Luptă strânsă în segmentul premium la nivel mondial: BMW şi Audi, despărţiţi de doar 2.000 de unităţi în 2012

de Sebastian Toma
Luni, 10.09.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Deşi au vândut fiecare cu puţin sub un milion de maşini până în luna august, diferenţa dintre BMW şi Audi la nivel mondial este de doar 2000 de maşini. Finalul anului va aduce o cursă interesantă între cele două mărci.

Vânzările Audi în perioada ianuarie-august 2012 au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, marcând o diferenţă de 108.100 unităţi. Rezultatul celor de la Audi este impresionant din start, dar marca din Ingolstadt a fost la un pas de a-şi atinge un obiectiv mai vechi – locul întâi la vânzări în segmentul premium. Rezultatul de vânzări a dus la livrări de 961.000 unităţi Audi în ianuarie-august 2012 la nivel global. Spre comparaţie, cei de la BMW au livrat 963.110 unităţi în aceeaşi perioadă, marcând o diferenţă de numai 2.110 unităţi. Cei de la Audi au avut o creştere de 12.7 procente a livrărilor, în timp ce Mercedes-Benz a avut o creştere de 5.4 procente şi a livrat 841.567 unităţi până în cea de-a opta lună a anului.

Potrivit celor de la Automotive News, BMW are şanse matematice de a rămâne cea mai bine vândută marcă premium din lume şi în 2012 dacă toate mărcile îşi păstrează ratele de creştere înregistrate până acum. Dacă totul va decurge în acest ritm, diferenţa dintre BMW şi Audi la finele anului va fi de aproximativ 20.000 de unităţi în favoarea mărcii din Munchen, estimează Automotive News. Însă cei de la Audi spun că rezultatele de pe piaţa din China şi lansarea noului A3 pe piaţa din Europa va aduce o creştere semnificativă a vânzărilor spre finalul anului 2012.

Rupert Stadler, şeful Audi, îşi pune încrederea în modele noi precum Q5 facelift şi noua generaţie a lui A3, care ar trebui să le ofere avantajul necesar depăşirii BMW la nivel global. În ciuda situaţiei economice dificile de pe piaţa din Europa, Audi a înregistrat creşteri pe majoritatea pieţelor importante, situaţie care se reflectă şi la nivel global, spun oficialii mărcii germane.

În 2011, BMW a vândut 1.38 milioane de unităţi, Audi a vândut 1.3 milioane de unităţi, iar Mercedes-Benz a vândut 1.26 milioane de unităţi la nivel global.

Via AutomotiveNews (înreg.)

Comentarii (14)

  • Voi cititi articolele inainte sa le postati???
    Cum sa vanda o singura marca - oricare dintre ele - aproape 1 milion de unitati intr-o singura luna???
    15 9
  • Cristian
    @ Bvean

    Nu intro singura luna, si pana in luna august, mai citeste titlul inca odata si ai sa vezi ca nu ai citit cum trebuie, sunt aproape un milion de masini PANA in luna august :)
    10 0
  • Ok deci avem o cursa stransa intre BMW, divizia premium Skoda si Mercedes. Ma intreb ce fel de carute premium (TDIiiii frate) facea Audi pe vremea cand Mercedes se plictisise sa tot fie premium.
    21 44
  • toate 3 fac niste masini exceptionale. difera doar gusturile fiecaruia.
    38 6
  • Chiar daca Audi nu va fi pe primul loc e de remarcat cat de mult a crescut marca asta intr-un timp foarte scurt. Ganditi-va ce imagine avea acum 15 ani si ce modele si unde este Audi acum si ce ofera. Pentru ca oricat ar spune unii, Audi este o marca tot mai puternica, are masini de calitate si nu prea sunt descoperiti pe niciun segment. Cu siguranta ca pentru VW nu a fost usor sa ridice marca Audi, inca din anii '90 VW a "pompat" sute de milioane in Audi.

    @Tdi, conform mentalitatii tale, mai ai putin si spui ca Clasa A e versiunea premium a lui Megane, ca motoare si transmisii deja au in comun.

    La fel s-a pus si problema in cazul lui BMW, care a venit puternic pe piata la inceputul anilor '70 si inca de atunci i-a cam speriat pe cei de la Mercedes.
    25 3
  • August 2012
    Audi = 108,100 u
    BMW = 102,730 u

    Ian - Aug 2012
    BMW = 963,110 u
    Audi = 961,000 u

    Articolul este putin confuz. Ciferele sunt cele de mai sus si vorbesc de la sine. Mercedes nu mai conteaza in "batalia" asta.

    P.S.: Este pt prima data cred (nu stiu cifrele de pe iulie si n-am chef sa le caut) cand Audi depaseste BMW la vanzarile lunare si dupa cum se vede a reusit sa puna aproape 6000 de unitati. Este o cifra foarte mare tinand cont de handicapul numit SUA pt Audi. Mai sunt 4 luni pana la sfarsitul anului si cred ca daca Audi isi mentine tempo-ul, in ianuarie vom avea un nou lider in clasa premium. Nu cred ca BMW mai poate mentine avansul in conditiile in care Audi are cifre lunare de crestere de aproape doua ori comparativ cu bavarezii. Probabil ca BMW va aduce in discutie Mini si in ianuarie vom avea o adevarata discutie in privinta castigatorului. Dar este mai mult decat limpede ca in urmatorii ani Audi va domina vanzarile de masini premium, mai ales daca ne gandim doar la faptul ca acestia pregatesc deja modele cu tractiune spate.
    14 4
  • @Sandman
    Total de acord. Diferentele intre ele sunt nesemnificative, asa incat totul se rezuma in final la preferintele fiecaruia.
    Cred insa ca acesti 3 producatori sunt foarte departe de restul grupului.
    15 2
  • Tocmai pt a face fata Bmw va scoate pe piata pana la sfarsitul anului primul model cu tractiune fata, am vazut niste randari, este gen clasa B, adica aspect de monovolum, daca ar fi dupa mine as prefera pozitia a 2-a decat asemenea modele, care cred ca vor fi mai multe, nu doar unul, dar in aceasta clasa de compacte cu tractiune fata, Bmw a amanat cat a putut de mult acest moment.

    @Laucalin
    VW a "pompat" zeci de miliarde in ultimii 15 ani, nu sute de milioane, si rezultatele se vad, grupul VAG are pur si simplu fonduri enorme, Bmw Group e micut pe langa ei.
    14 1
  • adyzaha
    Asta e parerea ta MAfia
    0 0
  • BMW: 24,6 miliarde USD - locul 23 general (+10% faţă de 2011)
    Toyota: 21,8 miliarde USD - locul 28 general (-10% faţă de 2011)
    Mercedes-Benz: 16,1 miliarde USD - locul 46 general (+5% faţă de 2011)
    Honda: 12,7 miliarde USD - locul 65 general (-11% faţă de 2011)
    Nissan: 9,9 miliarde USD - locul 81 general (-2% faţă de 2011)
    Volkswagen: 8,5 miliarde USD - locul 95 general (+15% faţă de 2011)
    Ford: 7,0 miliarde USD (-5% faţă de 2011)
    Audi: 4,7 miliarde USD (+23% faţă de 2011)
    Hyundai: 3,6 miliarde USD (+0% faţă de 2011)
    Lexus: 3,4 miliarde USD (-7% faţă de 2011)
    2 1
  • PAI JANE PAI CINE E PE LOCURILE 1.- 3 LA VANZARI,CA VAD CA BMW E PE 23 SI PRIMA DIN MARCILE PE CARE LE-AI ENUMERAT????
    1 1
  • @kriss
    Alte companii dar nu sunt auto. Asta este clasamentul companiilor auto.
    1 1
  • Aia nu e valoarea vanzarilor mai baiatule, aia e valoarea brandului (adica fix zero, pentru ca brandul e o chestie ce se altereaza foarte usor in timp datorita unui eveniment neasteptat).
    Grupul BMW- 60,48 mld euro (2010)
    Grupul Daimler AG (din care face parte marca Mercedes)- 106,5 mld euro (2010)
    Grupul VAG (din care face parte Audi) - 159,33 mld euro (2011)
    Asa e cand unul care nu a pus mana pe o carte de economie isi da cu parerea.
    3 0
  • BMW este la schimbul de generatie pt cel mai vandut model: seria 3: urmeaza touring ul care pe pietele din Europa de Vest se vinde mult mai bine decat sedanul.
    Au lansat X1 cu facelift recent, disponibil mai nou si pe piata din SUA.
    A3 are un concurent serios in cls compacta (Seria 1), singurul cu tractiune spate, dar optional si integrala.
    Aceasta concurenta puternica este in mod cert in favoarea clientilor marcilor premium ce au la dispozitie tot mai multe oferte f competitive :)
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru
Descarcă aplicaţia Automarket