Feedback

Volkswagen spune că mașinile diesel și pe benzină vor începe să dispară după 2026: “Vom elimina gradual motoarele cu ardere internă”

Publicat Miercuri, 05.12.2018
de Paul Cosma
Comenteaza 2
Volkswagen spune că mașinile diesel și pe benzină vor începe să dispară după 2026: “Vom elimina gradual motoarele cu ardere internă” - Poza 1
Grupul Volkswagen estimează că era motoarelor cu ardere internă este aproape să apună, iar mașinile diesel și pe benzină vor dispărea treptat după anul 2026.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Platforma modulară MEB, dedicată mașinilor electrice care vor rezulta din dezvoltarea conceptelor Volkswagen ID și ID Buzz, este gata să fie folosită de grupul german pentru proiectul ambițios de lansare a viitoarelor modele cu emisii zero.

Volkswagen, Skoda, Seat și Audi sunt cele 4 branduri care vor beneficia de noua platformă prin care grupul vrea să producă 10 milioane de mașini în următorii ani, respectiv “primul val de electrice”.

Grupul Volkswagen pare hotărât să lase în urmă scandalul Dieselgate și să renunțe definitiv la mașinile diesel, dar și la cele pe benzină. Un oficial VW susține că producătorul german va renunța la motoarele cu ardere internă la sfârșitul următoarei generații de modele, adică după 2026.

“Colegii noștri lucrează în prezent la ultima platformă pentru modelele care nu sunt neutre din punctul de vedere al emisiilor. Vom elimina gradual motoarele cu ardere internă,” a declarat Michael Jost, directorul de strategie al brandului Volkswagen.

Grupul german a anunțat recent creșterea bugetului de investiții pentru dezvoltarea mașinilor electrice, până în 2023. Volkswagen ar urma să cheltuie 44 de miliarde de euro în următorii 5 ani, cu 10 miliarde mai mult decât anunțase în bugetul stabilit în 2017.

Volkswagen susține că va construi până la 15 milioane de “electrice” în următorii ani pe platforma MEB. Mai mult, VW a anunțat oficial și convertirea fabricilor din Zwickau, Emden și Hanovra pentru producția de vehicule electrice.

Via Automotive News


Comentarii (2)

  • Dacă şi gigantul VAG cântă prohodul maşinii termice... este clar că viitorul (foarte apropiat ) este full electric.
    5 4
  • Totul este can-can pana va aparea titlul:

    "Asteptarea a luat sfarsit, Neo este disponibil cu livrare imediata la orice dealer din reteaua VW!"
    12 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru