Vânzările de mașini noi în Europa au crescut cu 12% în aprilie. Mașinile cu motoare diesel, în scădere

de Tiberiu Safta
Miercuri, 22.05.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Potrivit celor mai noi date furnizate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), vânzările de mașini noi au crescut cu 12% în luna aprilie. În același timp, înmatriculările de mașini noi la nivel continental au înregistrat o creștere de 6.5% în primele 4 luni.

Piața auto europeană, care include țările membre UE, EFTA și Marea Britanie, a crescut cu 12% în luna aprilie față de aceeași perioadă a anului trecut. În a doua lună a primăverii, europenii au înmatriculat 1.080.913 mașini noi. Dintre acestea, 387.288 de mașini au fost cu motoare pe benzină, urmate de vehicule hibride (318.854 de unități), electrice (144.656 de mașini) și cu motoare diesel (124.943 de bucăți).

Pentru fiecare categorie de propulsor, vânzările de mașini cu motoare pe benzină au crescut cu 4.6% în aprilie. Vehiculele cu motoare hibride au avut parte de un plus de 29.1%, în timp ce vânzările de mașini electrice au crescut cu 14.4% în a 4-a lună a lui 2024. De cealaltă parte, vânzările de mașini cu motoare diesel au scăzut cu 0.8% față de aprilie 2023.

Raportat la primele 4 luni, europenii au înmatriculat 4.476.369 de mașini noi, o creștere de 6.5% față de același interval de anul trecut. Evident, mașinile cu motoare pe benzină au fost cele mai vândute, cu 1.598.296 vehicule înmatriculate până la sfârșitul lui aprilie (+0.3%).

Acestea sunt urmate din nou de către mașinile cu motoare hibride, vândute în 1.329.181 de bucăți (+21.8%), apoi vin electricele, cu 593.325 de exemplare înmatriculate (+6%) și apoi vin mașinile cu motoare diesel, vândute în 503.196 de unități, de unde rezultă o scădere de 8.5%.

GRUPUL VOLKSWAGEN PE PRIMUL LOC

În clasamentul mărcilor, Grupul Volkswagen este lider detașat, cu 300.598 de mașini vândute în aprilie (+14%) și 1.128.943 de mașini înmatriculate în primele 4 luni (+4%). Locul 2 este ocupat de Stellantis, cu 166.534 de mașini comercializate în aprilie (-1.5%) și 764.604 mașini vândute în primele 4 luni (+2.9%). Podiumul este completat de Grupul Renault, cu 109.391 de mașini vândute în aprilie (+11.6%) și 422.612 mașini comercializate în intervalul ianuarie – aprilie (+4.5%).

Și pentru că tot am ajuns la Grupul Renault, trebuie să menționăm și rezultatele obținute de Dacia. Marca de la Mioveni a vândut 50.153 de mașini în luna aprilie (+12.6%) și 201.649 de vehicule în primele 4 luni (+5.3%).

Clasamentul mărcilor este completat în felul următor: Grupul Hyundai (91.361 de mașini vândute în aprilie, 369.739 de vehicule vândute în primele 4 luni), Grupul Toyota (84.329 / 345.684), Grupul BMW (74.551 / 309.305), Ford (36.066 / 152.552), Grupul Mercedes-Benz (54.160 / 145.400), Volvo (33.767 / 125.891), Nissan (21.692 / 124.475), Tesla (13.951 / 100.124), Suzuki (17.318 / 76.049), SAIC Motor (17.091 / 75.912), Mazda (13.742 / 58.896), Grupul Jaguar Land Rover (12.286 / 57.114), Honda (5887 / 30.017) și Mitsubishi (3771 / 26.105).

via ACEA

Comentarii (19)

  • PMC și Dutz, băgați mare :)))
    Aburiți-ne cum s-a terminat cu electricele.
    Dutz, nu uita de Musk, te rog eu mult.
    6 10
  • I-auzi una!
    Per total de la începutul anului dieselul este singura categorie care a scăzut, toate celelalte avînd creșteri. Cu alte cuvinte fumegătoarele fac un pas în spate. De fapt mai mulți pași și se apropie vertiginos de cota de piață a electricelor difernța fiind de numai 0.9%.
    - electrice: +6,4%; 441,992 de unități
    - hibrizi plug-in: +6,7%; 266.3456 de unități
    - full-hybrid și mild-hybrid: +22,7%; 1.067.134 de unități
    - benzină: +1%; 1.309.532 de unități
    - diesel: - 8,2%; 473.284 de unități
    - altele: +15,6%; 124.755 de unități.

    Cotele de piață în UE după primele patru luni:
    - electrice: 12%
    - hibrizi plug-in: 7,2%
    - full-hybrid și mild-hybrid: 29%
    - diesel: 12,9%
    - benzină: 35,5%
    - altele: 3,4%
    5 7
  • Seriff
    @Matei te lamuresc eu:
    https://spotmedia.ro/stiri/auto/vanzarile-de-vehicule-electrice-au-scazut-in-europa-de-ce-se-intorc-europenii-la-masinile-pe-benzina

    Legat de diesel, e normal sa fie in scadere tinand cont ca nu mai exista in oferta decat la foarte putini producatori.
    9 5
  • @Matei - aceasta crestere este muuuult sub ceea ce preconizau producatorii. 6,4% YOY (year-on-year) crestere este sub nivelul genuchiului broastei si complet nesustenabil economic avand in vedere investitiile enorme facute de producatorii auto.
    Incearca sa citesti cifrele si din alta perspectiva, nu doar "uite ba, ca a crescut"...
    "The devil is in the details"
    11 5
  • "Vehiculele cu motoare hibride au avut parte de un plus de 29.1%, în timp ce vânzările de mașini electrice au crescut cu 14.4%" "față de aceeași perioadă a anului trecut."

    "aceasta crestere este muuuult sub ceea ce preconizau producatorii. 6,4% YOY (year-on-year) crestere este sub nivelul genuchiului broastei"

    Genunchiul broaștei e muuuult peste nivelul tău de inteligență, valabil pentru toți anti-EV de pe aici. Probabil o coincidență. Sau nu.
    4 10
  • Sa nu cumva sa faceți și voi niște tabele, foarte greu de urmarit toate cifrele puse una după alta .

    Dieselul e mort, 473.284 bucati diesel, electrica e pe val, 441.992 bucăți, cotă de piață 12,9 % vs 12%, astea sunt cifrele, în condițiile în care dieselul scade de mulți ani, iar electricele tot cresc, daca 12% din piață înseamnă dominare și prefigurează un viitor electric, așa o fi .
    8 4
  • Primele 4 luni:

    Benzina 1.598.296
    Hibride 1.329.181
    Electrice 593.325
    Diesel 503.196
    3 4
  • @Matei - cand incepi sa jignesti pentru ca nu ai alte argumente, te descalifici ca un partener de conversatie. Sa ai o zi buna!
    11 4
  • La revedere!
    4 9
  • Bravo focile dobitoace, a crescut piața per total ceea ce schimba “puțin” perspectiva…
    În aprilie 2024 (Europa), înmatriculările de autoturisme electrice cu baterii au crescut cu 14,8%, ajungând la 108 552 de unități, DAR cota lor de piață s-a menținut la aproximativ 12%…. hellloooo, au fost mai multe zile lucrătoare în care s-au vândut nește mașini ;)
    Adică ZERO creștere cotă de piață la BEV-uri.
    În cifre la diesel… în ciuda scăderilor substanțiale pe piețe importante precum Italia (-21,1%), Spania (-19,3%) și Franța (-18,1%), o creștere semnificativă în Germania (+28,2%) a ajutat la compensarea acestor pierderi… faptul că în economia numărul 1 al Europei avem o asemenea situație… fiecare înțelege ce vrea și poate.
    Nu înțeleg comparația obsesivă BEV VS diesel… nu au nici o treaba una cu alta. Multi au sau aveau diesel pentru ca asta găseau în special SH și nu pentru ca asta aveau nevoie. Este clar nepotrivit să folosești un diesel în oraș pentru maxim 50 km/zi. Momentan avem mult mai multe oferte benzina, BEV față de diesel.
    Habar nu am în ce măsură și câți ar alege diesel daca ofertele ar exista.
    Nu in ultimul rând hibridele sunt majoritar benzinare care consuma de 3X față de cifrele producătorilor și asta pentru că utilizatorii “uita” să-și încarce bateria și deci cară o extra greutate degeaba. Sunt deja rapoarte UE care arată clar acest fapt. Nu văd cum o hibridă poate ajuta ideea de ECO… este cea mai proastă și mai scumpă soluție de deplasare inclusiv din punct de vedere tehnic cea mai complexă, mă refer la PEHV, desigur. Ori ICE ori BEV…
    7 4
  • Dutz mâncați cicluri de găină
    Dacă piața a crescut cu 12% și electricele cu 14,8%, cum ai ajuns la concluzia că "Adică ZERO creștere cotă de piață la BEV-uri"???

    Ai mai pus și în majuscule, la fel ca la "noaptea NU bate vântul", să nu cumva să își înainteze cineva că e o greșeală de tipar.
    4 4
  • Sunt aproape sigur ca cifrele sunt masluite, asa cum au fost si sunt in continuare si alea despre criza climatica. Cu toate astea, Dieselul e in continuare cu niste cifre remarcabile. REMARCABILE! In conditiile in care populatia e speriata zi de zi cu interziceri si taxe uriase + preturi nesimtite pentru aceleasi masini care in urma cu 2 - 3 ani erau cu mii de eur mai ieftine. In conditiile in care Diesel aproape ca dispare din oferta multor producatori (tot din cauza amestecului politicienilor in economie), cifrele de vanzari sunt uluitoare! In continuare, cea mai buna tehnologie pe care a produs-o omenirea pana in 2024.
    As mai spune ca cresterea de aproape 30% in Germania e un semn al lucrurilor ce vor sa vina. ;)
    4 4
  • Ambulanța
    Ni-no-ni-no!
    2 6
  • Exact cum a zis Seriff - multi producatori au redus numarul de modele care se vand diesel.
    Ar fi suficient ca Dacia sa puna pe Sandero, Logan si Jogger 1.5 dCi si cu cu siguranta diesel-ul nu ar mai fi fost in scadere.
    7 3
  • Stai sa vezi când reduc și modelele pe benzină :))
    4 4
  • George Simion
    crestere, tati! mai multe electrice=mai putine fumigene pe drumuri. plug-in tot electrica e, mai ales in oras.
    5 7
  • Overall, stagnare la electrice, stagnare la plugin, scadere la benzina, scadere la diesel, crestere puternica la hybride care e defapt singura crestere reala.
    Ca tot intreba cineva mai sus ce face Musk. Musk inca promite ca ajunge la 20 mil de masini pana in 2030 si mai ameninta ca daca nu i se da bonusul de 40-50-60 miliarde isi ia AI-ul si nushce robotel si pleaca cu ele acasa la nervi.
    7 1
  • Pai in primul rand scad vanzarile la masinile diesel deoarece in oras pur si simplu omori masina si la ce strazi avem noi in Romania este greu sa mergi drum lung cu ele. Un alt motiv pentru care se vand tot mai putine este pentru ca sunt si multe restrictii in UE. Din punctul meu de vedere masinile diesel nu sunt pentru trasportul personal, ci pentru transportul de marfuri. Mai multe detalii despre subiectul diesel se poate gasi si pe https://www.odat.ro/, acolo se dezbate subiectul in detaliu.
    0 2
  • Na… s-a “răzgândit” Musk, nu mai produce 20 milioane ca nu are cui să la vândă. Să vedem ce mai rămâne din Tesla până în 2030. Acuma-și pierde energia cu robotaxi, îs curios cum o să explice când o să dea de pământ și cu asta ;))
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru