Catastrofa de la Mihăileşti, retransmisă în West, Texas

Ce faci când vezi un incendiu cât un bloc cu trei etaje? Te uiţi contemplativ la mormanul de moloz ce urmează să se facă scrum, suni la pompieri, încerci să înregistrezi totul sau îţi vezi de drumul tău? Ultima soluţie e de preferat atunci când în maşină se află şi puştiul tău, la fel de curios ca tine, cel care ai filmat imaginile de mai jos.

Aseară, când soarele începea să apună în Texas, iar în România era încă beznă, o uzină de peste Ocean exploda violent, punând pe jar toată comunitatea din zonă. Înainte de explozia care s-a simţit ca un cutremur, un incendiu prevestea dezastrul.

Un şofer a decis să oprească pe marginea drumului, departe de zona afectată şi să filmeze flăcările. Ghinionul face ca tocmai tocmai atunci uzina să explodeze violent. Totul a fost surprins cu ajutorul unui telefon mobil şi apoi încărcat pe youtube.

Dacă am fi fost probabil în România, am fi avut o filmarea mult mai detaliată a dezastrului, o explozie surprinsă şi mai de aproape şi probabil nu ar mai fi existat nici un operator în viaţă. Curiozitatea românului, manifestată la fiecare accident care implică o mixtură de sânge şi asfalt, ne-ar fi adus mult mai aproape de dezastrul din Texas. Ceva îmi spune că am fi reuşit un scenariu mai bun decât cel al celebrei catastrofe stropite cu azotat de amoniu de la Mihăileşti.