Ştirile auto cretine ale săptămânii (3)

Bine v-am regăsit după o nouă săptămână în care ştirile idioate care au avut în centru sau în lateral maşinile s-au înghesuit din nou peste noi. Chiar dacă premierele Salonului Auto de la Frankfurt au furat luminile reflectoarelor în ultimele cinci zile, Terra ne arată că se învârte în continuare cu sau fără saloanele auto, iar Darwin ne arată că evoluţia cerne. Să începem, deci.

  • Un motociclist peste care a dat o maşină în New York a murit după ce echipa de intervenţie a scăpat maşina peste el. Deci nu doar ai noştri dau rateuri de genul ăsta.
  • Autorităţile din România au reuşit să împuşte maimuţa şi au decis ca orice maşină înmatriculată la noi înainte de 2007 să plătească, totuşi, taxă de mediu la schimbarea proprietarului. Acum am înţeles de ce i-au schimbat numele din “Taxă de prima înmatriculare”. Să aibă alibi pe mai târziu.
  • Saab moare, dar nu se predă. Păcat de finalul ăsta atât de trist al unui constructor cu mega potenţial.
  • Presa din toată lumea a fost în şoc după ce Justin Bieber a făcut accident în timp ce conducea propriul Ferrari. Probabil că dacă ar fi avut mai mult de 17 ani, idolul fetelor care de-abia înţeleg ce-i aia virgulă ar fi înţeles că un Ferrari nu e semn de avuţie şi motiv de strălucire, ci înseamnă pasiune. Pe care el n-o are la vârsta asta, pentru că ea nu se cumpără cu bani.
  • Chiar dacă nici măcar nemţii nu-s interesaţi să cumpere maşini care funcţionează pe baterii, constructorii le văd ca pe nişte jucării şi trag de ele pe Nurburgring. Record să fie, evoluţie să-i zicem.
  • Cu toate astea, cea mai rapidă maşină electrică de pe Terra este un umil Datsun din ‘72 care le dă bineţe tuturor conceptelor curate ca lacrima din 2011.
  • Apropo de maşinile electrice, se pare că nimeni nu s-a prea gândit la ce se întâmplă cu bateriile maşinilor 100% curate după ce acestea îşi vor da duhul. Lasă, mă, important e să se cumpere.
  • În sfârşit, the last but not the least, un american a ţinut să-şi asigure maşina înainte de uraganul Irene. De mare angajament.

Logan, maşină de securitate pe Nurburgring

În virtutea colaborării pe care cu avem cu prietenii fotografi-spioni de la CarPix, primim săptămânal câteva galerii cu maşini care se pregătesc pentru lansare. De obicei, pozele sunt premiere mondiale, deci merită să urmăriţi tag-ul FOTOSPION în rubrica de ştiri.

Povestea de azi e însă alta, adiacentă. Galeria foto cu viitorul BMW Seria 6 Cabrio camuflat realizată pe Nurburgring a ajuns în mâinile lui Sebastian, responsabilul rubricii, iar omul a observat ceva interesant. În fondalul unei dintre poze stă un Logan care aparţine, cel mai probabil, echipei de securitate a circuitului german. Da, dragilor, avem reprezentanţi permanenţi pe Nurburgring. Şi chiar dacă doar asistă la “paradele” celor mai tari maşini din lume, eu unul trag speranţe că şi învaţă una-alta…

518302l

Top Gear la Nurburgring

Leisure reading. Prietenii nostri de la Top Gear au realizat un road trip interesant pana la Nordschleife si inapoi. Adica, pentru cei inca neinitiati, pana la bucla mare de la Nurburgring, cea de aproximativ 21 de kilometri pe care se prepara cea mai aromata sare si cel mai complet piper din lume.

Merita sa le cititi povestea de drum, asa cum merita sa le cititi pataniile de pe Nordschleife. N-au fost ele multe si radicale, si stiu foarte bine ca nu exista cuvinte pentru a descrie ce se intampla cu tine in sfertul de ora pe care il dedici, vrei sau nu, unui tur pe Iadul Verde. Am fost si noi acolo si stim asta. Dar incercarea lor e foarte buna.

Nordschleife 20832

Multi dintre iubitorii masinilor din Romania nu au auzit inca de Nordschleife. Si e vina noastra, a presei. Probabil ar trebui sa scriem mai mult despre “Gruene Hoele”, cum ii spun nemtii, sau “The Greel Hell”, cum ii spun englezii. Cel mai frumos circuit din lume, care are aproape 21 de kilometri, mi-a ramas in inima. Am fost acolo acum un an si jumatate, intr-o mini-excursie apendice calatoriei la Salonul Auto de la Frankfurt 2007, si am facut doua tururi cu Citroen-ul C4 pe care il aveam la purtator.

Probabil era cea mai slaba masina din zona la acea ora, din moment ce am reusit sa depasesc, impreuna cu prietenul si colegul meu Bogdan, o singura masina: un Seria 3 vechi care se oprise undeva la mijlocul celor 21 de kilometri ai circuitului. Insa nu a contat. Pentru ca pe Nordschleife nu conteaza cu ce , de unde si de ce esti. Conteaza ca esti.

Am scris post-ul asta pentru ca am primit un e-mail din partea biroului de presa de acolo. Au un nou produs. Care spune totul despre ce inseamna Nordschleife.