Alonso a câştigat Marele Premiu al Chinei

de Daniel Popescu
Duminica, 14.04.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Fernando Alonso a câştigat la Shanghai după ce l-a depăşit pe Lewis Hamilton în turul cinci, iar podiumul a fost completat de Kimi Raikkonen şi pilotul Mercedes, care a rezistat atacului furibund al lui Sebastian Vettel din ultimele tururi.

A fost o cursă fantastică pentru noi încă de la start. Nu am avut mari probleme, iar degradarea pneurilor a fost mai bună decât ne aşteptam. Suntem foarte optimişti pentru restul sezonului.

Fernando Alonso
Castigatorul cursei
Fernando Alonso a obţinut duminică prima victorie pentru Ferrari de la Marele Premiu al Germaniei din luna iulie a anului trecut, la capătul unei curse din China în care depăşirile efectuate în primele tururi au fost decisive.

Pilotul Scuderiei a avut un start excelent în care l-a depăşit pe Kimi Raikkonen, iar apoi a trecut de liderul Lewis Hamilton în turul cinci în tandem cu coechipierul său Felipe Massa.

Chiar dacă ulterior a cedat temporar prima poziţie în fata piloţilor care au mizat pe o strategie opusă a pneurilor, Alonso a revenit pe primul loc şi a avut un final de cursă fără emoţii, după ce l-a depăşit în prealabil şi pe Vettel.

Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Raikkonen şi Hamilton. Pilotul echipei Lotus a ratat startul şi a pierdut două poziţii la start, însă finlandezul a fost capabil să revină de pe locul patru şi să-şi adjudece poziţia doua. Plecat din pole position, Hamilton s-a mulţumit în cele din urmă cu locul trei ca urmare a depăşirilor efectuate de Alonso şi Raikkonen, însă ultimele cinci tururi au fost cu adevărat dramatice.

Până la urmă cred că este un rezultat bun. Evident, vrem să câştigăm, dar punctele sunt bune şi vom încerca să ne descurcăm mai bine data viitoare. Am avut un start prost, dar ulterior monopostul Lotus s-a comportat bine.

Kimi Raikkonen
Locul doi in cursa
Britanicul a fost atacat de Sebastian vettel, care a început cursa de pe locul nouă cu pneuri medium pe o strategie opusă şi a fost cu peste trei secunde mai rapid în ultimul stint efectuat cu softuri. În cele din urmă, triplul campion mondial s-a mulţumit cu locul patru la numai două zecimi de secundă de Hamilton, în timp ce Jenson Button a terminat pe locul cinci pentru McLaren după o strategie asemănătoare cu a lui Vettel, dar cu numai două opriri la boxe.

MASSA NU A PROFITAT DE STARTUL EXCELENT

Chiar dacă a avut un start excelent în care a ajuns pe locul doi în turul cinci, Felipe Massa nu a reuşit să ţină pasul cu oechipierul său şi a ocupat în final locul şase, în faţa unui Daniel Ricciardo care a făcut de asemenea o cursă foarte bună la volanul unui Toro Rosso şi şi-a conservat poziţia de pe grila de start.

Force India şi-a trecut în cont patru puncte prin Paul di Resta, care a terminat în faţa lui Romain Grosjean (Lotus) şi Nico Hulkenberg (Sauber), ultimul nereuşind să profite de strategia similară cu cea adoptată de Vettel şi Button.

GHINIONUL LUI WEBBER CONTINUĂ

Sunt foarte mulţumit de rezultatul de astăzi şi foarte bucuros pentru echipă.

Nu am avut acelaşi ritm de cursa ca al lui Alonso şi Raikkonen, dar suntem foarte mulţumiţi că am urcat pe podium.

Lewis Hamilton
Locul trei in cursa
În zona punctelor ar fi putut termina şi Mark Webber, care după excluderea din calificări a ales să plece din pitlane cu pneuri soft. Australianul a revenit la boxe în turul doi pentru a se echipa cu pneuri medium şi a concura la un moment dat chiar pe locul 10 în faţa lui Vettel.

Un acroşaj cu Jean-Eric Vergne de la "sora" Toro Rosso l-a forţat să intre la boxe, însă mecanicii nu au fixat bine pneul dreapta-spate, iar acesta s-a desprins ulterior de pe monopost. Inevitabil, Webber a fost nevoit să abandoneze, în timp ce trei-patru piloţi au fost la un pas să lovească cauciucul care s-a plimbat nestingherit pe circuit câteva secunde.

UPDATE: Webber a fost penalizat cu trei poziţii pe grila de start a Marelui Premiu al statului Bahrain, întrucât comisarii de cursă au considerat că este vinovat de producerea incidentului.

ALŢI NOUĂ PILOŢI AR PUTEA FI PENALIZAŢI

Rezultatele Marelui Premiu al Chinei nu sunt încă definitivate, întrucât Vettel, Webber, Raikkonen, Button, Grosjean, Valtteri Bottas (Williams), Ricciardo şi Max Chilton (Marussia) vor fi investigaţi de comisarii de cursă pentru utilizarea sistemului DRS sub steag galben şi riscă să fie penalizaţi cu câteva secunde în clasamentul cursei.

UPDATE: Niciunul dintre piloţii acuzaţi că au folosit sistemul DRS sub drapel galben nu a fost penalizat. Cel mai probabil, decizia a fost luată ca urmare a faptului că sistemul de telemetrie care face legătura între centrul de control al FIA şi monoposturi nu a funcţionat niciun în China, aşa cum s-a întâmplat şi în Australia şi Malaysia.

În plus, Esteban Guttierez (Sauber) va fi de asemenea investigat pentru producerea unui incident şi riscă retrogradarea pe grila cursei următoare după ce l-a lovit din spate pe Adrian Sutil (Force India), ambii piloţi fiind nevoiţi să abandoneze.

UPDATE: Guttierez a fost penalizat cu cinci poziţii pe grila de start a Marelui Premiu al statului Bahrain.

Pe lângă Guttierez, Sutil şi Webber, un alt abandon a fost trecut în dreptul lui Nico Rosberg, care s-a retras la boxe după ce a intrat de două ori pentru schimbul de pneuri într-un interval de numai câteva tururi. Cel mai bun timp în cursă a fost stabilit de Vettel, care a fost cronometrat cu 1:36.808 în turul 53.

CHINA - REZULTATE CURSĂ:

 1.  Alonso         Ferrari                    1h36:26.945
 2.  Raikkonen      Lotus-Renault              +    10.100s
 3. 
Hamilton Mercedes + 12.300s 4. Vettel Red Bull-Renault + 12.500s 5. Button McLaren-Mercedes + 35.200s 6. Massa Ferrari + 40.800s 7. Ricciardo Toro Rosso-Ferrari + 42.600s 8. Di Resta Force India-Mercedes + 51.000s 9. Grosjean Lotus-Renault + 53.400s 10. Hulkenberg Sauber-Ferrari + 56.500s 11. Perez McLaren-Mercedes + 1m03.800s 12. Vergne Toro Rosso-Ferrari + 1m12.600s 13. Maldonado Williams-Renault + 1m33.800s 14. Bottas Williams-Renault + 1m35.400s 15. Bianchi Marussia-Cosworth + 1 lap 16. Pic Caterham-Renault + 1 lap 17. Chilton Marussia-Cosworth + 1 lap 18. van der Garde Caterham-Renault + 1 lap Fastest lap: Vettel, 1m36.808s Not classified/retirements: Driver Team On lap Rosberg Mercedes 22 Webber Red Bull-Renault 16 Sutil Force India-Mercedes 6 Gutierrez Sauber-Ferrari 5 World Championship standings, round 3: Drivers: Constructors: 1. Vettel 52 1. Red Bull-Renault 78 2. Raikkonen 49 2. Ferrari 73 3. Alonso 43 3. Lotus-Renault 60 4. Hamilton 40 4. Mercedes 52 5. Massa 30 5. Force India-Mercedes 14 6. Webber 26 6. McLaren-Mercedes 14 7. Button 12 7. Toro Rosso-Ferrari 7 8. Rosberg 12 8. Sauber-Ferrari 5 9. Grosjean 11 10. Di Resta 8 11. Ricciardo 6 12. Sutil 6 13. Hulkenberg 5 14. Perez 2 15. Vergne 1

Comentarii (96)

  • Oricat ai uri Ferrari, nu ai cum sa nu recunosti ca omul cursei a fost Alonso. A facut cele mai multe depasiri si colac peste pupaza de fiecare data cu cate un pit-stop in plus l-a depasit pe Vettel.
    Felicitari Alonso, Kimi si Hamilton!
    86 72
  • aiurea
    si vettel pleaca de pe 9, si alonso face cele nai multe depasiri :(((((
    ce cursa ai vazut?????
    20 78
  • Bravo Alonso, Kimi, Hamy! Ce zici Mirciulica: he' the fastest man on the track, but not in the race!
    29 42
  • Adrian24
    SUPERALONSO
    fara nici-o incrancenare, din nou s-a vazut diferenta reala dintre Alonso si Masa
    47 19
  • Alonsito
    i-am dat DAUNA TOTALA lui VETTEL de 2 x in cursa curat faca dificultate-ciocul mic!
    43 43
  • Felicitari Alonso pentru cele 2 momente in care-i dateai peste fata la vitel si pentru meritata victorie!
    56 71
  • masina cursei a fost ferrari... si massa putea castiga daca era favorizat la strategie in fata lui alonso! pana la primul pit era mai rapis decat spaniolul!
    21 40
  • lasa stirea pt locul 1,2 si 3
    dc trebuie sa l introduci si pe furibund ul din franzela in stirea despre podium?!
    13 15
  • ``adevaratul campion``=jumulitul jumulitilor a terminat pe 3(multumita lui vettle).Felicitari!!!s-a vazut clasa de campion=))
    10 46
  • piști
    Campionii mondiali pe promele 5 locuri. Ma intreb ce ar fi facut kimi cu o masina intreaga; probabil nu au schimbat sa nu riste sa nu mai intre noua aripa in slotul sau; s-a mai intamplat la unii
    Ferrari au cea maibuna masina de departe; Ce inseamna ingineri germani si nu italieni la tunelul de vant
    Massa cred ca a fost sacrificat cu strategia; altfel el ar fi fosr castigatorul. In mod logic ar fi trebuit sa se mearga pe mana lui Massa in acest an ca are mai multe puncte si a demonstrat ca poate fi mai bun ca alonso. Ca sa nu se trezeasca iar scuderia la final ca le lipseste cateva puncte ...
    15 44
  • Ce zici Mirciulica? He's the fastest man on the track, but not in to the race! Deci: nu e importanta strategia,cum pretindeai tu? Vindeca-te mai omule de orgoliu!
    11 24
  • "aiurea" Vettel chiar daca a plecat de pe 9...el a profitat de intrarile in primele tururi a celor 6-7 piloti care au inceput cursa pe pneuri soft! Asa ca Vettel nu a avut mare merit ca a condus cursa pentru o perioada.
    54 19
  • El magico...
    Nu gasim cuvinte Alonso......esti THE BEST.....esti unicul din F1.....esti F1...bravo.
    40 57
  • dap, KImi tocmai a spus ca fara avarii si fara start ratat putea lupta pentru victorie. Asta in ciuda faptului ca Ferrari e mai rapida, dupa cum si Massa o demonstreaza. In plus Ferrari sunt buni la start mereu. deci vezi ce faci la start kImi
    31 8
  • Pentru adevaratii fani ai F1, doritori de spectacol adevaratele depasiri se fac pe circuit cotla cot cu adversarul, nu prin intrarile la boxe.
    33 14
  • Cristi
    @aiurea
    ??? nu stiu cum vine dar alonso l-a cam depasit de cateva ori pe vettel in cursa...............nu stiu care a facut mai multe depasiri...........ca nu iese la numar. Oare la ce cursa m-am uitat "aiurea"???????
    37 11
  • Alonso, the best of the best
    42 38
  • haller
    foarte frumos Alonso ...ferrari are un monopost rapid in regim de cursa..bravo lor. Sa descurcat bine si Kimi , ca sa nu mai vb de depasirile lui pe exterior (incredibil) pacat de acel incident, Lewis in continuare nu are material de lupta ( dar ramane cel mai rapid si talentat pilot) (parerea mea) . Vettel demostreaza adevaratul talent al echipei ...practic sa vazut ca nu a reusit sa iasa din pluton in primele ture(tot meritul se datoreaza achipei A. Newei ) lui ai lipseste acel ceva (talent sau stofa) de campion. Mark........:)) sa nu mai vb de RBR prima oara a fost pana de combustibil. dar a doua oara...???? prezonul..? extraordinar ghinion poate sa aibe acest pilot ...dar culmea toate se intamnpla dupa ce se ratoieste la echipa...:)) ori asi cauta echipa ori se pensioneaza....Button asa de bine menajeaza gumele ...practic ar fi fost mai bun sofer de tir decit pilot... restul sunt si ei acolo.... e tacere..o zi faina tuturor!
    38 13
  • ady1671
    Start ratat,masina avariata,loc final:2.Bravo KIMI
    43 5
  • Nu cred ca Ferrari a fost un monopost fantastic, caci Massa nu l-a depasit nici pe Di Resta. A fost ziua lui Alonso. Se intelege bine cu monopostul si pare ca are o masina mai rapida decat cea de anul trecut... Massa si-a batut joc de cursa. N-a fost in stare sa-si mentin nici macar pozitia de pe grila.

    Peste o saptamana urmeaza a doua victorie pentru Alonso :D Anul asta e in stare sa bata niste recorduri si sa ia titlurile.
    37 21
  • Felicitari(complimenti) marmotei,mai ales dupa "ghinionul" de la Sepang.Ciauu
    11 29
  • BALATESCU
    ALONSO , KIMI SI HAMILTON CEL MAI BUN RITM DE CURSA !!! VITEL SI BUTTON AU PERFORMAT DIN CAUZA STRATEGIEI CU PNEURILE , DACA AVEAU PNEURI IDENTICE CU LOCURILE 1,2,3 NU SE REGASEAU PE LOCURILE 4 SI 5 !!!
    25 14
  • Au muncit si au incercat mult in ultimile 2 sezoane,cel putin.Par a fii pe un drum bun,sunt la bataie pentru podium,pacat de abandonul din cursa trecuta,a fost una din foarte putinele lui geseli,dar posibil sa-l coste la final !Astazi,pe traseul asta,nu a avut adversar...totusi pacat de Massa,nici macar pe locul din calificari nu a terminat,nu mai poate fi scuzat ca "testeaza" pt Alonso,pana si Button,depasit de toti,a terminat inaintea lui !In fine,nu mai dezvolt pt ca nu are rost,pacat ca se stinge asa repede in cursa,si devine un "plutonist" indeferent de strategie....!?Ok,vedem saptamana viitoare daca sunt constanti,ma refer in special la Alonso,circuitul e tot de viteza,temperatura e ceva mai ridicata,dar nici aici nu a fost racoare.Astazi a fost bine pt noi,fanii Ferrari,poate Massa ceva mai sus si era si mai bine,eu inca sper la "duble" !
    23 2
  • Ce performanta au pneurile Pirrelli cu monopostul Ferrari(producatori italieni) ,la fel cum pneurile Michelin aveau performanta cu monopostul Renault (producatori francezi) si bineinteles datorita talentului de necontestat al lui Alonso care merita felicitat pentru o cursa castigata la pas.
    40 5
  • toma necredinciosul
    Dl Popescu rectifica putin reportajul-Alonso la depasit si pe VETTEL de 2 x in cursa curat nu la standuri!:Pilotul Scuderiei a avut un start excelent în care l-a depăşit pe Kimi Raikkonen, iar apoi a trecut de liderul Lewis Hamilton în turul cinci în tandem cu coechipierul său Felipe Massa. Chiar dacă ulterior a cedat temporar prima poziţie în fata piloţilor care au mizat pe o strategie opusă a pneurilor, Alonso a revenit pe primul loc şi a avut un final de cursă fără emoţii.
    24 6
  • Daca intra Vettel cu un tur mai devreme, cred ca prindea podiumul. La Ferrari e sarbatoare , avand in vedere ca nu au mai castigat de jumatate de an.
    21 20
  • mirel_f1
    A fost o cursa extraordinara clar Alonso a fost marele castigator din China si dupa parerea mea ,intre el si Masa e diferenta mare Alonso e genul de pilot care scoate tot ce poate din monopostul Ferrari e orgolios ,de un asemenea pilot are nevoie Ferrari si mai ales Mclaren Mercedes care iara a dezamagit ...
    23 2
  • ahahaahahhahahahaha


    iar apar toti copii care se uita la f1 de 4-5 ani si zic ca massa putea castiga dar a fost sacrificat cu strategia? pai voi sunteti orbi ? in turul 5 massa era pe 2 dupa alonso si in fata lui hamilton, dupa care toti 3 au intrat la boxe si au iesi pe locurile 12-13(pe acolo) dar dupaia ati vazut ce s-a intamplat ? alonso si hamilton au depasit constant tot ce a fost in fata, pana au ajuns pe 3-4 in spatele copilului frustrat(vettel), iar massa ...ce a facut ? s-a chinuit 3 tururi sa treaca de di resta si abia abia a reusit. ala NU E PILOT!!!!!!!!! invatati odata. masa e bun doar daca ii lasi pista libera sa faca ture, e bun doar la timpi, iar F1 nu este doar despre timpi. deaia masa il poate bate pe alonso in calificari , dar in cursa NICIODATA.

    astia de il urati pe alonso si il ridicati in slavi pe vettel habar nu aveti ce se intampla

    vad formula 1 din 92 si pilotii adevarati din f1 sunt alonso kimi si hamilton

    restul sunt umpluturi...inclusiv vettel

    numai bine
    57 37
  • @toma,cred ca de l-ai pune nu sa rectifice ci sa spuna in gura mare acest lucru fie s-ar balbai fie si-ar musca limba de ciuda. Acum cateva saptamani incerca si sa modifice clasamentul pilotilor in fctie de timpi, punandu-l pe Alonso cu 2 pozitii mai in spate
    8 9
  • toma necredinciosul
    cita ura pe ALONSO si impartialitate-cind este depasit VETTEL de 2x in cursa de ALONSO nici nu se scrie despre asta...interesanta abordare!Unele persoane nu au vazut cursa macar sa le zicem adevarul sau cum au decurs lucrurile la aceasta cursa!
    25 13
  • @hi ce ofticat esti ! Hamilton a gatat pe 3 datorita Vitelului ? cu ce la ajutat Vitelul pe Hamilton ? daca aveau pneuri identice ii mirosea fumul de la un kilometru Vitelu !
    19 15
  • @azmodan

    Te-ai uitat degeaba atatia ani!
    20 24
  • Catalin
    Inca de la start am stiut ca Alonso o sa castige . Forta rosie !!!!
    22 19
  • Ce cauta Perez in formula1???? Cine il lasa pe asta intr-o masina fe f1???
    18 12
  • >O MICA RECOMANDARE<
    Eu am vazut cursa pe RTL pt ca unde sunt momentan,nu am alta posibilitate.Din pacate nu stapanesc limba germana si...pacat de interviurile la cald,nu inteleg atat cat as vrea.Recomandarea ar fii sa posteze adminul,sau adninii acestui site,interviurile astea traduse in romana,dar nu trunchiate sau interpretate!Cred ca am avea mai multe indicii,informatii decat dand noi cu presupusul.
    14 1
  • incredibil cum in viziunea multora un pilot devine mai bun sau mai slab dupa o singura cursa.alonso a meritat victoria a fost mai bun,dar asta nu inseamna ca a fost mai bun ca vettel in ultimii 3 ani.a fost cursa asta ,daca era atat de bun pe cat spuneti voi nu era vettel campion de 3 ori ci el.totusi conduce un ferrari , echipa cu cei mai multi fani.o sa vedeti ca kimi ,alonso si vettel se vor bate la titlu
    14 22
  • BALATESCU
    ALONSO , KIMI SI HAMILTON CEI MAI BUNI PILOTI DIN FORMULA 1 .......RESTUL AU CISTIGAT DATORITA ECHIPEI SI CERSIND AJUTORUL COLEGIILOR !!!
    24 24
  • @laurentiu0250, eu am putut urmari cursa online pe http://www.firstrow1.eu/sport/motosport.html
    Incearca site-ul saptamana viitoare si vezi daca poti viziona cursa care e prezentata de doi englezi.
    9 23
  • @Balatescu

    Kimi cel mai bun , hamilton cel mai rapid (cateodata) , Alonso(prima victorie in juma de an), Vettel cel mai rapid pe un tur de circuit si triplu campion mondial. In rest , vrajeli din astea ca Newey face masina si nu-i trebuie decat un papagal sa o piloteze..e gargara.
    30 18
  • @maverick,ms de sfat!Am sa incerc dar am o conexiune slaba la net aici...prin Germanhotspot...deci cam slabe sanse sa o pot urmarii!Dar ms inca o data.
    4 2
  • tare ofticat =))ca nu a castigat ham.of of
    6 11
  • Greseala :)
    Force India a punctat cu ambii piloţi după ce Paul di Resta şi Nico Hulkenberg. Intre timp Nico a ajuns la Sauber. :)
    5 1
  • stefan
    "Force India a punctat cu ambii piloţi după ce Paul di Resta şi Nico Hulkenberg au terminat pe locurile opt şi 10.....după ce l-a lovit din spate pe Adrian Sutil (Force India)."

    Wow, Force India a avut 3 piloti in aceasta cursa? Hulkenberg concureaza pentru Sauber de 3 curse...
    9 1
  • vyctor7
    Alonso este cel mai bun ...numai cei ce al urasc spun altceva!! Hamilton talent recunoscut .. Raikkonnen ce s-ar mai putea spune despre el si nu s-a spus inca ? Vettel un pilot bun foarte arogant dar mai are multe de invatat ..
    19 27
  • vettelistilor...au mai fost as
    Mai stiti "era" Brown GP?Cam aia e si acum,sau a fost!Masina cu elemente ce au fost interzise ulterior,dar cu campionat castigat,apoi unde si cate campionate au mai luat cand au fost pusi in monoposturi egale cu ale altora?Astia au trisat nesimtit si au fost acceptati,deh,politaca banilor...cand vor demonstra ca pot castiga sau macar sta aproape si cu un monopost ce nu face legea,mai vb.Asa ca puteti voi numara campionatele unora,dar atat,nu au muncit si mai ales nu au demonstrat nimic luptand,si da,aproape orice pilot de pe grila,{papagal},poate trece linia primul cu ceea mai rapida masina,daca mai pleaca si primul !Nu uitati,au mai fost si altii si au disparut,plus ca asta e si nesimtit!
    10 30
  • Bucurati-va
    De viata. Alonso a castigat pe merit cursa asta. Dar asa a fost si anul trecut, a avut avantaj mare in clasament si a iesit al doilea. Nu inteleg ce va agitati asa la o simpla cursa la inceputul sezonului.
    15 27
  • In sfarsit si prima victorie din acest an pentru Alonso (sper doar sa fie una din multele care vor urma :P), si a fost o cursa mult mult mai interesanta decat speram toti, cred. Un start bun pentru baietii echipei rosii, era de asteptat, cateva depasiri si gata sunt in fata, dar nu s-a terminat aici cursa. Trec cateva tururi, schimbari de boxe si este evident ca masinile rosii stau bine dar Massa inexplicabil ramane in spate si tot pierde teren. Aici mi-am dat seama ca in pluton se pierde si nu mai performeaza, pe cand in calificari este mai simplu, deh sunt cateva tururi. Pacat, pentru ca masina merge net superior fata de cea de anul trecut si avem nevoie de puncte, pentru ambii piloti.

    Despre incidentul cu Webber si pilotul Torro Rosso, nu stiu ce sa zic, s-a intamplat, dar sigur se putea evita. Shit happens. Despre incidentul dintre Perez si Raikkonnen eh... nu mi-a placut ce-a facut Perez aici. Nu cred ca era nevoie sa-l blocheze si sa-l impinga in afara pistei, dar sper sa primeasca macar o avertizare. In rest, geniala manevra lui Hamilton, care putin inainte de linia de sosire l-a blocat iremediabil pe Vettel, se vede ca Vettel nu stie nimic in afara de a merge singur cu o masina cu macar 1 mai rapida decat restul. Nu stie ce-s alea depasiri, deh n-a fost obisnuit cu asa ceva. Hamilton in schimb, se uita atent si la Raikkonnen si la Vettel si rezultatul s-a vazut, a ramas pe locul 3, un loc bine meritat.

    Sa vedem cursa din Bahrain acuma :P

    P.S. Referitor la discutia cu nebunul si retardatul McLaren Bla bla bla Mircea, as vrea sa-mi cer scuze in numele lui. Stiu care are probleme, minte des si isi inchipuie cursele altfel decat se intampla la televizor. Sper ca parintii lui sa-l ajute, o vizita la doctor ar rezolva problema, plus cred ca se poate trata de ceea ce sufera. Sper cel putin ca a venit timpul ca contul acestui retardat mintal, mincinios si mai ales instigator la ura (impotriva tuturor echipelor si a pilotilor pe care el nu-i suporta), sa fie in sfarsit sigilat, inchis si arucant in cosul de genul. Astfel de persoane nu-si au rostul, pe un site unde, oameni ca mine incearca totusi sa discute politicos si in limitele bunului simt cu si despre Formula 1. Sper ca administratorii acestui site, sa se autosesizeze, chiar daca este ceasul al 13-lea si trebuiau s-o faca de ani bun.

    Sper ca administratorii acestui site, se concentreze pe ceea ce ei numesc: profesionalism. De cate pana acum nu au facut nici o dovata, nu de alta dar numarul de greseli in articole este pur si simplu imens, comentariile pline de jigniri si instigari la ura este la fel, iar acesti administatori sunt pe nicaieri.

    In acelasi timp, eu personal voi depune o plangere, impotriva acestori administratori care nu sunt in stare sa-si faca treaba (munca) pentru care sunt platiti. Sper sa nu fie nevoie sa-si caute un alt loc de munca, ca nu-i vad bine.
    21 31
  • Traian P
    @vettelistilor...au mai fost as

    Cum e posibil ca cea mai titrata echipa din F1 sa nu mai castige un Campionat din 2007 (de pe vremea lui Kimi) avandu-l pe asa zisul cel mai bun pilot de pe grila? Cand castiga altii , masina e buna, pilotul e papagal, dar cand castiga mare campeon Alonso o cursa la juma de an e ridicat in slavi , facut zeu, numai el putea castiga cu asemenea hal de masina. Restul ce mai zici pe acolo, cu cine a muncit si cine a meritat sunt numai balarii.
    25 24
  • Interesant avem 3 piloți și/cu 3 echipe care sa se bată pentru titlu.
    In clasamentul meu nu intra din păcate Kimi cu Lotus echipa care nu are în componenta un al doilea pilot de valoare, Grosjean este bun dar sub Webber, Massa și Rosberg
    11 3
  • alonso a fost la fel de bun pe cat a fost si kimi in australia ,vettel in malayesia doar ca italienii astia fac din tantar armasar.niste cuvinte atat de mari pt o simpla victorie de etapa dupa o pauza de 6 luni.auzind acele complimente m am gandit ca a castigat o cu spatele si eu nu am vazut.:))).chestii latine ,cuvinte mari pt lucruri marunte.invit acei fani ferrari sa ma injure ,acei fani care de obicei tin cu cineva pt ca in istorie au fost mai buni, asa cum multi tin cu barca ,real ,pt ca sunt pe val.ei nu stiu mare lucru despre formula 1 ,stiu doar ferrari fiind cea mai titrata echipa trebuie sa o laude, ca merita ca nu ei trebuie sa o laude.bai prostanacilor cum dracu explicati ma ca din 2007 pana in prezent nu a ti mai castigat un titlu la piloti?cate scuze puteti gasi ma?se pare ca injuraturi pt restul echipelor aveti destule ,oare scuze sa aveti la fel de multe?
    15 15
  • Incredibil cum au scos capul mizeriile (a se citi fani Alonso) dupa o victorie de nimic. Triplul campion mondial e tot in fata dar voi stati prost cu memoria, anul trecut cel fERNANDO a avut 3 victorii si tot degeaba. O sa va faca de rusine si anul asta spaniolul si iar o sa plangeti.
    15 23
  • Mi s-a tot reprosat ca as fi fan Alonso "imbracat" in haine de fan McLaren asa ca risc sa-mi atrag antipatia user-ilor si sa spun ca,din punctul meu de vedere,adevaratul erou al acestei curse este Button.Nu a facut o cursa spectaculoasa,dar mai mult de atat nu se putea scoate dintr-un monopost atat de slab.Alonso a facut o cursa buna,Hamilton,Raikkonen si Vettel la fel,dar nu as zice ca au reusit sa faca ceva neasteptat,tinand cont ca primii trei au si pornit de pe primele 3 pozitii ale grilei de start.
    P.S.Pacat de Webber,dar cred ca a fost greseala lui.S-a vazut in fata lui Seb,a vrut sa ramana in fata lui ca sa se razbune pentru faza din Malaezia si s-a grabit prea mult.
    Cat despre Massa,trebuie sa-i dau dreptate lui laurentiu0250,daca pana si Button a terminat in fata lui...
    15 3
  • Marius60
    Trebuie sa fie nasol sa stai pe sec 6 ani. Cateva victorii razlete si cam atit. In rest numai scuze, dar astea nu poti sa le pui in vitrina. Si ca sa puna capac producatorii de bauturi carbogazoase sa te umileasca 3 ani la rand fara drept de apel. Si asa ajunge o victorie sa valoreze cat 10 titluri. Cei 10.000 de chinezi nascuti in timpul cursei se vor numi toti Fernando si vor creste recintand balade despre conquistadorul spaniol, descalecat la Shaghai de pe calutul cocosat. Don Fernado si scutierul sau Sancho Masa intra in legenda...ha hah hah ah ha.....
    15 18
  • @aditza
    esti fan alonso; ne-ai aburit cu Button ca se te intorci tot la ce te doare uitand ca lui Massa i-a stricat cursa strategia ca sa nu-l mai incurce pe alonso. e important cand intri la boxe pentru ca daca iesi in pluton intarzii. ca sa nu mai zic ca un pneu trebuie schimbat intr-un anumit moment ca sa profiti la maximum de strategie
    1 11
  • @adycd11, dar sa stii ca nu-i deloc apreciabil faptul ca te lasi atat de usor influentat de altii. In ceea ce priveste opinia ta despre Button da-mi voie sa te aprob spunand la randu-mi ca pe Button l-as considera pilotul ce s-a inteles cel mai bine cu pneurile abordand un stil de pilotaj ce i-a permis sa foloseasca numai 3 randuri de pneuri nu 4 cum au optat ceilalti care au facut 3 opriri.
    3 13
  • da, noi ne contrazicem degeaba pt ca oricum nu putem influenta cu nimic. insa fiecare e liber sa isi arate argumentele fara a face atacuri la persoana la adresa celorlalti. multi vb despre cuplul massa-alonso! fara doar si poate ca alonso este mai bun! dar asta nu inseamna ca azi massa nu putea termina in fata spaniolului! s-a vazut clar cum ambele mercedesuri au cedat in turul 5 din cauza uzurii premature a softurilor! atunci a fost depasit hamilton de ambii piloti ferrari iar rosberg de asemenea pierdea teren in spate! acolo s-a jucat victoria! daca ham reusea sa se mentina in fata pana la primul schimb de pneuri probabil el reusea victoria! cat despre massa e usor sa il acuzi ca nu poate face de pepasiri (repet nu e la fel de bun ca alonso)! dar brazilianul mereu intra la boxe astfel incat sa nu il incurce in strategie pe alonso! daca intri prea devreme sau prea tarziu atunci e greu sa mai faci depasiri ulterioare cu pneurile uzate! acest lucru nu se intampla in era massa-raikkonen la ferrari, atunci cand pilotul din fata avea mereu intaietate la strategie... asta explica in mare si de ce massa il domina de multe ori pe raikkonen!
    4 6
  • auzi la ala..." lui Massa i-a stricat cursa strategia ca sa nu-l mai incurce pe alonso"

    bah da tu esti de pe alta planeta ? tu ai vazut cum depasea alonso si cum statea masa in spatele lui di resta ? da tu ai vaz ce timpi scotea alonso si cum a trecut de toti care au fost in fata ? tu ai vazut cum alonso ii manca 1.5- 2 sec pe tur lui vettel ?
    20 17
  • vyctor7@
    da, da Raiko, Ham etc. Dar de unde ai scos-o ca alonso e cel mai bun?? E cumva un campeonat monomarca si nu stiu eu? Unde mai pui ca si-a luat-o de la Ham in 2007. daca nu te uiti la timpi te uiti la faptul ca unul a iesit al doilea (in anul de debut!) iar celalalt al treilea. Booon, asta stim sigur. cu raiko si vetel ramane de vazut dar eu cred ca va pierde alonso si in fata lor avand aceeasi masina. Si button l-ar bate pe alonso pentru ca pe nasul lui alonso l-a batut.
    Deci mai incet astia cu "alonso alonso cel mai bun". Deocamdata a pierdut cel putin o data iar cu ceilalti nu se stie .... Ca are multi fani fiind la ferrari nu insemna ca e cel mai bun. Cu schumacher era exact pe dos, nu are agreat de fanii ferrari dar era cel mai bun.
    14 12
  • @hazmodane
    pai d-aia mai inteligentule. Pentru ca nu a profitat de cea mai buna strategie si s-a trezit in pluton cu anumite pneuri si de aici intarzierea. Mergi intai la gradinita si apoi sa-ti dea parintii voie sa te uiti la f1 ca acum nu pricepi nic
    7 12
  • @@hazmodane, iar tu petrece-ti cateva luni de zile in randul budistilor, poate asa ti s-o mai vindeca sufletul de orgoliu,foame de suprematie si placere de-a injosi pe oricine din jurul tau!
    11 3
  • periutza
    ce se mai periaza mavricutu cu adita ... parca ar fi acelasi user; ce s-ar face automarket cu userul asta fidel cu peste juma de posturi per topic
    2 13
  • JohnDoe
    "numarul de greseli in articole este pur si simplu imens, comentariile pline de jigniri si instigari la ura este la fel" by AndreiF1

    no comment
    15 0
  • @JohnDoe
    Da, dupa ce ne-a "delectat" Andrei F1 cu un comentariul foarte "profesional" si pe care nu l-a citit nimeni. Incearca bre andrei in fata blocului, poate babele de pe canapea chiar te cred savant. Poate ai noroc, nu au amortit de tot si primesti aplauze
    7 6
  • @azmodan cred ca ai inclus in topul tau personal ca piloti cei mai buni din 92 de cand te uiti tu, la f1 te-ai referit strict la cei care sunt acum in f1 nu si care au fost adica e penibil sa nu-l fi inclus pe schumacher, senna etc.
    BV Ferrari masina poate si cam atat.
    7 5
  • @periutza - N-am nici cea mai mica legatura cu mavrick(exceptand faptul ca ne-am mai dat raspunsuri la comentarii pe automarket),dar userii acestui site sunt atat de obisnuiti sa se insulte unii pe altii,ca atunci cand doi useri nu se cearta intre ei,singura deductie "logica" este ca...vorbim de acelasi user!Si ne mai miram ca traim intr-o societate in care,daca un om nu poate face rau,nici bine nu vrea sa faca.
    8 2
  • Vacile nebune si-au pus servantii sa-l execute pe Webber, mde, iesise in fata championului de plastic si NU ARE VOIE! Penibila astia cu energizantele! Mi-a placut sa-l vad pe newey cum isi roade unghiile! Meseriasule, nu esti singurul inginer in F1! Felicitari si FORZA FERRARI!
    4 1
  • Fernando Alonso, votat cel mai bun pilot al anului de conducătorii echipelor de F1......atat vreau sa va spun.....ca Fernando Alonso cu o masina sa zicem de nivelul masinii de azi a lui Button .....sa batut la titlu mondial cu Vettel care a avut o masina mai buna de 2-3 ori decat cea a lui Alonso!
    6 1
  • mai eu nu intelg un lucru cum in primele tururi massa era mai rapid ca si alonso iar dupa acea a decazut chiar asa ceva e putred la mijloc sun fan ferrari dar cred ca joaca murdar rau de tot
    in rest o cursa splendida si vetel a fost perfect
    4 18
  • Mai de graba Massa se screme in spatele unora , asa cum reamintea @azmodan ca a facut azi Massa in spatele lui Di Resta. Compara te rog depasirile lui Alonso (1xHamilton,1xRaikkonen 2xVettel) cu depasirea lui Massa.
    14 5
  • @ionut
    Tu esti fan ferrari cum sunt eu fan vettel:))), vettel a mers perfect pacat ca webber care mergea "mai perfect" a fost f....ut weekendul asta. Eh, era prea bun pt viettel.
    3 0
  • Trebuie sa fii fustrat rau sa zici ca Massa l-au facut aia de la Ferrari ca sa nu il atace pe Alonso, bun, DAR aia de la Ferrari I-au spus sa nu il atace pe Kimi, Hamilton, Vettel , Button si pe altii ??? Pe bune lasati fustrarea aia .Azi a fost o zi buna pt Alonso si Ferrari, s-a simtit bine cu masina. Eu nu cred ca cei de la Ferrari nu si-ar fi dorit o dubla, sunt bani multi in joc.
    6 0
  • Ne-a administrat un dus rece Alonso azi la toti contestatarii azi. Asta e. Azi a fost cel mai bun. Imi vine sa imi bag capul in pamant, asta e astept cursele urmatoare.
    21 2
  • ferrari 2012
    Mircea, de unde ai poza?Si sa sti ca numele Mclaren nu se potriveste cu imaginea care e oarecum frumoasa.
    3 1
  • mai shade
    ionut vrea sa arate mizeria iar tu demonstrezi ca nu exista folosindu-te de efectele ei? E spunea ca e ceva putred tocmai pentru ca massa era mai rapid ca alonso si dupa pit nu
    3 8
  • misto caru
    pai ferrari au vazut ca masina merge bine si atunci iti permiti sa incerci sa castigi campionatul cu ce pilot vrei ... deci au revenit la vechile practici cu o masina si jumatate la doi piloti ca prea il incurca pe alonso. Adevaru e ca alonso s-ar fi descurcat de minune in romanica la cum stie sa-si lucreze coechipierii. Trulli, piquet, fisichella, grosjean, massa dar nu si hamilton stiu de ce. Deci singur nu poate lucra, are nevoie de un briatore sau montezemollo, cu ron nu i-a tinut fenta
    5 13
  • Frumoasa cursa. Mi-a placut podiumul, mult mai vesel comparativ cu cel anterior!
    @FERRARI: nu e nimic murdar la mijloc, ci vesnica problema a lui Massa, foarte rapid daca e printre primii, dar daca il pui in pluton cedeaza, nu prea face fata. Singura lui solutie, sa plece de pe primele 2 locuri, in felul asta eu garantez ca iti va castiga cursa!
    21 0
  • @azmodan
    nu este vb de vreo teorie a conspiratiei! nimeni de la ferrari nu il saboteaza intentionat pe massa pt a nu il incurca pe alonso! eu ma refeream la faptul ca exista un singur tur ideal in care o echipa hotaraste sa schimbe pneurile... iar celalat pilot e nevoit sa astepte inca un tur sau sa intre mai devreme cu un tur... asa se explica faptul ca inainte de primul schimb cei doi piloti ferrari erau lipiti iar dupa aceea alonso a iesit mult mai bine (favorizat de strategie) iar massa a ajuns mult in spatele unor piloti pe care ii surclasase anterior!
    5 0
  • @shade
    da...evident m-am referit la pilotii de anul asta
    4 11
  • @mai shade, probabil i se uzeaza musculatura. Zic asta fiindca asta iarna in zilele de teste Alonso prefera sa se refaca d.p.d.v. fizic fata de Massa ce-l interesa sa testeze monopostul.
    2 3
  • @Mclaren_Mircea_1984, sa nu te deochi! Ce bine-ti sade :D Asa mai omule, vad c-o iei pe urma lu' @adycd11: si el la randu-i fan McLaren insa da verdicte in functie de calcule si rezultate nu dupa cum ii vrea pipota. Multa sanatate si numai bine!
    9 16
  • Forta Alonso , Vettel mai bine lua autobuzul ....
    16 16
  • incredibil
    cati cretini
    3 2
  • Citesc cometariile de pe acest site si ma intreb de ce va uitati la acest sport daca to nu intelgeti nimic.
    Alonso: a condus perfect, masina setata perfect, strategie buna
    Kimi: a facut gresala lui Alonso de cursa trecuta (nu a avut rabdare si a busit masina), a ramas pe circuit cu masina busita si i-a iesit. In afara de depasirea riscanta a facut o cursa perfecta.
    Hamilton: cursa foarte buna, din pacate masinile Mercedes mananca prea repede pneurile si nici strategiile lui Ross nu mai sunt cele din era Ferrari.
    Vettel: a facut o cursa perfecta tactic, a ascultat instructiunile de la boxe si nu a riscat inutil cu Alonso. Din pacate echipa a gresit, daca il chema cu cel putin un tur mai devreme la boxe pute sa termine pe 2.
    Button: A pilotat perfect dar din pacate masina nu l-a ajutat.
    Pe cei de mai sus ii consider favoriti in acest sezon la titlul mondial. Diferenta in acest moment este facuta de modul in care echipele inteleg pneurile. Mercedes este cea mai rapida masina, dar din pacate nu si in cursa. Sezonul este lung si toti pilotii de mai sus au sanse egale sa castige campionatul, inclusiv Button.
    11 3
  • ferrari 2012
    Daca v-ati uitat la Grila de Start ati fi vazut ca Vettel e cel mai bun.... la facut supa chinezeasa si ca vinde hainele de pe el, nu de alta, ca are bani da ii ie frica de hoti.:)
    4 2
  • frumoasa cursa, as fi preferat sa nu castige alonso ,dar macar le mai da peste nas celor de la red bull. cred ca anul acest ,,PROFESORUL,, va fi KIMI . gata ,sa vina urmatoarea cursa
    19 11
  • Funny redcow sa se ascunda nitzel prin debaralele lor mici si reci ca sa-si racoreasca neuronii:))), vetel isi cauta degetelul stramb ca sa i-l bage lui webber undeva dar l-au rezolvat cu carburantul si mai apoi cu scutierii echipei gemene, ce sa-i faci, asa au castigat titlurile milioanele de recorduri samd dar ULCIORUL...se duce doar o vreme la apa, asa ca....REDCOW, LA APA, ALATURI DE comediantii romanesti care-l sustin!!
    6 4
  • Radu Roman
    Cat de ridicoli au putut sa fie austriecii energizantelor...au facut tot posibilul sa-l impiedice pe Webber sa ajunga inaintea coechipierului mai lent in tot weekendul, deh, nu puteau sa-l lase pe australian "nerezolvat"....Briatore e copil mic pe langa Marko, cel putin italianul si-a rezolvat in propria echipa mizeria, nu a exportat-o! Rusine STR!
    10 3
  • Sper ca anul acesta sa fie ptr Kimi, il respect pe Alonso dar a avut destul timp sa ia un tilu. Bafta si , mai lasati vorba multa saracia omului. :P .
    2 6
  • GO GO RENAULT !
    Prost sa fii , noroc sa ai ! Zicala asta-i vine ca o manusa lui Alonso.

    Alonso e un rebut. Un om mic, lipsit de caracter. Talent 0 (zero). Nimeni nu-si va mai aminti de el in cativa ani.
    4 11
  • "The Red Bull team has been fined 5000 euros for the unsafe release of Mark Webber during the Chinese Grand Prix"- pentru faptul ca isi batjocoresc in asa hal pilotul primesc o amenda de doar 5000 tinand cont de cati bani au energizantele. Zici ca-i mangaie si-i rasfata astia de la FIA. Lui Vettel ii asigura un pit stop in timp record de 2.05sec iar lui Webber un pneu prins in ac de gamalie.
    2 4
  • andrey_1293
    @Mavrick - recodul de 2.05 sec la pit stop ii apartine chiar lui Webber si a fost stabilit cursa trecuta
    @Radu Roman - ce implicare ar fi putut avea echipa in incidentul Vergne - Webber? A fost un incident de cursa, se putea intampla oricui. S-a intamplat intre Toro Rosso si Red Bull si gata, incepe teoria conspiratiei.
    Alonso a mers brici ieri, toate au mers bine pentru el. Strategia lui Vettel a fost falimentara, ori mai ramanea inca 3 tururi pe pista ori intra cu 1-2 tururi mai devreme si prindea si mai multe puncte. Hamilton s-a aparat bine pe final in fata lui Vettel, e un rezultat care ii da incredere. Raikkonen a riscat si a castigat :)). Cu masina avariata a mers bine. Alonso, Vettel si Raikko se vor bate pentru titlu parerea mea, poate si Hamilton dar e greu de zis, sezonul abia a inceput, o gramada se pot intampla. Hai cu Bahrain :X
    3 2
  • @andrei_1293, ai dreptate: pit stop-ul a fost a lui Webber in cursa de la Sepang.
    1 1
  • o cursa palpitanta, in care s-a vazut cine-i seful la fiecare echipa si cine o trage inainte. ca performante la masini:
    1 fierarii cu rezii
    2. lotusi
    3, mer(l)cii
    4. vodafone
    Ipoteze interesante:
    - ce facea chimi daca nu rata startul si nu se busea?
    - ce facea uibar daca nu-l sabota echipa?
    - ce facea fetelu daca incepea pe softuri?
    :)
    3 0
  • Ce razboaie puternice pe aici.....

    A fost o cursa frumoasa avand cate putin din toate , Alonso a meritat victoria ....sper sa fie in sfarsit anul lui , desi daca RedBull descopera misterul pneurilor plastelina atunci probabil vom asista la un sezon 2010 si 2012 in oglinda.
    7 2
  • ALONSO
    Felicitari Alonso! esti cel mai bun ! tine-o tot asa!
    5 2
  • neambun
    pei, alonso are masina iar fetel nu. in situatia in care aveau amandoi alonso si-o lua in freaza. alonso castiga doar atunci cand are masina cea mai buna si atunci chinuit rau.
    2 12

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru