Bronco

Marti, 05 Martie | Economic

Ford a vândut 0 exemplare Ranger și cu 33% mai puține Bronco în februarie, în SUA

În a doua lună din 2024, Ford a vândut 0 exemplare Ranger și cu 32.4% mai puține unități Bronco în America de Nord. În schimb, au crescut vânzările de modele hibrid și pur electrice.
Joi, 29 Februarie | Industrie

Ford Bronco va primi o echipare nouă cu ocazia unei eclipse totale de soare

Ford Bronco, modelul de teren al mărcii americane, va primi o echipare nouă cu ocazia unui eveniment foarte special. Mai exact, noua echipare Blackout Package va fi lansată cu ocazia eclipsei totale de soare din aprilie, care se va vedea în Statele Unite.
Marti, 03 Octombrie 2023 | Reportaj

PREMIERĂ: Am făcut off-road cu noul Ford Bronco, în România

La câteva luni de la debutul pe piața europeană, noul Ford Bronco a ajuns în România, iar noi l-am testat, în premieră, acolo unde modelul american se simte ca peștele în apă. Adică în off-road. În cadrul evenimentului, am condus, tot pe teren accidentat, și modelul Ranger în versiunea Platinum.
Joi, 29 Iunie 2023 | Modele noi

Noul Ford Bronco, transformat în mașină de intervenții pentru pompieri

Ford a transformat un exemplar al modelului său de teren Bronco într-o mașină specială pentru pompieri. Exemplarul va fi donat unui parc național din Statele Unite.
Miercuri, 15 Martie 2023 | Intern

Prețuri Ford Bronco în România. Pornește de la 79.400 de euro

Legendarul Ford Bronco poate fi comandat pe anumite piețe din Europa, inclusiv în România. La noi în țară, off-roaderul american pornește de la 79.400 de euro.
Luni, 13 Februarie 2023 | Oameni si masini

Ford îi învață pe clienții lui Bronco Raptor cum să conducă în off-road

Clienții noului model de teren Ford Bronco Raptor beneficiază de un program special din partea mărcii americane. Mai exact, Ford le oferă acestora cursuri de conducere în off-road, printr-un program special dezvoltat de divizia Ford Performance în colaborare cu mai mulți piloți de competiții off-road.
Miercuri, 14 Decembrie 2022 | Industrie

Ford Bronco va ajunge în Europa fără motoare diesel. Preț de pornire de la 60.000 de euro

Potrivit unor informații noi apărute în presă, modelul de teren Ford Bronco ar putea ajunge în Europa fără motorizări diesel. Noul model ar urma să fie oferit doar cu două motorizări pe benzină, una cu 4 cilindri, iar cealaltă cu 6 cilindri.
Luni, 28 Noiembrie 2022 | Siguranta

Recall Ford: peste jumătate de milion de exemplare Bronco și Escape, rechemate din cauza unor fisuri la injectoare

Ford a inițiat o campanie de rechemare pentru modelele Bronco și Escape la nivel mondial. Aproximativ 634.000 de exemplare ar putea avea injectoare fisurate care pot duce la un incendiu.
Miercuri, 05 Octombrie 2022 | Tuning

Hennessey a făcut din Ford Bronco un monstru off-road de 500 de cai putere

Hennessey a dezvăluit noul său model VelociRaptor 500 Bronco, un model modificat substanțial, bazat pe Ford Bronco Raptor. Noua mașină păstrează motorul V6 de 3.0 litri, dar care dezvoltă acum 506 cai putere. Pe lângă modificările aduse motorului, mașina primește roți mai mari și modificări estetice.
Luni, 04 Iulie 2022 | Industrie

PREMIERĂ: Ford Bronco va ajunge și în Europa, dar în volume limitate

Constructorul american de automobile anunță că celebrul Bronco va fi disponibil, în premieră, în Europa. Clienții din anumite piețe îl vor putea achiziționa într-un număr limitat de exemplare, de la sfârșitul anului 2023.
Miercuri, 25 Mai 2022 | Modele noi

Șeful Ford confirmă: noul Bronco Raptor are un motor V6 de 418 cai putere și 596 Nm

Jim Farley, șeful Ford, a confirmat pe pagina sa oficială de Twitter că Ford Bronco Raptor, versiunea de performanță a modelului de teren, dezvoltă 418 cai putere și un cuplu de 596 de Nm. Noul model este disponibil doar în America de Nord.
Joi, 10 Februarie 2022 | Modele noi

Ford prezintă noul Bronco Everglades: poate traversa prin apă adâncă de aproape un metru

Ford a publicat primele imagini și informații despre noul Bronco Everglades. Off-road-erul a primit o serie de îmbunătățiri care îl fac și mai capabil pe teren accidentat. Lista de comenzi va fi deschisă în luna martie.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Marti, 25 Ianuarie 2022 | Modele noi

Ford prezintă noul Bronco Raptor: peste 400 de cai putere și 33 cm gardă la sol

Constructorul american de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul Bronco Raptor. Vârful de gamă al celebrului off-roader vine echipat cu un motor V6 twin-turbo, de 3.0 litri, care va dezvolta peste 400 de cai putere.
Miercuri, 22 Septembrie 2021 | Modele noi

Ford Bronco va primi o versiune Raptor. Debutează în 2022

Constructorul american de automobile a demarat campania de promovare a viitorului Bronco Raptor. Versiunea de performanță a celebrului off-roader va debuta în 2022.
Marti, 21 Septembrie 2021 | General

Șeful Ford crede că Bronco ar avea succes în Europa: "Așteptăm decizia celor de acolo"

Potrivit unei declarații recente, Jim Farley, șeful Ford, este de părere că SUV-ul Bronco ar avea succes în Europa. Inițial, reprezentanții companiei anunțau că acest model este dezvoltat exclusiv pentru piața americană.
Duminica, 13 Septembrie 2020 | Industrie

Producția lui Ford Bronco ar putea începe în martie 2021: peste 230.000 de pre-comenzi înregistrate

Noul Ford Bronco ar urma să intre pe liniile de producție în martie 2021, potrivit unor informații neoficiale apărute în presa internațională. Modelul de off-road a înregistrat peste 230.000 de pre-comenzi până la sfârșitul lunii iulie.
Marti, 14 Iulie 2020 | Modele noi

Ford a prezentat noua generație a modelului pentru off-road Bronco: motoare de până la 310 cai putere, versiune Sport și variante cu două și patru uși

Ford a relansat modelul de off-road Bronco după o absență de 24 de ani. Modelul este disponibil în versiuni cu două și patru uși, primește o variantă Sport pentru șosea, iar versiunea de top are motor de 2.7 litri și 310 cai putere.
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru