Feedback

Hyundai neagă zvonurile despre cumpărarea Grupului Fiat-Chrysler: "Nu au la bază niciun fundament"

Publicat Marti, 03.07.2018
de Daniel Popescu
Comenteaza 0
Hyundai neagă zvonurile despre cumpărarea Grupului Fiat-Chrysler: "Nu au la bază niciun fundament" - Poza 1
Hyundai a negat informațiile potrivit cărora intenționează să cumpere Grupul Fiat-Chrysler în momentul în care acțiunile acestuia vor scădea suficient de mult.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Presa din Asia a relatat luni că Hyundai este interesată să cumpere Grupul Fiat-Chrysler pentru a-și extinde semnificativ cota de piață. Potrivit speculațiilor, asiaticii intenționau să aștepte scăderea acțiunilor Fiat-Chrysler pe bursa de la New York și să facă o ofertă concretă cel târziu în luna mai a anului viitor, atunci când CEO-ul Sergio Marchionne va demisiona din funcție.

Cu toate acestea, oficialii constructorului Hyundai au negat categoric aceste informații. "Zvonul este complet lipsit de fundament", a declarat Michael Stewart, unul dintre managerii diviziei de marketing și relații publice din cadrul Hyundai, pentru publicația americană CNET.

Presa internațională a speculat și în toamna anului trecut o posibilă tranzacție între cele două părți, care a fost de asemenea negată. Noile zvonuri au însă la baza plecarea lui Marchionne, care îl va transforma pe John Elkann într-unul dintre cei mai influenți acționari ai constructorului, în condițiile în care acesta nu este foarte interesat să gestioneze activitățile unui producător de mașini.

În prezent, o acțiune Fiat-Chrysler costă circa 19 dolari pe bursă din New York, iar valoarea de piață a companiei este de circa 28 de miliarde de dolari. O fuziune între Hyundai și Fiat-Chrysler ar da naștere celui mai mare constructor auto din lume, întrucât vânzările anuale totale ale celor două companii sunt de circa 11.5 milioane de unități.

Via CNET


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru