Feedback

DrivetestKia Proceed

1.6 Benzină Turbo (T-GDI) 204 CP Aut 7 GT
4.3
Test drive Kia Proceed zoom
de Bogdan Mirică
Luni, 11.02.2019
Metamorfoza sportivității

În urmă cu un an vedeam pentru prima dată doi puști căutându-se prin buzunare după telefonul mobil ca să facă poze unei mașini neobișnuite. Se întâmpla într-un centru comercial, iar mașina era un Kia Stinger. Punct ochit, punct lovit. Spun asta pentru că cei de la Kia și-au dorit foarte mult o mașină simbol aici în Europa, iar Stinger s-a achitat cu succes de această îndatorire.

Se pare însă că producătorul sud-coreean a prins gustul unor astfel de modele și ne propune acum o altă mașină care arată foarte bine și este total atipică într-o gamă devenită recunoscută pe piața europeană și pentru accesibilitatea modelelor sale. Surpriza este cu atât mai mare cu cât noul model poartă un nume deja cunoscut de public: Proceed.

Pentru cei care încă nu au aflat, Proceed nu mai este un hatchback cu trei uși, ci un Shooting Brake. Adică ceea ce a fost și vechiul Mercedes CLA Shooting Brake în segmentul compact. Doar că acum vorbim despre un model de volum. Ceea ce reprezintă o premieră și ne dă de înțeles că și Kia poate inventa o nișă.

Am zburat la Barcelona pentru a vedea pe viu cum s-a metamorfozat Kia Proceed. Toate impresiile de acolo sunt rezumate în testul de mai jos.

Kia Proceed
1.6 Benzină Turbo (T-GDI) 204 CP Aut 7 GT

  • Pret de pornire 27.139 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Am avut noroc. De ce? Pentru că am primit pe mână cheile unui Proceed GT, adică versiunea de top a noului Shooting Brake. Un pseudo hot hatch, echipat cu un pachet de resurse extrem de generos și demn de o caroserie atât de elegantă.

Este vorba despre un motor de 1.6 litri turbo, capabil să dezvolte 204 cai putere. Este același propulsor ca pe Kia Ceed GT. Dispune de un rafinament bun, evitând foarte bine vibrațiile și sunetul neplăcut. Ba chiar plusează la acest capitol cu o evacuare extrem de supărată. Este suficient să apeși butonul Sport de pe consola centrală și nota evacuării se schimbă. Devine chiar mai nervoasă decât cea a unor hot hatch-uri cu și mai mulți cai putere.

În interior, sunetul motorului este ajutat puțin și de sistemul audio, însă afară e cât se poate de natural și plăcut. Bineînțeles, modul Sport nu aduce doar o notă diferită evacuării, ci și o livrare mai bună a resurselor, accelerația fiind mult mai receptivă la stimulii externi, adică la piciorul tău drept. Există și reversul medaliei, adică modul Normal de rulare, care face din Proceed GT o mașină absolut banală. Cutia se grăbește să schimbe și caută treptele superioare, livrarea resurselor este ceva mai molcomă. Chiar e o diferență simțitoare între cele două moduri.

Ziua a fost bună și pentru că, pe lângă motorul cu patru cilindri, am primit și o transmisie automată cu dublu ambreiaj și șapte rapoarte. Dacă în modul Normal vă spuneam că se grăbește să schimbe repede de dragul consumului, și o face destul de liniar, în modul Sport ea permite turometrului să ajungă până pe la 6000 de rotații. Nu are un răspuns excelent în modul Normal, iar în modul Sport pare uneori debusolată. E nevoie de padele pentru a o face să devină ceva mai intuitivă. Este o transmisie dezvoltată de Kia în regim propriu, așa că n-am putut să nu mă întreb de ce nu au cumpărat una de la un furnizor cu renume.

Pentru cei care nu vor să deguste din plăcerile versiunii de top și visează la un Shooting Brake ceva mai accesibil, Kia Proceed oferă și motoare pământești. Adică un 1.0 turbo de 120 de cai putere, un 1.4 turbo de 140 de cai putere și un diesel de 1.6 litri și 136 de cai putere.

Consum

Fiind vorba despre o versiune de top, cu resurse generoase, nu vă așteptați la un consum similar unui diesel. Am încercat mai multe moduri de rulare în extraurban. Primul a fost unul liniștit, cu maxim 100 de km/h, pe o autostradă din jurul Barcelonei. După vreo 30 de kilometri, consumul s-a învârtit în jurul valorii de 7 litri/100 de km.

Am crescut ritmul pe autostradă până la limita de viteză, iar Proceed GT a înregistrat un 8.2 destul de promițător. În momentul în care am forțat lucrurile pe drumuri ceva mai sinuoase, consumul s-a dus rapid la 10 litri/100 de kilometri.

În fișa tehnică, cei de la Kia anunță un consum de 6.2 litri pentru Proceed-ul meu de test. După ce m-am uitat în segment am văzut că un Renault Megane Estate cu 205 cai putere este ceva mai economic. La polul opus, un Opel Astra Sports Tourer de 200 de cai, ajunge să consume 6.5 litri/100 de km. M-am uitat și în curtea celor de la Seat care au un Leon de 180 de cai putere, cu un consum de 5.8 litri/100 de km. La Ford, noul Focus Sportwagon cu motor pe benzină de 175 de cai putere este mai economic, oferind 5.6 litri/100 de km.

Performanţe

Kia nu emitea pretenții de sportivitate cu vechile sale modele, însă, de când cu linia GT și cu lansarea lui Stinger, pretențiile sud-coreenilor s-au schimbat. Proceed GT este capabil să accelereze de la 0 la 100 de km/h în doar 7.5 secunde, un timp bun, care le va fi pe plac celor care își doreau ceva mai multe resurse pe o Kia.

După o comparație cu ceilalți rivali amintiți mai sus, vedem că Proceed are același timp de accelerare ca o Skoda Octavia Kombi cu motor 1.8 TSI de 180 CP cu 4x4. Seat Leon ST, tot cu 180 CP și automată, are un timp ceva mai slab decât Proceed, adică 7.7 secunde. Însă, trebuie să ținem cont și de resursele ceva mai modeste. În cazul celor mai apropiați rivali, lucrurile stau cam așa: Renault Megane Estate ajunge la 100 de km/h în 7.4 secunde, iar Opel Astra Sports Tourer în 7.9 secunde.

Interior

Nu e nevoie să fii vreun specialist sau fan Kia pentru a observa că interiorul lui Proceed este similar cu cel al lui Ceed. Până la urmă vorbim despre un derivat de caroserie. În cazul versiunii mele de test însă, diferențele sunt ceva mai mari, pentru că e o mașină care se adresează celor care își doresc sportivitate.

Prin urmare au apărut scaune noi, îmbrăcate în piele și alcantara, cu un suport lateral extins și cusături roșii. Volanul este și el unul sportiv, este ușor teșit în partea inferioară, beneficiază de aceleași cusături roșii, dar și de o inserție din aluminiu pe care a fost imprimat logo-ul GT.

În habitaclu avem plastic de o calitate decentă pe planșa de bord, destul de moale. Pe măsură ce cobori mâna o să descoperi și plastic ceva mai tare, implicit pe consola centrală. O consolă centrală care beneficiază de suficiente spații de depozitare.

Când vorbim despre caroserii Shooting Brake, toată lumea are probleme cu spațiul claustrofobic de pe locurile din spate. În cazul lui Kia Proceed nu sunt foarte multe probleme, deși, trebuie spus foarte clar că cei care au peste 1.80 metri vor avea dificultăți de acces, mașina oferind un plafon ceva mai coborât. Chiar și pe locurile din față accesul este ușor încurcat de acest aspect.

Revenind la locurile din spate, trebuie să precizez că bancheta a fost adâncită pentru a facilita accesul la nivelul capului. O soluție destul de bună, pentru că un adult de 1.80 metri nu o să atingă cu capul de plafon. Dacă alegeți însă un pafon panoramic, situația ar putea deveni ceva mai „apropiată”. Cât privește spațiul pentru picioare, Proceed pare să se descurce foarte bine. În plus, tunelul central este foarte coborât și nu încurcă.

Portbagajul, acționat electric și echipat cu funcție hands-free, are o capacitate de 595 de litri. Asta înseamnă cu aproape 50% mai mult decât pe un Ceed hatchback, dar ceva mai puțin decât cei 630 de litri ai lui Ceed Sportswagon. Deschiderea largă a hayonului facilitează introducerea unor obiecte voluminoase.

Preţ de achiziţie

Sper că e clar pentru toată lumea că mașina asta va fi ceva mai scumpă decât frații Ceed hatchback și Ceed Sportswagon. Sunt câteva lucruri detaliate de-a lungul testului care o califică pentru asta. Prețurile pentru piața din România pornesc de la 22.300 de euro pentru versiunea echipată cu motor de un litru turbo și 120 de cai putere.

Un astfel de Proceed, care primește și o reducere de 1000 de euro, vine direct cu echiparea GT Line, care include, printre altele, iluminare LED diurnă, oglinzi exterioare retractabile și încălzite, jante de 17 inch, volan sport îmbrăcat în piele, pedale din aliaj, sistem multimedia cu ecran de 7 inch, conexiune Bluetooth cu recunoaștere vocală, senzori de parcare și cameră de marșarier, climatizare automată, acces și pornire fără cheie.

Când vine vorba despre versiunea testată de mine, adică Proceed GT, socotelile încep de la 25.800 de euro. Dacă alegeți și o transmisie automată cu dublu ambreiaj, prețul ajunge la 27.200 de euro. Cu reducerea de lansare de 1000 de euro, prețul coboară la 26.200 de euro.

Dacă ne uităm în segment vedem că un Ford Focus Wagon cu motor de numai 175 de cai, automată și pachet Vignale costă 26.500 de euro. Cel mai scump Opel Astra Sports Tourer, cu 200 de cai, automată și echipare Innovation, este ceva mai ieftin, adică 24.800 de euro.

Cel mai apropiat rival în materie de putere este apropiat și în materie de preț: Renault Megane Estate GT, cu 205 cai și automată costă 25.800 de euro. Comparat cu Proceed, un Seat Leon ST facelift cu 180 de cai, DSG și echipare FR este un adevărat chilipir la 23.100 de euro. M-am uitat și peste lista de prețuri a unui Skoda Octavia Combi, cu 180 de cai, automată și 4x4, echipare de top Laurin&Klement. Prețul său ajunge la 29.200 de euro. Hyundai i30 fastback nu are o motorizare comparabilă, dar pentru cei care se gândeau la el, menționez că versiunea de 1.4 litri benzină, cu 140 de cai, automată și echipare Exclusive, costă 24.000 de euro.

Siguranţă

Kia a știut că Ceed trebuie să fie o mașină cu cinci stele EuroNCAP pentru a intra în grațiile europenilor. Și nu numai pentru asta. Familia este destul de generoasă, deci și celalalte modele derivate din Ceed, inclusiv Proceed, trebuie să ofere un nivel ridicat de siguranță.

Nici unul dintre membrii familiei nu a fost testat încă de organismul internațional, dar toți promit să facă față provocărilor cu cele șapte airbaguri oferite standard, cu ABS-ul și ESP-ul din dotare, cu senzorii de presiune în pneuri, cu frânarea automată de urgență, cu asistentul pentru menținerea benzii de mers și cu monitorizarea unghiului mort.

Am testat și modul în care sistemele de asistență te ajută pe autostradă. Pilotul automat adaptiv păstrează distanța față de vehiculul din față, iar asistentul de bandă ajustează ușor direcția pentru a te menține între marcaje. Poți lua mâinile de pe volan vreme de 20 de secunde. După aceea un semnal vizual și sonor te anunță că trebuie să preiei controlul.

Ţinută de drum

O caroserie sexy nu e suficientă pentru a convinge publicul să cumpere Proceed în defavoarea unui mult mai practic Ceed Sportswagon. Prin urmare, Kia trebuia să crească miza. Și a crescut-o, oferindu-le clienților săi nu doar o caroserie Shooting Brake, ci și o ținută de drum sportivă. Suspensia lui Proceed a fost regândită și a devenit mai rigidă decât cea a unui Ceed convențional.

Unde mai pui că, spre deosebire de multe compacte din segment, care oferă suspensie independentă pe puntea spate doar în cazul versiunilor de motorizare mai puternice, Proceed oferă o arhitectură spate multilink pe toate versiunile sale de motorizare.

Pe lângă asta, suspensia spate a devenit și mai rigidă decât cea a unui Ceed. Pe versiunea testată de mine, adică Proceed GT, diferențele sunt și mai clare: arcurile față sunt mai rigide cu 13% față de cele ale unui Ceed standard, iar cele spate sunt mai rigide cu 44%. Toate aceste modificări, la pachet cu un set de anvelope Michelin Pilot Sport 4, ajută Proceed să fie clar mai agil și mai stabil decât un Ceed standard.

Pe circuit însă, comparat cu un Ceed GT, adică o versiune similară ca putere și setări, Proceed este... să-i spunem „jucăuș”. Este, fără îndoială, un model care ne confirmă din nou, dacă mai era nevoie, că cei de la Kia au în portofoliu un om extrem de valoros când vine vorba de calibrarea șasiului.

Albert Biermann, omul care a condus destinul diviziei BMW M, furat de Kia, și-a pus deja amprenta asupra noului Stinger, iar recenziile au fost favorabile. Acum a lucrat șase luni la ținuta de drum a noului Proceed, iar cuvintele sunt tot de laudă. Shooting Brake-ul sud-coreean ține fruntea sus, reușind să ofere un comportament sportiv, susținut întru totul și de o direcție foarte precisă. Gradul său de implicare poate fi reglat tot prin apăsarea butonului Sport de pe consola centrală. Cu el apăsat, Proceed GT oferă una dintre cele mai precise direcții din segment.

Bine, bine, sportiv, dar cum este Proceed în traficul de zi cu zi? Surprinzător de cuminte. Chiar dacă are o arhitectură mai rigidă decât cea a lui Ceed, noul Proceed nu te zgâlțâie foarte tare atunci când întâlnește un drum cu asfalt prost. Nu trebuie să uiți însă că, pe lângă suspensia mai rigidă, versiunea GT vine standard cu jante de 18 inch și anvelope cu talon ceva mai mic.

Surpriză și la capitolul antifonare, suspensia fiind bine separată de habitaclu, cu o senzație generală de calitate.

Vizibilitate

Dacă la capitolul spațiu interior Kia a fentat neajunsurile acestui tip de caroserie, la capitolul vizibilitate Shooting Brake-ul nu prea poate fi altfel decât nefavorabil. Designul hayonului, care vine cu o lunetă înclinată la un unghi de peste 60 de grade (un Ceed Sportswagon are o lunetă înclinată la puțin peste 50 de grade), pune probleme, mai ales celor care nu sunt experimentați.

Luneta este prea înclinată, montanții sunt prea mari, ce bine că există o cameră de marșarier, fie ea și cu o calitate mai slabă a imaginii.

Probleme ar putea apărea însă pe autostradă, atunci când te afli pe banda a doua de rulare și designul lunetei nu-ți permite să vezi apropierea unui vehicul din spate. Îl vezi abia atunci când este foarte aproape de tine.

Suprafața vitrată nu este foarte generoasă, prin urmare nici în partea din față nu sunt vești foarte bune. Montanții față incomodează în virajele strânse.

Tehnologie

Nu sunt multe lucruri de spus la capitolul tehnologie, pentru că Proceed preia un pachet disponibil deja pe Ceed. Avem un ecran de 7 inch pentru sistemul multimedia. Opțional el poate crește la 8 inch. Grafica este bună, operarea are o ușoară întârziere la pornire, mai ales în cazul navigației. O navigație care este destul de intuitivă și ușor de utilizat. Este disponibilă cu Apple Car Play și Android Auto.

Confortul pasagerilor este asigurat de scaunele față încălzite și ventilate. Chiar și pasagerii spate pot primi scaune încălzite. Iarna e binevenit și parbrizul încălzit, disponibil și el tot opțional. Ar mai fi și încărcarea wireless pentru telefonul mobil, portbagajul cu deschidere acționată electric, volanul încălzit, farurile LED. De asemenea, pentru melomani, Kia oferă opțional un sistem audi JBL.

Design

Capitolul acesta este o pledoarie de încheiere perfectă pentru achiziția unui Proceed. De ce? Pentru că designul este unul dintre motivele pentru care alegi Proceed în favoarea unui Ceed sau Ceed Sportswagon.

Dacă privim din față, spoilerul ușor mai agresiv nu este neapărat convingător pentru a înclina balanța. Profilul, dominat de jantele de 18 inch, oferite standard pe GT, și de linia plafonului, coborâtă cu 4 centimetri, începe să devină convingător. În fond, un Shooting Brake e mai atrăgător decât un break clasic.

Abia în partea posterioară găsim motive suficiente, la pachet cu o mulțime de influențe ale unor modele premium. Multă lumea a fost de acord că spatele lui Proceed seamănă foarte mult cu cel al unui Panamera. Nu e nimic rău în asta. Ba chiar e lăudabil. Se găsesc diferențe, se găsesc asemănări.

Cert e că posteriorul are toate ingredientele pentru ca Proceed să placă europenilor: o baghetă LED care unește stopurile, un deflector negru lucios în care au fost înglobate două evacuări cromate și fante de aerisire pe lateralul spoilerului.

Publicului îi va lua puțin timp să se obișnuiască cu mașina asta. Va fi ajutat și de inscripționarea mare Proceed pe hayon, imediat sub bagheta LED. De asemenea, nu mă îndoiesc de faptul că Proceed va întoarce capetele trecătorilor când va debuta pe străzile de la noi.

Nu ne-a placut

  • Vizibilitatea posterioară
  • Calitatea anumitor materiale de la interior
  • Răspunsul transmisiei automate
Date tehnice - Kia Proceed 1.6 Benzină Turbo (T-GDI) 204 CP Aut 7 GT
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1591
Lungime mm
4605
Putere maxima CP (rpm)
204 (6000)
Latime mm
1800
Cuplu maxim Nm (rpm)
265 (1500)
Inaltime mm
1422
Viteza maxima km/h
225
Greutate kg
1438
Acceleratie 0-100 km/h s
7.5
Ampatament mm
2650
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
50
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
594
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Kia Proceed

Ultimele teste

Comentarii (15)

  • la minusuri ati trecut calitatea unor materiale la interior. eu din poze vad exact invers, sunt surprins cat de bine arata bordul si scaunele. si ma mai surprinde portbagajul, unde poti baga un cal linistit:))...nu e o masina pe stilul meu dar arata interesant, desi este cam scumpa trebuie sa precizez
    17 12
  • Anonim
    Nu este o masina rea, are destule calitati 7 ani garantie dar in buna traditie KIA consumul este cu minim 1 litru mai mare fata de concurenta directa la modele si motorizari similare . Din pacate pentru Kia nici pretul nu mai este un avantaj fata de concurenta.
    27 8
  • Marin Boldeanu: Cand este preconizata aparitia unui Opel Grandland X cu tractiune integrala... Raspunde
  • hazard
    pacat ca nu au mai cizelat putin motorizarea
    13 9
  • mașina este best buy dar cine vrea cutie automată să știe că nu este cea mai rapidă (are destule minusuri). în rest scaunele sunt extraordinare.

    am înțeles că nici ma consum nu stă extraordinar, dar nu știu concurența cum stă față de kia.

    în rest, casco avantajos, finanțare cu 0% dobândă și 7 ani garanție reală....sunt atuuri extraordinare.
    10 12
  • S-a întors (și) lumea auto cu fundu-n sus - pe vremuri se fabricau shooting brake-uri veritabile (cu două uși adică) fără să fie *marketizate* astfel (v. Reliant Scimitar, Volvo 1800 ES, BMW Z3 Coupe etc.), iar acu orice versiune cu 4 uși + hayon ceva mai înclinat e supra-evaluată ca ceva super-cali-flagelistic, adică original la culme fiindcă ar fi *Shooting*. Și neapărat în Brake împușcată. :-)

    Nu zic că-i rea mașina, dar după mine Ceed-ul GT (1.6 T-GDI 204 CP, mai vioaie și mai ieftină) e mult mai *best buy*. Cu discount-urile uzuale la coreeni, evident -- vb. de +20%, nu de mia aia amărîtă d-aici, cu care prețul tot SF rămîne pentru o Kia.

    În rest, nici interiorul nu mă dă pe spate - e practic idem cu ale lui Stonic, i30 / Kona sau, de ce nu, Ford Focus/Fiesta.
    ...Și mai ales identic cu al Ceed-ului hatch GT/Line (deja testat la dealer fiindcă vine vremea schimbării Swift-ului și parcă mă tentează ceva mai puternic ȘI mai încăpător) - dar mai aștept să scadă prețul, adică să crească discountul. :-)

    Fiindcă și 19-20K € e prea mult, cu toată garanția f. lungă. Zic asta și raportat la... a doua supraevaluare, de sorginte tot jurnalistică = presupusa genialitate a tandemului de nemți *coreanizați* Schreyer / Biermann -- care nu prea se simte, sincer.
    (Disclaimer: e doar părerea mea poate și asta, dar măcar nu-i scoasă din burtă.)
    29 6
  • someone
    @am: acum nu mai aveti scuza sa nu faceti un comparativ intre modelul prezentat aici si megane combi GT ( acelasi motor turbo, aceeasi cai, aceeasi cutie, cam aceeasi caroserie etc )
    tot @am: noul focus nu are 180 cai din 3 cilindri?
    se pare ca din vechile kia a ramas doar garantia. au decis sa urce cateva trepte pe scara sociala a domeniului auto, iar asta inseamna ca pretul si calitatea au fost primele schimbate. e interesant de urmarit reactia pietei la noile preturi si detalli care acum sant la acelasi nivel cu concurenta.
    9 2
  • @Kirotractor : da, dar cica nea' Biermann ala a folosit "bagheta magica" numa' la Proceed nu si la Ceed. Eeeii...ce zici...ai putea sa traiesti cu asta... sau mai bine zis fara asta ?
    Una peste alta, da, masina este absolut identica pana pe la montantul spate cu Ceed atat in interior cat si in exterior. Parerea mea, daca te crezi vreun pui de Schumacher (sau oricare alt pilot vreti la alegere, dar pt. mine cam acolo s-a sfarsit F1) si crezi ca toti o sa-ti vada DOAR posteriorul atunci da ,se merita sa dai cei aproximativ 2500 euro in plus fata de un Ceed GT line normal. Personal ma atrage foarte mult acea bagheta led dintre stopuri ( luminata chiar de aceasta data spre deosebire de Sportage) dar totusi parca nu face atatia bani si as alege totusi un Ceed SW care e usor mai practic.
    P.S. : @AM/Bogdan - nu inteleg totusi insistenta de a face comparatie cu Octavia Combi 4x4 , care e treaba ? Inteleg ca e greu sa gasesti modele comparabile in acest caz dar totusi Octavia Combi L&K e prea diferita in toate si...mai e si 4x4 !
    16 3
  • Curios ca nu mai zice nimeni nimic ca cei de la KIA nu stiu sa puna pe asfalt toti caii.
    9 5
  • @Kiro: pai da, suna bine configuratia aia ce vrei s-o iei, dar cu ramane cu golirea rapida a rezervorului? Am inteles ca motorul ala inghite prea multa benzina...
    5 3
  • @IronR : pai daca te referi strict la Proceed e greu fiindca nu prea a avut cine sa testeze ,masina abia a aparut in showroom. Pt. motorizarea de fata nu putem decat sa ne bazam pe cele spuse de AM. Pt. restul -da, ar fi de ajutor cineva care a testat de curand Ceed-ul nou, poate Kiro ? Personal am testat anul trecut 1,4 benzina/140 cai pe un Hyundai i30 si pot sa-ti confirm ca in continuare eu unul nu am simtit ca ar avea chiar 140, nu se misca rau dar ...nu erau acolo toti.
    12 3
  • @PMC: Da, consumă mai mult comparativ cu concurența, dar numai cînd o calci - ca orice turbo de fapt, doar că... la pătrat parcă pe indicatorul de cons. instantaneu. Hibă care nu m-ar afecta în mod special, fiindcă 95% din timp merg normal / legal, cu consum asemenea.

    Am probat GT-ul Ceed oricum la nemți, oarecum întîmplător că tot eram p-acolo săpt. trecută (la mine-n BV n-au oricum versiunea asta de top disponibilă) și pot să vă zic că are toții caii sub capotă, ca și ăia 177 CP ai Konei 4x4 1.6 T-GDI... dar spre deosebire de motoarele de 120/140 CP, care par subiectiv cu 10% mai slabe.
    Confirm deci - din nou - spusele lui @pipo, dar și ale altora (inclusiv Bogdan@AM.)

    Ținuta de drum e c-o cuantă peste cea a fostei generații (nu mai e f. subviratoare, da tot e o idee la limite... ilegale :-)), plusul important fiind confortul mai bun pe racordurile betonate, silențiozitatea la drum lung/regim constant și dispariția fostelor trepidații ale punții-spate în viraje *cariate*.

    Și direcția e OK deși cam grea-subasistată, și frânele-s bine dozabile, dar mai are de progresat până la ...buricul unui BMW Seria 1, cu toți Biermannii de la timona binomului coreean.

    P.S. În Germănickqa prețurile de listă-s cu cca. 6.000 euro mai mari !!! (+28-30.000 € GT-ul Ceed, +33.000 ProCeed-ul.) Și eu, care credeam că doar la noi sare calu Kia... Pe hârtie, evident.

    Rezumat: în vizuina viziunii mele, :-) o Ceed GT 1.6 (fără opțiuni) nu face mai mult de 18K €. Nu-i însă și părerea lu tanti Kia Romania... deocamdată.
    17 5
  • Da, nemtii sunt penalizati masiv la preturi. :) Multa lume nu stie chestia asta. Incercati o configuratie identica la vw de ex, pe site-ul din Ro si cel din ger, si sa vezi minune! :) Asa au aparut povestile cu "ciocolata milka din germania e mai buna decat in romania", la fel cu detergentul si alte minuni.
    5 1
  • Marius: Un a6 3.0 si nu intra turbo . Se aprinde motorasi si bujile Raspunde
  • Andrei
    26000 euro pentru o Kia cu cutie slaba, spatiu interior mic (dar portbagaj foarte mare), consum mare, infotainment bleg, sunet de motor in boxe si design interior urat. Trebuie sa iti placa mult cutia asta sa arunci atat de multi bani pe ea.
    Am un C'eed si este cea mai enervanta si proasta masina din cate am avut. Motor pe benzina slab in ture mari, cutie lunga, schimbator imprecis, suspensie rigida, dar barca pe curbe, materiale slabe si urate, paraie toata, se strica in permanenta diversi senzori, suspensia fragila , troncane, deschidere mai mica a portbagajului decat la un vw Polo (testat cu o bicicleta care nu intra in Kia, desi intra in Polo), motor galagios, consum mare samd
    Nici daca as primi gratuit una nu as lua-o.
    5 2
  • @andrei
    și când îi vezi pe unii vorbind de fiabilitate.....stai liniștit, la toyota e mult mai rău.
    2 1
  • @ironR
    Chiar nu stie, am o masina in tara care doar ce a trecut de 10 ani, producatorul spunea la acea vreme ca face suta sub 8 sec, si are cu 27 cp mai putini ca si aceasta kia
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru