5 motive pentru a urmări Raliul Monte Carlo

de Daniel Popescu
Joi, 22.01.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Raliul Monte Carlo marchează revenirea temporară a lui Sebastien Loeb în Campionatul Mondial de Raliuri într-un peisaj de poveste dominat de zăpadă, gheaţă şi ploaie.

Esential 15 probe speciale vor avea loc in Raliul Monte Carlo
355.48 kilometri este lungimea totala a probelor speciale din Raliul Monte Carlo
51.7 kilometri are cea mai lunga proba speciala din Raliul Monte Carlo
1603 metri este altitudinea maxima la care vor concura pilotii in Raliul Monte Carlo
Sezonul 2015 al Campionatului Mondial de Raliuri debutează la sfârşitul acestei săptămâni cu Raliul Monte Carlo, unul dintre evenimentele de referinţă ale sporturilor cu motor.

Monte Carlo a găzduit etapa de debut a sezonului între 1973-2008 şi începând din 2012, însă raliul a apărut pentru prima oară pe harta motorsportului în 1911 cu scopul de a atrage cât mai mulţi turişti în Principat pe parcursul lunilor de iarnă.

▶ Istoria Raliului Monte Carlo

Ediţia din acest an se anunţă una palpitantă atât datorită revenirii legendarului Sebastien Loeb ca invitat special al celor de la Citroen, cât şi a incertitudinilor cu privire la modul în care va funcţiona noul regulament sportiv.

▶ Avancronica sezonului 2015 al Campionatului Mondial de Raliuri

1. Revenirea lui Sebastien Loeb

Nonuplul campion mondial Sebastien Loeb va reveni în WRC pentru a concura la Monte Carlo cu scopul de a promova brandul DS al constructorului francez Citroen. Francezul va urca din nou la volanul lui Citroen DS3 WRC în etapa pe care a mai câştigat-o de şapte ori în carieră, însă este circumspect în privinţa abilitaţilor sale după o absenţă de mai bine de un an.

Dacă pot lupta pentru victorie, cu atât mai bine.

Sebastien Loeb
Pilot Citroen
Loeb a stabilit cel mai bun timp în shakedown-ul de miercuri, însă a suferit şi un accident în urma căruia s-a rostogolit. "Obiectivul meu este să fiu competitiv, dar trebuie să ne amintim că nu am mai concurat într-un raliu de asemenea nivel de mai bine de un an. De fiecare dată când încep o competiţie dau tot ce am mai bun. Nu va fi altfel cu această ocazie şi, dacă pot lupta pentru victorie, cu atât mai bine", spune el.

Sebastien Loeb revine temporar in WRC

2. Duelul dintre Loeb şi Ogier

Aştept cu nerăbdare această reuniune.

Sebastien Ogier
Pilot Volkswagen
Sezonul 2011 a oferit unul dintre cele mai tensionate dueluri pentru titlul mondial din istoria recentă a WRC-ului. La vremea respectivă, Loeb a câştigat trofeul în detrimentul coechipierului său de atunci, Sebastien Ogier, iar rivalitatea dintre cei doi va renaşte în acest weekend la Monte Carlo.
De altfel, în 2013, Loeb a concurat în patru etape şi a câştigat două dintre acestea chiar în faţa lui Ogier, în timp ce actualul campion mondial s-a impus doar în Raliul Suediei.

"Un punct de referinţă în acest an va fi, evident, duelul cu Loeb. Aştept cu nerăbdare această reuniune şi va fi cu siguranţă o etapă interesantă şi captivantă pentru spectatori", sunt cuvintele prin care Ogier demarează lupta cu Loeb.

Sebastien Ogier asteapta reunirea cu Sebastien Loeb

3. Peisaje de vis cu zăpadă şi ploaie

Una dintre caracteristicile esenţiale ale Raliului Monte Carlo este traseul montan pe care concurenţii îl abordează în condiţii meteo dintre cele mai variate: de multe ori, concurenţii se confruntă cu asfalt uscat, ploaie sau zăpadă chiar pe parcursul aceleaşi probe speciale. Spre deosebire de anul trecut, traseul a fost schimbat în proporţie de 75%, însă se desfăşoară preponderent în jurul localităţii natale a lui Ogier, Gap.

Primele două probe speciale vor avea loc joi noapte în departamentul Alpes de Haute Provence de la sud de Gap, pentru ca vineri să aibă loc două bucle de câte trei probe speciale în partea de nord a oraşului. Ziua de sâmbătă marchează probe speciale tradiţionale care au ca punct de sosire Monaco, înainte de următoarele două probe speciale de duminică, care vor avea loc în apropiere de Col de Braus şi de celebrul Col de Turini.

Power Stage, proba care încheie etapa şi în care primii trei piloţi primesc puncte bonus, se va desfăşura în fata Pieţei Palatului din Monaco.

Harta Raliului Monte Carlo

4. Strategiile pentru pneuri ale piloţilor

Prin prisma condiţiilor meteo, piloţii vor avea la dispoziţie inclusiv pneuri de iarnă cu sau fără cuie, iar alegerea strategiilor se va dovedi crucială în stabilirea unor timpi competitivi.

O prognoza meteo de calitate şi intuiţia vor fi decisive în special pe probele speciale pe care vremea se poate schimba radical la interval de numai câţiva kilometri.

5. Evoluţia reprezentantului României, Simone Tempestini

România va fi reprezentată în Raliul Monte Carlo de Simone Tempestini, unul dintre piloţii echipei Napoca Rally Academy, care concurează cu un Citroen DS 3 R3-MAX la clasa WRC3. Aflat la prima participare în Raliul Monte Carlo, italianul va aborda cu precauţie probele speciale cu obiectivul unei clasări în puncte.

"Raliul Monte-Carlo va fi o etapă dificilă şi strategia noastră este să adunăm cât mai multe puncte. Nu vreau să risc foarte mult aici. În Portugalia, Polonia şi Finlanda vom ataca la maximum şi după patru etape vom vedea cum stăm în campionat.

Va fi cu siguranţă un an interesant ai sper să mă descurc cât mai bine", precizează el.

Tot Napoca Rally Academy a înscris în Raliul Monte Carlo şi un echipaj format din timişoreanul Andrei Coreanu în vârstă de 60 de ani şi copilotul sau Vlad Cosma, care vor concura la volanul unui Peugeot 208 R2. 

Simone Tempestini, la volanul unui Citroen DS3 R3T

Bonus: Delecour promovează România pe un Porsche 911

Fracois Delecour, dublu câştigător al Campionatului Naţional de Raliuri în 2013 şi 2014, va participa la Raliul Monte Carlo în noua competiţie R-GT Cup cu un Porsche 911 GT3. Maşina francezului promovează agresiv România atât prin menţionarea numelui ţării noastre, cât şi prin utilizarea culorilor roşu, galben şi albastru.

R-GT Cup este o competiţie pentru maşini GT care se desfăşoară în paralele cu unele etape din Campionatul Mondial de Raliuri şi Campionatul European de Raliuri, inclusiv Raliul Monte Carlo.

Francois Delecour promoveaza Romania

Ştiaţi că...

▶ începând din 1999 Raliul Monte Carlo a fost câştigat numai de francezi şi finlandezi? Tommi Makinen a triumfat între 1999-2002, înainte ca Sebastien Loeb să obţină şapte victorii în următorii 10 ani. Marcus Gronholm a câştigat în 2006, Mikko Hirvonen în 2010, iar Ogier în 2009 şi 2014.

▶ la prima ediţie a Raliului Monte Carlo nu a contat numai viteza, ci şi designul şi condiţia în care arătau maşinile?

▶ primul câştigător al Raliului Monte Carlo a fost francezul Henri Rougier, un cunoscut pilot de aeroplane şi ciclist care a concurat la volanul unui Turcat-Mery 24CV?

Raliul Monte Carlo în direct la TV şi pe internet

Drepturile TV pentru România pentru Campionatul Mondial de Raliuri sunt deţinute de postul de televiziune Dolce Sport, care va transmite în direct ultima probă specială, dar va difuza şi un rezumat al întregii etape. În plus, fanii pot urmări în direct prima şi a 13-a proba specială în direct pe platforma online WRC+, conform următorului program:

Proba speciala Ziua Ora TV Internet
PS 1: Entrevaux - Rouaine joi, 22 ianuarie 21:00 - 22:00 - WRC+
PS 13: Col St Jean - St Laurent 1 duminica, 25 ianuarie 10:30 - 11:30 - WRC+
PS 15: Col St Jean - St Laurent 1 duminica, 25 ianuarie 13:00 - 14:00 Dolce Sport 2 Telekom TV, WRC+
Rezumatul etapei marti, 27 ianuarie 20:00 - 21:00 Dolce Sport 1 -

▶ Ghidul transmisiunilor WRC la TV şi pe internet

Comentarii (2)

  • Faptul ca Francois Delecour participa cu un Porsche 997 GT3, vopsit in tricolorul Romaniei, pe care mai si scrie mare si lat "Visit Romania" probabil ca nu prezinta interes si nici nu-i un motiv pt care sa urmarim evenimentul.
    15 2
  • In fine vad ca site-ul pe partea de WRC este foarte slab actualizat . este o loterie pentru piloti sa isi aleaga pneuriile , de obicei isi aleg 2 pneuri cu crampoane dispuse in diagonala , unul fata , unul spate , a fost varianta castigatoare pentru Loeb la ultima participare cand a si castigat . In alta ordine de idei , pilotii nu vor mai avea timpii intermediari , respectiv comunicatia despre ce au facut ceilalti piloti ....asa ca merg la maxim .
    Loeb a castigat proba de shakedown , dar din pacate a luat startul de pe pozitia a 14- a ( nu a participat anul trecut ).
    Prima proba desfasurata ieri , a castigat-o , a doua a castigat-o Ogier , iar a 3-a incheiata de 3 minute tot Loeb a castigat-o , mai jos clasamentul dupa 3 probe speciale :

    1. 4 FRAS. LOEB M 40:32.1
    2. 1 FRAS. OGIER M 41:00.4 +28.3 +28.3
    3. 6 ESTO. TANAK M 41:42.1 +41.7 +1:10.0
    4. 5 GBRE. EVANS M 41:42.2 +0.1 +1:10.1
    5. 2 FINJ. LATVALA M 41:50.9 +8.7 +1:18.8
    6. 9 NORA. MIKKELSEN 41:54.8 +3.9 +1:22.7
    7. 3 GBRK. MEEKE M 42:07.4 +12.6 +1:35.3
    8. 12 NORM. OSTBERG 42:11.4 +4.0 +1:39.3
    9. 7 BELT. NEUVILLE M 42:12.2 +0.8 +1:40.1
    10. 8 ESPD. SORDO M 42:34.3 +22.1 +2:02.2
    11. 21 CZEM. PROKOP T 42:36.9 +2.6 +2:04.8
    12. 14 NORH. SOLBERG 42:42.7 +5.8 +2:10.6
    13. 16 POLR. KUBICA 51:37.4 +8:54.7 +11:05.3
    14. 18 FRAS. CHARDONNET 1:03:50.8 +12:13.4
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru