Viscolul: mărturii şi imagini

Ianuarie nu s-a dezis. Ne-a îngropat din nou în zăpadă şi, ca un gerar obsedat şi repetitiv, a astupat aceleaşi judeţe ca şi anul trecut. În rolurile principale: Buzău, Brăila, Vrancea. Cei trei care au speriat sud-estul. AUtorităţile au căutat să nu fie prinse cu garda jos şi au blocat tot. Maşini, oameni, TIR-uri. Totul a fost îngheţat la ieşirile din afara localităţilor afectate de viscol. Poliţia a păzit ca un Cerber credincios ieşirile către Iadul Alb.

De cum s-au deschis drumurile, şoferii zelosi au plecat la drum, gata să profite de scurtul răgaz până la declanşarea unui nou cod portocaliu pentru sud-estul ţării. Odată cu ei, am părăsit şi eu capitala cu o ţintă sigură: drumul european E85. Îl ştiu bine, după ierni petrecute în aceeaşi stare de asediu. Am petrecut clipe de cumpănă împreună.

IMG_4965

Anul acesta l-am găsit însă extrem de relaxat. La numai o zi după ce codul roşu a fost stins, E 85 era mai negru decât tastatura la care scriu acum. Şi avea aproape două benzi pe sens. Am zis că autorităţile au făcut exces de zel. Până la Urziceni m-am convins însă că de fapt urgia fusese ceva mai temperată decât în alţi ani.

“Iadul pe care mi-l imaginasem era un mic purgatoriu înainte de ceea ce aveam să găsesc după Urziceni”, mi-am zis. Ei bine, nu. Asfaltul a rămas la fel de negru şi a mai pierdut, uneori, câte o bandă. Puţin important pentru şoferii de dubă care au alergat ca descreieraţii. Din când în când am mai găsit câte o maşină blocată sau abandonată în zăpadă. Două localităţi au fost martore unor tuneluri croite prin mormane de zăpadă: Mihăileşti şi Cioranca. Mult mai puţine ca în alţi ani.

IMG_4967

Să fi fost şefia CNADNR mai precaută anul acesta? Să fi învăţat din propriile greşeli? Să fi acţionat preventiv din dorinţa de a nu mai vedea sute de maşini blocate în câmp? Sau să fi fost parazăpezile montate pe marginea drumului?

Destinaţia finală a fost Buzău. Un oraş înghiţit parcă de zăpadă. Mormane de peste doi metri au străjuit străzi şi bulevarde pe care autorităţile locale le-au deszăpezit cu utilaje pline de indiferenţă. Lama unor maşini nu a putut tăia obrazul gros al unor aleşi cu ceafă lată. Dacă traficul se desfăşoară la mica înţelegere, pietonii trebuie să strecoare prin tuneluri săpate de localnici cu o lopată în plus şi ceva timp liber.

IMG_4979

IMG_4980

IMG_4983

IMG_4984

IMG_4981

IMG_4975

IMG_4971

Cum să (NU) îţi începi dimineaţa…

… cu multă zăpadă şi cu un vecin răutăcios.

Noaptea a adus peste Aveo-ul din anduranţă un strat pufos de zăpadă, cam de două palme. Nimic mai provocator pentru o înviorare de dimineaţă. Tot provocator se poate numi şi modul în care a parcat vecinul meu aseară. O fi nins, o fi plouat, nu m-o fi văzut, l-or fi iritat numerele mele de Ungaria. Cert e că abia strecurai un deget între americanca mea şi iberica lui.

Cu puţin ajutor de la un prieten am ieşit, chiar fără prea mari bătăi de cap. Surprinzător, nici Aveo nu pare să fi fost atins de vecinul cu Seat.

top