Feedback

PSA și Fiat-Chrysler ar negocia un parteneriat pentru dezvoltarea mașinilor electrice: varianta fuziunii a fost deja respinsă

Publicat Luni, 01.04.2019
de Paul Cosma
Comenteaza 0
PSA și Fiat-Chrysler ar negocia un parteneriat pentru dezvoltarea mașinilor electrice: varianta fuziunii a fost deja respinsă - Poza 1
Grupul PSA și Fiat-Chrysler Automobiles (FCA) poartă discuții în vederea unui eventual parteneriat pentru dezvoltarea comună a mașinilor electrice, potrivit unor surse apropiate de cele două companii. De curând, FCA a respins propunerea de fuziune cu PSA.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Tendința producătorilor auto de a căuta parteneriate și alianțe este una deja evidentă, scăderea costurilor cu dezvoltarea și eficiența fiind două dintre elementele cheie în strategiile actuale.

După ce PSA a contactat Fiat Chrysler în vederea unei fuziuni, însă FCA a respins propunerea, cele două companii s-ar afla acum în discuții pentru un posibil parteneriat în direcția dezvoltării a mașinilor electrice, conform unor surse citate de Automotive News.

Negocierile au scos la iveală varianta unei platforme comune pe care să fie construite viitoarele modele electrice de la ambele grupuri, scopul principal fiind reducerea costurilor și creșterea competitivității.

Primele informații oficiale cu privire la acest posibil parteneriat ar urma să fie făcute publice până la jumătatea anului current.

De curând, grupul PSA s-a arătat deschis la “oportunități de creștere” după ce a integrat brandurile Opel și Vauxhall pe care le-a cumpărat de la General Motors.

Via Automotive News

 


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru