Hamilton a câştigat pe ploaie cursa de la Silverstone!

de Daniel Popescu
Duminica, 05.07.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lewis Hamilton a obţinut victoria pe circuitul de la Silverstone în ciuda faptului că a fost depăşit la start de Felipe Massa şi a ploii care a afectat ultima parte a cursei. Nico Rosberg a ocupat locul doi, iar Sebastian Vettel a profitat de ploaie pentru a urca pe podium.

Esential 5 victorii a obtinut Lewis Hamilton in primele noua curse ale sezonului
18 este numarul curselor consecutive in care Lewis Hamilton a fost lider pentru cel putin un tur, stabilind astfel un nou record mondial
17 puncte este avansul lui Lewis Hamilton in clasamentul general
4 este numarul curselor in care Nico Rosberg a terminat pe locul doi
6 podiumuri a obtinut Sebastian Vettel in acest an
Lewis Hamilton a plecat din pole position în Marele Premiu al Marii Britanii, însă a avut parte de o cursă dificilă şi plină de peripeţii înainte de a-şi adjudeca victoria în faţa propriilor suporteri.

Rivalii de la Williams s-au strecurat la start printre piloţii Mercedes, astfel că Felipe Massa a devenit lider în faţa lui Hamilton, în timp ce Valtteri Bottas a trecut de Nico Rosberg pentru locul trei. La scurt timp după ce Safety Car-ul a ieşit de pe circuit în urma unui accident colectiv care a condus la abandonurile lui Romain Grosjean (Lotus) şi Jenson Button (McLaren), Hamilton a încercat să-l depăşească pe Massa, a ratat traiectoria ideală, iar Bottas a profitat de oportunitate pentru a ajunge pe locul doi.

Finlandezul a cerut permisiunea echipei de a-l ataca pe Massa şi, după un refuz iniţial, a încercat o manevră fără succes în turul 17, iar intrarea la boxe pentru pneurile hard a schimbat radical situaţia: Hamilton a avut o oprire de numai 2.4 secunde şi a reuşit să urce pe prima poziţie după ce Massa şi Rosberg au ieşit roată la roată de la standuri, în timp ce Bottas s-a văzut retrogradat pe locul patru.

Cursa se îndrepta spre un final previzibil, însă o ploaie sporadică şi relativ puternică doar în unele viraje apărută în ultima treime a schimbat din nou situaţia. Hamilton a gestionat inteligent condiţiile şi şi-a păstrat prima poziţie după seria de opriri la boxe pentru pneuri intermediare, întrucât l-a depăşit pe circuit pe Massa şi a profitat de un tur mai lent pentru Rosberg, prins oarecum pe picior greşit de intensificarea ploii pe anumite porţiuni. Britanicul a avut de îndeplinit ulterior o simplă formalitate pentru a-şi adjudeca victoria şi pentru a doborî recordul de 17 curse consecutive în care a fost lider deţinut de 45 de ani de Jackie Stewart. 

Vettel profită de ploaie pentru a învinge Williams

Ambreiajul meu a fost bun, aderenţa a fost foarte scăzută la start, dar a făcut cursa mai interesantă.

Pentru prima oară în cariera mea am făcut alegerea perfectă în privinţa pneurilor.

Lewis Hamilton
Pilot Mercedes
Nico Rosberg a fost nevoit să se mulţumească cu locul doi după ce a profitat de un derapaj suferit de Bottas pe o secţiune umedă şi coboară la 17 puncte în spatele coechipierului său, în timp ce piloţii Williams nu au reuşit să menţină un ritm competitiv pe ploaie.

După seria de intrări la boxe pentru pneuri intermediare, Sebastian Vettel a progresat până pe locul trei, în ciuda faptului că până la apariţia ploii a concurat doar pe locul şase, reuşind cu greu să-l depăşească pe coechipierul său, Kimi Raikkonen. Acesta din urmă a greşit complet strategia, întrucât a intrat prea devreme pentru pneurile intermediare şi a avut un ritm cu aproximativ 5 secunde mai slab decât al celorlalţi piloţi. Ulterior, finlandezul a avut nevoie de o intrare suplimentară pentru a înlocui pneurile intermediare cu un alt set din cauza degradării excesive, astfel că a terminat cursa doar pe locul 8.

Massa şi Bottas au terminat în această ordine pe locurile 4 şi 5, în timp ce Red Bull Racing şi-a adjudecat locul 6 prin Daniil Kvyat. Rusul nu a ieşit în evidenţă pe parcursul cursei, însă a reuşit să termine în faţa lui Nico Hulkenberg, care a concurat la volanul unui monopost Force India mult îmbunătăţit. Sergio Perez şi-a adjudecat locul 9. 

Punct nesperat pentru Alonso

Am forţat din greu pentru a-l ajunge pe Hamilton în condiţii dificile, dar a făcut alegerea mai bună şi acolo am pierdut.

Nico Rosberg
Pilot Mercedes
McLaren nu avea speranţe mari de la o cursă în care Fernando Alonso şi Jenson Button au plecat doar de pe locurile 17 şi 18, mai ales că britanicul a abandonat în primul tur în faţa propriilor suporteri după ce a fost victima inocentă a unui acroşaj între Grosjean şi Daniel Ricciardo.

Totuşi, faptul că Felipe Nasr nu a putut lua startul în cursă din cauza unei defecţiuni la cutia de viteze a monopostului Sauber şi abandonurile succesive suferite ulterior de Pastor Maldonado (Lotus), Max Verstappen (Toro Rosso, greşeală de pilotaj), Ricciardo (problema la motor) şi Carlos Sainz Jr. (Toro Rosso, defecţiune tehnică) l-au propulsat pe Alonso până pe locul 10.

Dublul campion mondial s-a menţinut pe acest loc şi după apariţia ploii şi a obţinut astfel primul punct în acest sezon, punând capăt unei serii negre de patru abandonuri consecutive.

În spatele său au mai terminat cursa doar Marcus Ericsson (Sauber), Roberto Merhi şi Will Stevens (ambii Manor).

Marea Britanie - Rezultate cursa:

Loc Pilot Echipa Diferenta
1 Lewis Hamilton Mercedes 1h31m27.729s
2 Nico Rosberg Mercedes 10.956s
3 Sebastian Vettel Ferrari 25.443s
4 Felipe Massa Williams/Mercedes 36.839s
5 Valtteri Bottas Williams/Mercedes 1m03.194s
6 Daniil Kvyat Red Bull/Renault 1m03.955s
7 Nico Hulkenberg Force India/Mercedes 1m18.744s
8 Kimi Raikkonen Ferrari 1 tur
9 Sergio Perez Force India/Mercedes 1 tur
10 Fernando Alonso McLaren/Honda 1 tur
11 Marcus Ericsson Sauber/Ferrari 1 tur
12 Roberto Merhi Marussia/Ferrari 3 tururi
13 Will Stevens Marussia/Ferrari 3 tururi
- Carlos Sainz Toro Rosso/Renault abandon
- Daniel Ricciardo Red Bull/Renault abandon
- Max Verstappen Toro Rosso/Renault abandon
- Pastor Maldonado Lotus/Mercedes abandon
- Jenson Button McLaren/Honda abandon
- Romain Grosjean Lotus/Mercedes abandon
- Felipe Nasr Sauber/Ferrari nu a luat startul

Clasament general:

Loc Pilot Puncte
1 Lewis Hamilton 194
2 Nico Rosberg 177
3 Sebastian Vettel 135
4 Valtteri Bottas 77
5 Kimi Raikkonen 76
6 Felipe Massa 74
7 Daniel Ricciardo 36
8 Daniil Kvyat 27
9 Nico Hulkenberg 24
10 Romain Grosjean 17
11 Felipe Nasr 16
12 Sergio Perez 15
13 Pastor Maldonado 12
14 Max Verstappen 10
15 Carlos Sainz 9
16 Marcus Ericsson 5
17 Jenson Button 4
18 Fernando Alonso 1
19 Roberto Merhi 0
20 Will Stevens 0

Clasament constructori:

Loc Echipa Puncte
1 Mercedes 371
2 Ferrari 211
3 Williams/Mercedes 151
4 Red Bull/Renault 63
5 Force India/Mercedes 39
6 Lotus/Mercedes 29
7 Sauber/Ferrari 21
8 Toro Rosso/Renault 19
9 McLaren/Honda 5
10 Marussia/Ferrari 0

Comentarii (34)

  • GrosJan
    Astazi Williams a avut o masina mai buna de cursa pe uscat. Ploaia a adus Mercedes iarasi in fata. Inca o data se vede ca Vettel e bun pe ploaie. Raikko a incercat o strategie cu ploaie ... care nu s-a intetit cand ii trebuia lui asa ca si-a tocit gumele de ploaie pe uscat, timpi slabi astfel si tot a mai trebuit sa intre inca o data sa puna gume.
    25 6
  • Ce cursa! Ce spectacol! Splendit! Chiar ma bucur pentru Lewis si Seb.
    21 6
  • este incredibil cat de proaste strategii fac Williams... si anul trecut dadeau cu batulin balta in acelasi mod... la primele opriri daca il chemau ei primii pe Massa sau macar daca il aduceau in acelasi tur cu Hamilton ar fi ramas lideri... la trecerea pe intemediare a intrat Hamilton iar ei au ramas iarasi inceremeniti asteptand sa intre si Rosberg pt a-si chema pilotii... sunt de pomina, fara ploaia de astazi si cu o strategie corecta ar fi putut castiga cursa sau chiar sa faca o dubla...
    27 6
  • dar ce folos de curse castigate daca Nicoleta se arde cu'n fotbalist
    7 26
  • Cred ca cursa de astazi a fost cea mai interesanta cursa din 2015, dupa cea din Malaezia, pentru ca a fost plina de surprize: Cei de la Williams s-au descurcat foarte bine, ce start au avut!. Totusi cred ca Massa trebuia sa-l lase pe Bottas dar ei stiu mai bine, decat sa auda Massa, "Bottas is faster than you" au preferat sa piarda si cursa si locul II si locul III. Hamilton a avut un pitstop perfect, Rosberg a recuperat cat a putut, dar depasirile par foarte greu de facut din cauza turbulentelor. Raikkonen a incercat o strategie care nu i-a iesit, putea sa mai astepte cateva tururi si era totul ok. Pacat pentru ca Ferrari are nevoie de puncte, dar asta este.

    P.S. Pacat de accidentul pilotilor Lotus, nici cu pilotii McLaren nu-i clar ce s-a intamplat dar bravo lui Alonso pentru primul pct din 2015, la mai multe!.

    In rest... Toro Rosso, Red Bull, nu stiu ce-i de spus. S vedem cursa urmatoare acuma!
    28 3
  • Florin
    Ce fraieri la Williams. Daca il lasau pe Bottas aveau sanse sa castige ceva mai multe puncte. Era mult mai rapid decat Massa.
    23 14
  • @ F1_Red_Fury

    a fost un carambolaj intre pilotii Lotus si Alonso care a derapat atins de unul din cei doi si s-a proptit cu nasul (pe care l-a schimbat apoi) in lateralul lui Button... practic fara voia lui Alonso l-a eliminat pe Button
    14 1
  • Super victorie pt Hamilton, dar a fost indrumat perfect de la boxe. Fix dupa ce a pus intermediare a inceput puternic sa ploua, moment in care Rosberg se chinuia sa ajunga la boxe. Williams a avut un setup bun pe uscat, dar se pare ca nu a luat in calcul evetualitatea ploii, iar la final nu au stiut sa gestioneze situatia.
    11 5
  • Dragon
    Valoarea si talentul lui Hamilton sunt incontestabile , un adevatat vitezist ! Kimi fratilor e sabotat de la inceputul campionatului fara suparare cine nu vede asta nu e obiectiv !
    39 27
  • baaaaa
    auzi la asta KIMI sabotat...ba tu la ce curse te uiti?Este slab omul si nu se poate concentra-parerea mea este sa termine anul la Ferrari si sa stea acasa la femeie si copil-DRAGON mai bine te uiti la Duck TV
    9 21
  • GrosJan
    Raik a riscat si a pierdut. Daca incepea ploaia tare cand a pus el gume pentru ploaie (desi circuitul era destul de uscat) ar fi castigat cursa. Pentru ca era schimbul in momentul programat, cu gumele potrivite si statea asa pana la final in timp ce altii trebuiau sa faca pit stopul din nou chiar atunci. In loc de asta a mers cu gume de ploaie pe uscat, a facut timpi foarte slabi, a uzat gumele si cand a inceput ploaia cu adevarat tot a trebuit sa intre si el sa puna gume noi.

    Cica "spectacol". Daca am vrea sa vedem (doar) cine e mai bun, am avea un campionat monomarca si fara pit stop sau alte chestii ce tin de strategie. Acelasi set de gume rezistent de la inceput pana la final si daca vrei sa ajungi in fata trebuie sa depasesti. Dar oamenii vor sa vada ca la film rasturnari de situatie, un spectacol artificial, spectacolul pur venit doar din pilotaj nu-i multumeste.
    17 1
  • @Dragon: Daca esti fan Kimi, nu ai cum sa fi obiectiv. Oricum cursa asta nu prea s-a descurcat, a mers foarte prost in primul stint, l-a incurcat pe Vettel de cate ori a putut desi cica concureaza in aceeasi echipa, iar schimbatul pneurilor nu i-a iesit, din pacate. Daca asta-i sabotaj... inseamna ca tu nu esti obiectiv. Vettel a mers mai bine ca el si inainte de schimb si pe ploaie si dupa si asta desi toti cei care-l urasc pe Vettel de pe aici, spun despre el ca-i slab rau. Mda.. alti fani obictivi stiu...
    22 13
  • Raikkonen a inceput cursa mult mai bine decat Vetel. Vetel chiar a pierdut pozitii multe in prima parte, a reusit ulterior sa revina si din cauza strategiei bune de la boxe. Kimi a riscat si a pierdut, oricum el pe ploaie nu e mare expert. A fost comic sa-l vad pe neamt cum jubileaza pentru un loc 3. Cursa a fost interesant tocmai din cauza masinilor Williams. Hamilton a avut cea mai buna strategie, in cursa n-a stralucit, ba chiar a facut cateva gafe in lupta cu Williams.
    19 1
  • MARELE ALONSO !!! A LUAT PUNCT !!! DE CE N-A PRIMIT UN TROFEU PT ASTA !!?!?!?!?!?!
    CEL MAI BUN E ALONSO !!!
    9 21
  • querty
    Revirimentul Ferrari este total! Vettel e in lupta pentru titlu!!!! Il cam incurca pilotii mai buni ca el dar care nu au masina lui, cum ar fi Massa, Bottas, Hulkenberg si altii. De Kimi a scapat rapid. L-au bagat la boxe si i-au pus pneuri intermediare cand nu era cazul.
    15 16
  • Cursa asta sa vazut cine are inginer de cursa si cine e pt restul plutonului.
    Ham la facut pe Ros din inginer de cursa usor usor a inceput sa piarda 1-1,2-apoi chiar 2 secunde in momentul in care avea cauciucuri cu doar 1tur mai vechi,el a vrut sa fie chemat la pit inaintea lui Ros.In mare asta a fost diferenta dintre ei.La fel Vetel avea cursa distrusa dar cineva de la boxe ia facut ziua mai frumoasa.
    Cu stima
    14 4
  • De cand s-au intetit zvonurile cu plecarea lui Bottas la Ferrari parca a pierdut prim planul echipei. Massa care era constant batut de coechipier, acum merge f bine si il tine la distanta pe Bottas.
    12 0
  • Sper ca noile masini force india sa fie mai puternice ,pentru a spori spectacolul
    4 0
  • eu nu-i înțeleg pe unii de aici, vreți spectacol sau ce vreți?
    dacă Bottas era mai rapid, trebuia să-l depășească. dar nu Massa să-l lase să treacă. Iar pe ploaie ce a făcut Bottas? Nimic, Massa era mult mai rapid decît el.
    6 2
  • @csuli82
    Acelasi inginer de cursa l-a avut si la Monaco. Diferenta dintre ei, de care vorbesti tu, .... ce naiba ? tu nu urmaresti decat cursele ? mai vezi antrenamente, calificari, etc. (vorbind in general, nu in palmares)
    4 0
  • Dacă raikkonen s-ar concentra și și-ar da mai mult silința, s-ar bate de la egal la egal cu orice pilot, chiar și la anii săi.
    dar de când a revenit în f1 pare un pensionar care se plimbă duminica cu mașina. parcă nici nu vrea să câștige, nici să piardă, ci doar să fie și el pe acolo, ca să mai ia niște bani.
    cel mai determinat raikkonen a fost în 2007, când a și câștigat titlul, deși massa i-a făcut cadou trofeul. dar a avut un sezon bun, profitând și de duelul intern de la mclaren.
    ideea e că monopostul ăsta ferrari putea obține mai multe cu un raikkonen foarte motivat decât obține vettel. Vettel de când a devenit tată s-a plafonat. În trecut mai avea ceva zvâcniri de orgoliu, acum e constant, dar într-un ritm scăzut. adică aceeași diferență era și între ferrariul lui alonso și red bullul lui vettel și totuși spaniolul se bătea la titlu. Vettel n-are intuiția de a profita de duelul dintre Rosberg și Hamilton. Asta e. S-ar putea să rămână cu alea 4 titluri dacă Ferrari nu vine cu un supermonopost, altfel nici o speranță de la Vettel. Strategia ce-l salvează sezonul ăsta.
    9 11
  • Cursa distractiva... Punctul meu de vedere cu privire la toata cursa:
    - Start perfect pentru Williams. Insa am impresia ca monoposturile Williams erau setate pentru uscat, in timp ce Mercedesurile erau setate pentru vreme mixta. Prea stateau in acelasi ritm cu Mercedesurile pe uscat. In orice caz, au pierdut cursa pe mana lor, tinandu-l pe Bottas sa nu treaca de Massa - daca il lasau, se putea intampla altceva - nu stie nimeni exact ce anume, dar poate staateau altfel.
    - Mercedesul a avut ingineri buni de cursa. Au reusit sa il scoata bine pe Hamilton cu "undercut-ul". Rosberg a mers sublim pe hard-uri, cand temperaturile si ploaia isi faceau de cap pe circuit.
    - Ferrari, aiurea cu decizia de a ii pune lui Raikkonen intermediare, desi la momentul respectiv NU MAI ploua. E adevarat, nu a performat foarte ok, dar in primul stint ramasese pe 5, in timp ce Vettel era pe 9 la un moment dat. Deci nu a mers tocmai rau.
    - McLaren foarte norocoasa cu punctul ala. In afara de comunicatii radio si incidentul de la start, nu am vazut cadre cu ei. Mai mult i-am vazut pe cei de la Manor, decat pe McLaren. In cursele urmatoare s-ar putea sa se adevereasca ce a zis Alonso: s-ar putea sa fie si mai rau.
    - Per total, a meritat sa vad cursa asta. A avut de toate: depasiri, ploaie, accidente, suspans. Imi pare rau de Williams ca nu au reusit sa faca o surpriza aici.
    9 2
  • deci Alonso si-a luat punctul pe anul asta? Mai ia unul in 2016 si gata, se retrage linistit ca a batut recordul bani / puncte
    9 13
  • Sa se umble la regulament pt anul acesta ca echipa Mercedes sa plece doar de pe linia a 3 a pe grila de start ... numai asa vom avea la ce sa ne uitam anul asta ... finalul ar fi tot acelasi ... mercedes locul 1 si 2 la finish...

    despre Raikkonen numai de bine ... sper sa ne lase ..
    4 7
  • Alonso si-a luat punctul, dar isi ia banii. Si nu-s chiar putini. Nu stiu ce o sa ia fetita de la Ferrari, in afara de cateva cadouri facute de echipa tactica. Da, e foarte mandru de locul 3 cu Ferrari. Parca Alonso termina pe 2 sezonul.
    7 5
  • Bogdan
    "Hamilton a gestionat inteligent conditiile si si-a pastrat prima pozitie dupa seria de opriri la boxe pentru pneuri intermediare, întrucât l-a depasit pe circuit pe Massa si a profitat de un tur mai lent pentru Rosberg, prins oarecum pe picior gresit de intensificarea ploii pe anumite portiuni"
    Cine a urmarit cursa stie ca, inainte sa intre pentru ultima schimbare, Hamilton era foarte alarmat de faptul ca avea cauciucurile terminate. Asta in timp ce Rosberg recuperase ceva mai multe de 6 secunde in trei tururi.
    Deci el, Ham, nu cred ca a gestionat nimic. Si in nici un caz inteligent. Inginerul lui de cursa l-a tinut pe circuit pana in momentul cand a inceput ploaia.

    Motivul pentru care era Rosberg fiert de suparare la final este ca, avand in vedere cat de bine a mers dupa prima ploaie, s-a simtit indreptatit ca echipa sa ii ofere lui giumbuslucul pe care i l-au oferit lui Hamilton. Insa aici a functionat regula conform careia la boxe are prioritate pilotul care este clasat cel mai bine in cursa.
    Daca ploaia mai intarzia doua minute, cat sa apuce sa mai faca un tur, poate l-ar fi depasit pe Hamilton. Si abia atunci ar fi fost nasoala treaba: daca il bagau mai intai pe Hamilton, desi era in spatele lui Nico ?!

    Ce pot sa spun dupa cursele care au fost anul asta este ca Hamilton este ceva mai agresiv in cursa. Cred ca asta ii lipseste lui Rosberg. A stat foarte mult in spatele celor de la Williams desi asta i-a compromis cursa. Si nici cand a fost in spatele lui Hamilton nu a avut ce era nevoie ca sa forteze si sa il atace.

    Automarket, mi se pare "promteristica" afirmatia pe care am citat-o. Nici Rosberg si nici Hamilton nu cred ca pot decide cand sa intre la boxe. Asa ca sa spui ca Hamilton a gestionat inteligent in timp ce Rosberg a fost prins pe picior gresit, ca si cum aceste actiuni ar fi facute in mod voit si constient de vreunul dintre cei doi piloti, mi se pare deplasat si in nici un caz conform cu realitatea. Afirmatiile voastre prezinta lucrurile altfel decat cred eu ca sunt. As prefera sa faceti lumina asupra acestui lucru.
    12 1
  • multumiri celor de la wiliams pt o cursa superba. pacat ca nu au stiu sa gestioneze intrarile la boxe
    mercedesii cam dorm la start, desi hami a recuperat pana la urma cu ajutorul echipei care de data asta l-a ajutat nu incurcat
    vetel constant si echipa alaturi de el, kimi cam defazat
    8 0
  • cand Alonso termina pe 2 sezonul, Vettel era pe 1. Acum Vettel e pe 3. Alonso pe unde e?
    2 6
  • FERRARI
    Alonso termina pe 2 sezonul, dar cu FERRARI! fetel pe ce loc termina cu FERRARI?
    4 3
  • Revirimentul Scuderiei este evident. Este magnific. Doar ca lipseste cu desavarsire! Adica...au fost ajunsi de Williams ;)
    5 0
  • Raiko e mai rapid ca starleta de plastic adusa si resuscitata de Ferrari dupa bataia capatata de la Ricci, insa ii lipseste un inginer bun. Calificari si prima parte a cursei a fost mult peste Vetel.
    4 9
  • tabla de 1@fierde1
    Iar a inceput pupincuristul de feer1 sa ne aminteasca el de alonso,ba tarane tu ai treaba doar cu salariul lui Kimi si cu dosul lui alonso dute mai tarane si comenteaza la tine la cucuruz cand dai cu sapa ca esti jenibil rau
    1 2
  • Sa fi vazut cum aratau toti in tribuna majoritatea fanii lui NICO cand l -a facut Masa la start...ce durere a fost pe ei. A fost frumoasa cursa, dar Ferrari a fost slaba. Cand am vazut ca se innoreaza mi-am dorit sa inceapa ploaia ca poate poate aveau noroc cu o strategie mai buna la boxe, dar din pacate doar Vettel a fost inspirat cand sa schimbe. Daca ferrari nu face ceva cu masina aia pt urmatoarea cursa ii mananca si williams-ul dupa cum au mers pe uscat.
    Pacat ca nu se pot uploada poze :)
    3 0
  • Scuze, fanii lui Hamilton
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru