Drivetest Suzuki S-Cross (2013-2016)

1.6 120CP 4x4 Man Special Edition
Suzuki S-Cross (2013-2016) zoom
de Dragoș Băltățeanu, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 07.04.2014
Încrucişare

Suzuki este o marcă discretă. Nu face foarte mult tam-tam, dar este o prezenţă serioasă pe piaţa românească de ceva vreme. Are o reprezentare oficială şi un număr de clienţi fideli care caută fiabilitatea maşinilor japoneze. Suzuki Swift a fost un hit al mărcii atât versiunea de generaţie anterioară, cât şi cel nou. Iar modelul SX4 a fost şi este o alternativă interesantă la SUV-urile de oraş. Aflat acum la a doua generaţie, SUV-ul Suzuki iese în evidenţă în primul rând printr-un nou nume, S-Cross, deşi poartă şi particula SX4 pe hayon. Pentru a-l deosebi de vechea generaţie, vom numi acest model Suzuki S-Cross, aşa cum îl denumeşte şi importatorul, de altfel.

Ceva mai mare în dimensiuni ca generaţia anterioară, S-Cross a păstrat forma de automobil compact cu hayon, dar cu abilităţi de crossover, oferind sistem de tracţiune integrală şi o gardă la sol decentă. Mircea a testat deja versiunea cu motor diesel a noului S-Cross, iar mie îmi revine sarcina de a vă spune ce impresie mi-a făcut S-Cross-ul cu motorizare pe benzină de 1.6 litri şi 120 cai putere.

Suzuki S-Cross (2013-2016)
1.6 120CP 4x4 Man Special Edition

  • Pret de pornire 16.300 €
  • Pret model testat 22.400 €
  • Taxa auto 115 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Propulsorul pe benzină de 1.6 litri rămâne calul de bătăie pentru majoritatea viitorilor clienţi. Este un motor preluat de la vechiul SX4, fiind suficient de rafinat şi fiabil pentru a fi transplantat şi pe noul S-Cross. Cei 1.586 cmc repartizaţi în patru cilindri produc 120 cai putere onorabili la 6.000 rpm. Cuplul motor este de 156 Nm la 4.400 rpm. Interesant este ce motorul satisface norma de poluare Euro 6. Pentru a transmite puterea către toate cele patru roţi sau către puntea faţă în cazul versiunilor 2WD, Suzuki a ales o cutie de viteze manuală cu cinci rapoarte. 

Motorul este silenţios şi plăcut la utilizare, dar nu te va da pe spate dacă nu-i ceri modul Sport. Asta pentru că răspunsul acceleraţiei este lent dacă lăsăm selectorul modului de transmisie în modul Auto. Deşi pare leneş, acest mod de rulare ajută la reducerea consumul de carburant (împreună cu sistemul Start-Stop) şi este recomandat să fie folosit în mediul urban. La drum lung, putem alege modul Sport şi atunci totul se înveseleşte. Acceleraţia răspunde prompt şi motorul urcă voios către limita de 6.000 rpm. Cutia este şi ea suficient de precisă, levierul mic împrumutat de la modelul Swift fiind o plăcere la manevrat.

Consum

Ca şi în cazul versiunii cu motor diesel testată de Mircea, S-Cross-ul nostru se dovedeşte a fi una dintre cele mai economice maşini din segmentul său. Motorul de 1.6 litri este ajutat de selectorul de moduri de rulare amplasat între scaune, dar şi de sistemul Start-Stop suficient de rafinat pentru a nu te enerva. Dacă alegem să rulăm în modul Auto, pedala de acceleraţie este anesteziată, feeling-ul fiind similar cu modul Eco de la Dacia sau Renault. Acest lucru ajută reducerea consumului de carburant, cifra oficială fiind de 5.4 litri/100 km în regim mixt. Suzuki mai spune că S-Cross 1.6 mai consumă 6.8 în mediu urban şi 5.0 la drum lung.

În realitate cifrele sunt, bineînţeles, mai mari. Am folosit S-Cross-ul aproape exclusiv în oraş, cu o excursie până în afara Bucureştiului pentru a vizita şi drumuri fără asfalt. Media s-a situat între 7.5 şi 8.5 litri/100 km, cifre decente pentru traficul bucureştean. Majoritatea timpului am folosit modul de rulare Auto, trecând ocazional şi în modul Sport. 

Dacă ne raportăm la cifrele oficiale, Suzuki S-Cross are cel mai mic consum din segmentul său, chiar daca mulţi dintre concurenţi oferă motoare de generaţie mai nouă sau modele doar cu tracţiune 4x2. Dacia Duster are acum un motor de cilindree mică de 1.2 litri supraalimentat prin sistem turbo care dezvoltă 125 CP. Consumul mediu raportat este de 6.2 litri/100 km. Singurul concurent care se apropie de Suzuki S-Cross este noul Nissan Qashqai dotat cu motor 1.2 DIG-T de 115 CP, al cărui consum mediu este de 5.6 litri/100 km.

Performanţe

Suzuki S-Cross nu este un automobil sport. Este un crossover gândit pentru oraş şi drumuri uşoare de macadam. Performanţele sunt absolut decente şi se încadrează în media segmentului. Pentru a accelera de la 0 la 100 km/oră, S-Cross are nevoie de fix 11 secunde. Iar viteza maximă pe care poate să o atingă este de 180 km/oră. Cele mai rapide modele din acest segment sunt Dacia Duster 1.2 TCe şi Skoda Yeti 1.4 TSI, ambele având motoare turbo şi câţiva cai putere în plus. 

Interior

Interiorul lui S-Cross este mai spaţios decât pare la prima vedere. Este prima impresie pe care ţi-o dă maşina după câteva minute la bord. Atât în faţă, cât şi pe bancheta din spate este loc suficient, mai mult decât trădează dimensiunile exterioare. Modelul testat de noi a venit în echiparea Elegance Top, nivelul cel mai înalt atunci când vine vorba de dotări. Tapiţeria din piele este primul lucru pe care îl remarci la interior, alături de imensa trapă de sticlă cu parasolar acţionat electric. Climatizarea este automată şi are două zone de temperatură, iar accesul se face cu ajutorul cheii inteligente cu telecomandă. Scaunele faţă sunt încălzite, iar butoanele sunt amplasate la vedere lângă schimbătorul de viteze şi sunt de modă veche. Adică odată apăsat, rămâne apăsat chiar şi dacă oprim motorul. 

Partea mai puţin plăcută este atmosfera destul de austeră, plasticul unor butoane putând fi de o calitate mai bună. De asemenea, display-ul pentru sistemul audio pare de acum o generaţie. Pentru bagaje, portbagajul este uşor de accesat prin hayonul amplu şi oferă 440 litri inteligent compartimentaţi cu o podea dublă. Volumul este peste media segmentului, singurul model cu un portbagaj mai mare fiind Dacia Duster.

Preţ de achiziţie

Suzuki S-Cross are o mare problemă la capitolul preţ. Iar această problemă se numeşte Dacia Duster. SUV-ul autohton are preţuri bune şi oferă suficient de multe dotări pentru a atrage o felie importantă dintre clienţii care poate s-ar fi îndreptat către Suzuki S-Cross. Dar există, totuşi, o felie de clienţi care consideră Duster-ul prea spartan şi vor ceva mai elegant. Este o poziţionare bună în segment, deşi cei care vor dori un S-Cross în echipare de top vor avea şi alte alternative, ca de exemplu noul Nissan Qashqai sau Mitsubishi ASX, dar cel mai probabil doar în versiuni 4x2. 

Preţurile pentru Suzuki S-Cross încep de la 16.300 euro (TVA inclus) şi pot ajunge până la 22.400 pentru versiunea de top cu motor pe benzină testată de noi. O Dacia Duster facelift 1.2 TCe în echipare Laureate costă 14.800 euro, iar o Skoda Yeti 1.4 TSI Elegance costă 23.500 euro.

Siguranţă

Suzuki S-Cross a trecut prin testele de impact acum un an de zile, iar EuroNCAP i-a acordat scorul maxim de cinci stele, cu 92% din punctele posibile adunate la capitolul protecţia adulţilor. Lista de dotări pentru siguranţă este completă cu şapte airbaguri inclusiv cortină şi pentru genuchi, ranforsări în portiere, ABS, EBD, asistenţă la frânare şi ESP. În plus, modelele ce poartă sigla AllGrip beneficiează de tracţiune integrală permanentă, un plus de siguranţă la rularea pe suprafeţe cu aderenţă redusă. 

Ţinută de drum

Suzuki S-Cross se dovedeşte a fi un vehicul polivalent. Poate fi folosit fără dureri de cap în oraş datorită dimensiunilor compacte, dar putem îmbarca toată familia pentru o excursie la munte şi pentru asta nu trebuie să avem la dispoziţie doar drumuri asfaltate.

S-Cross poate ataca fără probleme drumuri de macadam sau pe teren accidentat fără denivelări prea accentuate. Singurul lucru pe care nu l-am apreciat a fost suspensia parcă prea rigidă pentru uzul urban. Inginerii Suzuki au preferat o setare mai fermă a suspensie în detrimentul confortului, dar este doar o chestiune de gust. 

Vizibilitate

Nici o problemă la capitolul vizibilitate datorită poziţiei relativ înalte la volan, dar şi pentru că parbrizul este amplu. Montantul stânga se mai interpune în câmpul vizual uneori, dar cu o mişcare a capului putem acoperi fără probleme toată zona. Nu am avut cameră pentru mersul cu spatele, dar nivelul Elegance Top oferă senzori de parcare atât în faţă cât şi în spate, ceea ce face parcarea o joacă de copil.

Tehnologie

Suzuki reuşeşte să îşi doteze corect maşinile din ofertă fără a impresiona însă prin vreun sistem de ultimă generaţie. Sistemul audio este decent, păcat doar de afişajul antic. Avem scaune încălzite şi lumini de zi LED plus faruri bi-xenon pentru nivelul de echipare de top. Telefonul poate fi conectat prin Bluetooth, avem şi o mufă USB, există şi o priză de 12 volţi în portbagaj, totul este acolo unde te-ai aştepta să fie. Mai există un computer de bord, cruise control şi selectorul rotativ dintre scaune cu care putem alege dinte modurile de rulare: Auto, Sport, Snow sau Lock. Nimic ieşit din comun, dar nimic vital lăsat pe dinafară.

Design

Designul este un capitol discutabil pentru modelul S-Cross. Am avut parte de păreri diametral opuse. Unii o consideră urâtă, alţii apreciază designul specific mărcii Suzuki. Personal o consider o apariţie decentă, nu mă deranjează nimic prea tare la capitolul design. Farurile supradimensionate par să îi dea un aer aparte subliniat de luminiile de zi LED, iar profilul este unul cu linii puternice. S-Cross este o prezenţă până la urmă agreabilă, poate ceva mai elegant ca un Duster, şi cu un caracter polivalent. 

Nu ne-a placut

  • Suspensie rigidă
  • Răspuns lent în mod auto
  • Display învechit
Date tehnice - Suzuki S-Cross (2013-2016) 1.6 120CP 4x4 Man Special Edition
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1586
Lungime mm
4300
Putere maxima CP (rpm)
120 (6000)
Latime mm
1765
Cuplu maxim Nm (rpm)
156 (4400)
Inaltime mm
1575
Viteza maxima km/h
175
Greutate kg
1170
Acceleratie 0-100 km/h s
12
Ampatament mm
2600
Tractiune
integrala
Volum rezervor litri
47
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
430
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Suzuki S-Cross (2013-2016)

Ultimele teste

Comentarii (8)

  • am trait ca s-o aud si pe asta: Dacia Duster e cel mai rapid model din segment
    31 1
  • @Automarket: scuze ca va zic, dar nu cred ca va e prea clar ce ati testat - la caracteristici spuneti ca are tractiune fata, iar in titlu nu vad pe nicaieri particula "4x4/4WD/AllGrip" cu referire la modelul testat desi aceasta e versiunea 4x4.

    Iar in ceea ce priveste afirmatia "... S-Cross a păstrat forma de automobil compact cu hayon, dar cu abilităţi de crossover, oferind sistem de tracţiune integrală şi o gardă la sol ceva mai mare.", putina documentare nu strica - modelul SX4 al carui succesor se presupune ca este (desi nu au mai nimic in comun) are garda la sol de 175mm pentru versiunile 2WD si 190mm pentru cele 4WD, pe cand S-Cross-ul nici macar la 170mm nu ajunge.
    18 2
  • @mircea1380: am corectat erorile, multumim pentru sesizare.
    9 2
  • Foarte interesant, modelul de S-cross cu motor diesel, mai potent si cu performante mai bune primeste punctaj 3,9 iar cel cu benzina este 4,1.
    Nu mai inteleg, or fi autori diferiti, dar criteriile ar trebui sa fie cam la fel.
    24 3
  • La Capitolul performanţe afirmaţi următoarele:

    Pentru a accelera de la 0 la 100 km/oră, S-Cross are nevoie de fix 11 secunde. Iar viteza maximă pe care poate să o atingă este de 180 km/oră. Cele mai rapide modele din acest segment sunt Dacia Duster 1.2 TCe şi Skoda Yeti 1.4 TSI, ambele având motoare turbo şi câţiva cai putere în plus.

    Comparaţia cu Duster şi Yeti nu e corectă, pentru că ambele sunt modele 2WD.

    Dacă tot comparăm 4wd... atunci să aducem în discuţie 1.8 TSI, Yeti, pe care-l conduc, iar cifrele spulberă acest Suzuki: 160cp, 8,4 secunde acceleraţia până la 100km/h, şi 250Nm de la 1500 rpm.
    25 4
  • Multumim pt.neafisarea celor doua comentarii de ieri.Corectilor, doare presupunerea mea de ieri pe care ati transformat-o in certitudine, prin acest delete? Macar nu mai faceti aceste teste cuaceleasi modele si punctaje atat de diferite difeite, ca sa nu se prinda lumea repede....
    10 0
  • marian
    @rene - si cat dadusi pe Yeti ala de spulbera el tot ve intalneste in cale?
    10 8
  • @ Marian - Maşină cumpărată acum 2 ani, nivel de echipare Ambition cu ceva opţionale de aproximativ 900 de euro. Preţul total de achiziţie, după negocieri, 21 400 euro.
    20 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru