Ogier a câştigat Raliul Germaniei şi este la un pas de titlul mondial

de Daniel Popescu
Luni, 24.08.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sebastien Ogier a obţinut duminică în Germania a şasea victorie în Campionatul Mondial de Raliuri şi este foarte aproape de cucerirea celui de-al treilea titlu mondial.

Esential 6 victorii a obtinut Sebastien Ogier in sezonul 2015
30 este numarul victoriilor obtinute de Sebastien Ogier in cariera
93 de puncte avansul lui Sebastien Ogier in clasamentul general
Sebastien Ogier a avut o evoluţie impecabilă în Raliul Germaniei, a noua etapă a sezonului 2015 al Campionatului Mondial de Raliuri.

Francezul a avut emoţii doar în primele probe speciale, când coechipierul său Jari-Matti Latvala a reuşit să se menţină aproape, însă în cele din urmă s-a distanţat la aproape 10 secunde la finalul primei zile. În cea de-a doua zi, Ogier şi-a demonstrat abilităţile în special pe proba Panzerplatte de peste 42 de kilometri, astfel că a ajuns la un avans de aproape 34 de secunde. În ultima zi, francezul a preferat să fie mai precaut, însă chiar şi în aceste condiţii a câştigat etapa cu un avans de 23 de secunde.

Ogier a obţinut astfel a şasea victorie a sezonului şi a 30-a a carierei, iar Volkswagen şi-a adjudecat prima victorie pe tărâm german.

În urma acestor rezultate, francezul are un avans de 93 de puncte în faţa lui Latvala cu 112 puncte maxim disponibile, astfel că poate deveni matematic campion în Raliul Australiei din 13 septembrie.

"Presiunea a existat pe tot parcursul weekendului, pentru că toată lumea se aştepta să câştigăm în sfârşit aici şi am reuşit asta cu primele trei locuri. Sunt foarte aproape de titlu acum, aşa că sunt cu adevărat fericit. A fost un raliu grozav, cu adevărat plăcut", a precizat el.

Ultimul loc pe podium i-a revenit lui Andreas Mikkelsen, al treilea pilot Volkswagen, în timp ce Hyundai şi-a adjudecat următoarele două poziţii prin Dani Sordo şi Thierry Neuville. Performanţele acestora din urmă au permis constructorului sud-coreean să urce pe locul doi în clasamentul constructorilor în detrimentul rivalilor de la Citroen, care s-au mulţumit doar cu un loc şapte prin Mads Ostberg.

Raliul Germaniei - Clasament final:

Loc Pilot Echipa Diferenta
1 Sebastien Ogier Volkswagen 3h35m49.5s
2 Jari-Matti Latvala Volkswagen 23.0s
3 Andreas Mikkelsen Volkswagen 1m56.6s
4 Dani Sordo Hyundai 2m09.3s
5 Thierry Neuville Hyundai 2m33.8s
6 Elfyn Evans Ford 2m52.1s
7 Mads Ostberg Citroen 3m12.5s
8 Ott Tanak Ford 4m26.6s
9 Hayden Paddon Hyundai 4m46.8s
10 Stephane Lefebvre Citroen 4m54.5s

Rezumat Raliul Germaniei: 

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru