Feedback

Mercedes-Benz EQS va avea autonomie de peste 700 de kilometri: sedanul electric va depăși autonomia principalului rival, Tesla Model S

de Daniel Popescu, Foto: Mercedes-Benz
Luni, 20.07.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes-Benz a anunțat că sedanul electric EQS va avea o autonomie de peste 700 de kilometri, astfel că va parcurge o distanță mai mare între două încărcări comparativ cu principalul său rival, Tesla Model S.

Mercedes-Benz va lansa anul viitor sedanul electric EQS, o alternativă electrică pentru Clasa S cu care constructorul german va ataca direct Tesla Model S.

Presa internațională a surprins în teste numeroase prototipuri ale lui EQS, însă până în prezent constructorul german nu a oferit detalii concrete despre noul model.

Cu toate acestea, Daimler a publicat pe site-ul oficial detalii de la întâlnirea acționarilor din luna iulie, iar documentul include și o referire la autonomia lui Mercedes-Benz EQS.

Astfel, sedanul electric va avea o autonomie de peste 700 de kilometri.

"Anul viitor vom intra într-o nouă eră pentru Mercedes în termeni de electrificare: EQS va stabili noi standarde. Peste 700 de kilometri WLTP, atât de mult va putea merge cu o singură încărcare a bateriei. Cu EQS, modul în care ne gândim la mașini se schimbă. Este primul sedan de lux electric bazat pe o arhitectură integral electrică", menționează Daimler în comunicatul de presă.

Practic, Mercedes-Benz EQS va avea o autonomie mai mare decât Model S, care în versiunea sa de top se "mândrește" cu o autonomie de 609 kilometri WLTP.

Germanii nu au oferit alte detalii despre EQS, însă autonomia este similară cu cea anunțată pentru Mercedes-Benz Vision EQS, conceptul lui EQS care a fost prezentat în toamna anului trecut.

În cazul conceptului, bateria avea o capacitate de 100 kWh și se putea încărca cu până la 350 kW, caz în care o sesiune de la 0 la 80% ar dura numai 20 de minute.

Din punct de vedere tehnic, Mercedes-Benz Vision EQS este echipat cu două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte pentru a asigura tracțiune integrală. În total, aceste unități oferă peste 350 kW, echivalentul a peste 476 de cai putere, iar timpul estimat pentru o repriză de de la 0 la 100 km/h este mai mic de 4.5 secunde.

Via Mercedes-Benz, Automotive News, Motor1

Comentarii (16)

  • Urmează un concurent cu autonomie de 800km. Cine oferă mai mult? O dată, de două ori...
    14 5
  • Mecanicu'
    Cel mai probabil, in maxim 10 ani, masinile electrice vor avea baterii mult mai sofisticate, cu autonomie mare si posibilitate de incarcare wireless in timpul mersului.

    Nu putem decat sa ne bucuram de cum evolueaza tehnologia!
    Cu cat mai apriga competitia, cu atat mai bune rezultatele finale pentru clienti!
    20 3
  • 41684661
    daca pana acum mai in gluma mai in serios alintam diverse masini cu apelativul OZN, cred ca asta e cea mai potrivita aparitie care sa merite porecla
    11 3
  • Aparitia este un.concept, varianta de serie va fi mult mai cuminte.
    15 1
  • Electricu'
    peste 10 ani, cel mai probabil, masinile vor levita si sursa de energie va fi bateria statica cu thorium bozonic pe care o vom tine in beci si care va alimenta motorul electric wireless prin buetooth direct chiar daca masina va fi la mii de km departare. tehnologia va evolua cu siguranta. Dormi linistit. Competitia lucreaza pentru tine.
    7 3
  • ACE - Craiova
    Totul trebuie citit in urmatorul context, privind masinile electrice de lux:

    - BMW iNext 2021 (SUV) - autonomie electrica 550-750 km WLTP;

    - BMW i4 2021 (sedan) - autonomie electrica 600 km WLTP.

    Deci trendul este acela de a urca autonomiile masinilor electrice, in anii 2021-2022-2023 spre valoarea de 600 km WLTP.

    Atunci cand si valorile de vanzare, pentru masinile obisnuite (nu de lux - evident) se vor incadra spre 35-40.000 Euro evolutia spre masinile pur electrice va fi una extraordinara.
    16 5
  • da, suna bine o masina electrica la 35 - 40 000 euro, dar in ce tara e o suma rezonabila cifra asta? La noi majoritatea masinilor vandute sunt second hand la max 5-7 000 euro. Iar cele noi, marea majoritate sunt modele cu motoare intrare in gama, media cred ca e in jur de 18 - 20 000. Concluzia mea este ca si eu am facut o simulare de rate la o masina electrica si desi am salariu peste medie, nu prea imi iese ca imi permit in acest moment una, desi poate ca mi-ar placea ideea de masina electrica.
    17 6
  • O să cumpărăm maşini electrice SH
    10 8
  • Incarcarea in 20 minute? Doar marketing!
    5 8
  • CATL CHINA anunţă că pentru cine vrea să cumpere au bateria de 1 milion km garanţie.

    Mă îndoiesc că ar fi 1 milion dar şi jumătate înseamnă peste 50 de ani de folosire în autoturisme şi încă 10-20 de ani minim ca powerwall.

    Ciudat este anunţul unei companii chineze deşi producătorii consacraţi încă nu au ajuns la aceste performanţe Panasonic, Sony Japonia, LG, Samsung Korea de Sud !

    Ne mănâncă China asta. Ultima redută manufactiera era industria auto - care este după imobiliare (construcţii) cu cea mai mare valoare pentru oameni, indivizi, consumatori.

    Bogaţii şi mai bogato, săracii vor săraci mai tare, pătura de mijloc dispare datorită Tchi-na.

    Naşpa.

    Altă redută - industria medicală şi farmaceutică - puternic azi europeană şi ceva americană.
    5 4
  • andrei
    incarcarea in 20 de minute nu e marketing. dar depinde si de statie si de cat de mare e bateria ca una e sa ai baterie de 90kwh si alta la jumatate.
    oricum nu zice nimeni ca se inarca 100% in 20 de minute. dupa ce trece de 80%, puterea de incarcare scade dramatic, pentru protejarea bateriei.
    deci de regula e vorba de incarcare pana la 80% in timp scurt.

    sincer insa, mi se pare moft sa aiba 700km autonomie. preferam baterie mai mica, mai usoara masina si mai ieftina. nu isi ia nimeni masina asta si face 1000 pe zi, hai sa fim seriosi.
    14 1
  • Pai daca are bateria 100kWh, cam de cat trebuie sa fie incarcatorul ca sa incarce bateria in 20 min pana la 80%? Ei zic 350kW. Deci...

    E marketing!
    6 7
  • Dacă duce 300-350 km garantat, restul este prea mult bateria prea mare, roţile prea mari, late, suspensia prea dură ....

    Cel mai important peste 300-350 km este încărcarea rapidă şi din 2 încărcări rapide
    şi deci din 3 segmente de încărcare faci 1000 km

    care la o adică le ai nevoie, pentru 99% din populație, doar în concediu.... unde deja eşti în concediu... nu eşti angajat curier contra timp
    6 2
  • andrei
    @Ciprian: scuze, eu ma refeream ca in GENERAL incarcarea in 20 de minute nu e marketing. nu ma refeream la cazul asta. am crezut ca si tu tot in general te referi. posibil ca aici sa fie marketing nu am calculat.
    0 0
  • Pai și cu talibanii Tesla ce facem ca uite gunoaiele teutone le ia fata
    1 2
  • @eugen
    In calitate de admirator al realizarilor lui Musk (atat la tesla cat si la spaceX) o sa raspund eu:
    Pai foarte bine face Merc, sa iasa intai pe piata cu versiunea de serie si sa dea cu tesla in...pamant. UIte nici nu voi aminti de soparla cu emisiile optimiste.

    Acum vorbind serios, competitia se inteteste si rezultatul nu poate fi decat pozitiv pentru cumparatori (atat de masini noi cat si la mana a do...tre..-a)
    5 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru