Kia

Miercuri, 02 Octombrie 2013 | Modele noi

Hyundai şi Kia vor merge pe strategii diferite de design

Designerul şef al concernului Hyundai doreşte să schimbe drumurile pe care Hyundai şi Kia le urmează în materie de design, pentru o diferenţiere mai clară a celor două game.
Joi, 29 August 2013 | FRANKFURT 2013

Kia Niro Concept anunţă un rival pentru Captur, Mokka şi Juke

Kia va intra în cursul anului viitor în segmentul crossoverelor mici de oraş, iar conceptul Niro, ale cărui fotografii au fost publicate astăzi, va fi sursa de inspiraţie pentru viitorul model al sud-coreenilor.
Vineri, 09 August 2013 | FRANKFURT 2013

Kia KED 10: concept care anunţă încă un rival al lui Juke

Kia intră în jocul crossoverelor subcompacte prin prezentarea unui concept din care se va naşte un model interesant. Deocamdată, prototipul va putea fi admirat la Salonul de la Frankfurt, în luna septembrie.
Joi, 18 Iulie 2013 | Industrie

Premieră la Kia: Uzina din Slovacia a atins, pentru prima dată, capacitatea maximă

Pentru prima oară de la inaugurare, uzina Kia din Zilina, Slovacia, a atins capacitatea maximă. Fabrica a lucrat la foc continuu în primele şase luni ale anului, producând cu 6% mai multe unităţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Marti, 02 Iulie 2013 | Intern

Preţuri Kia Cee'd GT: start de la 20.898 euro

Versiunea GT a lui Kia Cee'd este disponibilă şi pe piaţa din România. Modelul pleacă de la 20.898 euro cu TVA inclus şi accelerează de la 0 la 100 km/h în 7.7 secunde.
Miercuri, 26 Iunie 2013 | Modele noi

Kia se gândeşte şi la alte modele sportive cu sigla GT

Surse din interiorul Kia vorbesc despre o extindere a gamei de modele sportive GT, dacă actualele pro_cee'd GT şi cee'd GT vor avea succes. Următorul pe listă este Rio GT.
Joi, 13 Iunie 2013 | Mediu

STUDIU: Nouă mărci auto sunt printre cele mai „verzi” branduri în 2013. Toyota este pe primul loc

Şi în acest an compania Interbrand a publicat un clasament al celor mai verzi 50 de mărci la nivel mondial. Nouă mărci auto sunt incluse în topul pe care Toyota îl conduce de trei ani.
Miercuri, 12 Iunie 2013 | Industrie

Kia recheamă în service 1000 de maşini vândute în România

Kia a anunţat astăzi că va rechema în service aproximativ 1000 de unităţi Sorento, Sportage, Soul şi Carens vândute în România. Maşinile pot prezenta probleme la aprinderea corectă a luminilor de frână.
Marti, 11 Iunie 2013 | Intern

Preţuri Kia pro_cee`d GT în România: hot-hatch-ul coreean costă 20.650 de euro

Kia pro_cee`d GT a ajuns şi în România. Hot-hatch-ul coreean vine cu 204 cai putere şi cu un preţ de 20.650 de euro.
Vineri, 24 Mai 2013 | General

JD Power 2013: Jaguar este pe primul loc la satisfacţia clienţilor în Regatul Unit

Jaguar este marca cu cel mai mare punctaj în materie de satisfacţie a clienţilor în Regatul Unit, arată studiul realizat de JD Power şi What Car?.
Joi, 09 Mai 2013 | Industrie

Şeful Kia: ”Cred că putem obţine creşteri în Europa în 2013”

Şeful diviziei europene a mărcii Kia se aşteaptă la o creştere a vânzărilor în 2013 în raport cu rezultatele din anul precedent.
Luni, 22 Aprilie 2013 | Modele noi

Shanghai 2013: Kia lansează marca Horki, dedicată pieţei din China

Kia a lansat o nouă marcă dedicată special pieţei din China. Numele ei este Horki, iar la Salonul Auto de la Shanghai a prezentat conceptul unei berline.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Luni, 08 Aprilie 2013 | General

Peter Schreyer, designerul Hyundai-Kia: ”Încercăm o diferenţiere ca între VW Golf şi Audi A3”

Peter Schreyer, noul preşedinte al grupului coreean Hyundai-Kia şi omul care răspunde de designul ambelor branduri, a anunţat că vor exista o diferenţiere mai mare între cele două mărci, asemănătoare celei dintre Volkswagen şi Audi.
Vineri, 05 Aprilie 2013 | Industrie

Director de marketing extern de la Kia: "Acum ne uităm şi la producătorii premium germani"

Kia vrea să îmbunătăţească nivelul de calitate al modelelor sale şi să crească dotările tehnologice pentru a obţine o clasare superioară pe piaţă, anunţă Automotive News citând directorii companiei.
Vineri, 05 Aprilie 2013 | Intern

Salonul Auto Moto 2013 - A doua ediţie a unui salon de buzunar

În centrul Bucureştiului şi-a deschis porţile a doua ediţie a Salonului Auto Moto Bucureşti, o expoziţie dedicată pasionaţilor auto moto. Salonul este găzduit de Piaţa Constituţiei din Bucureşti, dar rămâne şi în acest an incomplet.
Joi, 04 Aprilie 2013 | Industrie

Hyundai şi Kia recheamă în service 1.9 milioane de maşini în Statele Unite

Grupul coreean Hyundai-Kia a anunţat rechemarea în service a 1.9 milioane de maşini, afectate de o problemă electrică ce ar putea cauza mai multe defecţiuni. Recall-ul afectează doar exemplarele vândute în Statele Unite.
Joi, 28 Martie 2013 | Concepte

Kia Cub - conceptul unui coupe cu patru uşi a debutat la New York

Kia a dezvăluit în cadrul Salonului de la New York conceptul Cub, un model cu patru uşi şi alură de coupe, care a împrumutat motorul turbo de 204 cai al modelelor cee'd GT şi pro_cee'd GT.
Miercuri, 27 Martie 2013 | Modele noi

Kia Soul - noua generaţie a fost dezvăluită la New York

Kia a dezvăluit astăzi noua generaţie a modelului Soul în cadrul Salonului Auto de la New York. Monovolumul creşte în dimensiuni, oferă mai mult spaţiu interior şi se pregăteşte de un debut european.
Marti, 26 Martie 2013 | Concepte

Kia Cub - un nou concept coreean debutează la finalul săptămânii

Kia va prezenta la sfârşitul acestei luni conceptul Cub. Prototipul anticipează un viitor sedan coupe de dimensiuni compacte şi este al doilea concept de anul acesta după Kia Provo.
Marti, 12 Martie 2013 | Modele noi

Kia Provo ar putea primi o versiune de serie

Reprezentanţii Kia spun că o versiune de serie a conceptului Provo este luată în considerare. Coreenii au început deja studiile de piaţă privind fezabilitatea acestui model.

Tag-uri similare

Mercedes, Ferrari, BMW, Volkswagen, Renault, Audi, Ford, Toyota, Porsche, Nissan
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru