Google pregătește o nouă interfață pentru aplicația Maps: butoane mai mari și acces mai facil la anumite funcții folosite la volan

de Paul Cosma
Luni, 05.10.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Google Maps va veni în curând cu o nouă interfață pentru șoferi și promite simplificarea serviciului de ghidare și a altor funcții în timpul condusului. Noua interfață este testată în prezent, urmând să fie lansată la nivel global în perioada următoare.

Google a început procesul de testare pentru o nouă interfață grafică a aplicației Maps, interfață dedicată folosirii la volan a serviciului.

Potrivit publicației profit.ro, această nouă interfață este acum afișată unui număr redus de utilizatori, înainte de a fi lansată la nivel global.

Noul design se caracterizează prin butoanele mai mari, ce pot fi apăsate mai ușor în timpul condusului, dar și prin faptul că facilitează accesul la alte funcții ce sunt folosite frecvent la volan.

În partea de jos a ecranului există două butoane, unul care invocă Google Assistant, pentru comenzi vocale, iar celălalt pentru accesarea altor aplicații.

Al doilea buton duce într-un meniu de unde pot fi accesate aplicații pe care șoferul le-ar putea folosi în paralel cu Google Maps, precum apeluri de voce, mesaje, muzică și podcast-uri.

Pentru muzică există o bară specială, tot în partea de jos a ecranului, de unde șoferul poate controla procesul de redare. Utilizatorul poate alege ce serviciu muzical preferă să folosească când navighează cu Google Maps, printre opțiuni fiind disponibile YouTube Music și Spotify.

Data exactă de lansare pentru noua interfață Google Maps nu este cunoscută, însă aceasta se află într-un stadiu avansat de testare.

Via profit.ro

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru