Stiri auto

Joi, 30 Iulie | Industrie

Mercedes-Benz recheamă peste 310.000 de modele în SUA din cauza unui defect care poate dezactiva frâna de parcare

Producătorul german realizează o campanie de rechemare care vizează 310.667 de automobile din Statele Unite, din cauza unui întrerupător defect al ușii șoferului, care poate permite vehiculului să se deplaseze necontrolat după ce ocupanții au coborât.
Joi, 30 Iulie | Economic

Grupul Renault, creștere de 10% a veniturilor în prima jumătate din 2026

Grupul Renault a publicat oficial raportul său financiar pentru primul semestru din 2026. După primele 6 luni ale acestui an, grupul francez a raportat o creștere a veniturilor și un număr mai mare de vehicule electrificate vândute.
Joi, 30 Iulie | Economic | 2 comentarii

Ferrari Luce și-a atins ținta de vânzări pentru 2026, la două luni după lansare

Ferrari Luce, primul model electric al mărcii italiene, și-a atins deja ținta de vânzări pentru 2026, potrivit unor noi informații apărute în presă. Modelul controversat este deja sold-out pe unele piețe până la finalul anului, la numai două luni de la premiera sa mondială.
Joi, 30 Iulie | Economic | 2 comentarii

BMW va concedia 8000 de angajați la nivel mondial

BMW urmează să concedieze aproximativ 8000 de angajați la nivel mondial începând din această toamnă. Marca germană își va micșora forța de muncă prin pensionări și programe de disponibilizare.
Joi, 30 Iulie | General | 3 comentarii

Proteste la uzina Audi din Neckarsulm. Fabrica ar putea fi închisă

Mai mulți angajați de la uzina Audi din Neckarsulm au protestat față de scenariul închiderii fabricii în viitorul apropiat. La această uzină sunt produse modelele A5, A6, A8 și e-tron GT.
Joi, 30 Iulie | Modele noi | 4 comentarii

Noul Mercedes-Benz GLA: în premieră, 3 versiuni electrice

Mercedes-Benz a prezentat oficial noua generație GLA. Cel mai mic SUV din gama producătorului german este oferit pentru prima dată în versiuni electrice, iar de la începutul anului viitor va fi lansată și o versiune hibridă.
Miercuri, 29 Iulie | Modele noi

Mini pregătește o versiune de teren pentru Countryman

Mini a publicat primele imagini oficiale cu noul Countryman Edition. Aceasta este o viitoare versiune de teren a modelului compact, iar prezentarea oficială va avea loc în această toamnă.
Miercuri, 29 Iulie | Modele noi

Primele imagini cu interiorul viitorului Bentley Torcal

Bentley a publicat primele imagini oficiale cu interiorul noului Torcal. Primul SUV electric al mărcii va fi lansat în septembrie.
Miercuri, 29 Iulie | Modele noi | 1 comentariu

Noutăți pentru Kia EV9: dotări noi și ediție Black Edition

Kia a pregătit o serie de noutăți pentru modelul său electric EV9. Cel mai mare SUV electric al mărcii primește dotări noi, precum și noua ediție Black Edition care adaugă accente negre.
Miercuri, 29 Iulie | Industrie | 1 comentariu

Noul Zeekr 9X debutează în Europa: SUV premium cu 897 CP și autonomie de 737 km

Zeekr și-a prezentat primul model din segmentul SUV premium. Acesta se numește 9X, proiectat la Gothenburg și lansat pe piețele europene în varianta Ultra 6-Seater.
Miercuri, 29 Iulie | Intern | 6 comentarii

Jaecoo 5, acum și în versiune full-hybrid în România: start de la 25.990 de euro

Producătorul chinez extinde gama Jaecoo 5 cu o variantă full-hybrid, SHS-H, disponibilă în România începând cu 1 iunie 2026, la un preț de lansare de 25.990 euro, TVA inclus.
Miercuri, 29 Iulie | Modele noi | 16 comentarii

Noul Audi Q9: noul etalon al mărcii are un motor V6 diesel mild-hybrid

Audi a prezentat oficial noul Q9. Acesta este acum cel mai mare SUV produs vreodată de marca germană și este noua navă amiral a producătorului. Pentru început, noul Audi Q9 va fi lansat pe piață cu un motor V6 diesel mild-hybrid.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Miercuri, 29 Iulie | Modele noi

Bentley Continental GTC: exemplar unicat care marchează 80 de ani de producție la uzina din Crewe

Bentley a lansat un exemplar unicat nou al lui Continental GTC. Exemplarul marchează 80 de ani de la startul producției de mașini Bentley la uzina britanică din Crewe, acolo unde este și sediul mărcii.
Marti, 28 Iulie | General

BMW deschide expoziția cu toate Art Car-urile din istorie la Munchen

BMW va deschide cea mai mare expoziție de Art Car-uri începând din această săptămână. La Munchen, acolo unde este sediul mărcii germane, vor fi expuse toate cele 20 de Art Car-uri BMW create în ultimii peste 50 de ani.
Marti, 28 Iulie | Modele noi | 2 comentarii

Viitorul Mitsubishi Pajero va fi lansat la începutul lui septembrie

Potrivit unor noi informații apărute în presă, următoarea generație Mitsubishi Pajero este programată pentru lansare la începutul lui septembrie. Primul său motor ar urma să fie un diesel.
Marti, 28 Iulie | General | 2 comentarii

Stellantis vinde serviciul său de ride-sharing Free2Move

Stellantis a confirmat oficial vânzarea serviciului său de ride-sharing Free2Move către o companie din Germania. Grupul multinațional spune că vânzarea serviciului său de ride-sharing face parte din planul său pentru 2030.
Marti, 28 Iulie | Industrie | 7 comentarii

BMW: 50.000 de exemplare iX3 produse în Ungaria

BMW a atins borna de 50.000 de exemplare iX3 produse la noua sa uzină din Debrecen, Ungaria. Exemplarul care a atins această bornă a fost produs la numai 9 luni de la începutul producției primului model din familia Neue Klasse.
Marti, 28 Iulie | Modele noi

Mercedes-Benz: ediție de adio pentru AMG A 45 S

Mercedes-AMG a prezentat oficial noul AMG A 45 S 4Matic+ Final Edition. Noua ediție de adio a hot hatch-ului aduce o serie de elemente vizuale noi, exclusive.
Marti, 28 Iulie | Industrie | 2 comentarii

Land Rover Discovery Sport, retras din producție după 12 ani

Land Rover a anunțat sfârșitul producției lui Discovery Sport după 12 ani de fabricație. Ultimele exemplare vor fi construite la finalul acestui an.
Luni, 27 Iulie | TV: Curse auto

VIDEO: Vechi vs nou! Liniuță între un Porsche 911 Turbo 2010 și un Corvette Z06 nou

Este o mașină nouă mai rapidă ca una fabricată acum 15 ani? Cei de la canalul de YouTube The Fast Lane Car au luat noul Corvette Z06 pentru a afla dacă este mai rapid ca un Porsche 911 Turbo din 2010. Aflați în video care model a câștigat.
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru