Uite timbrul, nu e timbrul!

Guvernul României ne pregăteşte o nouă surpriză, dar nu ştim încă dacă va fi pozitivă sau negativă. Vorbesc despre noul timbru de mediu, despre care am aflat astăzi că va fi plătit o singură dată. Toate declaraţiile pe care le-au făcut guvernanţii până acum referitor la acest bir sugerau o taxare anuală în funcţie de emisiile de CO2. Mai mult decât atât, ni se promitea că sistemul de taxare va fi logic, coerent şi corect, evitând situaţii în care posesorul unui automobil care valorează 500 de euro să fie nevoit să plătească o taxă de câteva mii de euro.

Ce mă sperie pe mine la noul timbru de mediu, iar sperietura este destul de legitimă, în postura de cetăţean cinstit care îşi plăteşte cu sfinţenie dările la stat, este faptul că nu avem încă un termen limită până la care vom afla formula de calcul a acestui timbru de mediu, nu avem nici măcar un exemplu privind valorile între care va fluctua acesta (deşi stim că vor exista automobile pentru care timbrul de mediu va fi zero) şi nu ştim cum se va aplica noul timbru. Vinovaţi de întreaga neînţelegere par să fie cei de la Ministerul Mediului, care ne tot amână cu soluţia pentru această problemă, dar nu se sfiesc să facă promisiuni privind corectitudinea viitorului sistem şi să ne fluture eterna lozincă ”poluatorul plăteşte”. Ok, plăteşte, dar cât, când, unde, cui şi de câte ori?

Pe lângă întrebările de mai sus, nu înţeleg care ar mai fi diferenţa dintre timbrul de mediu şi taxa de mediu. Din moment ce ambele se plătesc o singură dată pentru un vehicul şi cuantumul lor ia în considerare vechimea, emisiile de CO2, cilindreea şi norma de poluare, ce le diferenţiază? Doar numele şi formula de calcul?

Dacă despre asta este vorba, atunci nu am progresat în niciun fel faţă de situaţia în care ne aflam în urmă cu mai bine de un an, când aşteptam o formulă coerentă din partea celui care conducea Ministerul Mediului la acea vreme.

4 comentarii la “Uite timbrul, nu e timbrul!”

  1. robert balaceanu spune

    era clar ca nu sunt in stare sa puna o taxa corecta si sa respecte principiul ca poluatorul plateste…toate legile si taxele sunt facute in functie de interesele lor , lasand la o parte faptul ca sunt incompetenti si faptul ca a trecut campania electorala…asa ca singura solutie emigrarea, chiar si in congo e mai bine

  2. dan spune

    “ce le diferenţiază? Doar numele şi formula de calcul?”

    Exact. Chiar credea cineva ca va fi altceva?

  3. Marian spune

    Avea cineva impresia ca astia de sunt la putere sunt mai grozavi ca cei de mai inainte? Sunt aceeasi adunatura de lichele care nu stiu cum sa mai fure din banii statului si sa ii acuze pe cei dinainte ca aia au furat si ei sunt cinstiti.

  4. Stefan Andrei spune

    Am platit aproape 8000 Ron acum aprox. o luna,deoarece masina mea de 2000 cmc si euro 2 polueaza…taxa de mediu. Corect…dar acum ce fac??? La o luna doua dupa ce am platit mai platesc o data ? Pt.acelasi lucru? Taxa de timbru…. Peste 6 luni daca statul se razgandeste,schimba iar si o numeste “taxa de atmosfera” si eu poluatorul cel mai desavarsit platesc din nou o a treia taxa? Si nu in ultimul rand : DE CE SIMTITI NEAPARAT NEVOIA SA PUNETI O ASTFEL DE TAXA…?