Volkswagen

Duminica, 02 Septembrie 2018 | Industrie

O nouă dimensiune a scandalului Dieselgate: nemții ar fi manipulat emisiile și pe anumite motoare pe benzină de la Volkswagen, Audi și Porsche

Inginerii grupului Volkswagen le-ar fi spus anchetatorilor că anumite motoare pe benzină de la Volkswagen, Audi și Porsche ar fi folosit softuri de manipulare a emisiilor, asemănătoare celor din scandalul Dieselgate, potrivit presei din Germania. Un purtător de cuvânt de la Volkswagen a refuzat să comenteze informația, spunând că există o anchetă în desfășurare a autorităților.
Duminica, 02 Septembrie 2018 | Industrie

Volkswagen, despre un posibil parteneriat cu Ford: “Vrem să avem o alianță strategică și echilibrată”

Grupul Volkswagen și constructorul american Ford sunt aproape să semneze o colaborare și să formeze o alianță în mai multe sectoare de activitate, printre care și vehiculele comerciale. Totodată, cele două entități vor să colaboreze pentru a-și îmbunătăți competivitatea pe piață.
Sambata, 01 Septembrie 2018 | Industrie

Volkswagen vrea să se extindă în Nigeria și Ghana: “Situația pe continent s-a stabilizat și economia merge înainte”

Grupul Volkswagen a semnat Memorandumuri de înțelegere privind extinderea activității în Nigeria și Ghana, în vederea consolidării prezenței sale pe continentul african.
Vineri, 31 August 2018 | Economic

Volkswagen Golf rămâne cea mai vândută mașină în Europa în primele 7 luni ale anului. Dacia Sandero, foarte aproape de top 10

Volkswagen Golf este în continuare mașina cu cele mai mari vânzări în Europa după primele 7 luni ale anului, în timp ce Dacia Sandero s-a apropiat la mai puțin de 1300 de unități de top 10.
Vineri, 31 August 2018 | Modele noi

Teasere cu Volkswagen T-Cross: germanii prezintă schițe cu designul exterior și interior al noului SUV subcompact

Volkswagen a publicat o serie de schițe care evidențiază câteva elemente de design exterior și interior pentru T-Cross, noul SUV subcompact pregătit de constructorul german.
Vineri, 31 August 2018 | Industrie

Doar 7 modele Volkswagen din 14 respectă noile norme de poluare: Golf va fi omologat abia la sfârșitul lunii septembrie

Volkswagen a anunțat că numai 7 dintre cele mai importante 14 modele ale gamei sale respectă noile norme de poluare WLTP, în timp ce Golf va fi omologat abia la sfârșitul lunii septembrie.
Marti, 28 August 2018 | Industrie

Volkswagen a vrut să investească în acțiuni Tesla: Musk a refuzat pentru ca germanii să nu obțină acces la tehnologie

Elon Musk a decis ca Tesla să rămână listată la bursa din cauza faptului că unul dintre investitorii interesați să cumpere un pachet semnificativ de acțiuni era Volkswagen, potrivit unor informații neoficiale.
Joi, 23 August 2018 | Masini electrice si hibride

Primul model electric al familiei Volkswagen ID ar putea primi numele Neo: producția hatchback-ului german începe în noiembrie 2019

Primul model electric din cadrul familiei Volkswagen ID debutează în 2019. Conform primelor zvonuri, hatchback-ul electric ar urma "să fie botezat" Neo. Producția demarează în noiembrie 2019, iar debutul comercial a fost stabilit pentru prima parte a anului 2020.
Joi, 23 August 2018 | Industrie

Soarta Ducati, din nou în atenția Volkswagen: grupul este deschis la fuziuni sau alianțe cu alte branduri

Șeful grupului Volkswagen, Herbert Diess, consideră că brandul de motociclete Ducati ar putea să fuzioneze cu altă companie sau să intre într-o alianță, având în vedere potențialul scăzut de sinergie cu alte branduri din grup, potrivit presei germane.
Miercuri, 22 August 2018 | Industrie

Curățenie după Dieselgate: Volkswagen vrea să dea afară mai mulți ingineri și manageri implicați în scandalul emisiilor

Grupul Volkswagen are de gând să dea afară un grup format din mai mulți ingineri și manageri, din cauză că aceștia au fost implicați în scandalul Dieselgate, potrivit informațiilor publicate de presa germană.
Marti, 21 August 2018 | Industrie

Volkswagen pregătește un recall de 700.000 de unități Tiguan și Touran: risc de incendiu la plafonul panoramic

Volkswagen va rechema în service circa 700.000 de unități Tiguan și Touran din cauza unui risc de incendiu la versiunile cu plafon panoramic. Anunțul oficial va fi făcut după ce germanii identifică o soluție pentru remedierea problemei.
Luni, 20 August 2018 | Economic

Vânzările grupului Volkswagen pe primele 6 luni: Seat a avut cea mai mare creștere, urmat de Skoda, Volkswagen, Audi și Porsche

Grupul Volkswagen a vândut 6.4 milioane de mașini în prima jumătate a lui 2018, cu 7.5% mai mult decât în aceeași perioadă de anul trecut. La nivelul brandurilor din grup, Seat a înregistrat cea mai mare creștere a vânzărilor. Pe locurile următoare au fost, în ordine, Skoda, Volkswagen, Audi și Porsche.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Vineri, 17 August 2018 | Economic

Volkswagen vrea productivitate mai mare la toate fabricile din Germania: creștere de 25% la fiecare uzină, până în 2020

Volkswagen vrea să mărească productivitatea la fiecare fabrică din Germania, cu 25% până în 2020, potrivit unui anunț oficial al grupului german. Nemții spun că aceste eforturi sunt necesare în cursa pentru a rămâne competitivi, “în special după anul 2020”.
Luni, 13 August 2018 | Industrie

Volvo S90 este doar începutul: Volkswagen anticipează că va importa în Europa mașini produse în China

Volkswagen consideră că este doar o chestiune de timp până când va importa în Europa modele produse inițial exclusiv pentru piața din China, dupa strategia introdusă de Volvo pentru S90.
Luni, 13 August 2018 | Masini electrice si hibride

Volkswagen ar putea rechema în service 124.000 de mașini electrice și plug-in hybrid: germanii au folosit un metal periculos în sistemele de încărcare

Grupul Volkswagen ar putea fi nevoit să recheme în service circa 124.000 de mașini electrice și plug-in hybrid din cauza utilizării unei cantități infime de cadmiu în sistemele de încărcare.
Vineri, 10 August 2018 | Modele noi

Volkswagen prezintă noul Grand California: camper van-ul oferă spațiu pentru toată familia și dotări moderne pentru iubitorii de vacanțe pe roți

În cadrul Salonului de rulote și camper van-uri de la Dusseldorf, Volkswagen va prezenta noul Grand California. Autorulota producătorului german are la bază platforma lui Crafter, promite spațiu pentru toată familia și dotări de top.
Vineri, 10 August 2018 | Modele noi

Volkswagen scoate în evidență atuurile lui T-Cross cu ajutorul unui teaser video: portbagaj de până la 455 de litri și sisteme de siguranță moderne

Volkswagen a publicat un teaser video cu ajutorul căruia scoate în evidență spațiul oferit de viitorul T-Cross. SUV-ul constructorului german promite un portbagaj de până la 455 de litri, sisteme de siguranță moderne și motorizări preluate din gama lui Polo.
Sambata, 04 August 2018 | Intern

Un nou motor diesel pentru Volkswagen T-Roc: 1.6 TDI de 115 CP. În România, de la 19.800 de euro

O nouă motorizare diesel este disponibilă pentru SUV-ul Volkswagen T-Roc. Clienții vor putea alege acum unitatea de 1.6 litri TDI de 115 cai putere. Versiunea nu va fi oferită și cu un sistem de tracțiune integrală.
Vineri, 03 August 2018 | Masini electrice si hibride

Divizia Volkswagen R se gândește la un vehicul electric de performanță: “Ideea există, dar nu avem o dată stabilită pentru lansare”

Volkswagen ia în calcul lansarea unui vehicul electric de performanță cu ajutorul diviziei sale R. Noul model ar urma să facă parte din familia de vehicule electrice ID, însă Volkswagen R nu a fixat o dată exactă pentru lansare.
Joi, 02 August 2018 | Economic

Volkswagen a vândut 1.93 milioane de mașini în primele 6 luni: creștere de 6.6% și profit de 2.1 miliarde de euro

Volkswagen a raportat vânzări de 1.93 de milioane de mașini în primele 6 luni, cu 6.6% mai mult în comparație cu aceeași perioadă de anul trecut. Brandul german a avut un profit operațional de 2.1 miliarde de euro, reprezentând o creștere de 20% pentru prima parte a lui 2018.

Tag-uri similare

Mercedes, Ferrari, BMW, Volkswagen, Renault, McLaren, Audi, Ford, Toyota, Red Bull
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru