Implant nereuşit

Jeep a lansat astăzi, la Detroit, un facelift pentru Jeep Grand Cherokee. Şi pentru că aşa se întâmplă când designerii intră în criză de creaţie, faţa noului Grand Cherokee seamănă până la confuzie la nivelul blocurilor optice frontale cu cea a lui Chrysler 300C, alias Lancia Thema în Europa. Am mai văzut preluare fără şut între modele din aceleaşi segmente sau cross între modele pe subansamble care nu sunt foarte vizibile, dar să pui blocurile optice să se împartă între două modele pe care ceri peste 50.000 de euro? Şi eventual să justifici asta prin faptul că vrei să faci economie? Totuşi?

Chrysler 300C Jeep Grand Cherokee

În altă ordine de idei, operaţia de schimbare la faţă e puţin cam nereuşită, pentru că Grand Cherokee s-a transformat dintr-un model cu o parte frontală agresivă într-unul o faţă disproporţionată, pentru că blocurile optice sunt mici şi pierdute în spaţiu.

mare 2

Ceai de falimenta

Always with honor si revista americana Good au creat pentru ultimul numar al publicatiei de peste Ocean un grafic al celor mai importante falimente din industria americana. Desenat astfel incat sa inteleaga toata lumea, desenul ne arata diferentele dintre companii si impactul fiecarui faliment asupra industriei americane in general.

via | Good Magazine

Modelul Apple

Anul de gratie 1997. Compania Apple se lupta din greu cu probleme financiare, dupa ce o serie de ani in care sefii sai au incercat sa “fie diferiti” au adus compania in pragul falimentului. Vanzarile Apple au scazut in doar doi ani de la un total de 11 miliarde la 7.1 miliarde de dolari. Corabia se umplea cu apa. Apple pierdea un miliard de dolari pe an din cauza ca produsul sau de baza, computerele, se adresau unei foarte mici parti a consumatorilor.

In vara lui 1997, unul dintre membrii fondatori ai brandului era cooptat in functia de presedinte al Consiliului de Administratie, targetul sau fiind redresarea companiei. Numele sau: Steve Jobs.

A urmat o perioada grea. S-a renuntat la o multime de dealeri. S-a renuntat la extrem de multe produse. Multi oameni si-au pierdut locurile de munca. S-au taiat sub-branduri. Compania ramasese un schelet. Michael Dell, fondatorul companiei cu acelasi nume, liderul pietei si al veniturilor, iesise deja in fata cerand lichidarea companiei Apple.

1998. Apare iMac. Design, performante, valoare, pret relativ ridicat, dar abordabil. Apple a trecut imediat pe profit, in conditiile in care vanzarile au scazut la jumatate fata de 1995.

2001. Apare iPod. Nu mai are nevoie de nicio prezentare. De atunci si pana acum, familia iPod si-a facut aparitia pe piata, produsul fiind trendsetter si fiind luat ca model de toti ceilalti. Romania a cunoscut Apple prin iPod.

Ulterior, piata s-a mulat pe ideile companiei. iPhone-ul este telefonul care a schimbat viziunea tuturor in materie de terminale GSM. Nokia, HTC, Sony-Ericsson, Samsung s-au vazut invinsi. Toti au copiat ulterior reteta de succes Apple.

2008. Vanzarile Apple totalizeaza 32 de miliarde de dolari. Apple devine sinonim cu inovatia, designul si calitatea. Apple detine 10% din piata americana de computere. Criticile exista, insa din ce in ce mai multi devin fani Apple.

Valoarea de piata a companiei este astazi de 125 de miliarde de dolari. Valoarea companiei Dell este de 23 de miliarde de dolari.

GM si Chrysler se afla la nivelul din 1997. Americanii au aratat insa ca se poate. Sa fim optimisti.

Ce inseamna pentru noi alianta Fiat-Chrysler?

Ultima zi a lunii aprilie s-a terminat cu anuntarea intrarii Chrysler in procedura de faliment. Desi in prima faza anuntase ca o alianta cu Fiat ii va salva de la faliment pe cei de la Chrysler, administratia prezidentiala din SUA a fost nevoita sa traga partial obloanele peste ferestrele companiei dupa ce unii dintre creditorii sai nu au acceptat o reevaluare a datoriilor (a se citi o scadere sau anulare a lor). Si totusi, alianta se face, Fiat primind initial 20% din actiunile Chrysler si avand sanse la 51% in 2013.

In limba romana, “faliment” inseamna deseori lichidare. Nu e cazul, italienii nu-s idioti ca sa accepte o alianta cu un muribund. Procedura de intrare sub protectia Legii Falimentului, cunoscutul Chapter 11, le da ocazia celor de la Chrysler sa mai stinga din datorii fara a fi legati de maini si de picioare de creditori. Altfel spus, Chrysler are la dispozitie vreo doua luni calme in care sefii noii aliante vor lua la rand creditorii pentru a-i face sa mai lase din datorii.

La prima vedere, pentru noi e mai putin important ce se intampla cu Chrysler si mai mult impotant ce se intampla cu Fiat, pentru ca italienii sunt mai apropiati de noi. Cum vom simti noi diferentele dupa stabilirea acestei aliante?

Fiaturile vor fi aceleasi masini pe care le cunoastem. Eventual, in cel mai bun caz, in gama Fiat vor aparea modele compacte de teren care vor beneficia de sistemele 4×4 ale marcii Jeep.

Schimbarile majore vor fi resimtite in Romania la nivelul marcilor Chrysler, Dodge si Jeep. Care vor primi, peste cativa ani, motoare Fiat. Si care vor lansa modele mici si compacte create in colaborare cu Fiat. Deci vom avea mai multe variante atunci cand ne vom hotari sa cumparam masini americane europenizate. Altfel spus, pe langa clasicele marci europene vom avea la dispozitie inca una-doua marci cu seva europeana dar cu istorie americana.

Mi-as dori, sincer, ca Fiat sa le dea celor de la Chrysler, pe langa know-how tehnologic, si know-how estetic. Adica sa le imprumute americanilor unul-doi designeri care sa rezolve niste probleme angulare prin ograda Dodge sau Chrysler.

Vom avea Dodge-uri mici sau compacte cu design placut? Eu as paria pe asta.

To be or not to be Chrysler

In timp ce Romania se pregateste de mici, cefe si bere pentru ca vine muncitorescul 1 mai, in SUA va incepe una dintre cele mai importante zile din istoria industriei auto de peste Ocean. Pentru ca astazi se va hotari soarta Chrsyler si implicit a catorva zeci de mii de muncitori care lucreaza pentru constructorul american.

Deocamdata, vestile din State se bat uneori cap in cap. Urmarind firul informatiilor care vin pe agentiile de presa, sursele citate de acestea dau ca sigura intrarea Chrysler sub protectia legii falimentului (ceea ce nu inseamna lichidare, asa cum suntem tentati sa credem noi), insa aceleasi surse arata ca alianta dintre Fiat si Chrysler va fi semnata. Cum administratia prezidentiala din SUA a anuntat ca o intelegere intre Fiat si Chrysler ar evita intrarea in faliment al producatorului american, ramane de vazut care va fi “rezultatul operatiei”, vorba lui Eugen Ionesco.

Astazi urmarim un fir epic.

Chrysler si Fiat, sitting on a tree…

Acum cateva luni (nu multe), cand Sergio Marchionne anunta ca Fiat – compania pe care o administreaza – are nevoie de un partener important de pe piata pentru a putea sa supravietuiasca, presa europeana a inceput sa speculeze. S-a vorbit de BMW, apoi de Daimler, apoi de General Motors. De altfel, ultimii aveau o istorie interesanta legata de Fiat, multe dintre motoarele diesel regasite sub capota modelelor Opel sau Saab fiind de fapt unitati Multijet rebotezate. Mai mult, zvonurile au alunecat apoi spre Ford, cu care Fiat a colaborat la dezvoltarea noilor 500/Ka, ambele fiind produse la aceasta ora la fabrica Fiat din Tychy, Polonia. Aceleasi informatii au trecut prin Franta, unde Fiat negocia la un moment dat cu Renault-Nissan.

Si totusi, italienii au ales o companie-surpriza. Iar surpriza nu s-a oprit la nume, vizand si timpul-record in care cele doua companii au semnat un tratat de colaborare.

Fiat a preluat – gratis – 35% dintre actiunile Grupului Chrysler, astfel ca astazi s-a nascut o noua alianta in lumea auto. Informatia a aparut ieri sub forma de semi-zvon iar astazi s-a concretizat oficial.

Pentru mine e o surpriza si nu prea. Vorbim de pozitionare. Daca Grupul Fiat s-a concentrat pana acum pe satisfacerea unei categorii de clienti care au acces relativ usor la produsele sale, bazandu-se pe modele care incep cu 500 si Panda si urca pana la maximum Alfa Brera si Spider (nu iau in calcul exceptia 8C Competizione), Grupul Chrysler dispune de trei branduri extrem de clar pozitionate: Jeep, Dodge si Chrysler. Daca Dodge e inca o semi-necunoscuta in Romania, desi vinde de ceva vreme prin zona, celelalte doua marci sunt recunoscute in toata lumea ca branduri dedicate off-road-ului (in cazul Jeep) sau luxului (in cazul Chrysler).

Vorbim, asadar, de o colaborare foarte bine gandita, complementara, cu aspecte care vizeaza satisfacerea unei game extrem de largi ale publicului. Si am luat in calcul doar autoturismele, Fiat Professional fiind, de ceva vreme, intre primele branduri de utilitare in Europa.

Ce se va intampla de acum inainte? Probabil, Dodge va beneficia la maximum de experienta Fiat in segmentul compact si mic, iar Fiat va aduce la cote ridicate experienta Jeep si Chrysler in domeniile lor de referinta. Eu unul ma astept la o valorificare la maximum a platformelor Fiat pentru compacte. De exemplu, este foarte probabila aparitia unui model compact Chrysler care sa ridice stacheta intr-un segment dominat de Audi A3 si BMW Seria 1.

Ma veti intreba “OK, si atunci cum ramane cu viitorul Alfa 149?”. Iar eu va voi raspunde: exact la fel cum ar fi ramas si intre Lancia Delta si Alfa 159: o bataie si nu prea. Fiecare model cu specificul sau. Iar daca veti pune mana pe Bravo, Delta, 159 si apoi pe un Chrysler, veti intelege imediat diferenta.

Cadere libera

Industria auto din Statele Unite e in cadere libera, asta o stie toata lumea. Dar sa cada chiar in halul asta nu se astepta nimeni.

Imaginea vine de la Salonul Auto din Detroit si ilustreaza cum nu se poate mai bine starea producatorilor americani. Pentastarul Chrysler s-a desfacut de pe suportul care anunta intrarea in standul producatorului de peste Ocean si a fost la cativa centimetri de a decapita un vizitator. E clar. Constructorii americani n-au lipici.

via | Jalopnik