Stiri Economic

Joi, 22 Iulie 2010 | Economic | 3 comentarii

Chrysler revine pe profit în al doilea sfert al anului

Cel de-al doilea sfert al acestui an a adus bucurie în curtea Chrysler, constructorul american reuşind să bifeze profit net.
Sambata, 17 Iulie 2010 | Economic | 3 comentarii

Skoda a înregistrat o creştere a vânzărilor în întreaga lume

Skoda a înregistrat în prima jumătate a anului 2010 o creştere importantă a vânzărilor. De la 1 ianuarie şi până acum constructorul ceh a comercializat 378.747 de unităţi în întreaga lume.
Sambata, 17 Iulie 2010 | Economic | 10 comentarii

Toyota a vândut 200.000 de unităţi Prius în Europa

Toyota Prius a debutat pe piaţa auto din Europa în anul 2000. În cei zece ani de existenţă, modelul hibrid al japonezilor a fost achiziţionat de 200.000 de europeni.
Miercuri, 14 Iulie 2010 | Economic | 3 comentarii

Kia a vândut în premieră peste un milion de maşini în şase luni

Vânzările Kia la nivel mondial au depăşit în primele luni ale anului un milion de unităţi. Vorbim de o premieră absolută pentru constructorul coreean.
Duminica, 11 Iulie 2010 | Economic | 1 comentariu

Opel: "Compania trebuie să îşi recâştige clienţii de pe piaţa locală"

Nick Reilly, directorul executiv Opel, a vorbit despre situaţia nefavorabilă în care se află constructorul din Russelsheim în Germania şi despre soluţiile pe care acesta trebuie să le adopte.
Duminica, 11 Iulie 2010 | Economic

Fiat: "Directorul Ferrari nu demisionează"

Oficialii grupului Fiat au dezminţit zvonurile conform cărora Luca di Montezemolo, directorul Ferrari, va părăsi funcţia pe care o ocupă în cadrul firmei italiene.
Sambata, 10 Iulie 2010 | Economic

Fiat va muta producţia lui Panda în Italia

Fiat va muta producţia modelului Panda din Polonia în Italia, la uzina din Pomigliano. Constructorul auto va investi 700 de milioane de euro pentru dezvoltarea fabricii din apropiere de Napoli.
Sambata, 10 Iulie 2010 | Economic | 6 comentarii

Nissan a înregistrat 11.000 de comenzi pentru Juke

La doar o lună de la lansarea pe piaţa din Japonia, Nissan Juke se bucură de un număr mare de admiratori. Până în prezent constructorul nipon a înregistrat 11.000 de comenzi pentru crossoverul compact.
Vineri, 09 Iulie 2010 | Economic | 3 comentarii

Rolls Royce a vândut toată producţia până în octombrie

Rolls Royce a anunţat că toate exemplarele pe care le va produce până în luna octombrie şi-au găsit deja un proprietar. Uzina din Goodwood lucrează la capacitate maximă pentru a putea face faţă comenzilor.
Vineri, 09 Iulie 2010 | Economic | 11 comentarii

Dacia Duster a primit 35.500 de comenzi până în iulie

Grupul Renault a vândut cu 21.6% mai multe maşini în 2010 decât în primele şase luni ale lui 2009. Dacia Duster a primit deja 35.500 de comenzi, 25.000 venind din Franţa.
Miercuri, 07 Iulie 2010 | Economic

Moment istoric: GM a vândut mai multe maşini în China decât în SUA

În primele cinci luni ale anului 2010, General Motors a reuşit să vândă mai multe vehicule pe piaţa chineză decât pe cea americană, după 102 ani.
Luni, 05 Iulie 2010 | Economic | 21 comentarii

Dacia nu face faţă comenzilor pentru Duster

Datorită numărului mare de comenzi pentru Dacia Duster şi capacităţii de producţie limitată, livrările SUV-ului de la Mioveni vor fi întărziate.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Sambata, 03 Iulie 2010 | Economic | 4 comentarii

Volkswagen a confirmat producţia lui Bluesport

Volkswagen Bluesport este gata să intre în producţia de serie. Versiunea standard va fi echipată cu un propulsor diesel de 2.0 litri care produce 178 de cai putere.
Vineri, 02 Iulie 2010 | Economic | 7 comentarii

Dacia Sandero va deveni cea mai vândută maşină în Franţa

Directorul de vânzări Renault a declarat pentru publicaţa franceză Le Figaro că actualul Dacia Sandero va deveni cea mai vândută maşină din Franţa către persoanele fizice.
Joi, 24 Iunie 2010 | Economic | 5 comentarii

Carlos Ghosn a primit de la Nissan 9.5 milioane de dolari în 2009

Preşedintele Nissan, Carlos Ghosn, a reuşit să obţină o remuneraţie totală de 9.5 milioane de dolari. Suma este însă pe jumătatea celei primite de Alan Mulally la Ford.
Luni, 21 Iunie 2010 | Economic | 2 comentarii

Noul Astra Sports Tourer va impulsiona vânzările Opel

Opel se aşteaptă ca lansarea break-ului Astra Sports Tourer, aşteptat pe piaţă în noiembrie, să impulsioneze serios vânzările hatchback-ului german.
Vineri, 18 Iunie 2010 | Economic | 11 comentarii

Toyota încearcă să reducă preţurile modelelor sale cu 30%

Constructorul japonez încearcă să devină la fel de competitiv ca rivalii Volkswagen şi Hyundai. Pentru asta, Toyota ţinteşte o reducere a preţurilor cu 30%.
Joi, 17 Iunie 2010 | Economic

Renault este singurul producător care a crescut în Europa în luna mai

Clasamentul european al vânzorilor de maşini în luna mai ne arată o scădere in corpore a grupurilor auto prezente pe Bătrânul Continent. Excepţia este Renault, care urcă pe poziţia a treia, dupa VW şi PSA Peugeot-Citroen.
Luni, 14 Iunie 2010 | Economic | 4 comentarii

Renault va rambursa o parte din suma împrumutată de la statul francez

Renault va plăti 500 de milioane de euro din cele 3 miliarde împrumutate de la statul francez în cursul anului trecut. Întreaga sumă va fi înapoiată până la finalul acestui an.
Luni, 14 Iunie 2010 | Economic

Dacia Sandero, al doilea model cumpărat de persoanele fizice din Franţa

Dacia atrage din ce în ce mai mulţi clienţi persoane fizice în Franţa. Cota de piaţă a mărcii pe acest segment este de 9.2% în luna mai, Sandero fiind pe locul al doilea în clasamentul vânzărilor pe modele, dupa Clio.
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru