Salonul Auto Moto 2013 - A doua ediţie a unui salon de buzunar

de Dragoș Băltățeanu
Vineri, 05.04.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În centrul Bucureştiului şi-a deschis porţile a doua ediţie a Salonului Auto Moto Bucureşti, o expoziţie dedicată pasionaţilor auto moto. Salonul este găzduit de Piaţa Constituţiei din Bucureşti, dar rămâne şi în acest an incomplet.

Esential 20 mărci auto sunt prezente la SAM 2013
Salonul Auto Moto Bucureşti a debutat anul trecut, în speranţa revigorării acestui tip de manifestări expoziţionale de care Capitala a dus lipsă în ultima vreme. Ediţia 2013 este o mini expoziţie ce reuneşte doar o parte a mărcilor auto prezente pe piaţa românească, iar multe dintre aceste sunt reprezentate de dealeri şi nu de către importator. Salonul este găzduit de o structură temporară amplasată în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, chiar în faţa Casei Poporului, iar perioada în care poate fi vizitat este 3-7 aprilie 2013.

20 DE MĂRCI AUTO PREZENTE, DAR ŞI ABSENŢE NOTABILE

Urmareste Automarket
Pentru 15 lei,costul unui bilet de intrare, puteţi admira modelele expuse de AbarthAlfa Romeo, Chevrolet, Citroen, Fiat, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jaguar, Jeep, Kia, Lancia, Mazda, Opel, Peugeot, Range Rover, SEAT, Skoda, Suzuki şi Volvo.
Lipsesc şi în acest an mărci precum Dacia, Renault, Volkswagen, BMW sau Mercedes-Benz. Organizatorii spun că există şi trei modele prezentate în premieră naţională: Seat Leon FR, Kia Optima şi Volvo V40 Cross Country, ultimul fiind însă deja testat de Automarket acum două luni în România. Alte modele interesante care pot fi văzute la SAM 2013 sunt Opel Adam şi Mokka, Citroen DS3 Cabrio, Mazda6 şi Chevrolet Camaro Cabrio. În plus, amatorii de maşini exotice pot vedea la SAM 2013 câteva modele interesante prezentate de către divizia Ţiriac Auto Rulate: un Lamborghini Murcielago LP640, dar şi un Ford Mustang Roush Stage 3 sau un Mercedes-Benz SLR.

Pentru amatorii de vehicule pe două roţi, la SAM 2013 pot fi vizionate motociclete de la BMW, Honda, Kawasaki, Triumph, Aprilia, Ducati, dar şi ATV-uri marca Polaris.

ALTE SURPRIZE

Organizatorii mai promit şi alte surprize vizitatorilor: expoziţii cu maşini clasice, maşini pentru off-road extrem, precum şi un concurs de frumuseţe pentru hostessele prezente la acest salon.

În noaptea de sâmbătă spre duminică va avea loc Noaptea Albă a comunităţilor auto şi moto cu foc de tabără şi muzică folk fără amplificatoare. Pe Bulevardul Libertăţii sunt programate cascadorii moto în zilele de sâmbătă şi duminică, iar pe bulevardul din faţa Casei Poporului va fi organizat un circuit de karting la care vizitatorii au intrarea gratuită. 

Comentarii (10)

  • Descrierea salonului este corecta. Personal, nu mi se pare un pret mare pentru posibilitatea de a vedea destul de multe masini la un loc.

    Probabil vor fi multi carcotasi care vor spune ca sunt masini pe care le poti vedea in showroomuri gratis. Asa este, dar daca puneti la socoteala ca acele showroomuri sunt foarte probabil la kilometri buni unul de altul, intr-un oras aglomerat cum este Bucurestiul, benzina consumata ca sa te plimbi dintr-o parte in alta face cu siguranta mult mai mult de 15 lei.

    Revenind la SAMB 2013, mi-au placut mult Mazda 6, Fiat 500L, Opel Adam, noua Skoda Octavia plus ceva ce nu vazusem pana acum pe viu - Lancia Thema.

    Mi s-au parut dezamagitoare, din varii motive, Opel Mokka, Seat Leon FR, Volvo V40CC.
    21 1
  • facelift
    Ce tot ne plangem ca-i un salon de buzunar??!!! Reflecta dimensiunea pietei romanesti de masini noi. Asta-i realitatea...
    21 1
  • Ah, ce tare era SIAB pe vremuri! Imi amintesc ca am participat la ultima editie inregistrata, in 2007. Atunci m-am invartit in jurul a ceea ce am considerat ca fiind una dintre atractiile evenimentului: conceptul Fiat Oltre, de fapt o copie vulgara a lui Hummer H2. Totusi, parea cam tras de par, incompatibil cu ideologia Fiat. In schimb, Toyota FJ Cruiser mi s-a parut o minunatie.
    Dar nu m-as prezenta la acest balci actual, tiganizat, sub cort, nici daca as fi platit! Doamne, parca totul se ruineaza la noi, si, colac peste pupaza, am cam pierdut notiunea de mandrie nationala......
    10 8
  • Kia Optima si Volvo V40 Cross Country in priemiera nationala??? Pai modelele sunt expuse de mai bine de 2 saptamani la Iulius Mall in Iasi si la Expo Casa Auto
    6 2
  • bogdan
    Acolo unde fac astia "targul" era oricum parcare si oricum vedeai toate masinile astea, gratis! Deci daca pui un cort peste o parcare existenta poti sa ceri 15 lei pe intrare. Anul trecut cereau 30 de lei parca, hotie pe fata. La salonul de la Paris am dat 10-15 euro si nu am avut timp sa vad toate masinile intr-o zi; vai ce masini, masini concept, masini in serie limitata, teste pe masini hibrid, cu hidrogen si electrice, teste pe simulatoare de formula1, ditamai saloanele cu lumini extraordinare si sunet cristal. Dar noi ne multumim cu un cort. si masinile carate din showroom-urile din Bucuresti. Era sa uit si 3-4 motociclete. Bravo, super!
    5 0
  • TC1900
    o mare teapa, nu va duceti marele salon auto unde se se vand masini, biciclete si solutie de parbriz.

    pt niste hostese cu fundu gol la intrare nu merita 20 lei pe bilet
    5 4
  • ai dreptate partial ...eu as fi vrut sa vin din provincie vreo 800km dus intors...dar pt ce e expus in acel cortulet, zic eu ca ies mai cistigat cu vizite la fiecare dealer...poate as fi venit pt niste discount-uri serioase pe acolo(da ma indoiesc)...ce sa faci asteptam sa treaca criza!!! da din cite stiu eu din "89 si pina acum noi sintem intr-o continua criza(exceptind o perioada de vrea 3-4 ani)
    5 0
  • ps:desi nu le pling de mila,toata stima pt dealer-ii care au ccheltuit niste bani,sa vina acolo ,pe o piata in criza cardiaca(din multiple cauze printre care si pretul combustibilului)
    4 0
  • am fost.....plimbare lejera de sambata......mi-a placaut ca te putei urca si butona cam 90 la suta din masini....mi-a placut raportat pret calitate Hyundai i40 :)
    6 0
  • nota 2 pt articol.sincer.parca ati facut poze cu telefonul mobil. in afara de participanti si pretul biletului nu am aflat mai nimic. era important sa ne spuneti daca baietii veneau cu oferte, cu reduceri, test drives...etc.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru