Loeb şi Ogier au abandonat în Raliul Australiei!

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 09.09.2011
Sebastien Loeb şi Sebastien Ogier au abandonat în Raliul Australiei la interval de numai două probe speciale în urma unor accidente suferite vineri dimineaţă.

Lupta pentru titlu în Campionatul Mondial de Raliuri a căpătat accente dramatice în etapa care se desfăşoară la sfârşitul acestei săptămâni în Australia.

La adăpostul unui avantaj de 25 de puncte în clasamentul general, Sebastien Loeb a devenit lider în Raliul Australiei la finalul PS 3, cu un avans de numai două secunde în faţa coechipierului său de la Citroen, Sebastien Ogier. Totuşi, în proba specială imediat următoare, Loeb s-a rostogolit de cinci ori după ce a intrat cu o viteză prea mare într-un viraj de dreapta şi a pierdut controlul maşinii Citroen DS3 WRC.

"Am intrat prea tare în virajul de dreapta pentru că am făcut greşeala să mă uit la timpii intermediari afişaţi pe bord. Nu am fost concentrat, nu am frânat suficient pentru viraj şi am fost prea rapid. Nu mi-am asumat riscuri şi am avut o probă specială curată înainte de asta. Mă uitam la ceva şi am văzut virajul prea târziu", a declarat francezul, care susţine că terenul devenit alunecos în urma ploilor din această dimineaţă nu a reprezentat cauza accidentului.

În urma abandonului, Ogier a preluat conducerea Raliului Australiei şi ar fi avut posibilitatea să-l egaleze pe rivalul său în clasamentul general dacă ar fi obţinut victoria.

Totuşi, spre finalul PS6, Ogier a pierdut controlul volanului din cauza terenului alunecos la a doua trecere prin proba specială Shipmans şi s-a lovit de un copac. Francezul s-a chinuit să piloteze încă un kilometru, însă în cele din urmă a oprit maşina pe marginea drumului.

Loeb, Ogier şi copiloţii lor au scăpat fără răni în urma celor două accidente, însă Citroen nu a decis încă dacă cei doi pretendenţi la titlu vor putea reveni sâmbătă în competiţie conform regulamentului superrally. Chiar dacă vor concura, cei doi nu mai au nicio şansă la victorie, iar singurele speranţe de a câştiga puncte se leagă de Power Stage-ul care va încheia etapa.

 

Cele două abandonuri au propulsat Ford în postura de mare favorită la victorie, Mikko Hirvonen şi Jari Matti Latvala ocupând primele două poziţii în clasament la finalul PS 8. Cei doi sunt despărţiţi de 6.6 secunde, în timp ce Petter Solberg ocupa ultima treaptă a podiumului la peste 41 de secunde distanţă.

Ziua de vineri programează alte două probe speciale, înaintea celor 10 de sâmbătă.

 

Raliul Australiei - Clasament dupa PS 8/26:

 1.  Mikko Hirvonen      Ford               1h11m30.2s
 2.  Jari-Matti Latvala  Ford                   + 6.6s
 3.  Petter Solberg      Solberg Citroen       + 41.4s
 4.  Henning Solberg     Stobart Ford        + 2m24.4s
 5.  Matthew Wilson      Stobart Ford        + 2m53.9s
 6.  Khalid Al Qassimi   Abu Dhabi Ford      + 4m31.4s
 7.  Hayden Paddon       Symtech Subaru      + 4m56.6s
 8.  Michal Kosciuszko   Lotos Mitsubishi    + 6m19.5s
 9.  Oleksandr Saliuk    Mentos Mitsubishi   + 6m57.3s
10.  Benito Guerra       GMA Mitsubishi      + 8m06.0s

Comentarii (2)

  • Toata stima pentru Loeb
    Un mare campion şi un om modest.
    Îşi asumă greşelile de pilotaj, nu dă vina pe cine ştie ce condiţii tehnice sau meteo.
    Ce a zis el acolo e o greşeală oarecum banală, dar care poate avea rezultate dramatice.
    " Nu am fost atent la drum, mă uitam pe bord şi am intrat prea tare în viraj". Parcă e luat din raportul poliţiei rutiere după un accident.
    Dacă se poate întâmpla la un multiplu campion mondial de raliuri, de noi ce să zicem.
    În schimb noi nu avem roll bar la maşini. De luat aminte.
    Bine că a scăpat nevătămat.
    12 0
  • si eu il admir enorm pentru modestia iesita din comun. E campion mondial de 7 ani consecutiv si cu toate astea isi asuma greselile si vorbeste ca un om absolut normal. Jos palaria, un adevarat invingator.
    8 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru