diesel care mă și mir că mai rămâne-n oferta francezilor (1.5 HDi) dar nu știu pentru cât timp, așa că devoratorii de kilometri ar trebui să se grăbească (ideal de 130 CP cuplat cu c.v.aut. EAT8 Aisin, reactivă și fiabilă.)
    ...Vezi? Recomand, deși n-am posedat niciodată vreun dizăl în +4 decenii.
    Tagmă motoristică pe care o admir ca eficiență, dar nu-i iubesc complicațiile actuale (EGR, DPF, uree etc.)
    Și pe care nu uita că au promovat-o furibund nu demult clovnii de la butoane, la fel ca pe electrice acuma.
    BEV-uri care nu m-aș mira să fie și ele blasfemiate cândva, după cum bate vântul prin vidul din aceleași tărtăcuțe inepte.
    64 6
  • @Joe garanția este ca la orice Citroen 4 ani sau 100.000 km.
    40 0
  • @chiuloasa_bengoasa
    Esti fix extremistul tipic ecologist,infumurat si cu ochelari de cal care nu pricepe nimic,stai la bloc dar ne faci saraci fara sa realizezi ca pe aici sunt siguroameni mult mai bogati decat tine dar care nu ies in evidenta din modestie,te dai ecologist dar ai doua masini(probabil),bineinteles,una pentru oras cu toate ca in oras daca vrei sa fii verde,iei metroul,autobuzul,tramvaiul,trotineta sau bicicleta si una cu care ocupi inutil un loc de parcare.
    37 13
  • ACE - Craiova
    Acest videoclip îi va lăsa fără argumente pe cei care susțin că și mașinile electrice poluează

    Vezi:
    https://translate.google.com/translate?hl=ro&sl=es&tl=ro&u=movilidadelectrica.com&prev=search&sandbox=1
    15 42
  • ACE - Craiova
    https://movilidadelectrica.com/este-video-dejara-sin-argumentos-a-quienes-afirman-que-los-coches-electricos-tambien-contaminan/
    14 41
  • Seriff
    @chiuloasa bengoasa zi-ne si noua ce electrica ai, cat a costat? ce autonomie reala are si cat timp pierzi pe la statii sa o incarci? Si unde o incarci cand trebuie sa faci Bucuresti - Oradea de exemplu? Sa stim si noi astia cu diesel ce pierdem macar.
    31 12
  • Arata interesant la prima vedere dar astept sa-l vad pe viu. Totusi ,ca in multe alte cazuri, e foarte posibil ca ceea ce ne pare curajos acum sa ne para stupid peste cativa ani. Masina e un amalgam de linii copiate cu tuseuri/elemente originale asa zis curajoase. Ce nu inteleg eu este de ce il mai numesc C4 daca tot l-au trecut inspre zona crossover. Tare asta oricum, il inalti putin, ii tragi cateva elemente de plastic ordinar la exterior si gata crossover-ul ...si lumea te considera deja un best buy ca nu te mai compara cu clasicele compacte ! Un bullshit ordinar al producatorilor !!! Masina este aceeasi compacta mediocra dintotdeauna care nu performeaza la absolut nimic in afara unor solutii de design originale. Spatiu interior submediocru, portbagaj submediocru, tehnologie submediocra , dinamica mediocra, tren rulare mediocru, vizibilitate submediocra , motorizare...cu parere de rau tot mediocra - e deja faraonic acest 1,2 benzina si tot nu au reusit sa-l cizeleze si sa-l aduca la un consum acceptabil in zilele noastre. Pare un model invechit , imbracat in haine noi si scos pe piata din disperare doar ca sa pape si ei unpic de pe urma maniei oarbe a europenilor dupa crossovere ! Aaa...era sa uit, as fi curios de la ce vin cele 100 kg in plus , mai rar am auzit d-astea in ultimii ani , o fi tot din dorinta francezilor de a fi curajosi si originali ?
    37 10
  • @AM : pe bune !? I-ati dat 4 stele la tehnologie in conditiile in care ati scris ca e cam praf la toate punctele acelui capitol !!!
    23 9
  • @Kiro: de tragul tolerantei, ti-am dat Like, ai nuantat-o, dar tot intolerant ma scoti... :)))

    Chestia cu "Zi de zi" e o poanta, am mai spus-o p'aici... Ma distreaza tocmai cum ii isterizeaza pe multi glumitza asta. :) Din multe puncte de vedere, Diesel chiar este deasupra tuturor, dar nu exista o solutie suprema nici in domeniul motoarelor. Bine-ar fi sa fie, dar...

    Cat priveste devoratorii de km, cum spui, daca clientii nu vor cere, si se vor multumi sa scuipe banu' pe ce ofera producatorii, atunci asa va fi, Dieselul va fi scos din oferta. In mare masura. Complet nu va fi scos inca mult si bine de acum. Si da, nu am uitat cum gibonii vremelinc la conducerea multor state UE au promovat si incurajat Dieselul cat i-au tinut bojocii. Ce sa vezi? Acum nu mai ei bun. Fir-ar a dracului de nemernici...

    Totusi, noi stim deja ca Zi de zi, DIESEL deasupra tuturor! :)

    Ca suntem dăștepți, nu ca ei. :)
    37 11
  • Carcotasul
    Mie imi plac masinile frantuzesti pentru design îndrăzneț si pentru confortul oferit. Cu unele exceptii. Dar acum vreau sa pun cateva întrebări retorice legate de postarile anterioare în legătură cu masinile electrice.
    În afară de minusurile pe care le stie toata lumea ( pretul mare si lipsa de autonomie) eu intreb:
    1. Cum credeți că în perioada cu timp rece ( cam 6 luni/ an în România) în care trebuie să încălzești si habitaclul, iar ziua e scurta si aprinzi luminile de la ora 16.30, poti avea o autonomie decenta? Mai ales daca stând în trafic în oraș mai vrei sa asculti si puțină muzica!
    2. Cum costa doar 0,65 lei/kw ora, când după socoteala mea în casă 1 lei ora plus toate taxele incluse ( cogenerare tva, etc. ajunge la 1 leu/kw? Iar când majoritatea mașinilor vor fi electrice va garantez ca se va scumpi electricitatea. Că doar e vorba de cerere si oferta.
    3. Chiar nimeni nu se gândește că acumulatorii ( care costa aproximativ jumătate din valoarea masinii) au un ciclu de reîncărcari cam până la 100.000km. După aceea trebuie schimbati. Ce faci cu masina? Fără acumulatori nu ti-o cumpără nimeni! Ca să iei alti acumulatori noi te costa foarte mult. Concluzia: de fapt astea sunt masini de unică folosință. Ceea ce doresc producătorii. Nu are nici o legatura cu ecologia. Totul e economie. De piata. Si cine nu isi permite o masina noua?
    O sa visam la motoarele diesel cu care poti merge 400.000km sau mai mult.
    37 7
  • inexorabil
    Ca să rezumăm esenţialul reliefat de @PMC: indiferent sub ce formă ar produce efecte (experimentală – cu ramurile amăgitor antagoniste bolşevism şi nazism – sau efectivă, aflată la lucru chiar acum – a se vedea globalizarea corectă politic, eco-panteistă şi “anti-covid”), SOCIALISMUL se lasă cu cele mai multe victime din istorie: atât “dujmanii” lui, cât şi…credulii care îi îmbrăţişează, cu ochii închişi/deschişi, principiile “reformatoare”, care promit (cum altfel decât în mod grandilocvent?) raiul pe pământ (sau, mă rog, “noi culmi de civilizaţie şi progres”). Primii ajung să cunoască, volens nolens, “privilegiile” închisorilor, ospiciilor şi sicrielor (dacă morţii au această “baftă”, astfel încât să nu li se piardă urma în gropi comune), iar cei din urmă sunt şi mai nefericiţi, deoarece incomparabil de veninoasa mass-media îi adună sub aripa ei “ocrotitoare”, ca să le facă ţestele ţăndări, în manieră “just îndrumătoare” şi prin intermediul “asului din mânecă”, recte repetiţia la infinit, jurat stăruitoare.

    Totuşi, încă nu s-a arătat monstrul suprem (şi perfecţionat) al socialismului: milenarismul! Şi poate că extraordinara previziune huxley-orwelliană n-a putut descrie chiar toată panorama înmărmuritor de terifiantă a viitorului “luminos”…Cert va fi că, odată antrenat (cu sau fără consimţământul tău) în Ţarcul Global ultrasecurizat, nu vei putea ieşi nici măcar mort (se vor lua cele mai eficiente măsuri în privinţa zădărnicirii oricărei tentative de sinucidere). De ce? Fiindcă Mickey Duţă va adora să-i chinuiască în fel şi chip pe robii Domnului şi să-i silească să-l suporte…Cu alte cuvinte, încrâncenarea (implicit, anemierea) sufletului va ajunge la o “dezvoltare” imposibil de imaginat înainte.
    38 14
  • @seriff
    Iti spun eu ce masina are bengosul care ne tot spune sa nu mai fim saraci,a zis de mai multe ori aici,are un Vw e-Up(subventionat) si sta la bloc,un adevarat magnat :)))
    33 9
  • @pipo: E sensibil mai mare decât Cactus (+ 8,5 / 20 cm lăți-lungime, de unde și greutatea-n plus.)
    Și spațiul interior e mai mare (+7,5 cm și la ampatament.)

    @PMC: Bună negarea negației aplicată la personalizarea generalizării. :-) (Știu, prea criptic, dar am scris mai mult ca să verific schimbarea avatarului de profil... sau nu.)

    @inexo: Adevăr grăiești - cel mai plastic, v. clipul ”I, Pet Goat 2”
    48 2
  • (tot offtopic): Ciudățenie - când îmi accesez profilul apare noua poză (Mazda 2 DE), dar când comentez tot Swiftul galben răsare.
    ...A glitch in the Matrix. :-)
    45 4
  • Salve Kiro , pai eu ma gândeam ca ei fac referire la C4 precedent și nu la C4 Cactus, ca ala era mai mic si ca multe subcompacte actuale, ala parca a fost cu un pas înapoi decat restul, parca era mai mic și decat fratele ( sora ?) C3 Cactus sau cum naiba ii spunea...Acest model nu cred ca este mai mare decât fostul adevărat C4.
    27 2
  • inexorabil
    On topping: niciodată nu voi înţelege de ce n-a răsărit nicio “ameninţare” franceză pentru…Triadă. Primul gând mă duce la Citroën, datorită viziunilor avangardiste care au însoţit această marcă, dar şi resurselor artistice tipic franţuzeşti.
    Compatrioţii lui Napoleon au lăsat acest domeniu nemţilor reci şi englezilor perfizi – astfel, alde “latino party” au rămas datori. Acum însă ce mai contează? Totul se îndreaptă către aplatizarea universală, başca standardizată.
    34 9
  • Servus Pipo! Nu, e vorbirea chiar despre compararea cu ultimul C4 Cactus, amețit ca ”poziționare” și alte damblageli de marketing, dar cu aceeași denumire ca a primului.

    (btw, văd că-i dat cu 1020 kg la gol benzinarul 130 CP EAT6 MY 2018, deci cu.... 254 kile mai ușor ca actualul C4 EAT8 !!!)
    În fine, nu mai cârcotesc că mă grăbesc (și aș fi mintenaș denunțat ca ”grammar nazi” :-) apropo de formulări bizare sau lipsa de... chiar verbe din articol - dar asta e, debutul în presă nu-i uneori ușor.)
    38 4
  • @Kiro : pai tocmai d-asta eu tot raman la parerea ca ei fac comparatie ( asa cum e si normal) cu vechea compacta C4 si nu Cactus , din moment ce il numesc C4 .E mai greu cu vreo 100 kg decat fosta generatie C4 si cu vreo 250 kg decat C4 Cactus. Si ei au spus de cand au lansat acest nou model ca relanseaza compacta C4 (cu toate ca e clar acuma un crossover) -deci cu ala ar trebui sa-l comparam, parerea mea.
    28 2
  • Andrei
    Nu știu de ce articolul asta atrage atâția troli anti-electrice care de fapt vor sa ne anunțe ca ei nu își permit o electrică.
    Probabil nu sunt convinși ca peste 25 de ani își vor putea lua un ID.3 folosit de o bunicută din Germania pentru mers la piață.
    10 33
  • @pipo: Posibil și asta, dar tot nu rimează diferența (de doar 34 kg în plus și nu 100 kg) vs. C4 ”normal” (hatch 2015-2018, 1.2 Puretech 130 cu EAT6 = 1.240 kg.)

    În fine, sunt doar detalii și rămâne importantă părerea... nu doar a ta că Citroen nu mai are puterea de atracție cumva exotică de odinioară.
    40 5
  • Pentru curiosi, invidiosi , carcotasi si pentru cei care nu cunosc marca citroen, masina personala citroen c3 2004 1.4 hdi 70 de cai consum 5l oras 4l autostrada fiabilitate 10, si a doua masina personala noul citroen c3 2018 1.2 puretch 110 cai consum 6l oras condus sportiv in constanta aglomeratie bara la bara , acelasi motor ca si pe noul citroen c4 , fiabitate nota 10, si citroen c4 2021 care este mai actualizat is the best, asa ca pentru carcotasi sa se mai documenteze mai bine cu ce se mananca marca citroen.
    19 25
  • OVIDIU
    AM FOST FERICITUL POSESOR AL UNUI C4 NOU 2007 CU 1,6 HDI SI NU O UIT SUPERBA MASINA
    ACEST NOU C4 ESTE F F F FRUMOASA DAR MA DEZAMAGESC MOTOARELE NU VREAU 3 CILINDRI
    POATE DIESEL
    POATE VOR VENI SI MOTOARE PE BENZINA ADEVARATE
    DAR ACUM MA UIT LA CEVA DEOSEBIT DE LA HYUNDAI SI CRED CA ACOLO MA VOI DUCE
    POT SPUNE IN SCHIMB CA TOATE CITROENELE CARE LE AM AVUT AU FOST SUPER FIABILE FARA NICI CEA MAI MICA DEFECTIUNE
    BAFTA C4
    30 10
  • painkiller
    E un Pontiac Aztec de secol XXI. https://95octane.com/wp-content/uploads/2017/08/2005_orange_pontiac_aztek_1.jpg Spatele e mult sub al sudamericancei
    21 5
  • Bell_16
    Buna seara. Azi am vizionat versiunea electrica la TM. Imi place aspectul masinii foarte mult, insa interiorul mi se pare cam micut.... cred ca in Leaf sau e-Niro e mai mare. Nu prea e vizibilitate prin oglinda retrovizoare, dar nici pana acum nu prea o foloseam, cele doua din lateral sunt mari si suficiente. Daca totul merge bine sper ca in septembrie sa imi ajunga o masina.
    Insa: doar eu am impresia ca oamenii din reprezentante nu vor sa vanda masinile? La prima reprezentanta unde am intrat dupa 15 min. nu ne-a bagat nimeni in seama, si si dupa aceea parca simteam '' lasati-ne si cautati masina in alta parte'' la a doua reprezentanta am avut o impresie de '' numa voi mai lipseati - ce dreq doriti...'' cateva explicatii scurte si atit. In ciuda acestor experiente neplacute, voi apela daca trebuie la toate reprezentantele din tara pana gasesc un vanzator amabil si capabil sa prezinte masina cum trebuie.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru