Seat

Luni, 25 Octombrie 2010 | Industrie

Seat disponibilizează temporar 700 de angajaţi

Situaţia dificilă în care se află Seat pare să se adâncească. Constructorul spaniol a fost nevoit să renunţe la 700 de muncitor ai uzinei din Martorell, pe o perioadă de 57 de zile.
Joi, 30 Septembrie 2010 | PARIS 2010

Seat Ibe Concept a venit şi la Paris

După ce a debutat anul acesta la Salonul Auto de la Geneva, cei de la Seat au prezentat din nou conceptul Ibe la un salon auto, de data aceasta la Paris.
Sambata, 11 Septembrie 2010 | Economic

Comenzile onorate de VAG în luna august au crescut cu 11.2%

În luna august, numărul vehiculelor furnizate de VAG clienţilor a crescut cu 11.2 procente. De la începutul anului şi până acum germanii au livrat 4.70 de milioane de automobile în întreaga lume.
Marti, 31 August 2010 | Fotospion

FOTO EXCLUSIV* : VW şi Skoda testează împreună prototipul lui Lupo

Automarket vă prezintă, în premieră pentru România, primele imagini spion ale prototipului viitoarelor Volkswagen Lupo şi Skoda Joyster în timpul testelor.
Vineri, 20 August 2010 | Modele noi

Seat Exeo primește două noi motoare pe benzină

Berlina de segment mediu a celor de la Seat își va îmbogăți din această toamnă repertoriul cu două noi unități TSI. Una produce 210, cealaltă 160 CP.
Miercuri, 18 August 2010 | Industrie

Grupul Volkswagen a depăşit 4 milioane de unităţi vândute în primele şapte luni ale anului

Grupul Volkswagen a reuşit să livreze 4.16 milioane de unităţi la nivel global în primele şapte luni ale acestui an. Această performanţă a reprezentat o premieră istorică la nivelul concernului german.
Miercuri, 14 Iulie 2010 | Intern

OFICIAL: Seat Ibiza ST în România de la 11.191 de euro cu TVA

Seat Ibiza ST are un preţ de pornire de 11.191 de euro cu toate taxele incluse în România. Versiunea entry-level se numeşte Reference şi este echipată cu un motor pe benzină de 1.2 litri care dezvoltă 70 CP.
Vineri, 14 Mai 2010 | Industrie

Ultima şansă de salvare pentru Seat: restructurare de cinci ani

Seat pregăteşte un ambiţios plan de restructurare pentru următorii cinci ani, ultima soluţie de salvare a brandului spaniol, aflat momentan într-o situaţie financiara dificilă.
Duminica, 02 Mai 2010 | General

Seat implineste 60 de ani de la infiintare

Seat (Sociedad Espanola de Automoviles de Turismo) implineste in luna mai 60 de ani de la infiintare.
Luni, 19 Aprilie 2010 | Modele noi

OFICIAL: Primele imagini si informatii ale noului Seat Alhambra

Seat a dezvaluit primele imagini si informatii ale noii generatii Alhambra. Modelul va debuta pe piata in vara acestui an si ofera intre 140 si 200 CP, alaturi de sapte locuri si un portbagaj spatios.
Miercuri, 14 Aprilie 2010 | Tuning

JE Design a creat un Seat Leon Cupra R de 330 CP

Casa de tuning JE Design, specializata in modificarea modelelor din grupul VAG, a realizat un pachet de modificari pentru Seat Leon Cupra R.
Duminica, 28 Martie 2010 | Tuning

Seat Leon Cupra R by JE Design: ibericul supradotat

JE Design a prezentat publicului viziunea proprie asupra lui Leon Cupra R. Cu ajutorul unui pachet de performanta modelul iberic produce 330 CP si dezvolta un cuplu motor de 420 Nm.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Sambata, 13 Martie 2010 | Video

VIDEO: Seat Leon Cupra R: un "goalkeeper" atractiv

Seat Leon Cupra R si cateva mingi de fotbal sunt ingredientele unui filmulet de exceptie.
Marti, 09 Martie 2010 | Modele noi

Seat introduce motoarele 1.2 TSI si 1.6 TDI in gamele Leon si Altea

Strategia de downsizing din Grupul Volkswagen "ajunge" si la gamele Seat Leon, Altea si Altea XL. Motoarele 1.6 MPI si 1.9 TDI vor fi inlocuite de unitatile 1.2 TSI, respectiv 1.6 TDI.
Sambata, 06 Martie 2010 | GENEVA 2010

Seat Ibiza ST a fost lansat la Geneva

Seat Ibiza ST, cel mai nou membru al spaniolilor si-a facut aparitia pe scena de la Geneva.
Miercuri, 03 Martie 2010 | GENEVA 2010

GENEVA LIVE: Seat prezinta conceptul IBE si noul Ibiza ST

Standul Seat a fost "decorat de producatorul" spaniol cu cateva exemplare Ibiza ST (break), cireasa de pe tort fiind insa interesantul concept IBE.
Marti, 02 Martie 2010 | GENEVA 2010

Seat a prezentat Conceptul IBE la Geneva

Seat a dezvelit in cadrul Salonului Auto de la Geneva Conceptul IBE. Acesta va servi spaniolilor drept punct de plecare pentru viitoarele modele.
Miercuri, 03 Februarie 2010 | Modele noi

OFICIAL: Seat Ibiza ST, cel mai nou break spaniol

Seat a publicat in urma cu cateva momente primele informatii si imagini ale noului Ibiza ST, derivatul break al hatchback-ului spaniol.
Miercuri, 03 Februarie 2010 | General

Seat asigura flota auto pentru presedintia Uniunii Europene

Seat va pune la dispozitia oficialilor spanioli, care detin presedintia Uniunii Europene pana in iunie 2010, o flota de 230 de automobile, compusa din Exeo, Alhambra si Altea XL.
Marti, 02 Februarie 2010 | GENEVA 2010

Seat dezvaluie la Geneva noul Ibiza Ecomotive 1.2 TDI

Seat va dezvlaui la Geneva o versiune imbunatatita a modelului Ibiza Ecomotive, propulsata de un motor 1.2 TDI de 75 de cai putere, capabil sa ofere un consum de 3.3 litri/100 km.

Tag-uri similare

Mercedes, Ferrari, BMW, Volkswagen, Renault, Audi, Ford, Toyota, Porsche, Nissan
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru