PORTRET: Porsche în Romanian Roads Luxury Edition: "În minte îți rămân doar două opțiuni: cumperi acum un Porsche sau vei cumpăra mai târziu un Porsche"

de Automarket.ro, Foto: Ciprian Mihai
Marti, 10.11.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În Romanian Roads Luxury Edition by Michelin, turul țării cu mașini premium-luxury, am văzut îndeaproape la lucru Porsche Macan GTS și Porsche Cayenne Coupe. Acestea sunt impresiile jurnaliștilor care au testat modelele Porsche pe un traseu de 2.000 de kilometri.

În Romanian Roads Luxury Edition by Michelin, turul țării în care am vizitat unele dintre cele mai frumoase conace și castele din țară, Porsche a avut doi reprezentanți: Macan GTS și Cayenne Coupe. Am început la volanul lui Macan GTS de care ne-am bucurat timp de două zile. Însă, în a doua zi a proiectului, un eveniment nefericit cauzat de un șofer neatent a făcut ca SUV-ul Porsche să fie victima unui accident rutier și nu a mai putut continua turul. Am învățat o lecție aspră despre siguranța drumurilor din România, dar am continuat. Peste noapte, undeva lângă Târgu Mureș, Macan GTS a fost înlocuit de Cayenne Coupé

Jurnaliștii care au condus Macan GTS au avut la dispoziție un motor V6 de 2.9 litri capabil să livreze 380 de cai putere și 520 Nm, în timp ce exemplarul Cayenne Coupe a fost echipat cu un V6 de 3.0 litri și 340 de cai putere.

Pe parcursul celor 7 zile, SUV-urile constructorului german au impresionat prin dinamică și sportivitate, elemente caracteristice mărcii germane, dar și prin calitatea materialelor și a finisajelor.

Concluziile jurnaliștilor despre modelele cele două modele Porsche prezente din Romanian Roads Luxury Edition.

TUDOR RUS (Doualocuri.ro și Topspeed.com) și Porsche Macan GTS
370 de kilometri, ritm de condus 4/5, consum mediu 14 litri/100 km

V6 biturbo de 2,9 litri. 380 CP, 520 Nm, 0-100 km/h în 4,7 secunde. Ce caută Macan GTS în Romanian Roads Luxury Edition? Ei bine, Macan GTS e un lup deghizat. Îmbrăcat elegant, GTS se recomandă ca un domn, dar el este de fapt o bestie. Una foarte zgomotoasă. Porsche a avut grijă să echipeze modelul-tranziție între versiunile Macan de bază și regele Turbo cu straie de gală, dar nu doar de dragul superficialității. Ce nu se vede în Macan lucrează impecabil cu motorul menționat mai sus. Da, vorbesc despre transmisia PDK cu 7 rapoarte și dublu ambreiaj, o bijuterie tehnică și un act greu de copiat.

Aș vrea totuși ca ce vă descriu aici să fie, măcar pe viitor, reflectat și la interior. Acolo, Macan GTS (și toată gama Macan, de altfel) își arată anii prin multitudinea de butoane de pe consola centrală. Pe de altă parte, în GTS n-ai altă treabă decât să conduci, pentru că acestui Porsche îi place drumul lung, nu străduța îngustă sau bulevardul larg. Așa că e ușor să-ți iei gândul de la butoane.

DRAGOȘ BĂLTĂȚEANU (Autoexpert și Auto Test) și Porsche Macan GTS
aproximativ 200 de kilometri, consum mediu 14 litri/100 km

Am petrecut o jumătate de zi la volanul uneia dintre cele mai complete mașini din Romanian Roads Luxury Edition, dar finalul a fost unul nefericit. Porsche Macan GTS a fost implicat într-un accident de circulație care s-a întâmplat în județul Mureș, în timp ce mergeam spre Valea Verde, punctul de la mijlocul zilei secunde.

Petrecut într-o fracțiune de secundă, accidentul a fost provocat de două mașini de pe contrasens care s-au lovit: un Volkswagen Caddy s-a oprit pentru a face stânga, iar mașina din spatele său l-a percutat în plin, aruncându-l în lateralul mașinii noastre.

Deși am încercat să evit carambolul, am ajuns în șanțul de pe marginea drumului, unde ne-am oprit într-un cap de pod. Impactul a fost dur, dar Macan-ul s-a dovedit a fi o mașină extrem de sigură. Am testat-o la până la extrem azi, fără voia mea, iar sistemele de siguranță și-a făcut datoria cu brio. Toată lumea a ieșit din mașină pe picioare fără nici o zgârietură.

Până la secunda accidentului, Macan-ul GTS mi-a confirmat astăzi că este o mașină completă. Cu cei 380 CP produși de unul dintre cele mai impresionante motoare din oferta Porsche, propulsorul biturbo V6 de 2.9 litri împrumutat de la fratele mai mare Cayenne, Macan GTS este un all-rounder perfect. Cu o dinamică împrumutată parcă de la 911, Macan GTS se simte mai ascuțit și mai proaspăt față de modelul S.

Se trezește la viață instant, răspunsul motorului și al cutiei de viteze PDK fiind impresionant, dar poate rula și perfect relaxat fără ca sunetul motorului sau al evacuării să te deranjeze. Direcția este poate unul dintre cele mai impresionante atu-ului. Este atât de precisă și comunicativă, încăt este o plăcere să negociezi viraj după viraj.

RADU GURĂMULTĂ (Revista 4x4Wheels) și Porsche Cayenne Coupe
212 kilometri, ritm de condus 3/5, consum mediu 15.6 litri/100 km

Ar fi trebuit să vă povestesc despre automobilul meu preferat din tur, Porsche Macan GTS. Despre cum, după întrevederile precedente, îl găsesc un companion perfect de zi cu zi și despre cum mi se pare mult mai „hot hatch” decât SUV. Știți povestea, ceasul rău, neatenția, nu am mai avut ocazia. Am apucat, însă, în dimineața zilei să văd cât de frumos este perceput acest proiect de către importatorii auto. Toată lumea, în frunte cu echipa Automarket, s-a mobilizat, iar la hotel a apărut un Porsche Cayenne Coupe, versiunea cu o doză de sportivitate în plus a best seller-ului Cayenne.

Din capul locului vreau să laud abordarea conceptului de SUV coupe de către cei de la Porsche.

Detalii fine, elegante, fluide, nimic schimonosit. Nu avem o parte posterioară plonjată inestetic, iar asta îmi place mult. Apoi, avem un interior foarte bine organizat, cu scaune sport, comenzi poziționate intuitiv și o calitate excelentă pentru finisaje. Sincer, fiind un Porsche ar fi fost imposibil să nu fie totul „reglat” la rang de artă.

Apoi, tocmai pentru că este un Porsche, trecem la detaliile proverbiale pentru marcă. Ținuta de drum este senzațională pentru un gabarit de 2.105 kilograme, direcția este incisivă, precisă, iar toate conlucrează ca experiența condusului să alunece foarte fin spre un început timid de pilotaj. Motorizarea V6 produce 340 CP. Nu sunt puțini, dar nici mulți. Arhisuficienți pentru interacțiunea cu un model condus zilnic. E limpede, pe de altă parte, că este loc de mult mai multă performanța sub capotă. Cu gândul la acest considerent am rulat astăzi doar în modul Sport, care brutalizează într-o manieră elegantă mașina. Și a mai fost ceva care s-a potrivit mănușă eleganței mărcii Porsche: locurile vizitate. Practic, o zi încheiată cu un zâmbet perfect!

ALIN IONESCU (Mașinistul) și Porsche Cayenne Coupe
368 de kilometri, ritm de condus 3/5, consum mediu 12.5 litri/100 km

Cayenne Coupé este mai mult decât răspunsul Porsche la un trend. Este o demonstrație că, indiferent ce caroserie ar avea, un automobil care poartă sigla Porsche chiar se conduce ca un Porsche. Deși vorbim doar de motorizarea de bază, cei 340 CP dezvoltați de motorul V6 de 2.9 litri fac SUV-ul de 2105 kg să se simtă agil și rapid în reacții. Un aport important îl are și transmisia automată cu 8 rapoarte, care schimbă imperceptibil în tipul rulării normale, civilizate, dar poate fi și fulgerătoare în reacții, retrogradând câte patru trepte la kickdown.

Poate că 0-100 km/h în 6.0 secunde nu mai înseamnă mare lucru astăzi, însă sportivitatea lui Cayenne Coupé este definită și de modul în care frânează sau virează și, mai ales, de cum se simte asta de la volan.

Pentru că sigla aceea din mijloc nu poate dezamăgi, indiferent despre ce motorizare vorbim. Iar pe lângă latura sportivă, Cayenne Coupé este și un all-rounder impecabil, o mașina spațioasă, confortabilă, dotată cu cele mai noi sisteme de asistență și, bineînțeles, impecabil lucrată în interior.

În plus, silueta aceea de SUV-Coupé parcă nu este la fel de vulgară ca la alte modele rivale. Îns[ viitorii posesori ar fi bine să nu vadă vreodată cum arată mașina lor din spate când își ridică eleronul.

ADRIAN MITREA (0-100.ro) și Porsche Cayenne Coupe
263 de kilometri, ritm de condus 4/5, consum mediu 13.2 litri/100 km

Porsche Cayenne Coupé este un exemplu de “așa da” printre SUV-uri, iar dintre toate mașinile din tur este singurul model cu adevărat complet și perfect echilibrat.

Până și buzunarele de pe fețele de uși sunt îmbrăcate în piele, iar ecranele funcționează perfect și logic, fără reflexii de lumină ciudate sau întârziere (lag).

Motorizarea de bază, un 3 litri, V6, pe benzină, e cinstită, performantă și economică în același timp.

340 de Cai Putere capabili să trimită SUV-ul Porsche până 100 km/h în 6 secunde. O medie de consum de 13 litri/100 km parcurși este perfect realizabilă cu acest model.

Mai presus de orice, Porsche Cayenne Coupé este despre experiență. Experiența de condus și experiența de a sta pur și simplu într-un habitaclu proiectat și executat fără cusur. Elemente clasice (ceasuri analogice, piele) și moderne (ecrane touch, piano black) se întâlnesc în acest Cayenne precum clădirile istorice și cele moderne din Viena. Totul într-un ecosistem unitar și perfect funcțional.

Iar din acest punct, în minte îți rămân doar două opțiuni: cumperi acum un Porsche sau vei cumpăra un Porsche mai târziu.

PETRE BARAC (Automarket.ro) și Porsche Cayenne Coupe
273 de kilometri, ritm de condus 3/5, consum mediu 13.7 litri/100 km

O zi cu Taycan la #ElectricRomânia și două alături de Cayenne Coupe la #RomanianRoads sunt prea puține atunci când te bucuri de experiența Porsche.

Indiferent de caroseria ce poartă sigla constructorului din Stuttgart, că vorbim despre 911, Taycan sau Cayenne Coupe, ai garanția că Porsche îți oferă un model aproape de perfecțiune și experiența de a sta într-un habitaclu de o calitate ireproșabilă.

În motorizarea de bază, un V6 de 3 litri care dezvoltă 340 de cai putere, SUV-ul german poate parcurge repriza 0-100 km/h în 6 secunde, chiar dacă are o masă proprie de peste două tone.

Este un model complet și foarte bine echilibrat, care își merită locul în turul celor mai frumoase conace și castele din România.

Finalul celor două zile în care am savurat experiența Cayenne Coupe a născut o întrebare inevitabilă: cum fac să îmi cumpăr și eu un Porsche care să mă ungă pe suflet?

CORNEL ȘOCARICIU (Automarket.ro) și Porsche Cayenne Coupe
217 kilometri, ritm de condus 3/5, consum mediu 12.4 litri/100 km

Porsche Cayenne Coupe este răspunsul producătorului german la asaltul din segmentul SUV-urilor coupe. Dacă varianta normală a SUV-ului din Stuttgart a reușit, ani la rând, să ducă trena vânzărilor, Cayenne Coupe se adresează și celor care vor să iasă și mai mult în evidență.

Designul exterior rămâne o componentă subiectivă, iar fiecare apreciază liniile SUV-ului german după propriul plac. În schimb, interiorul cu siguranță propune un numitor comun.

Finisajele sunt la fel de bune ca în orice alt Porsche, iar calitatea materialelor o să-i convingă chiar și pe cei care se ghidează în viață după curentul perfecționist.

Dar cu Cayenne Coupe, Porsche a reușit să mai facă un model la standarde dinamice de top. SUV-ul se lipește cu încredere de apexul virajelor, motorul V6 livrează resursele fără mult efort, iar direcția comunică rapid cu cel aflat la volan.

În funcție de modurile de rulare, Cayenne Coupe are personalități multiple pe care le vei putea exploata în funcție de nevoile de moment.

Romanian Roads Luxury Edition a fost turul premium-luxury al conacelor, castelelor și restaurantelor de top din România

22-28 octombrie 2020
Un proiect Automarket.ro

Proiect prezentat de:

MICHELIN

Parteneri:

MOL România

VARTA

ORANGE

HUAWEI

SARTO BESPOKE

SERVER CONFIG

SYNLAB

A24 ASSISTANCE

Comentarii (8)

  • netam-nissan
    si eu tot cu astea doo obtiuni am ramas in minte, din care ne-SF e doar a doua.
    ramine doar sa mai caut un leasing pe 120 de ani.
    si cu avans zero, clar.
    28 17
  • Pentru mine este clar. Nici acum, nici mai târziu! Iar de va fi să câștig la loto, de la Porsche, o să fie doar 911 Targa : )))
    27 14
  • @netam - poate daca mergeai un pic pe la scoala si stiai sa scrii "optiuni" si "rămâne", existau sanse sa detii un job mai bine platit si sa nu fie nevoie de un "leasing pe 120 ani".
    22 32
  • netam-nissan
    iertare dle anonymus, dar asa mi-a zis sefu meu ca a oBtinut niste oBtiuni contra vreo 45 mii euro la bentley-ul lui.
    eu, mai putin cult la cap ca dinsul, am luat-o de buna, dar promit sa-mi trag si eu doctorate la harneala ca baranga-leibovici si altii fara liceu ca sa devin #creator de plus-valoare.
    cu porsche-n batatura si regulile academiei in gura, evident.

    p.s. E seceta mare ȘI de simt al umorului, parol.
    30 12
  • pentru majoritatea dintre noi:

    "În minte îți rămân doar două opțiuni: vinzi acum un Rinichi pentru avans SI vei vinde mai târziu cate un rinichi din familie pentru rate"

    si gata!
    5 1
  • Edikkk
    Porsche electric, poate da,
    Cel termic, în nici-un caz
    2 6
  • @netam-nissan -multumesc.
    E nevoie si de umor, mai ales acum.
    4 0
  • De acord cu titlul. Porsche are ceva pur in toate masinile sport pe care le-a facut.(Nu imi displac nici SUV-urile lor, dar esenta Porsche ramane coupe-ul).
    Am avut 4 si de cate ori a trebuit sa renunt la cate unul (am 1.94 si 125kg) pentru ca nu mai incapeam bine in niciunul, ceva a durut de fiecare data. Pana la urma daca ai avea de ales o ultima masina cu care sa imbatranesti, lista ar trebui mereu sa aiba un 911.
    8 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru