PORTRET: Mercedes-AMG G63 după 2000 de kilometri: "AMG G63 rămâne unul dintre modelele pe care trebuie să le conduci cel puțin o dată în viață"

de Cornel Șocariciu
Vineri, 06.11.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În Romanian Roads Luxury Edition by Michelin am avut ocazia să vedem la lucru Mercedes-AMG G63. Modelul producătorului german ne-a răsfățat pe parcursul celor 7 zile petrecute în țară cu un sunet baritonal de V8 biturbo de 4.0 litri. Acestea sunt impresiile jurnaliștilor care au testat AMG G63 pe un traseu de 2.000 de kilometri.

În Romanian Roads Luxury Edition by Michelin, turul în care am vizitat unele dintre cele mai frumoase conace și castele din România la volanul unor mașini premium-luxury, Mercedes a fost reprezentat de AMG G63. Au trecut peste 40 de ani de la debutul primului Clasa G, iar astăzi, cu ajutorul diviziei de performanță din Affalterbach, modelul german reușește să pună zâmbete largi pe fața oricărui pasionat.

Versiunea AMG G63 a impresionat atât prin resursele de sub capotă, cât și prin postură. Motorul V8 biturbo de 4.0 litri eliberează 585 de cai putere și 850 Nm, iar accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 4.5 secunde.

Concluziile jurnaliștilor despre Mercedes-AMG G63.

CONSTANTIN CIOBANU (Adevărul Auto și Adevărul.ro)
366 de kilometri, ritm de condus 3/5, consum mediu 17.3 litri/100 km

Totem. Acest Cross-Country Vehicle, așa cum îi spun cei de la Mercedes-Benz, probabil este mai mult decât ofensat de includerea lui într-o mare supă primordială numită SUV. Nu am niciun motiv să ascund faptul că sunt un mare fan G Class. Chiar și vechea versiune, care avea un grad serios de arhaic mi-a fost enorm de dragă. Și încă îmi este. Cum spune o vorbă: diferența dintre băieți și bărbați stă în prețul jucăriilor, iar acest Mercedes-AMG G63 este o jucărie cu adevărat scumpă. Se justifică cei 184.670 euro? Nu știu, dar pot spune că un G Class ar fi în garaj meu dacă cei de la Loteria Română nu ar fi așa încăpățânați în a aprecia devotamentul meu.

Chiar dacă pare o afirmație influențată de ceva etnobotanice, o sesiune de condus sportiv la volanul unui G 63 are ceva magic. Sunt 2.5 tone care ajung la 100 km/h în 4,5 secunde. Kickdown-ul, la orice viteză, este un șoc. Reacțiile mașinii sunt incredibil de violente, ai nevoie de o perioadă de acomodare. La prima vedere ești tentat să crezi că nu iubește virajele, dar după ce îți concediezi instinctul de conservare descoperi că G-ul stă surprinzător pe viraje. Sunt șanse ca relieful să se modifice în urma lui... dar stă. Ce creație fabuloasă!

BOGDAN MIRICĂ (La Volan/Digi24 și 4x4Wheels)
283 de kilometri, ritm de condus 3/5, consum mediu 21 litri/100 km

Cadourile de neuitat vin împachetate în cutii uriașe, la fel de spectaculoase. În cazul zilei de azi, cadoul a fost un V8 cu sânge albastru de Affalterbach. 585 de cai putere nu au urlat niciodată mai melodios, iar vulgaritatea nu a fost niciodată mai nobilă. E drept că e în continuare un dulap pe viraje, dar lupta cu el și cu legile fizicii este memorabilă. N-ai cum să uiți o zi ca asta, deși sistemul multimedia (cel de dinainte de MBUX) e ceva ce ai vrea să uiți.

CRISTIANA OPREA (Pilot de raliu și jurnalist Emoticar.ro)
220 de kilometri, ritm de condus 3/5, consum mediu 21.1 litri/100 km

Mercedes-AMG G 63 este indiscutabil mașina alpha - cea mai puternică din tur, cu 585 CP și 850 Nm dintr-un motor V8 de 4 litri a cărui muzică inconfundabilă e amplificată de evacuarea dublă amplasată lateral. Cu rădăcini adânci în funcționalitate, G 63 AMG are o mulțime de valențe excentrice: scaune din piele fină cu inserții de alcantara, mânere îmbrăcate tot în piele, plafon panoramic glisant, ornamente de lemn negru, pachet de asistență la șofat sau camere 360 pentru parcare.

Nu sunt lucruri esențiale din punct de vedere al exploatării G-ului pe orice tip de drum - totuși, luxul nu e niciodată 100% rațional.

Ca dinamism, trebuie să pleci la drum cu așteptările corecte: nu este deloc o mașină aerodinamică, are 2,5 tone, un centru de greutate înalt și o poziție în scaun care îți permite să vezi chiar și acoperișul unor dube din trafic. Suspensia este relativ elastică chiar și pe Sport+, dar cele 3 diferențiale blocabile 100% îți dau de înțeles că nu circuitul este punctul forte al lui G.

Mixul dintre tehnologie și istorie e unic la G Class: este genul de mașină pentru care luxul înseamnă păstrarea sunetului metalic inconfundabil atunci când închizi ușa, același din primele generații. Dar cu care te poți urca în vârful muntelui, doar ca să îți bei cafeaua în liniște - de altfel, unul dintre puținele momente în care ai putea să profiți de sistemul de sunet Burmester 3D în detrimentul soundtrackului de V8. G Class consumă cât vrea el, dar are o dotare care vindecă și cel mai pasionat pilot: scaune active cu mai multe tipuri de masaj, pe care le poți selecta din meniul principal. Pentru mine, e mașina cu care mi-aș tracta mașina la raliu, dar cu care aș putea să intru liniștită pe probă cu tot cu platforma după mine, și tot aș scoate un timp bun. În final, nu pot decât să spun că ziua 3 a fost prea scurtă pentru toate plăcerile iraționale pe care G 63 le scoate la iveală.

PETRE BARAC (Automarket.ro)
374 de kilometri, ritm de condus 3/5, consum mediu 16.5 litri/100 km

Am petrecut o zi din Romanian Roads Luxury Edition în compania excentricului G63, opera de artă a diviziei Mercedes-AMG. Cea mai scumpă mașină din Romanian Roads Luxury Edition by Michelin, la aproape 185.000 de euro, G-ul atrage toate privirile în locurile superbe unde poposim pentru pauzele de masă. Nuanța metalizată Designo Blue Ocean și jantele AMG de 21 de inch contribuie din plin la acest aspect. Cele 5 ore de astăzi, în care am fost fie la volan, fie pe scaunul din dreapta, mi-au arătat că G63 poate să fie și o mașină destul de confortabilă, în ciuda aparențelor și a abilităților sale în off-road, dar și în contextul ploii sâcâitoare care ne-a însoțit în a doua parte a zilei, respectiv de la prânz până la Timișoara.

G63 de la AMG beneficiază de un încântător V8 biturbo de 4.0 litri ce dezvoltă 585 de cai și un cuplu de 850 Nm.

În puținele momente în care ploaia nu și-a făcut de cap, am reușit să strecor câteva reprize de plăcere pură cu ajutorul generosului V8. "Ghe-ul" este un vehicul cu o istorie impresionantă, un design inconfundabil, materiale de înaltă calitate la interior, o personalitate puternică și reușește să definească luxul într-o manieră unică.

CORNEL ȘOCARICIU (Automarket.ro)
261 de kilometri, ritm de condus 3/5, consum mediu 16.2 litri/100 km

Excentricul grupului are unul dintre cele mai guralive sisteme de propulsie: V8 biturbo de 4.0 litri cu 585 de cai putere. Influența inginerilor din Affalterbach se simte imediat ce pășești în cabina modelului-simbol.

Logo-ul diviziei de performanță stă scris cu litere groase pe partea teșită a volanului. Dar găsești unul și pe ceasurile de bord.

Clasa G rămâne același model care a fascinat industria auto mai bine de 40 de ani, iar linia generală a designului a fost păstrătată și transmisă din generație în generație. ADN-ul de cea mai bună calitate se vede în off-road, dar varianta AMG e și despre 0-100 sau despre reprizele fulminante. Imediat ce dai drumul gazului vei dezlănțui uzina nemțească. AMG G63 se ridică pe poante și bolborosește grav cu fiecare apăsare a accelerației. Motorul V8 are o ușoară notă preluată parcă din cultura de peste Ocean. Iar asta nu poate să deranjeze pe cineva.

Șoselele înguste nu sunt chiar pe placul lui AMG G63 și a transpirat ca un elefant pe picioroange. Pe viraje, AMG G63 se înclină, dar până la un punct. Trebuie să ai răbdare, să-l simți și să-l asculți. Pentru că după acel moment, sorții se vor înclina în favoarea ta, iar suspensiile vor da totul pentru ca modelul german să rămână pe trasă și să-ți provoace tot fel de plăceri.

Scaunele te îmbracă confortabil și te susțin plăcut ori de câte ori îl inclini pe viraje, iar pentru momentele de relaxare poți să te lași pe mâna funcțiilor de masaj. Per total, AMG G63 rămâne unul dintre acele modele în care trebuie să te urci cel puțin o dată în viață, experiența oferită fiind unică.

DAN SCARLAT (Auto motor și sport)
224 de kilometri, ritm de condus 3/5, consum mediu 18.6 litri/100 km

Mercedes-AMG G 63 este o mașină fără prea multă logică: are o conformație de off-roader tradițional, cu șasiu separat de caroserie, cu trei diferenţiale blocante și osie în spate, dar are un motor de supercar, V8 Biturbo de 585 CP și 850 Nm, și rulează pe jante AMG de 21" care costă peste 2000 de euro. Nu e nimic de înțeles aici, dar cum să nu-ți placă ceva atât de extrem?

În niciuna din zilele din #RomanianRoads mașina asta n-a părăsit asfaltul, pentru a ajunge în zone pentru care a fost proiectată acum patru decenii. Și totuși, toată lumea s-a dat jos din ea cu un mare zâmbet pe față. L-am înțeles și eu astăzi, când am uitat orice logică a condusului eficient și am accelerat, frânat, accelerat și iar frânat etc., de fiecare dată când am putut face asta fără să încurc pe nimeni, doar pentru a auzi cât mai des răgetul tobelor laterale și a simți permanent acceleraţia de care este capabil acest G.

Romanian Roads Luxury Edition a fost turul premium-luxury al conacelor, castelelor și restaurantelor de top din România

22-28 octombrie 2020
Un proiect Automarket.ro

Proiect prezentat de:

MICHELIN

Parteneri:

MOL România

VARTA

ORANGE

HUAWEI

SARTO BESPOKE

SERVER CONFIG

SYNLAB

A24 ASSISTANCE

Comentarii (11)

  • Mare pacat ca n-ati avut un LC 500 pe mana.
    12 25
  • Deci, Bogdan Mirică zice că "E drept că e în continuare un dulap pe viraje", iar Constantin Ciobanu că "La prima vedere ești tentat să crezi că nu iubește virajele, dar după ce îți concediezi instinctul de conservare descoperi că G-ul stă surprinzător pe viraje". N-au condus amândoi aceeași mașină?

    Personal aș fi optat pentru Mercedes - Maybach GLS pentru tur, care, întradevăr este de lux, nu un G Class care este de fapt un Cross Country. adică un Mountain Bike al bicicletelor. Dacă-i lux, lux să fie!
    De fapt Dan Scarlat are dreptate: Mercedes-AMG G 63 este o mașină fără prea multă logică
    36 8
  • Citeam la un articol cu prețurile Dacia că unui de-tractor al filosofului Kiro-tractor îi lipsesc comentariile mele.
    Modest cum sunt, mă bătea gândul c-aș avea chestii mai bune de făcut decât să ridic moca nivelul AM – de exemplu, să compun pentru BUG-Mafia & Co texte de hituri garantate și degrabă aducătoare de mălai, cu care să-și tragă – cum altfel? – niște G-AMG-uri.

    Ca să nu inte totuși în sevraj pălmașii voturilor roșii, o să revin mintenaș c-un moment poetic apropo de trendul abil stimulat de nemți la rapperi + alte vedete ale subkulturii, care a produs metamorfoza rățuștii urâte G-Klasse AMG în obiect de cult.

    Nu mi-am schimbat deci părerea că nici cei ”doar” 110K € pentru dieselul 3.0 nu se justifică neam, chiar dacă eficiența mastodontului în offroad rămâne indiscutabilă.

    Și regret în continuare dispariția practică a ”regnului” tot-terenurilor veritabile, adică (și) non-luxuriante… dar clar că Sfântului Profit nu-i pasă de părerea unui chibiț AM.
    72 4
  • Cu dedicație deci amicului fan-merțan @zărne fiindcă are simțul umorului (dar și AM-detractorilor mei că și ei are valoare), versiunea scurtă/single de…

    Odă tablei teutone

    Săracii zic c-ar semăna cu Lada Niva
    Că doar o grea invidie le umple tigva,
    Dar eu, cu genialitatea-mi absolută
    Din tată mega-hoț și mamă hiper-tută

    Degeba m-aș mai bate cu cărămida-n piept
    De n-aș avea în curte un gipan perfect
    Care escaladează cu mine doar trotuare
    Și bea cisterne de benzină pân-la mare.

    (Refren):
    Colțos-forțosule G-Klasse AMG,
    Acu dacă tot mi-ai golit conturile,
    Spune măcar cu ce fermece ai umblat
    De ferul tablei tu în aur l-ai schimbat.
    87 3
  • @kirotractor
    Daca cititi comentariul de la 00:00 o sa stiti cine va tot inteapa din anonimat.
    https://www.automarket.ro/stiri/constructorul-chinez-nio-va-lansa-modele-electrice-cu-baterii-de-150-kwh-101075.html
    41 6
  • Catalin
    Important este ca toti cei care au condus acest AMG au coborat din masina cu zambetul pe buze. Si probabil ar fi dorit sa mai conduca masina inca putin mai mult :)
    Cei care au testat modelul au fost incantati si fiecare a descris in felul lui, cel putin asta am inteles eu.
    Imi place cum au descris Cristiana Oprea si Cornel Socariciu.

    La cat mai multe teste frumoase tuturor !

    Si mai imi place sa ma delectez din cand in cand cu urmatoarea prezentare despre G63 AMG 6x6, de care mi-a adus aminte acest articol.
    Multumesc ! :)

    https://www.youtube.com/watch?v=DrUVMdkb4_k
    16 4
  • @kiro, merci pentru dedicatie. Sa stii ca pentru tine m-am logat in seara asta si m-am apucat de scris. Nu stiu daca am imbatranit sau sunt doar obosit, dar imi cer scuze ca nu ma ridic la inaltimea ta poetica :):):) Asa ca o sa ma rezum doar la cateva randuri de proza :) Anyways, much appreciated :)

    Pai nu stiu de ce, dar proportiile G Class-ului mi se par perfecte. Nu e nici prea magaoaie pentru oras, nici prea mica s-o reduca la inutilizabil la drumuri lungi cu familia. In plus, aiurea sau nu, masina mi se pare croita la fix pentru Romania. Sosele asa si asa, (iarna nu mai am cum sa stiu daca se curata sau nu ca lumea), plus ca iti ofera acces la o cabana retrasa mai bine decat orice altceva de pe planeta asta. Da, mai bine ca non-premiumistele alea, included :):) Un drum Intre Prapastiile Zarnestiului, sau de ce nu, pana la Curmatura, nu cred ca ridica vreo problema, mai ales cu cauciucuri suparate.

    Presupunand ca iti permiti masina asta, cu o intretinenere corecta, deja esti intr-un bracket care nu-si mai pune problema costului benzinei/motorinei. Apropos, pe diesel poate ca merita in-line-ul in 6 cilindri, de generatie noua, dar vechiul V6 nu-l recomand nici dusmanilor mei. M-am fript cu el pe R Class si stiu ce vorbesc.

    Mai departe, @Tatraurs, eu zic ca designul e terna poveste dezbatuta la nesfarsit. De gustbus ... iti plac femeile mai plinute, mai carnale, mai sportive? Unora le place jazz-ul, de generatie mai noua, altii pleaca urechea la soliditatea clasicului. E totusi bine ca avem, slava Domnului, alegeri cate in luna si in stele. Pentru fiecare.

    Poate e defect profesional, dar am o inclinatie pentru design-ul facut cu gust si bine proportionat. Mai ales daca e mulat pe istoria firmei, tot respectul. Nu poti sa ramai pe aceeasi formula castigatoare generatii la rand, pentru ca la un moment dat lumea se plictiseste. Nu toti sunt Golf sau Porsche. Astea sunt exceptii. Si atunci trebuie sa faci o mica revolutie, in limitele bunului simt, si rezultatele sunt in general foarte bune. Trebuie ales momentul potrivit, pe nisa corecta si business-ul merge ca pe roate.

    Te asigur ca sunt milioane in lumea asta care saliveaza dupa un Benz dar nu si-l permit. Nici maca second hand. Aici e durerea. Ca are o forma mai desucheata dupa gustul tau, e afacerea ta. Altii le-ar lua cu ochii inchisi, indiferent cate bube au, reale sau imaginare. Eu sunt unul din milioanele alea. Fiecaruia din noi ii place o marca anume, pentru ca are acel ceva care se potriveste perfect cu personalitatea ta.

    Ma uitam la seria asta de articole, la BMW seria 8 cabrio. Pai frate, mi se pare o masina incredibila. Dar daca ar fi sa aleg, la sfarsitul zilei, cred ca tot intr-un Mercedes m-as urca. In schimb mi-ar face placere sa vad BMW-ul ala pe strada la altul, care chiar o apreciaza cu inima, nu doar cu mintea. Sa ne intalnim la o bere cu prietenii/familia si sa trancanim despre pasiunile noastre. Eu asa vad lucrurile. Chiar si un misto facut finut, e mai mult decat bine venit.

    Hai ca iar ma intind ca bosorogii la taclale si uit sa pun punct. Maine dimineata am meciuri grele de tenis. Sper ca n-au luat astia inca plasele :):):) Vremea a fost superba saptamana asta si daca mai aveam asigurarea valabila, o scoteam pe gagica la niste ture de forta :):):)
    41 3
  • Ba frate, cat am putut scrie :(:(:( Doamne-fereste. Noroc ca imi alearga bine degetele pe tastatura :) Se vede, ah?

    Gata, Noapte buna, sau ma rog, o zi frumoasa si un week end placut :):)
    35 3
  • Popa Corneliu
    Daca nu pot conduce in viata un AMG eu m-am decis sa-mi tai venele sau sa ma arunc in fata unui tren! Asa este, trebuie sa fi foarte prost sa nu- ti permiti sa conduci o asemenea masina cat traiesti, handicapatilor! De unde, cand salariul este de 1800 ron la 80 % din tara asta?
    18 1
  • In general imi place sa citesc si sectia de comentarii pentru ca sunt curios de opiniile oamenilor. Dar de data asta, dau numai de rafuieli personale si comentarii mai lungi decat articolul.
    1 50
  • @chiuloasa _bengoasa. Asta pentru ca intelepciunea este un drum pe care matale n-o sa calci niciodata.
    34 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru