UE

Luni, 04 Aprilie 2011 | Formula 1

UE solicită FIA creearea unei competiţii 100% electrice

Comisia Europeană a cerut FIA crearea unei competiţii electrice. Planul ar putea fi pus în aplicare cel mai devreme în sezonul 2013.
Miercuri, 09 Februarie 2011 | Siguranta

Luminile de zi în standard sunt obligatorii pentru toate autovehiculele noi

Comisia Europeană a aprobat un proiect care vizează instituirea obligativităţii echipării automobilelor noi cu lumini de poziţie care să se aprindă automat la pornirea motorului şi să rămână aprinse pe toată perioada de funcţionare a acestuia.
Vineri, 03 Decembrie 2010 | General

Uniunea Europeană va unifica din 2013 sancţiunile rutiere

Viitorul sistem Eucaris al Uniunii Europene va sancţiona şoferii care încalcă legea indiferent de statul în care a avut loc infracţiunea. Totodată, se pregătesc sancţiuni identice pentru contravenţiile grave.
Joi, 11 Noiembrie 2010 | Intern

2011: Noua benzină E10 poate fi dăunătoare pentru motorul tău

Din 2011, staţiile de alimentare cu carburant vor introduce benzina E10 şi un sortiment diferit de motorină. Unele autoturisme ar putea avea probleme din cauza acestei schimbări, aşa că tranziţia va fi progresivă.
Marti, 19 Octombrie 2010 | General

Adio maşinilor înmatriculate în Bulgaria! Cresc taxele şi la vecini din 2012

Anul 2012 va marca sfârşitul valului de înmatriculări în Bulgaria al autovehiculelor poluante. Ministrul Finanţelor din Bulgaria a anunţat că va taxa în special vehiculele care nu respectă nici măcar normele Euro 3.
Luni, 06 Septembrie 2010 | Siguranta

Inspecţia Tehnică Periodică ar putea fi standardizată în Europa

O organizaţie din Germania vrea ca normele de verificare tehnică ale vehiculelor să fie identice pentru toate statele din Uniunea Europeană.
Vineri, 27 August 2010 | Intern

Regulile pentru obţinerea permisului auto s-ar putea schimba din nou

Ministerul Sănătăţii vrea să aprobe o normă a Uniunii Europene care ar înlesni obţinerea permisului pentru persoanele care nu puteau să conducă până acum din cauza unor probleme medicale, cum ar fi vederea slabă sau alcoolismul.
Vineri, 28 Mai 2010 | General

CE vrea să le permită clienţilor de maşini noi să-şi repare masinile şi în alte service-uri

O normativă a Comisiei Europene le va permite proprietarilor de autoturisme aflate în garanţie să-şi repare şi întreţină maşinile şi la service-urile care nu se alfă în reţeaua mărcii pe care o deţin. Măsurile se vor aplica treptat în următorii trei ani.
Luni, 08 Februarie 2010 | Industrie

Saab a primit permisiunea de imprumut de la Comisia Europeana

Uniunea Europeana le-a acordat suedezilor de la Saab permisiunea de a primi un imprumut de la Banca Europeana de Investitii. Organismul din Luxemburg urmeaza sa ia o decizie finala in privinta marcii suedeze in urmatoarele saptamani.
Miercuri, 16 Septembrie 2009 | General

Producatorii europeni de automobile vor fi obligati sa faca recall-uri

Rechemarile in service din cauza defectelor de proiectare sau de constructie si asamblare vor deveni obligatorii in Uniunea Europeana gratie unei noi directive.
Joi, 25 Iunie 2009 | Intern

Comisia Europeana a somat Romania sa modifice taxa auto

Membrii Comisiei Europene au acordat Romaniei doua luni sa modifice legislatia privind taxa auto. Actuala forma a taxei a fost considerata partinitoare pentru industria auto indigena.
Marti, 05 Mai 2009 | Intern

Romania va avea sosele ca in Europa in anul 2140

Daca guvernul si companiile contractate pentru asfaltare isi respecta obligatiile contractuale, Romania ar putea sa aiba drumuri la nivel european peste aproximativ 130-150 de ani.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Marti, 07 Aprilie 2009 | General

ANALIZA: Taxele auto din Romania vs. taxele auto din Europa

Automarket va prezinta o comparatie a costurilor de inmatriculare si de detinere a unui autoturism in tarile europene. Romania se afla la mijlocul clasamentului de taxe si impozite.
Miercuri, 18 Martie 2009 | Tehnologie

OFICIAL: ESP-ul va fi obligatoriu incepand cu 2011!

Parlamentul European a decis ca sistemul de control electronic al stabilitatii (ESP) sa fie dotare de serie obligatorie pentru masinile din UE incepand cu 2011.
Miercuri, 11 Martie 2009 | Industrie

Turcia e pe tobogan: -62% la exporturile auto in ianuarie-februarie

Exporturile auto din Turcia au scazut abrupt in primele doua luni din anul 2009 din cauza crizei care afecteaza UE, principala piata de desfacere.
Miercuri, 21 Ianuarie 2009 | Industrie

UE: Unul din cinci producatori auto, in pericol de faliment

Gunter Verheugen, vicepresedintele Comisiei Europene, a tras un nou semnal de alarma privind situatia din industria auto.
Vineri, 16 Ianuarie 2009 | General

Statele UE cer masuri pentru salvarea industriei auto

Guenter Verheugen, comisarul european pentru Industrie, a declarat astazi ca unele companii auto europene nu vor supravietui anului 2009.
Joi, 15 Ianuarie 2009 | Industrie

Piata auto de masini noi din UE a scazut cu 8%

Anul 2008 a consemnat o scadere a numarului de autoturisme noi inmatriculate in Romania si in tarile UE.
Marti, 13 Ianuarie 2009 | Intern

UE: triplarea taxei auto este ilegala!

Comisia Europeana a analizat cazul triplarii taxei auto in Romania pentru masinile second-hand.
Vineri, 28 Noiembrie 2008 | Industrie

Anvelopele late ar putea fi interzise in UE

Uniunea Europeana ar putea impune restrictii de mediu asupra cauciucurilor cu o rezistenta ridicata la rulare.

Tag-uri similare

vanzari, Romania, productie, Europa, SUA, Saab, emisii, Franta, studiu, recall
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru