City fun

Analizand comunicatul de presa in care Honda isi prezinta exponatele de la Geneva, am dat cu ochii de un vechi prieten, conceptul EV-N, o reeditare a unui model citadin de succes al japonezilor din anii ‘60. Nu cred ca exagerez atunci cand spun ca as fi cel mai fericit din lume vazand orasele noastre pline cu astfel de masinute. Love it.

Lapidare excesiva

Probabil ca nu multi dintre voi au urmarit pe CNN audierile lui Akio Toyoda, seful Toyota, in Congresul american. E un soi de sedinta de parlament care pare plictisitoare, deci no fun.

Si totusi, merita subliniate cateva aspecte ale modului in care Toyota a fost pusa la zid in SUA. Era imposibil sa nu remarci o audiere care parea mai degraba un proces cu un inculpat care deja isi stia sentinta. Akio Toyoda – cel care conduce destinele celui mai mare producator al lumii si care este, de altfel un om deschis, fiind pilot de motorsport in timpul liber – a stat pe un scaun in fata unui complet de judecata care l-a acuzat de parca era reprezentantul singurului producator care a avut probleme in istoria auto a lumii.

Totul a culminat cu marturia patetica a unei posesoare Lexus care in 2006 a trecut prin momente teribile atunci cand masina abia cumparata a accelerat de la sine putere. “Shame on you, Toyota”, a fost fraza prin care americanca si-a terminat pledoaria.

Evident, nu sunt singurul care a observat acele dinadins aruncate haotic inspre Toyoda si compania sa, presa japoneza reactionand extrem de dur la adresa americanilor, considerand ca totul este un joc politic cu actiune directa care are rolul de a-i picta pe guvernantii americani in tuse de eroi.

Da, presa japoneza are dreptate. Dupa ce am urmarit un soi de proces care rivaliza cu cel al lui Ceausescu in ‘89, le readuc aminte americanilor doua lucruri:

1. Nu mai devreme de 2008, Ford a anuntat ca recheama in service 14.1 milioane de masini DOAR IN STATE din cauza unor probleme la sistemul electric. Acestia n-au fost pusi la zid si au fost ajutati moral sa treaca peste criza celui mai mare recall din istoria industriei auto.

2. Recall-ul Toyota din SUA se afla de abia pe locul al saptelea dupa cele realizate de Ford (2008, 14.1 milioane de masini), din nou Ford (1996, 7.9 milioane de masini), General Motors (1971, 6.7 milioane de masini) din nou GM (1981, 5.8 milioane de masini). Evident, guvernantii si-au gasit altele de facut la fiecare dintre aceste recall-uri iar constructorii au mers mai departe, in virtutea puterii economice de care dispun.

LATER EDIT: Despre diferentele culturale dintre japonezul Akio si americani vorbesc si cei de la Michigan News. Nu ratati partea cu “Toyota President Akio Toyoda’s moment was one brought to us by globalization, the integration of economies and societies through a worldwide network of trade and communications. Toyoda’s appearance illustrated two stark realities: Nations are more knitted together than ever, and still oh-so far apart”. Totusi, la final, MLive o dau si ei in penibil: “But whether in Japan or on Capitol Hill, in a car accident you’re just as dead”

akio-toyoda-03d811e4ed7f098c_large

Frica de recall-uri pazeste pepenii

Daca toata povestea asta cu Toyota si recall-urile sale care tine prima pagina a publicatiilor auto de peste trei luni aduce ceva bun in peisaj, acest lucru se numeste in termeni simpli frica. Pentru ca le e frica sa nu ajunga in situatia celor de la Toyota, toti ceilalti producatori vor fi de acum nu atenti, ci extrem si uneori exagerat de atenti cu masinile pe care le vor vinde.

In umbra scandalului in care au fost implicati japonezii, Volkswagen, BMW, Hyundai si Chrysler s-au apucat sa recheme in service anumite modele din America de Sud si de Nord din cauza care pe alocuri ni se par, noua, superficiale. Exemplul cel mai elocvent se afla in curtea BMW, care recheama in service Seria 7 si Seria 5 GT pentru ca pe etichetele care indica presiunea corecta in pneuri scrie ca masinile respective pot gazdui 5 pasageri in loc de 4. Evident ca noi, romanii, nu am fi conceput ca un producator sa opereze un recall si sa piarda niste bani (nu multi, e adevarat, dar sunt bani pierduti, nu castigati) dintr-o cauza atat de mica in conditiile in care pe soselele noastre circula ca la circ masini vechi de 30 de ani care n-au frane. Dar acest amanunt minor care a dus la un recall anuntat oficial este dovada faptului ca intram intr-o era a grijii pentru client. Care vine dintr-o grija pentru propria piele.

Sper ca starea asta de frica sa tina cat mai mult.

De-a v-ati ascunselea

Povestea Toyota trece din registrul clasic al unui recall, fie el si unul monstru, in cel al unei povesti care pare mai degraba mioritica decat americano-japoneza.

Conform unui document intern Toyota care pana mai ieri era strict secret si care dateaza din iulie 2009, biroul american al japonezilor se lauda in fata sefilor de la Tokyo ca a reusit sa economiseasca 100 de milioane de dolari negociind cu NHTSA (organizatia americana care reglementeaza siguranta din traficul SUA) ca problemele cauzate de posibilele probleme ale pedalei de acceleratie sa se transforme intr-unele cauzate de covorasele care aluneca in pedale. Mai direct, Toyota si NHTSA au ajuns la un acord conform caruia pedalele care se blocau involuntar pe pozitia apasat sa fie invartite pe dupa cires pana cand un posibil recall tehnic care ar fi insemnat modificari ale pedalierului sa se transforme intr-unul dedicat simplei modificari a covorasului.

Totul parea roz in iulie 2009, cele 100 de milioane de dolari “economisite” transformandu-se insa intr-o mare problema o luna mai tarziu, cand un accident cauzat de buclucasa pedala blocata a reactivat investigatiile comisarilor americani. De aici au pornit toate problemele ulterioare ale japonezilor, care au fost nevoiti in final sa recheme in service-urile din intreaga lume aproape 8 milioane de masini.

Povestea celor 100 de milioane de dolari a fost doar fitilul unei noi bombe. Suita de documente interne Toyota a continuat cu o prezentare datata 2009 in care administratia Obama este numita “not industry friendly” iar NHTSA sunt acuzati ca au angajat mai multi avocati decat ingineri, concentrandu-se pe “problemele legale” mai degraba decat pe cele ingineresti. Evident, afirmatiile ar putea sa treaca neobservate intr-un context normal, dar in conditiile in care SUA va audia Toyota in legatura cu presupusa ascundere a problemelor pana cand bula a explodat, imaginea incepe sa aiba purici.

As pune pariu ca se vede doar varful aisbergului. Am insirat aici informatiile din doua pagini, iar totalul documentelor analizate acum de americani depaseste 50.000 de pagini.

La ce sa ne mai asteptam?

Ulciorul nu merge de multe ori la groapa

Stiti cum se poate verifica diferenta de civilizatie in ceea ce priveste infrastructura rutiera dintre noi si ceilalti? In reactiile pe care le are presa atunci cand apare o groapa in asfalt.

Daca la noi lumea e deja imuna la gropi (personal am deja o trasa ideala in stilul masinilor de Formula 1 de acasa si pana la birou), la altii iese stire de prima pagina cu surse si martori atunci cand apare o groapa. E adevarat, e o groapa de un metru intr-un pod, insa multi dintre voi imi sunteti martori cand spun ca pe cei patru kilometri pe care ii fac prin Bucuresti zilnic dus-intors se ascund gropi de genul asta insirate intr-un context care de ceva vreme mi se pare absolut firesc. Si daca stirea kilometrica prin care jurnalistii anunta nasterea unei gropi n-ar fi de ajuns, urmariti comentariile.

Cred ca oamenii astia si-ar cumpara sinucidere la plic daca ar avea de-a face doua saptamani cu Romania de dupa razboi. Razboiul cu omatul, evident.

Untitled-1

Pisica

De cate ori ati vazut o pisica peste care trece o masina ridicandu-se ulterior fara probleme? :)

via | Twitter

GE Money nu te lasa sa vizitezi lumea

Unele societati de leasing fac ce fac si reusesc sa tina lumea-n tara. Crezand probabil ca fac parte dintr-un program al Guvernului prin care romanii trebuie sa produca aici, si nu altundeva, baietii de la GE Money Romania (suna pretios, frumos si profi, stiu) nu-ti elibereaza o imputernicire pentru parasirea tarii la bordul masinii pe care le-o platesti lunar decat daca ai norocul de a te fi nascut vreun fiu al vreunui sef de acolo. Ceea ce, sa recunoastem, se intampla mai rar decat daca te-ai fi nascut in Franta, de exemplu, acolo unde nu ai nevoie de respectiva imputernicire.

GE Money Romania se numea pana acum un an Motoractive Leasing si se afla in centrul Bucurestiului, iar imputernicirea se putea ridica de la birourile oamenilor oricum destul de greu, cu un anunt prealabil pe care sa-l faci cu 24 de ore inainte. Evident, imputernicirea este un soi de model pe care oamenii aia schimba doar numarul de inmatriculare si numarul de sasiu al masinii, pentru ca datele celui care iese din tara le treci tu ulterior.

Ei bine, de cand fostul Motoractive (respectiv noul GE Money) s-a mutat in Pipera, acolo unde stau baietii cu sange rece si nobil, s-a terminat cu puntea de comunicare intre parti. Bai frate, nu conteaza ca faci doua ore pe drum pana acolo (lucru pe care-l stiu oamenii care lucreaza acolo, ca doar n-or dormi toti prin canalele din Pipera), nu conteaza ca le faci cerere cu doua ere glaciare inainte, nu conteaza ca daca ii intrebi de fax iti rad in nas. Conteaza doar ca nici macar daca ajungi acolo dupa indelungi lupte prin traficul molcom al capitalei nu te ajuta cu nimic. Astepti ca un idiot juma’ de ora pe o canapea, timp in care iti faci curaj sa o intrebi pe secretara de ce nu-ti vine idioata de foaie velina A4.

Wrong.

Dupa ce fetei de la receptie i se face mila de cauza ta nobila care putea fi rezolvata prin apasarea butonului SEND de pe un amarat de fax, urmatorul pas este sa o cheme pe o colega superioara in rang pe scara de valori a tribului care sa iti asculte pasul. Treci prin etapele nedumerire/nervi/furie/’mnezei si ajungi la o rugaminte facuta printre dinti conform careia iti doresti o foaie. Orice foaie, un A4 gol daca se poate, ca sa pleci naibii din tara asta.

Mai astepti juma’ de ora, ca numarul de sasiu e lung si trebuie probabil verificat de specialistul in comunicare al GE Money, de atasatul de presa al acestuia, de sora varului care se ocupa cu innodatul tevilor in baile GE Money si, in ultima instanta, de un verificator de serii de sasiu care se strica daca-l grabesti cu mai mult de juma’ de cifra pe an. Cu rabdarea la pamant, te rogi sa n-ai nevoie sa iesi din tara in urmatoarele 40 de vieti, pentru ca s-ar putea ca nervii de la granitele de odinioara sa se fi schimbat in nervii de la granita cu bunul simt ridicata cu sarg la intrarea in curtea socieatii de leasing la care (repet, ca poate nu s-a inteles) le virezi banii every fucking month.

Stiti ce se intampla daca ceri numele unui superior pentru a discuta cu el? Ti se spune, verbal si atat, ca superiorul a fost instiintat. Si, daca esti norocos (caz in care ar trebui sa te pui cu burta pe un bilet la loto, pentru ca e clar ziua ta), afli si numele superiorului.

Ei, uite ca i-am instiintat si eu pe baietii de pe site. Bai, care vreti leasing auto, incercati sa evitati zona Pipera. Mergeti la altii care pot sa iti dea cont, user si parola de unde sa-ti descarci si sa printezi imputernicirea in fix 13-14 secunde. De acasa.

Premiul vostru

Autovot 2010 s-a incheiat cu victoria detasata a lui Opel Astra, model care a reusit sa-si adjudece primul loc la ambele categorii de votare: Design si Calitate/Pret. Astra a fost atat de apreciat catre cei 7278 de votanti in cadrul editiei din acest an a concursului nostru, incat modelul german nu s-a desprins de locul intai nicio clipa pe parcursul celor trei saptamani de votare. Inca dupa primele 50 de voturi, Astra luase deja un avans important in fata competitorilor sai, diferenta fiind proportionala atunci cand am inchis cortina peste cele 7278 de voturi din concurs.

Felicitari Opel Astra, felicitari Alfa Romeo MiTo (Design) si VW Polo (Raport Calitate/Pret)  si va multumim pentru ca ati participat si in acest an la cel mai cunoscut concurs de acest tip din Romania. Este premiul vostru.

In galeria foto de la Gala Autovot de mai jos puteti vedea, in ordine:

1. Malina Dragu, Opel PR Manager Romania, primeste Marele Premiu Autovot 2010, acordat lui Opel Astra.

2. Dana Barbulescu, specialist PR Romcar, primeste premiul pentru locul al doilea la categoria Raport Calitate/Pret, acordat lui Ford Fiesta.

3. Iulia Tudor, responsabil PR Fiat, Lancia si Alfa Romeo, primeste premiul pentru locul intai la categoria Design, acordat lui Alfa Romeo MiTo.

4. Laura Culcea, PR&Communication Porsche Romania, primeste premiul pentru locul al doilea la categoria Design, acordat lui Porsche Panamera.

5. Rafael Treguer, Renault Romania, primeste premiul pentru locul al treilea la categoria Raport Calitate/Pret, acordat lui Renault Megane.

6. Laura Culcea, PR&Communication Porsche Romania, primeste premiul pentru locul intai la categoria Raport Calitate/Pret, acordat lui Volkswagen Polo.

7. Raluca Radulescu, Marketing Manager EIT Forum Auto, primeste premiul pentru locul al treilea la categoria Design, acordat lui Volvo C30 facelift.

Azi aflam Masina Autovot 2010

Astazi vom afla impreuna marii catsigatori ai editiei 2010 Autovot. La 19:00 va incepe gala in urma careia Automarket va va reprezenta in fata oficialilor marcilor prezente in Romania. Le vom acorda premiile pe care voi le-ati indicat prin cele 7278 de voturi totale din cele trei saptamani din concurs si ii vom premia pe cei mai inspirati dintre voi care au reusit sa nimereasca exact ordinea finala la cele doua categorii de votare.

Imediat dupa asta, spre seara, vom publica pe site rezultatele finale ale concursului. Stati aproape, cel mai important eveniment prin care romanii isi aleg masina preferata ajunge la final peste cateva ore.

CARicaturi

Va plac caricaturile? Noua da. Si tocmai de aceea vom lansa in foarte scurt timp pe Automarket o sectiune speciala de caricatura, realizata in colaborare cu un nou prieten al site-ului nostru, Octav Ungureanu. Nu va spun mai multe, va las doar un prim desen ca sa va fac pofta. Restul, in curand pe o sectiune speciala a site-ului.

automarket-toyota