Sambata, 21 Aprilie 2012
Formula 1: Schumacher: "Calificările nu mai sunt atât de importante ca în trecut"
Michael Schumacher consideră că pole position-ul nu mai este atât de important în prezent pentru a obţine victoria, după introducerea a numeroase schimbări de regulament.
Vineri, 20 Aprilie 2012
Formula 1: Rosberg: "Avem probleme în Bahrain, pneurile se supraîncălzesc"
Nico Rosberg a avertizat că Mercedes are în Bahrain cele mai mari probleme de până acum cu supraîncălzirea pneurilor din cauza temperaturilor ridicate.
Vineri, 20 Aprilie 2012
Formula 1: Bahrain, antrenamente 2: Rosberg, cel mai bun timp
Nico Rosberg a fost cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente din Bahrain, în timp ce Red Bull a ocupat următoarele două poziţii prin Mark Webber şi Sebastian Vettel.
Vineri, 20 Aprilie 2012
Formula 1: Schumacher, încântat de echilibrul de forţe din sezonul 2012
Michael Schumacher consideră că diferenţele mici dintre echipe din acest sezon contribuie decisiv la spectacolul din Formula 1.
Vineri, 20 Aprilie 2012
Formula 1: Aabar vrea să vândă cele 40% din acţiuni pe care le deţine la Mercedes
Fondul de investiţii Aabar negociază vânzarea pachetului de 40% din acţiuni pe care le deţine la Mercedes, pe lângă ieşirea completă din acţionariatul Daimler şi Tesla.
Joi, 19 Aprilie 2012
Formula 1: VIDEO: Rosberg explică poziţia în cockpit a unui pilot de Formula 1
Nico Rosberg dezvăluie provocările pe care le presupune poziţia în cockpit pe care trebuie să o adopte un pilot de Formula 1.
Joi, 19 Aprilie 2012
Formula 1: Button anticipează că Mercedes va fi puternică în Bahrain
Jenson Button consideră că cei de la Mercedes vor avea un monopost foarte rapid în Bahrain, însă susţine că se bucură pentru succesul fostei sale echipe.
Miercuri, 18 Aprilie 2012
Formula 1: Ecclestone exclude oferirea unui bonus pentru Mercedes pentru Acordul Concorde
Bernie Ecclestone susţine că nu există niciun motiv pentru care Mercedes să primească un bonus asemănător cu cele primite de Red Bull şi Ferrari pentru semnarea unui nou Acord Concorde.
Miercuri, 18 Aprilie 2012
Formula 1: Schumacher: "Sezonul este impredictibil, dar vrem să luptăm în frunte"
Michael Schumacher consideră că sezonul 2012 este imprevizibil din punct de vedere al rezultatelor, însă speră să lupte pentru primele poziţii în cursa din Bahrain.
Miercuri, 18 Aprilie 2012
Formula 1: FEATURE: Istoria constructorului Mercedes în Formula 1
Cu ocazia primei victorii obţinute de Mercedes de la revenirea în Formula 1, Automarket face o trecere în revistă performanţelor obţinute de germani în competiţie în 1954 şi 1955.
Tag-uri similare
Intrebari & Raspunsuri
Close
Inchide notificarea pentru









