Centura Capitalei

Luni, 29 Mai 2023 | Intern

Pasajul Oltenița, peste centura București, a fost deschis circulației

A fost deschisă circulația rutieră pe pasajul Oltenița, astfel că legătura dintre București și Popești Leordeni, nu va mai interesecta la nivel Centura Capitalei, anunță șeful CNAIR, Cristian Pistol.
Luni, 10 Octombrie 2022 | Intern

Lotul 2 al Autostrăzii de Centură a Capitalei: au fost turnați primii kilometri de asfalt

Pe lotul 2 al Autostrăzii de Centură a Capitalei A0 au fost turnați primii kilometri de asfalt. Lucrările la acest tronson au început efectiv în luna august a acestui an.
Vineri, 30 Septembrie 2022 | Intern

Primul giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei a fost asfaltat în întregime

Primul sens giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei, cel de la Domnești, a fost asfaltat în întregime. Potrivit oficialilor din Transporturi, acesta ar putea fi deschis în 15 noiembrie.
Luni, 29 August 2022 | Intern

Primul giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei ar putea fi gata în noiembrie

Pasajul Domnești, de pe Centura Capitalei, ar putea fi deschis circulației în 15 noiembrie. În prezent se toarnă asfalt pe primele porțiuni ale pasajului de tip giratoriu suspendat.
Marti, 10 Mai 2022 | Intern

Centura Capitalei: Al doilea giratoriu suspendat ar putea fi gata anul acesta

Al doilea giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei, cel de la Berceni, ar putea fi gata anul acesta. Tablierul circular a fost montat complet, iar proiectul a ajuns la un stadiu de aproape 53%.
Marti, 09 Noiembrie 2021 | Intern

VIDEO: Giratoriul suspendat de la Domnești a fost montat complet peste Centura Capitalei

Pasajul de la Domnești, de tip giratoriu suspendat, a fost montat complet peste Centura Capitalei. În prezent, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 45%.
Marti, 05 Octombrie 2021 | Intern

Au fost montate grinzile principale la giratoriul suspendat de la Domnești, peste Centura Capitalei

Pasajul de la Domnești (de tip giratoriu suspendat) începe să prindă contur, după ce lucrările au fost reluate în vara anului trecut. Cu câteva zile în urmă au fost montate grinzile principale peste Centura Capitalei.
Joi, 13 Februarie 2020 | Intern

Centura București: CNAIR invită Tirrena Scavi să semneze contractul pentru lărgirea la patru benzi a tronsonului DN2-A2

CNAIR se pregătește să semneze contractul pentru lărgirea la patru benzi a tronsonului DN2 – A2, care face parte din Centura de Nord a Capitalei. Italienii de la Tirrena Scavi au fost invitați să semneze actele pe 14 februarie. Termenul de finalizare este de 15 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Miercuri, 31 Mai 2017 | Intern

Noi termene pentru infrastructură: sfârșitul anului pentru cei 3 kilometri din Autostrada București - Ploiești și 2021 pentru Centura Capitalei

Autoritățile susțin că tronsonul de 3 kilometri al Autostrăzii București - Ploiești va fi inaugurat până la sfârșitul anului, în timp ce șoferii vor putea circula pe Centura Capitalei în regim de autostradă cel târziu în 2021.
Miercuri, 22 Octombrie 2014 | Intern

Centura Capitalei nu va fi modernizată mai devreme de 2018

Reprezentanţii CNADNR au anunţat că nu este planificată nicio modernizare a Şoselei de Centură care înconjoară Bucureştiul până în anul 2018. Cei 32 de kilometri dintre Glina şi Domneşti reprezintă o bună parte din segmentul amânat pentru modernizare.
Joi, 22 August 2013 | Intern

Proiect: Guvernul vrea pasarele pe Centura Capitalei

Reprezentanţii Guvernului României au demarat procedurile de licitaţie pentru atribuirea unui contract pentru construirea unei pasarele pe Centura Capitalei în vederea fluidizării traficului în zona Prelungirea Ghencea - comuna Domneşti.

Tag-uri similare

Bucuresti, Centura Capitalei, Dan Sova, proiecte guvern, proiecte infrastructura Romania
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru