Feedback

Volkswagen T-Cross va avea o producție anuală de 500.000 de unități: “Segmentul SUV-urilor subcompacte se va dubla în următorii 10 ani”

Publicat Miercuri, 11.07.2018
de Paul Cosma
Comenteaza 5
Volkswagen T-Cross va avea o producție anuală de 500.000 de unități: “Segmentul SUV-urilor subcompacte se va dubla în următorii 10 ani” - Poza 1
Volkswagen speră că viitorul model T-Cross va avea o contribuție semnificativă la majorarea vânzărilor pe segmentul SUV-urilor subcompacte. Nemții consideră că acest segment va avea o cotă de piață dublă în următorii 10 ani.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Familia de SUV-uri Volkswagen va primi în toamna acestui an un nou membru prin T-Cross, care a fost deja prezentat în fază de concept cu circa doi ani în urmă.

Nemții au publicat de curând un teaser pentru noul SUV subcompact T-Cross, care avea o lungime de 4.1 metri și va beneficia de scaune spate ajustabile și o serie de sisteme de siguranță în standard care nu sunt disponibile pe alte modele din segment.

Constructorul speră că noul T-Cross, care va fi lansat în această toamnă, va “fura” o parte din clienții Renault Captur și Peugeot 2008, fără să canibalizeze vânzările lui T-Roc.

“Credem că segmentul SUV-urilor subcompacte va avea o cotă de piață dublă în următorii 10 ani,” a declarat un oficial VW. Potrivit unor informații neoficiale, producția noului T-Cross ar putea să fie de 500.000 de unități pe an.

Borna va fi atinsă doar în cazul în care producția va începe în toate cele 5 fabrici planificate pentru acest model. Este vorba despre uzine în Europa, America de Sud, India și două în China.

Producția din Europa va fi asigurată de uzina spaniolă din Pamplona, iar primele exemplare T-Cross vor ajunge pe Bătrânul Continent începând cu luna aprilie 2019.

Via Automotive News


Comentarii (5)

  • Repet, îmi pare exagerată pandemia asta de SUV-uri cu lungimi majorate-n salturi de furnică, din 10 în 10 cm. Pseudo-SUVuri de fapt, absența versiunilor 4x4 fiind previzibilă și-n cazul T-Cross.

    VW Polo, din care-i derivată noua struțo-cămilă, are o gardă la sol apreciabilă (148 mm mai exact, cu cc 15 mm peste concurentele din segmentul B), deci nu prea văd rostul declinării doar cu puțin înălțate. Sînt totuși convins că VAG va vinde mai bine T-Cross-ul.
    ...Ca și clonele T-Roc-Tiguan-Kodiaq-Karoq-Arona-Ateca etc., deja pe cale să egaleze vânzările echivalentelor *normale* (era să zic *stradale*, da-s toate foscusate *on-road* de fapt.)
    Plus că never-ever nu se vor gîndi să concureze-n nișa lui Suzuki Jimny - sau chiar a lui Ignis /Swift Allgrip și Panda 4x4 - că altele nu-s în peisaj din păcate.

    ...Auto-peisaj treptat mai monoton - tot din păcate - și căruia io cel puțin zic că nu-i mai trebuia o altă cutie cu grilă cromată en-gros și muuulte sârme orizontale care dau amețeli :-) - utile probabil cînd intri-n showroom, ca să nu poți fugi cînd vezi prețurile VW.
    17 1
  • Erată: cca., focusate.
    Să nu uit, dacă tot reintrai: un alt motiv pt care derivatele (pseudo)SUV-izate NU ar trebui să aibă priză mai mare la public vs. modelele din care-s derivate ar fi... urîțenia lor (părerea mea doar și asta poate, clar.)

    OK, ca-ntotdeauna estetica-i subiectiv evaluabilă, dar comparați rogu-vă un SEAT Ibiza cu Arona și o să-ncepeți măcar să fiți de acord.
    ...Chiar dacă-s și rare excepții (v. Kia Stonic, mai reușită decît Rio.)
    11 2
  • Andu: Golf 6 GTD 2.0 DSG ce cod de motor are? Raspunde
  • Naicul
    Nu inteleg care e diferenta intre T-Roc si T-Cross. Nu sunt in acelasi segment?
    0 2
  • @Naicul

    Teoretic și practic T-Cross e mai mic. Doar că eu nu-l văd pe T-Roc în clasa SUV-urilor compacte pentru că mi se pare prea mic, ci unde va între. Te doare capul.
    7 0
  • Rudolf D.
    SUV to the people.
    3 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru