Povestea lui BMW X1: Cum s-a născut cel mai mic SUV al bavarezilor

de Alexandru Monenciu
Luni, 19.09.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW X1 se află printre modelele care au demonstrat, cu succes, că SUV-urile nu trebuie să fie neaparat mari și, mai ales, că nu sunt obligate să ofere un sistem de tracțiune integrală. O dovedesc cele peste două milioane de exemplare vândute de-a lungul a trei generații.

În limbaj popular, SUV-ul este un vehicul care îmbină caracteristicile unui model de pasageri cu cele ale unui vehicul de off-road. Cele mai notabile sunt spațiul, siguranța (uneori exagerată de către unii profani), garda la sol ridicată și tracțiunea integrală. 

Cu timpul, însă, termenul de SUV a căpătat o accepțiune mult mai largă. Pofta tot mai mare a publicului pentru SUV-uri accesibile, dar și diversificate, a făcut ca acest segment să explodeze în ultimii ani. Iar conceptul s-a extins, gata să includă de la SUV-uri subcompacte (de mici dimensiuni și, de cele mai multe ori, fără 4x4) la SUV-uri sport și chiar la SUV-uri decapotabile. 

BMW a început să cocheteze cu ideea unui SUV în 1994, imediat după achiziția britanicilor de la Land Rover. Profitând de experiența acestora în domeniul vehiculelor de off-road, inginerii BMW s-au pus pe treabă și în 1996 a fost deja aprobat designul pentru primul SUV al mărcii din Munchen. Este vorba despre X5.

Desigur, în bună tradiție BMW, germanii nu voiau doar un SUV, ca oricare altul, ci unul care să ofere și puțină sportivitate. Tocmai de aceea, X5 nu este un SUV, ci un SAV (Sports Activity Vehicle).

Momentul debutului a venit în 1999. În 2003, lui X5 i s-a alăturat fratele mai mic X3 și, puțin mai târziu, BMW a decis să intre și în segmentul SUV-urilor compacte premium. Se întâmpla în 2009, odată cu lansarea lui X1. 

La acea vreme, X1 era cel mai mic SUV din portofoliul constructorului din Munchen, în prezent acest titlu revenindu-i lui X2. Mașina avea o lungime de 4.454 de milimetri, o lățime de 1.798 milimetri, 1.545 de milimetri erau trecuți în dreptul înălțimii, iar ampatamentul măsura 2.760 milimetri. Garda la sol era de 194 milimetri, adică „regulamentară” pentru un SUV.

Se adresa unei game mai largi de clienți mulțumită dimensiunilor reduse, eficienței crescute și, mai ales, prețului accesibil. 

Publicul și jurnaliștii de specialitate l-au primit atât de bine, încât laudele și premiile au început să curgă la scurt timp după lansare. Spre exemplu, X1 a fost desemnat off-road-erul anului în categoria crossover de către publicația "Off Road", iar italienii de la "Quattroruote" l-au numit cea mai bună mașină nouă a anului 2010.

Au urmat apoi și alte recunoașteri: nemții de la Auto Zeitung i-au oferit premiul "Auto Trophy" și "Design Trophy", iar cei de la Auto Bild l-au premiat tot pentru design atunci când l-au desemnat câștigător al categoriei "SUV, Van și Tracțiune integrală."

Siguranța i-a fost recunoscută chiar de către EuroNCAP, BMW X1 obținând punctajul maxim de 5 stele la testele de siguranță organizate de către belgieni.

Directorul de proiect, Peter Kist, susținea la acea vreme că “Niciodată, până acum, BMW nu a produs un model care să fie destinat unei palete atât de mari de clienți.” 

PRIMA GENERAȚIE - ADOLESCENȚA

Prima generație X1 a fost anunțată de conceptul BMW Concept X1 în anul 2008, cu ocazia Salonului Auto de la Paris. Modelul de serie a împărțit platforma cu Seria 3 (E90), astfel că venea în standard cu roți motrice spate. 

De fapt, a fost chiar primul membru al familiei de SUV-uri X, care să fie oferit într-o versiune sDrive (două roți motrice).

Desigur, tracțiunea integrală era disponibilă pe versiunile echipate cu cele mai puternice motoare.

Că tot veni vorba, modelul german era disponibil la început cu 5 motorizări diesel și 3 agregate pe benzină, a căror putere varia între 116 și 245 de cai putere. Transmisia automată cu 6 rapoarte era, desigur, opțională.

BMW X1 s-a impus în fața rivalilor contemporani prin serviciile integrate pe care le oferea. Pachetul BMW ConnectedDrive includea sisteme precum BMW Assist și Real Time Traffic Information. Mai mult, utilizatorii puteau să își conecteze telefonul mobil Apple la interfața mașinii.

Totodată, funcția BMW Apps permitea ascultarea posturilor radio prin intermediul internetului, iar cei din mașină puteau utiliza aplicații ca Facebook și Twitter. Sistemul audio Harman Kardon putea fi bifat și el pe lista de opționale.

Facelift-ul primei generații, sau Life Cycle Impulse (LCI) în vocabularul BMW, a venit în 2012. Propunea, printre altele, faruri (LED) și stopuri redesenate, spoilere revizuite, iar oglinzile integrau acum semnalizările.

La interior, consola centrală a fost, la rândul ei, îmbunătățită, iar șoferii aveau în față un volan cu design nou. Totodată, clienții puteau alege între noile niveluri de echipare xLine, Sport și M Sport.

Probabil cea mai mare îmbunătățire a fost integrarea soluțiilor BMW EfficientDynamics în gama lui X1. Aici ne referim, inclusiv, la un sistem Start/Stop care a ajutat la scăderea emisiilor.

Tot în 2012, BMW X1 a debutat pentru prima oară pe piața din Statele Unite ale Americii. Asta a ajutat și mai mult la popularizarea mezinului. Așa se face că prima generație X1 a fost comercializată în peste 820.000 de exemplare. 

Pe lângă versiunile comerciale, BMW X1 a stat și la baza unor vehicule de intervenție. Cel mai bun exemplu este X1 First Responder, care a debutat în 2013, în cadrul evenimentului RETTmobil. 

Era bazat pe versiunea X1 sDrive16d și venea cu o grafică specifică, Head-Up Display, sistem cu vedere pe timp de noapte și un sistem de navigație care oferea informații despre trafic în timp real. 

Un an mai târziu, tot în cadrul RETTmobil, un X1 xDrive20d era transformat într-un centru de comandă și intervenție rapidă pentru pompieri.

A DOUA GENERAȚIE – MATURIZAREA

În 2015, cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, a venit momentul maturizării. Aici, BMW a lansat a doua generație X1. Cea mai mare schimbare era, desigur, platforma modulară UKL2.

Dacă prima iterație X1 venea în standard cu roți motrice spate, cea de-a doua propunea tracțiune față. Și aici, tracțiunea integrală xDrive era opțională.

Din punct de vedere al dimensiunilor, SUV-ul subcompact avea acum un ampatament cu 90 de milimetri mai scurt, era cu 23 de milimetri mai lat și cu 67 de milimetri mai înalt decât predecesorul său.

Noua platformă era, însă, mai generoasă cu pasagerii, oferind mai mult spațiu la picioare, cap și umeri. Asta s-a simțit considerabil pe locurile spate.

În 2016, BMW X1 a fost prezentat la Salonul Auto de la Beijing într-o variantă cu ampatament lung, pentru că publicul din China este îndrăgostit de mașinile care oferă și derivate extinse.

Trei ani mai târziu, a doua generație X1 primea un facelift.

Printre noutăți se numărau farurile cu LED, jantele noi, spoilerele revizuite, stopurile cu LED și grila frontală care crescuse în dimensiuni.

Tot în 2019, gama lui X1 se îmbogățea cu o versiune plug-in hybrid. Denumită comercial X1 xDrive25e, aceasta venea echipată cu un motor termic de 1.5 litri, o unitate electrică și o baterie litiu-ion de 9.7 kWh. Era primul semn că electrificarea ajunsese și în segmentul compact.

Ansamblul dezvolta în total 223 de cai putere și 385 Nm, iar autonomia în modul pur electric era de aproximativ 57 de kilometri. Suficient pentru o navetă zilnică urbană. 

Ca dovadă a faptului că și publicul a văzut-o ca pe o maturizare, a doua iterație BMW X1 a fost comercializată în peste 1.3 milioane de exemplare.

A TREIA GENERAȚIE – ELECTRIFICAREA

În vara anului 2022, BMW prezintă a treia generație X1, una care îmbrățișează și mai mult electrificarea. După ce a deschis balul cu versiunea xDrive25e, a modelului anterior, BMW a decis să arunce în joc tot ce are mai bun în materie de mobilitate cu zero emisii. Și a făcut-o cu cea mai diversificată gamă pe care a avut-o BMW X1 vreodată.

Lista motorizărilor disponibile în România este aici.

Până să dezvoltăm acest subiect, hai să trecem în revistă noutățile de design și dimensiunile noului X1. Pentru că da, ele au crescut din nou: 43 de mm în plus sunt trecuți în dreptul lungimii, 23 mm în dreptul lățimii și 43 de mm în dreptul înălțimii.

Totodată, ampatamentul a crescut și el cu 23 de milimetri față de vechiul X1. 

Cum era de așteptat, avem o grilă mai mare, faruri LED cu design nou, mânerele portierelor împrumutate de la Seria 2 și i4, stopuri LED și o serie de elemente sculptate în partea inferioară a spoilerului spate. 

Fără îndoială cel mai mare progres are loc la interior, prin integrarea ansamblului BMW Curved Display (instrumentar de bord cu ecran de 10.25 inch și display central de 10.7 inch), dar și a sistemului de operare iDrive de generația a 8-a. Printre altele, acesta din urmă elimină multe din butoanele fizice, pe care le înlocuiește cu mai multe comenzi tactile.

În gama de motorizări își fac apariția două propulsoare electrificate, unul pe benzină și unul diesel, cu 218, respectiv 211 cai putere

ÎN PREMIERĂ, VERSIUNE PUR ELECTRICĂ

Probabil cea mai importantă noutate introdusă de noul X1 este versiunea pur electrică iX1. Sau, după cum o descriu bavarezii, „Prima mașină electrică cu tracțiune integrală introdusă de brand în segmentul compact premium.”

Comercializată în Europa cu două motoare electrice și tracțiune integrală, aceasta oferă 313 CP și 494 Nm. Pachetul este completat de o baterie cu capacitatea de 64.7 kWh, care promite o autonomie cuprinsă între 411 și 438 kilometri (calculată în regim WLTP).

Încărcarea poate fi realizată la o stație rapidă, cu până la 130 kW, caz în care acumulatorul ajunge de la 10 la 80% în 29 de minute.

La fel ca fratele mai mare iX3, acest iX1 nu va fi comercializat în SUA și Canada. Așadar, ne vom bucura de el în Europa, inclusiv în România, iar configurarea unui model nou poate fi făcută deja pe site-ul BMW.

Comentarii (2)

  • Am condus atat prima cat si a doua generatie a acestui model si nu m-a impresionat nici una. Nu inteleg de ce se vinde asa de bine, directia mi s-a parut ciudata iar per ansamblu masina extrem de rigida, o fi fost de vina si jantele foarte mari cu care erau echipate. La generatia a 2a sonorizarea Harmann Kardon un mare fail, sunetul era metalic cumva, nu te imbratiseaza. Cred ca un curtea VAG sunt masini mult mai ok la banii astia.
    11 4
  • Saracu' X1, nu mai e cel mai mic SUV de la BMW de prin 2017, de cand a aparut X2.
    18 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru