Mercedes

Marti, 08 August 2017

Formula 1: Mercedes a început negocierile cu Bottas pentru un nou contract: "Sperăm să finalizăm noul acord în septembrie"

Mercedes și Valtteri Bottas au început negocierile pentru prelungirea contractului pentru sezonul 2018, iar cele două părți speră să facă un anunț oficial până la jumătatea lunii septembrie.
Luni, 07 August 2017

Formula 1: Hamilton admite că a pierdut puncte prețioase în acest sezon, dar rămâne optimist: "Sunt convins că putem câștiga titlul"

Lewis Hamilton este încrezător în șansele sale de a câștiga titlul în acest sezon, în ciuda diferenței de 14 puncte care îl separă de Sebastian Vettel.
Vineri, 28 Iulie 2017

Formula 1: Red Bull amenință Ferrari și Mercedes: Ricciardo, cel mai rapid în antrenamentele din Ungaria

Daniel Ricciardo a stabilit cel mai bun timp în ambele sesiuni de antrenamente de vineri de la Hungaroring, în timp ce locul doi a revenit rivalilor de la Ferrari.
Marti, 25 Iulie 2017

Formula 1: Vettel explică revenirea spectaculoasă a rivalilor de la Mercedes: "Sunt mai buni în calificări"

Sebastian Vettel consideră că Mercedes a câștigat 3 dintre ultimele 4 curse datorită performanțelor mai bune obținute în calificări.
Miercuri, 19 Iulie 2017

Formula 1: Misiune imposibilă pentru McLaren: Mercedes și Ferrari nu vor să furnizeze motoare pentru britanici

McLaren intenționează să renunțe la parteneriatul cu Honda, însă rivalii de la Ferrari și Mercedes au refuzat deja să furnizeze motoare pentru echipa britanică.
Marti, 18 Iulie 2017

Formula 1: Mercedes exclude plecarea lui Hamilton la Ferrari: "Aceste discuții nu au nicio relevanță pentru noi"

Toto Wolff insistă că Lewis Hamilton va rămâne la Mercedes și în sezonul 2018, în ciuda speculațiilor că ar putea pleca la Ferrari.
Duminica, 16 Iulie 2017

Formula 1: Hamilton a câștigat cursa de la Silverstone și s-a apropiat la un singur punct de Vettel, care a terminat pe 7 după o pană în ultimul tur

Lewis Hamilton s-a apropiat la un singur punct de liderul Sebastian Vettel după ce a câștigat fără emoții cursa de la Silverstone, în timp ce rivalul său a terminat pe 7 după o pană suferită în ultimul tur.
Sambata, 15 Iulie 2017

Formula 1: Hamilton, pole position la Silverstone în fața lui Raikkonen și Vettel. Bottas, locul 9 după o penalizare pe grilă

Lewis Hamilton va pleca din pole position în cursa de la Silverstone după ce i-a devansat fără emoții pe Kimi Raikkonen și Sebastian Vettel. Valtteri Bottas a fost al patrulea, dar va pleca de pe 9 după o penalizare pe grilă.
Vineri, 14 Iulie 2017

Formula 1: Mercedes a dominat antrenamentele de la Silverstone: Bottas și Hamilton, cei mai rapizi

Valtteri Bottas și Lewis Hamilton au fost cei mai rapizi în antrenamentele libere de vineri de la Silverstone, în timp ce Red Bull și Ferrari au alternat pe următoarele două poziții.
Vineri, 07 Iulie 2017

Formula 1: Debut în forță pentru Hamilton în Austria: triplul campion mondial a fost cel mai rapid în antrenamente

Lewis Hamilton a stabilit cel mai bun timp în cele două sesiuni de antrenamente libere din Austria de vineri și i-a devansat pe Max Verstappen și, respectiv, Sebastian Vettel.

Tag-uri similare

Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru