Marti, 16 Iunie 2015 | Industrie
Grupul Volkswagen ar putea fi împărțit în patru companii separate
Potrivit unor surse din cadrul companiei, concernul Volkswagen ar putea să-și împartă operațiunile în patru companii diferite. Reprezentanții Grupului Volkswagen nu au comentat zvonurile.
Luni, 15 Iunie 2015 | WRC
Ogier a câştigat Raliul Italiei. Hyundai, două locuri pe podium!
Sebastien Ogier a obţinut victoria în Raliul Italiei după ce Hyundai a ocupat prima poziţie în cea mai mare parte a timpului prin Hayden Paddon. Constructorul sud-coreean şi-a adjudecat totuşi o dublă clasare pe podium.
Luni, 15 Iunie 2015 | Intern
Prețuri Volkswagen Sharan în România: monovolumul cu șapte locuri pornește de la 29.700 de euro
Volkswagen a anunțat prețurile lui Sharan facelift pe piața din România. Cea mai ieftină variantă costă 29.700 de euro, iar cea mai scumpă pleacă de la 40.800 de euro.
Joi, 11 Iunie 2015 | WRC
Cinci lucruri de urmărit în Raliul Italiei
Cea mai lungă zi de raliuri din ultimii 13 ani şi Creasta Micky pe care piloţii "plutesc" în aer pe o distanţă de 40 de metri sunt principalele atracţii ale Raliului Italiei de la sfârşitul acestei săptămâni.
Joi, 11 Iunie 2015 | Modele noi
Volkswagen T6 California: detalii oficiale despre varianta care oferă confortul unei rulote
Volkswagen a prezentat primele informații oficiale ale noului California, modelul care propune elemente de confort pe care le găsim de obicei într-o rulotă.
Marti, 02 Iunie 2015 | Tehnologie
Volkswagen dezvoltă un motor W12 Turbo cu injecţie directă pentru viitoarele A8, Phaeton şi pentru SUV-ul Bentley Bentayga
Noua generaţie a motorului W12 dezvoltat de Grupul Volkswagen se anunţă un propulsor foarte interesant care promite consum cu 30% mai mic decât cel al actualelor propulsoare echivalente. Debutul său va avea loc în 2016.
Marti, 02 Iunie 2015 | O lume nebuna
Un Beetle clasic e scos la vânzare pentru un milion de euro. Secretul său: are doar 12 ani şi puţin peste 100 de kilometri parcurşi
Fanii hardcore ai celebrei Broscuţe Volkswagen au motive de bucurie: unul dintre ultimele exemplare produse ale versiunii clasice e de vânzare în Germania. Mai puţin plăcut e preţul cerut de vânzător: un milion de euro.
Vineri, 29 Mai 2015 | Intern
Preţuri Volkswagen Golf Alltrack în România: break-ul cu apetit off-road costă 25.134 de euro
Volkswagen a publicat oficial preţurile noului Golf Alltrack pe piaţa din România. Break-ul cu aptitudini de crossover este disponibil de la 25.134 de euro.
Miercuri, 27 Mai 2015 | General
Schimbare de look la Volkswagen: germanii modifică fontul din siglă
Volkswagen a anunţat că va schimba forma textului regăsit pe toate materialele sale de promovare. Se va schimba şi fontul cuvintelor regăsite în interiorul sau exteriorul modelelor germane.
Miercuri, 27 Mai 2015 | Modele noi
Volkswagen încearcă să ţină pasul în segmentul SUV-urilor compacte cu un Tiguan îmbunătăţit
Volkswagen caută să menţină treaz interesul publicului pentru actualul Tiguan cu o serie d eîmbunătăţiri aduse la nivelul motoarelor şi al pachetului tehnologic.
Miercuri, 27 Mai 2015 | Economic
Surpriză în topul celor mai valoroase branduri auto: Toyota, Ford şi Nissan, mai sus decât Volkswagen
Un top al celor mai valoroase 10 branduri auto la nivel mondial plasează Toyota pe prima poziţie. Volkswagen este abia pe poziţia a opta, în spatele unor nume ca Ford, Nissan şi Honda.
Luni, 25 Mai 2015 | WRC
Latvala a câştigat Raliul Portugalei. Marco Tempestini, triumf la clasa Production Cup
Jari-Matti Latvala a câştigat Raliul Portugaliei după ce a făcut faţă presiunii exercitate de Kris Meeke şi, în ultima zi, de coechipierul său de la Volkswagen, Sebastien Ogier. Marco Tempestini a tiumfat la categoria Production Cup din cadrul clasei WRC 2.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Vineri, 22 Mai 2015 | WRC
Cinci motive să urmăreşti Raliul Portugaliei
Raliul Portugaliei va strânge 100.000 de spectatori pe o singură probă specială şi propune un nou Ford Fiesta RS WRC, dar şi culori noi pentru Citroen DS3 WRC.
Vineri, 22 Mai 2015 | Modele noi
Volkswagen Golf Cabrio primește motoare Euro 6 mai puternice
Volkswagen a anunțat o serie de îmbunătățiri pentru gama de motorizări a modelului Golf Cabrio. Printre noutăți se numără și versiunea Golf GTI Cabrio, care devine ceva mai puternică.
Vineri, 15 Mai 2015 | Tuning
Volkswagen Golf, transformat în supercar de 150.000 de euro
Casa de tuning Oettinger a expus la Worthersee un Volkswagen Golf de peste 500 de cai putere care atinge 300 de km/h. Preţul său este unul pe măsura performanţelor.
Joi, 14 Mai 2015 | Tuning
Tuning extrem pentru un Volkswagen T1: motor de Porsche 911 de 530 CP
Fred Bernhard, un carosier din Elveţia, a restaurat în şase ani propriul său Volkswagen T1. Rezultatul este echipat cu un motor twin-turbo provenit de la un Porsche 911 şi a fost prezentat la Worthersee.
Joi, 14 Mai 2015 | Concepte
Volkswagen Golf GTE Sport Concept: un hatchback cu 400 de cai putere şi multă fibră de carbon
Volkswagen a lansat oficial la Worthersee un concept futurist de segment compact. Se numeşte Golf GTE Sport şi beneficiază de 400 de cai putere.
Miercuri, 13 Mai 2015 | Concepte
Volkswagen Golf GTI Clubsport: primele imagini oficiale
Volkswagen a dezvăluit primele imagini şi detalii ale noului Golf GTI Clubsport, un exerciţiu pre-producţie care sărbătoreşte 40 de ani de la debutul primului Golf GTI.
Marti, 12 Mai 2015 | Modele noi
Volkswagen demonstrează potenţialul motoarelor de un litru: 272 CP şi 270 Nm
Volkswagen a prezentat la Viena conceptul unei motorizări 1.0 TSI de 272 CP. Aceasta are o turbină convenţională şi una electrică.
Marti, 12 Mai 2015 | Industrie
Grupul Volkswagen investeşte 4.2 miliarde de euro în operaţiunile sale din Spania
Concernul german Volkswagen a anunţat cea mai mare investiţie individuală din Spania: 4.2 miliarde de euro în următorii patru ani pentru dezvoltarea operaţiunilor şi crearea de noi modele.
Tag-uri similare
Intrebari & Raspunsuri
Close
Inchide notificarea pentru



















