BMW anunţă un nou concept al gamei "i" pentru Detroit

de Sebastian Toma
Miercuri, 21.11.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW va prezenta un nou concept electric din gama i la Salonul Auto de la Detroit. Alături de acesta, bavarezii prezintă şi i8 Roadster, X1 K2 Power Ride şi BMW Seria 7 facelift.

BMW va aduce la Salonul Auto de la Detroit un nou concept al gamei i. Potrivit unor surse, acesta ar putea fi o versiune cu două locuri a lui i3, care ar putea avea un design mai sportiv. Aceleaşi surse sugerează numele de i4 pentru respectivul concept şi va fi echipat cu un motor electric de 170 CP şi 250 Nm. Noul concept de la BMW va fi însoţit în standul mărcii bavareze de roadsterul i8, Seria 7 facelift şi de X1 K2 Power Ride Concept.

În declaraţia oficială privind noul lor concept, cei de la BMW spun că modelul "face parte din gama sa vizionară de concepte, care sunt construite de la zero pentru a fi vehicule electrice şi hibride, fabricate în principal din fibră de carbon şi alte materiale uşoare". Astfel, noul concept al gamei i de la BMW va primi şi el o caroserie din fibră de carbon, aşa cum a fost cazul celorlaltor concepte din această serie.

BMW i8 Spyder Concept, un roadster hibrid de 354 CP, a fost prezentat la Salonul Auto de la Beijing şi este aşteptat să debuteze într-o versiune de producţie în 2014.

Modelul accelerează de la 0 la 100 km/h în 4.6 secunde, iar viteza maximă este limitată la 250 km/h. Sistemul de propulsie electric este susţinut de un motor cu ardere internă, la fel ca în cazul versiunii coupe a lui i8. Cei de la BMW au dezvoltat un sistem de încărcare special, care oferă o încărcare completă în doar o oră şi 45 de minute.

Via Worldcarfans

Comentarii (1)

  • Ei deja tot fac concepte de vreo 10 ani de zile si nu mai vedem nimic in producție .
    In 2010 spuneau ca in 2012 o sa apară pe piața i3 si nici acum nu l-am văzut si se pare ca nici peste o luna ca deja e 2013 tot nu o sa-l vedem pe i3 dar pe i8 cred ca deja o sa moara concept nu o sa mai apară in producția de serie.
    Deja si specificatiile din stadiu de concept sunt invechite nu cred ca cu așa date tehnice pot speria pr cineva.
    Ei dacă o sa mai tina i8 in stadiu de concept deja cred ca alții o sa-i intreaca lansand modele mai performante .
    BMW oboseala clienții si fanii cu zeci de concepte care tot concepte si mor nu mai ajung pe piața .
    3 8

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru