Feedback

Proiect legislativ: taximetriștii ar putea primi autorizație și pentru autovehiculele cu până la 9 locuri

de Paul Cosma
Miercuri, 08.07.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Activitatea de transport în regim de taxi ar putea fi efectuată și cu autovehicule cu până la 9 locuri, față de cel mult 5 locuri cum prevede legea în prezent, potrivit unui proiect legislativ. Astfel, taximetriștii ar beneficia de același tratament ce a fost aplicat serviciilor de transport alternativ precum Uber, Bolt sau Yango.

La sfârșitul lunii trecute, Parlamentul a adoptat un proiect lege care prevede autorizarea autovehiculelor care au cel mult 9 locuri în activitățile de transport alternativ/ ride-sharing.

Un proiect legislativ similar a fost înregistrat și pentru activitatea de transport în regim de taxi. Astfel, taximetriștii ar putea să utilizeze și autovehicule cu până la 9 locuri și să beneficieze de același tratament ce a fost aplicat serviciilor de transport alternativ precum Uber, Bolt sau Yango.

“Serviciile de taxi sunt asimilate serviciilor de transport.

Pentru asigurarea unui regim concurențial echilibrat și stabilirea unui regim nediscriminatoriu a modurilor de transport utilizate pentru transportul de persoane în mediul urban, trebuie eliminate discriminarea și îngrădirea accesului la piața transportului în regim de taxi a posesorilor de autovehicule care se încadrează în definiția autoturismului,” subliniază autorii proiectului. 

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie aprobat de ambele camere ale legislativului și promulgat de șeful statului.

Via profit.ro

Comentarii (1)

  • Ok,dar vor avea oare voie sa circule pe rutele de maxi-taxi preorasenesti?
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru