Am văzut pe viu noua Mazda CX-60: 5 motive pentru care noul SUV este unul premium

de Constantin Ciobanu
Marti, 08.03.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Confirmă Mazda CX-60 ambițiile premium ale niponilor? Am aflat răspunsul într-o vilă din Germania, unde am găsit ascuns noul SUV Mazda. În acest articol veți vedea o galerie foto generoasă și un clip de prezentare.

Îmi aduc aminte că acum vreo 20 de ani, dacă aveai chef să o faci pe intelectualul și să scrii un material despre design în industria auto, Mazda era marca de sacrificiu, cea care se regăsea de fiecare dată pe prima poziție la secțiunea ”Cea mai slabă identitate vizuală, de marcă”. Cei drept, cu exemplare precum Demio sau Tribute nu era dificil să-ți adjudeci o astfel de poziție.

După 20 de ani, am ajuns la momentul în care Mazda își anunță intenția de a păși în segmentul premium. Erezie, inconștiență sau unul dintre cele mai frumoase exemple care demonstrează că ceva robust și trainic poate fi construit în timp, cu răbdare, fără a sări etape?

În altă ordine de idei, am tot asistat în ultimii ani la ”schimbări la față” ale unor mărci, care, peste noapte, via un comunicat de presă, s-au transformat din brand-uri de volum, în unele cu pretenții premium. Care să fie cale dreaptă?

Am zburat până la Frankfurt, apoi am sărit pe bancheta spate a unui CX-5 și ne-am lăsat conduși spre o vilă unde era ascuns un CX-60. Preț de câteva ore am socializat cu oamenii de la Mazda pe subiectul CX-60 și o să vă redăm mai jos rodul discuțiilor avute acolo.

Dar până acolo, haideți să vedem un clip care detaliază noul SUV premium.

1. MAZDA CX-60 ARE O NOUĂ FUNDAȚIE

Mazda CX-60 are la bază o nouă platformă, una care nativ este RWD, adică vorbim despre o propulsie. Știam deja că Mazda va folosi o astfel de platformă, dar momentul confirmării oficiale tot a dat naștere unui zâmbet destul de viclean pe chipul meu. Recunosc, sunt încântat de faptul că CX-60 este un SUV cu tracțiune integrală permanentă, care în condiții ideale trimite toată puterea la puntea spate, iar la nevoie știe să trimită până la 50% din cuplu spre puntea față. 

Vorbim despre o platformă care va fi propulsată doar de motorizări amplasate longitudinal. Sistemul de tracțiune integrală utilizează un ambreiaj multidisc controlat electronic pentru a varia cuplul trimis către punți. Sistemul Mi-Drive, oferă, pe lângă modul de rulare Normal, Sport și Off-road, și un mod Towing – mod în care este trimisă o valoare constantă a cuplului spre puntea față pentru a oferi o stabilitate mai mare ansamblului.

Modul Towing este recomandat nu doar când ai o remorcă agățată de mașină, dar și când ai biciclete prinse în spatele mașinii sau pe plafon, valabil și în cazul montării unui portbagaj exterior. Apropo, plafonul suportă o greutate de 100 kg.

La nivelul șasiului, bifăm o suspensie față independentă cu brațe suprapuse și una multi-link pe puntea spate. Un capitol important al comunicării la acest preview a vizat calitățile dinamice ale modelului. Până nu ajung la volanul acestui CX-60 nu mă pronunț, și nici nu vreau să umplu spațiul cu traduceri din comunicatul de presă. Dar se anunță savuros.

Modelul este echipat cu Hill Descent Control care operează între 3 și 20 km/h, iar între 20 și 30 km/h sistemul rămâne cuplat, dar în stand-by, pentru a se putea activa automat la reducerea vitezei. La peste 30 km/h sistemul se decuplează automat.

CX-60 poate tracta până la 2.500 kg, pe pante de până la 12 grade înclinare.

2. MATURIZAREA DESIGNULUI EXTERIOR

„Mâna întinsă care nu spune o poveste...” sau aș mai putea invoca un vers de la o trupă de hip-hop românească, dar ar trebui să cenzurez exprimarea. Ideea este simplă: Vrei să fii premium? Ai nevoie de tradiție, de poveste, de ancore care să îți valideze sursele de inspirație când vine vorba de creație.

Una dintre cele mai faine experiențe din cariera de jurnalist sunt atelierele de design Mazda. Sunt momente pentru care, da, recunosc, merită să fim invidiați. La astfel de întâmplări, Mazda își trimite designerii șefi, cei care conduc departamentele de design. În cazul de față am avut o interacțiune cu Jo Stenuit, director de design Mazda Motor Europe.

KODO – Soul of Motion are ca element central al conceptului vizual ideea de a sugera mișcare, chiar și atunci când mașina este statică. Cum? Împletind suprafețe concave și convexe pe suprafețe cât mai generos dimensionate la nivelul caroseriei, pentru a lăsa impresia că lumina curge. Odată cu lansarea ultimei generații Mazda3, KODO a intrat în a doua fază de exprimare, iar CX-60 este un moment de maturizare al acestui curent. Conceptul din spatele designului CX-60 este Noble Toughness.

Exteriorul are rafinamentul de a sugera un model premium.

Personal, singurul detaliu pe care nu l-am înțeles este ornamentul de pe aripile față, cel pe care este menționat PHEV. Am întrebat care este justificarea lui, Jo Stenuit mi-a spus că s-a dorit o amplificare a senzației de lungime a părții frontale, a compartimentului motor.

Avem o linie exterioară sobră, fără artificii care să încarce inutil caroseria. O parte frontală la care s-a dorit amplificarea senzației de masivitate și lățime, de aici și grupurile optice mai înguste, care grupează pe verticală cele două faze. Spatele îmi inspiră un mariaj între Maserati Levante și BMW X5. Este doar un punct de vedere personal. Dacă nu îl împărtășiți, nu este nevoie de calomnii.

3. UN SENTIMENT PREMIUM LA INTERIOR

Mazda CX-60 va fi disponibilă în patru niveluri de echipare: Prime-line, Exclusive-line, Takumi și Homura.

Am „pipăit” un CX-60 Takumi și pot să vă spun că unii producători premium vor trebui să treacă pe la croitor. Făcând o mică paranteză, odată cu a doua generație CX-5, dar mult mai evident după lansarea noii generații Mazda3 și CX-30, am observat un salt masiv la capitolul calitate la interioarele modelelor constructorului nipon. Interiorul este un regal de lemn și țesătură. Lemnul ca lemnul, dar textura țesăturii de pe planșa de bord este superbă. Un interior care lasă o puternică impresie de manufactură.

Exteriorul nu pot spune că m-a sedus, dar important este că transmite senzația de produs de calitate. În schimb, interiorul m-a determinat să încerc senzații de compătimire pentru alte modele premium. Este locul unde niponii au reușit o treabă senzațională. Pe undeva am regăsit atmosfera dintr-un Lexus, dar fără a copia ceva de acolo. Este un loc extrem de plăcut în care să te afli, în care să călătorești la drum lung. Materiale impecabile din punct de vedere al calității, retina nu îți este agresată de sorcove ambientale. Pentru un prim contact, da, recunosc, Mazda cu CX-60 lasă o impresie puternică. Ce am văzut confirmă dorința producătorului nipon de a urca o treaptă. 

Lemnul de la interior este prelucrat pentru a-și schimba nuanța în funcție de cum pică lumina pe el, îți lasă o senzație de lichid. Ornamentul metalic care delimitează lemnul de țesătură pe panoul portierei este masiv, rece, îl simți plin, sună a plin, ai impresia că ești lângă un obiect masiv care te protejează. Țesătura prezentă pe portieră și pe planșa de bord va fi dedicată nivelului de echipare Takumi și are o textură superbă.

O parte extrem de dificilă a fost adoptarea acelei cusături mediene de pe planșa de bord, cusătură care amintește de finisarea mânerului unei katana. În cazul acestei versiuni de echipare, culoarea tapițeriei și modul unde și cum sunt dispuse culorile deschise este atent studiat pentru a contribui la iluminarea naturală a interiorului fără a mai aduce o infuzie de LED-uri în habitaclu.

În ceea ce îi privește pe cei de la Mazda, cel mai important detaliu de la interior, din punctul lor de vedere, este acea bandă de material textil care brăzdează longitudinal scaunele. Textura acestui material este extrem de dificil de obținut și se realizează prin metode tradiționale.

4. TEHNOLOGIE ADAPTATĂ FIECĂRUI ȘOFER ÎN PARTE

Mazda CX-60 îi va solicita proprietarului să își declare înălțimea, apoi mașina va regla automat poziția la volan, aici este vorba despre poziția scaunului, poziția volanului, oglinzile retrovizoare și head-up display-ul. Acum, mai în glumă, mai în serios, aș mai adăuga o funcție prin care cel de la volan să nu poată modifica această poziție.

CX-60 va fi echipat și cu o cameră video care va scana chipul celui de la volan și-l va asocia unui profil. Când o persoană înregistrată în computerul mașinii va urca la volan, vor fi încărcate automat preferințele acesteia: poziție la volan, posturi de radio, setările mașinii. Sistemul va permite stocarea a peste 250 de setari și ajustări pentru fiecare profil. În sistem pot fi înregistrate șase profile.

Prin aplicația MyMazda App, proprietarul va putea verifica mașina, bloca ușile, va putea localiza mai ușor mașina într-o parcare vastă, va putea să-și stabilească un traseu în aplicație și apoi să-l trimită mașinii pentru a fi încărcat în sistemul de navigație în momentul plecării. În aplicație mai poate fi asociat un șofer, iar proprietarul poate gestiona gradul de libertate pe care acesta îl are.

Sistemul audio este semnat de BOSE, dar nu vă pot spune nimic despre el, pentru că am studiat mașina în liniște.

Kinematic Posture Control (KPC) este un sistem mecanic de control al ruliului și tangajului.

Pe viraje, sistemul va frâna roata spate de pe interiorul virajului pentru a compensa ruliul și a trage caroseria înapoi.

5. MOTORIZĂRI PUTERNICE, UNELE ELECTRIFICATE ȘI UN DIESEL

Nu poți fi premium fără o parte tehnică pe măsură. Cu excepția tehnologiei Skyactiv-X, Mazda pare că a pus accentul în ultimii ani pe metafore și design.

Ei bine, odată cu noul CX-60, constructorul nipon are câte ceva de comunicat, și, surprinzător, electrificarea este prezentă în cadru, dar într-o proporție care nu agasează.

2.5 E-SKYACTIV PHEV

Este primul PHEV dezvoltat de Mazda. Motorul termic este cunoscut: este vorba despre unitatea Skyactiv-G de 2.5 litri cu patru cilindri în linie și injecție directă, care se află și sub capotă lui CX-5. Totuși, sub capota lui CX-60 vorbim despre o evoluție a acestui propulsor pentru a fi adaptat utilizării într-un sistem PHEV. Motorul termic dezvoltă 141 kW/190 CP la 6.000 rpm și un cuplu motor de 261 Nm.

Motorul electric dezvoltă 100 kW și 250 Nm și este hrănit de o baterie litiu-ion cu o masă de 175 kg, o capacitate de 17.8 kWh, la o tensiune de 355V. Puterea totală a sistemului este de 241 kW/327 CP și 500 Nm.

Niponii au reușit să mențină o masă decentă pentru CX-60, versiunea 2.5 E-SKYACTIV PHEV are o masă de 1.980 kg, cu roți de 18 inch și un șofer de 75 de kilograme la volan. Destul de sprintenă pentru a mulțumi un client premium, ajunge la 100 km/h în 5.8 secunde, iar viteza maximă este limitată electronic la 200 km/h.

Mazda susține că CX-60 poate rula cu un plin de baterie pe o distanță de 60 kilometri, la o viteză de până la 100 km/h. Urban, autonomia în modul EV poate fi ușor mai mare, spre 70 de kilometri.

Motorul electric fiind amplasat între cel termic și cutia de viteze permite folosirea cutiei automate în regim EV.

3.0 E-SKYACTIV X

Nu poți ridica pretenții de marcă premium fără o configurație nobilă sub capotă. Se confirmă, Mazda va avea în gamă și motorizări cu 6 cilindri în linie. În acest caz vorbim despre un propulsor de 3 litri, cu tehnologie Skyactiv X și șase cilindri în linie. O arhitectură aleasă atât pentru lipsa vibrațiilor, cât și pentru soundtrack. Mazda a adoptat același principiu ca la BMW. Baza este cilindrul cu capacitatea de 500 cmc, iar de aici se compune. Avem deja un Skyactiv X de 2 litri, acum avem unul de 3 litri. Acest propulsor va debuta în 2023 și va fi parte a unui sistem mild-hybrid de 48V.

3.3 E-SKYACTIV D

Da, un diesel de 3.3 litri cu șase cilindri în linie!!! Să ne fi văzut fețele când Joachim Kunz, Head of Product Development and Engineering la Mazda, ne-a prezentat acest motor. Folosind principiul ”cilindreei adecvate”, adică folosirea unui motor care să ofere cel mai bun raport al emisiilor raportat la masa mașinii, cei de la Mazda au ajuns la concluzia că propulsorul diesel de 2.2 litri cu patru cilindri trebuie să se transforme într-un 3.3 litri, cu șase cilindri în linie. Personal nu le pot aduce niciun reproș.

Și acest propulsor va utiliza tehnologia micro-hibrid MHEV l 48V. Vestea bună este că acest propulsor va fi disponibil pe CX-60 din acest an.

Toate versiunile CX-60 vor fi echipate cu o cutie automată cu 8 trepte, o unitate dezvoltată de Mazda. Este o cutie care nu utilizează un convertizor de cuplu, în locul acestuia fiind preferat un ambreiaj multidisc umed. S-a optat pentru această soluție pentru a obține o cutie mai compactă (convertizorul de cuplu este destul de masiv).

Un al doilea argument fiind acela că Mazda dorește să păstreze un feedback de cuplare mecanică la selectarea treptelor, pentru o legătură mai puternică a celui de la volan cu mașina. Știți voi, celebrul Jinba Ittai, acel „cod genetic” strecurat în fiecare model Mazda.

CONCLUZIE

Este Mazda CX-60 un model care ar putea fi o alternativă la un BMW X5 sau Mercedes-Benz GLE? Poate este un mod simplu de a concluziona, dar o bună parte a realității așa dovedește. Bine, mai putem introduce în cadru un Lexus sau un Audi, dar ne pierdem în detalii.

Da, știu că dimensiunile lui CX-60 sunt mai apropiate de cele ale unui X3 decât un X5, dar nu ridica pretenții premium fără a avea parte de mici ”răutăți” până la acceptare.

Comentarii (31)

  • Felicitari pentru articol! Foarte frumos compusa prezentarea si bine punctate acele chestiuni care tot fac trimitere la dezbaterea - ce inseamna premium?

    Mazda isi construieste frumos aceasta noua imagine, CX-60 cu siguranta e original in abordare. Au elemente de design si materiale impamantenite in traditia japoneza. Bineinteles nu vor fi pe gustul tuturor, va depinde si de pozitionarea in piata. Pretul va trebui sa fie unul ridicat pentru ca cei care se uitau pana acum la BMW sau MB sa-l ia in considerare si totusi sa se simta ca vor avea parte de exclusivitate.

    Eu unul nu m-as supara daca elemente de pe acest CX-60 sa se regaseasca pe urmatoarea generatie Mazda 6 (cred ca acolo face referirea acel 6-) si poate versiunea estate va deveni aspiratie personala.
    22 2
  • @UnAlex, Mulțumim pentru apreciere.
    13 0
  • petrush
    nu! alternativa cel mult pentru jaguar.sigur jurnalistii pot spune orice.
    @ AM,CC. la renault 5 lucruri esentiale, la mazda 5 motive.la scoala tot 5 ?
    3 19
  • Mazda știe sa facă bine multe chestii. Dacă vor pot sa producă modele premium fără problema. De văzut cum va reacționa piața, in unele situații preconcepțiile nu ajuta.
    Am caz in familie, m-am “zbătut” sa conving pentru o Mazda 3 si nu am reușit, deșii cred eu ca este o masina foarte reușită: dinamica, calitate materiale, insonorizare, preț si nu in ultimul rând design (varianta hach). A câștigat BMW, doar pentru ca este BMW…. si nu pentru ca persoana in cauza ar aprecia plusul pe anumite aspecte pe care un BMW poate sa-l aiabă.
    Eu personal le doresc succes, sunt clar și fan Mazda.
    19 3
  • Frumoasa dar cred ca este pentru asfalt. Mi se pare garda la sol cam mica pentru un SUV, sa nu mai zic de unghiul de atac si de degajare.
    10 2
  • În sfârșit un articol demn de un site ca AutoMarket. Scris atent, fără licențe de limbaj des uzitate, impus parcă și de echilibrul acestui model. Dacă nu aș fi fost cucerit (probabil iremediabil) de marca Volvo, atunci sigur m-aș fi văzut în această Mazda.
    Motorizările sunt superbe, electrificarea bine echilibrată. O mică penalizare ar fi la taxa auto, datorită cilindreei, dar nu le poți avea pe toate. Oricum, cine are bani de această mașină, nu stă în banii de impozit anual.
    Chiar și fără drive-test, pare a fi o adevărată mașină a anului.
    16 3
  • Bai, e frumoasa. N-am ce comenta. Interiorul m-a impresionat.

    Prezentarea, recenzia, foarte frumos facute. Felicitari!

    Cred ca Mazda nu prea mai are multe de demonstrat dupa masina asta. Nu stiu ce ai mai putea sa le ceri. Se bat de la egal cu nume mari. Cine e scarbit de teutone, poate sa aleaga acum linistit asa ceva. Cu o asa masina nu te faci de ras si poti parca linistit langa un BMW similar. E altceva, e frumos, e indraznet, e dintr-o alta lume.

    Bine-nteles, Dieselul de 3.3 L e de luat la asa ceva. Fara sa stai pe ganduri.
    19 3
  • Andrei
    Imi plac mult modelele Mazda, dar acesta este dezamagitor. Nu este o alternativa la X5, sa fim seriosi. Poate la vreun X3 entry-level.
    9 32
  • M-am tot uitat la poze. Cred ca masina asta e genul de design care nu imbatraneste niciodata. Imi imaginez ca va arata bine peste 10 ani fara niciun fel de problema.

    Impecabila masina, sunt absolut impresionat.

    Bravo Mazda! Bravo!
    15 5
  • Scrooge
    Destul de greu sa numesti o masina cu maieu pus pe bord premium. Plus ca premium inseamna si anumite componente aflate sub caroserie (de exemplu suspensia, antifonarea....etc) in zona asta pe care ma indoiesc ca le are. Faptul ca toate masinile au urcat in calitatea interiorului, vezi Dacia, asta nu inseamna sa numesti unele care stau ceva mai bine la interior premium. Sa te apuci sa faci propozitii bombastice cu alternativa la Bmw, cu ne pierdem in detalii si cu Audi...e no comment asa ca sa fiu finut.
    11 39
  • Cristi
    Portbagaj?
    Garda la sol?
    2 0
  • @Scrooge: esti foarte rautacios si ti-e ciuda, in mod evident. Adevarul e ca Mazda a reusit o treaba excelenta cu masina asta. Acum: e drept ca nu am condus-o inca, dar ma astept la superlativ cand o fi s-o testez, daca o fi. Chestia cu maieul e o scatoalca aplicata pe nedrept. Chiar arata fff bine.

    Cat despre premium, sunt multi care contesta insusi conceptul in lumea auto. Mie mi-e usor sa numesc asa produse de calitate mai buna, care promit sa ofere o experienta de utilizare mai buna decat altele mai ieftine. Simplu, nu?

    In rest, nu e nimic bombastic cand am spus ca e la acelasi nivel cu un BMW. De fapt la interior dupa parerea mea e peste BMW. Designul exterior e chestie de gusturi. Interiorul e mai frumos si de calitate mai buna decat la BMW, fara nicio discutie. Sub rezerva ca inca nu am pus mana, dar chiar o sa ma duc cand o sa apara in showroom.
    20 3
  • Farurile sunt mici și urâte. Dar la interior, jos pălăria. Ăsta interior modern și elegant. Și felicitări pentru cum au integrat ecranele digitale, nu au aruncat o tabletă dreptunghiulară peste bord cum fac tot mai mulți.
    10 1
  • Instinctul de conservare a imaginii personale se spune ca ar fi cel mai puternic; cel care ar sta de fapt la baza celui de conservare a vietii.

    Pare sa fie cel putin partial adevarat, pentru ca altfel nu imi explic cum unii oameni sunt capabili sa orbeasca pe loc daca sunt pusi sa recunoasca ca marca lor favorita nu se ridica la inaltime.

    Cand nici macar nu iti permiti sau nu ai urcat intr-un BMW niciodata, sa sustii din poze ca e o gluma proasta ideea de Mazda premium e deja de competenta celor de la Socola.

    Dar cand ai acasa un clasa A sau un seria 3 si poti vedea imediat ca nivelul de calitate din ele nu este deloc laudativ si cu siguranta nu mai sus de VW (de exemplu), de ce sa mai insisti sa fii penibil?

    Singurul lucru premium la "cei 3" sunt motoarele si unele optiuni care nu exista pe la altii. Asta te face pe tine sa te simti boss si da valoare siglei. Nu calitatea.

    Deci da, pentru unii, Mazda nu va fi premium nici cand va fi din aur iar rock-ul nu va ajunge nici la glezna manelei intr-o mie de ani.
    24 2
  • vreau detalii despre masina mazda cx 60
    1 8
  • Ma tem ca Mazda o sa iasa cu nasu spart din 'afacerea' asta...
    Masina arata bine, se pare ca are materiale super la interior, motoare de segment 'premium' insa ma tem ca aici se cam termina cu binele...
    Mazda o companie 'mititica' cu resurse cam limitate...sa investeasca miliarde intr-o platforma noua premium si in niste motoare foarte scumpe.....in timp ce alti declara ca in 6-7 ani no sa mai vanda masini ICE
    Admir curajul lor dar nu cred ca or sa reuseasca sa faca mare lucru
    Acest CX60 cu motoarele de 3petrol si 3.3diesel se vor bate cu X3 M40i/d.....una din cele mai 'bune' masini create vreodata...
    8 17
  • Anonim
    Premium nu inseamna doar interior frumos cu materiale de calitate .
    6 10
  • Anonim, fix aici e problema. Ca premium ar trebui sa insemne DOAR calitate; calitatea produsului in sine si a serviciilor asociate cu exploatarea lui.
    Probabil asa si au devenit premium.

    Dar imi dai de inteles ca, pentru tine, premium inseamna ce cred ceilalti despre tine, despre potenta ta financiara sau ablitatile de pilot.

    Problema cu acest mod de gandire este ca aceasta impresie de barosan premium se auto-aplica si celor care au un ursulet ruginit, sau un Cayenne pe gaz din 2000. Un astfel de posesor chiar se simte mai important decat un fraier cu un GTI cumparat de nou.
    24 1
  • Ciudata renuntarea la cutia cu convertizor, mai ales daca se vrea premium.
    2 0
  • ACE - Craiova
    Cateva detalii:
    1. GARDA LA SOL 17-17,5 cm, in functie de dimensiunea rotii, mai redusa decat valoarea de 20 cm aferenta modelului MAZDA CX-5;
    2. Dimensiunea portbagajului este de 477 de litri măsurată la linia ferestrei (sau 570 de litri inclusiv spatiul de depozitare sub podea), cu aproximativ 39 de litri mai mult decât CX-5

    Vezi:
    https://www.chasingcars.com.au/news/future-cars/mazda-cx-60-2022-full-details-including-engine-specs-leaked-ahead-of-australian-release/
    14 0
  • Cici de la bucatarie
    Pare un rav 4 mai acoperit , sper sa treaca testul elanului si sa nu aiba recall de foc . Adevarul e ca toti furnizorii se aliniau dupa 2 constructori in japonia , si acum dupa ce nr 2 e in mare dificultate , toti folosesc componentele de la nr 1 . Deci toti constructorii japonezi au acum aceleasi piese . Preferi taxe mici , dar platesti in service si riscul de foc . Combustia sponatana la bateriile de la masinile de pe nava scufundata , ma pune pe ganduri , lichidul bateriilor au dat gaura in chila vasului . De recallul la rezervorul de benzina la acest constructor vb cineva ?
    Mai vreau test Dino . Si raportul kg/cp/cuplu cand se face un test .
    4 14
  • Gheorghe
    Mazda face un prim pas in vederea reducerii noxelor.
    Modelul CX-60 PHEV (cu autonomie pur electrica estimata de 60/63 km in regimul WLTP) este pozitionat practic intre Hyundai Tucson PHEV (50 km) si Toyota RAV4 PHEV (75 km).
    Masina este - in mare - un CX-5 steroidizat si - chiar interesant - nehidos ci dragalas....
    9 2
  • Cici, de ce nu te rezumi la a-ți da cu părerea doar despre polonic și păstârnac?
    5 3
  • peste 1 an tre sa schimb mazda6 din dotare si cred ca o sa iau asta sau cx 80 ul (versiunea cu 7 locuri) desi nu are suspensii adaptive (sa nu mai zic pneumatice ca deja e vis)
    dar sa l vad in showroom mai intai. macar...asa din prezentarile astea pare cam ce trebuie
    4 3
  • numai vedete pe aici care vand masini la reprezentanta , intr-un an doi o sa comentati totii cate spite are un tohan...
    5 3
  • Albert
    Păi, pt unii care scriu pe aici? Nu știți ce înseamna „premium”? Înseamnă o mașină de top. Mazda tocmai ce a anunțat că vrea să intre in segmentul asta, sa se bată cu BMW, Mercedes, Land Rover, cred că și Volvo. O fi că vor mai mulți bani pt mașnile lor? Posibil. Poate chiar merită. Dar cum faci asta? Cu campanii de publicitate și mai ales convingând jurnaliștii cumva, sa prezinte mașina ca fiind „premum”. Nu era nevoie totuși de atâtea superlative în fiecare rând. Mazda, oricum e o mașină reușită, bună, spre foarte bună, nu știu dacă premium. Vom vedea dacă se va ridica la nivelul modelelor premium europene în curand. E greu totuși în secolul XXI să mai schimbi ceva imagine, când sunt atâtea review-uri, majoritatea plătite, nu suntem proști. Și e greu de crezut ca se va putea bate de la egal la egal cu Mercedes cel puțin.
    2 4
  • Poate sa atace Volvo dar triada germana nu vor reusi. Vom vedea articole peste cativa ani cum renunta la modelul x,y.
    4 7
  • Chera Robinson
    Din păcate și prețul va fi unul premium, peste 50k...
    3 4
  • au preturile pt PHEV deja pe site, nu e clar daca RWD sau AWD. Ref piata, exista o serie de companii unde in car policy sunt interzise marcile traditional premium, din motive de imagine/modestie, aici poate fi o paine de mancat.
    1 0
  • "Mâna întinsă care nu spune o poveste" e o replică a maestrului Gheorghe Dinică din filmul Filantropica.
    0 0
  • @Calingura: ref la comentariul tau cu nu iti permiti sa te urci intr-un BMW... Eu am ca masina de serviciu un BMW seria 3GT cu echipare M, fabricatie 2020 iar ca masina personala Mazda 3 din 2008 si Mazda CX5 din 2020. Uitandu-ma la interiorul BMW pot afirma cu siguranta ca Mazda 3 din 2008 este la nivelul lui (calitatea plasticelor, cum suna portbagajul a tabla goala cand il inchid, tinuta de drum, demaraj :)...). Si nu sunt partinitor pentru ca mi-au trecut prin mana cateva masini, (Volvo XC60, Audi A4 AllRoad, BMW X3, Skoda Octavia, Ford Mondeo etc. Din punctul meu de vedere Audi sta cel mai bine la calitatea interiorului, suspensii, elan etc in materie de "premium". E doar o chestie de gust, asa cum ai spus tu.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru