Meşter

Lumea nu încetează să ne încânte. Iar cum maşinile sunt, uneori, elemente de neînţeles pentru unii, acestea stau la baza unor poveşti care mai de care mai cretine care se întâmplă peste tot pe Glob. Să recapitulăm săptămâna care tocmai se încheie:

• Iubitorii seriei de jocuri Forza Motorsport nu vor avea la dispoziţie niciun model Porsche pentru a concura în următorul Forza 4. Electronic Arts are exclusivitate şi nu le-a mai sublicenţiat pachetul Porsche celor de la Forza. Fără Porsche, viaţa e pustiu.
• Un pompier american ne arată ce înseamnă să nu te sperii de o maşină care explodează la fix un metru de tine. Gust puternic şi amărui.
• Cea mai furată maşină din SUA rămâne Cadillac Escalade. Dacă s-ar închide Cadillac, gradul de infracţionalitate din SUA ar scădea la jumătate.
• Toyota a publicat fotografiile cu Prius+, monovolumul hibrid care completează gama Prius. Una dintre ele e atât de zaharisită, încât face icoanele să plângă instantaneu.
• Poliţia Rutieră ne ia de proşti şi ne anunţă că şoferii agresivi ar putea să rămână fără permis pentru doi ani. Poate ar trebui să rezolve problema băieţilor de bani gata care nu rămân fără permis în niciun caz, indiferent de situaţie sau de cât de gravă a fost fapta. Dup-aia mai vorbim.
• Suedezii de la Saab încearcă în continuare să tragă de ei, dar sfârşitul e tot mai aproape.
• Terminăm optimişti săptămână. Pentru că, dacă nimereşti numele corect, poţi să faci rost de maşini scumpe fără nicio problemă. E drept că pentru a avea numele respectiv ai o şansă mai mică decât ai la 6/49, dar asta sunt deja detalii.

Venită pe e-mail. Nu ştiu dacă e pe bune, dar dacă e pe bune înseamnă că e pe bune. Deşi, dacă n-ar fi pe bune e la fel de pe bune. Pentru că – pe bune – ce-i pe bune e pe bune.

Uneori – doar uneori – constructorii auto se aruncă în cap în ape tulburi pe care nu le-au mai testat niciodată. Chiar dacă aruncarea asta e de antrenament sau face parte dintr-o competiţie oficială, rezultatul este acelaşi dacă îţi dai seama abia apoi că apele alea au 20 de centimetri, iar tu te afli în plin avânt pe platformă la cinci metri.

Deunăzi, Rolls-Royce a creat primul concept electric din istoria mărcii. Se numea 102EX şi era o versiune electrică a lui Phantom. Evident, totul a fost creat pentru showcase, cum zic britanicii, conceptul fiind prezentat la Geneva cu fast. Cu toate astea, chiar dacă reacţiile publicului şi ale presei de specialitate au fost unele amestecate şi care băteau în retragere (la dracu’, un Rolls-Royce electric?!), oficialii Rolls au încercat să forţeze limitele noii lor idei şi au trimis conceptul lor electric într-un tur al lumii în care clienţii mărcii aveau ocazia de a testa lucruri.

Deşi premisele erau relativ negative, deşi reacţiile jurnaliştilor erau mai degrabă rezervate, Rolls a riscat. Rezultatul: fiasco. Niciunul dintre clienţii care au participat la teste nu s-a declarat interesat de aşa ceva. Iar motivul nu ţine de preferinţe sau de poveşti personale, aşa cum probabil s-ar fi aşteptat oficialii Rolls-Royce, ci de un fapt care probabil că le-a scăpat prosteşte celor de la Rolls: 98% dintre clienţii mărcii nu au reşedinţa în oraşe, iar autonomia unui astfel de model este pur şi simplu mult prea redusă pentru nevoile acestora.

Evident, preşedintele mărcii s-a scărpinat în cap (probabil înjurând printre dinţi biroul de marketing), dar a dres-o şi a anunţat că Rolls-Royce oricum nu ar fi vizat producerea în serie a unui astfel de concept, singura soluţie la care marca se gândeşte acum fiind cea a unor modele hibride. O soluţie ceva mai plauzibilă şi mai actuală în contextul infrastructurii şi al tehnologiei de azi, dar una pe care clienţii ar accepta-o oricum cu greu.

Ce învăţăm de aici? Că experimentele – fie ele şi “verzi”, deci produse pentru cauze declarate nobile, trebuie să aibă o logică solidă pe care să se bazeze. În lipsa acesteia, totul se rezumă la bani cheltuiţi aiurea şi la timp pierdut. Iar asta doar a comportament eco nu miroase.

• “We have engineered the world’s first battery electric vehicle for the ultra-luxury segment” - preşedintele Rolls-Royce la prezentarea conceptului 102EX, la Geneva.
• “No customers have approached the automaker to ask for electric versions of the cars. We have no plans at the present to produce EVs” – acelaşi preşedinte Rolls-Royce după testele cu Phantom-ul electric.

Libertatea pe care o au producătorii de reclame din SUA duce uneori la înţepături mai mult sau mai puţin evidente. Ştim cu toţii deja clasice şi arhicunoscutele reclame TV sau panouri publicitare în care Audi, BMW, Mercedes sau Lexus iau peste picior, după caz, produsele Audi, BMW, Mercedes sau Lexus. Iar moda pare să se fi extins şi la constructorii de masă, care profită de faptul că acest tip de publicitate agresivă aduce cu sine mult mai multe reacţii decât o simplă reclamă.

Deunăzi, Nissan a scos pe piaţă o reclamă în care japonezii îşi laudă prima maşină electrică din portofoliu, Leaf, susţinând că lumea ar fi un loc mult mai nasol dacă toate aparatele electrocasnice ar funcţiona pe benzină. Iar spotul este cu adevărat amuzant, cu diferite ustensile electrice transformate în unele care funcţionează pe bază de carburant clasic şi scot fum. Doar că, la final, Nissan “se scapă” şi le trage o palmă peste ceafă celor de la GM şi modelului Volt, sugerând că faptul că Volt are un rezervor de benzină este un soi de dezavantaj în comparaţie cu Leaf. Vă reamintesc că Leaf este o maşină 100% electrică, cu o autonomie de 160 de kilometri, pe când Volt este un hibrid plug-in cu configuraţie serie care funcţionează în primă fază ca o maşină electrică (autonomie de 80 de kilometri), iar apoi, dacă bateria s-a descărcat, pune în funcţiune un motor clasic alimentat de la un mic rezervor pe benzină care supliemntează autonomia până pe la 600-700 de kilometri.

Revenim. Evident, reclama celor de la Nissan nu putea să-i lase indiferenţi pe oamenii de comunicare de la General Motors. Iar primul care a contraatacat a fost chiar directorul de comunicare al marii companii americane, Jason Laird, care a postat pe propriul cont de Twitter un mesaj în care dă cu şpiţul în autonomia redusă de azi a vehiculelor electrice clasice: “Un producător care ne ia peste picior produsul ignoră trailerele de care are nevoie şi maşinile de închiriat pe care le recomandă ca soluţie de avarie pentru propriul lor produs”, zice Laird, amintind de faptul că cei de la Nissan au anunţat că toţi clienţii lui Leaf care vor rămâne în pană vor beneficia gratuit de o maşină care să-i ducă acolo unde au vrut să ajungă.

Eu mă aştept ca GM să scoată în scurt timp un spot-răspuns la cel al lui Nissan Leaf. Probabil făcând mişto de cum ar arăta străzile şi circuitele dacă toate maşinile ar fi electrice. De-abia aştept.

În marea de site-uri cu oferte speciale zilnice care ne inundă e-mailurile în ultimul an (ai aici o listă cu vreo 12 site-uri de genul ăsta) nu s-au strecurat decât vreo 3-4 care să mă intereseze direct. Şi încă niciuna care să mă intereseze atât de mult încât să o şi “cumpăr”.

Azi dimineaţă am dat peste o ofertă care mi-a atras atenţia. Nu pentru că m-ar interesa direct, ci pentru că e auto. Şi cred că e prima de acest tip pe care oamenii care se ocupă de acest tip de site-uri o realizează. Pe scurt, cu 199 de lei cumperi un cupon de reducere de 600 de euro pentru un Toyota Yaris nou. OK, n-o fi chiar cea mai mare reducere din lume, dar oamenii zic că oferta asta se poate aduna cu cele trei cupoane Rabla, astfel că preţul celei mai ieftine versiuni Yaris ajunge undeva sub 6500 de euro.

Mie mi s-a părut interesant şi am scris pentru că Toyota ne arată că se poate şi altfel decât clasic. Bravo lor.

Să fim serioşi, câţi dintre voi şi-au cumpărat maşina pentru că rezervorul avea capacitatea de X litri? Probabil că acest aspect este unul dintre cele mai puţin importante când vine vorba de criterii de cumpărare. mai ales că dimensiunile sunt oarecum apropiate între modelele din aceeaşi clasă, astfel că problema stă mai degrabă la capitolul consum decât la capacitatea rezervorului.

În aceste condiţii,  nu mică mi-a fost mirarea când am văzut gestul făcut de Nissan în State. Oamenii de acolo s-au prins (probabil că un client le-a atras civilizat atenţia) că Nissan Juke 4×4 are volumul rezervorului greşit în broşura de prezentare (50 în loc de 45 de litri). Oamenii au schimbat rapid cifrele dar, pe lângă asta, au mai făcut ceva: i-au chemat pe toţi clienţii care au cumpărat maşinile afectate pentru a primi o despăgubire de 400 de dolari din această cauză. Mai mult, dacă vreun client mai lansat consideră că e prea puţin, Nissan îi dă banii înapoi pe maşină, iar lumea îşi strânge mâinile.

Fără scandal, fără OPC, fără ANPC, fără leasinguri, asigurări, discuţii, dealeri, importator, agitaţie, nervi, hârtii peste hârtii şi miliarde de drumuri făcute pentru a-ţi scurta viaţa cu câţiva ani din cauze care nu au nicio legătură cu tine. Mă întreb dacă la noi s-ar putea întâmpla vreodată aşa ceva. Într-o ţară în care, dacă îţi cade sigla mărcii de pe maşină, service-ul îţi cere bani să pună una nouă. În garanţie.

Una dintre ştirile care fac înconjurul presei auto în ultimei săptămâni vizează expoziţia pariziană în care celebrul creator Ralph Lauren îşi aduce inimitabila colecţie de maşini în faţa publicului într-un cadru-eveniment. Iubitor al industriei auto şi al ceea ce e frumos în această industrie, Lauren îşi expune maşinile în capitala Franţei pentru prima dată în faţa publicului. Şi publicul are ce vedea. De la Ferrari 250 Testa Rossa (1958) la Mercedes-Benz 300 SL Gullwing (1955), maşinile lui Ralph Lauren aduc o bucată însemnată din industria auto în faţa celor care vor să vadă ce însemnau maşinile într-o epocă romanţată şi plină de pasiune a industriei.

Evident, nu toată lumea va putea ajunge la Paris pentru a vedea expoziţia, dar Lauren s-a gândit şi la cei care şi-ar dori să simtă maşinile din colecţie şi altfel decât prin simpla prezenţă în faţa acestora. Ei bine, aceştia pot să admire, pe site-ul oficial al colecţiei de maşini, simfonia motoarelor de sub capotele celor mai reprezentative maşini de la expoziţie. Pur şi simplu apeşi play în timp ce citeşti istoria maşinii şi în timp ce o priveşti şi vei avea parte de o surpriză interesantă şi neaşteptată. O idee foarte bună de a asculta – pentru multă lume în premieră absolută – sunetul motoarelor unor modele precum Bugatti 57 S(C) Atlantic (1938), Bentley Blower (1929), Alfa 8C 2300 Monza (1931),  Porsche 550 Spyder (1955) sau, pentru fanii născuţi ceva mai târziu, chiar McLaren F1 LM (1996).

Spor la ascultat. AICI.

Compania de rent-a-car Sixt ţine capul de afiş în presa franceză după ce, în ultima perioadă, toate campaniile sale se bazează pe poveşti contextuale din lumea mondenă şi politică. Oamenii care se ocupă de promovarea Sixt şi-au dat seama că acelaşi mesaj megarăsuflat legat de preţuri mici nu mai atrage atenţia nimănui şi au decis să meargă pe o cu totul altă strategie.

Sixt aşteaptă ca oamenii politici sau cei din zona mondenă a Europei să iasă în faţă prin evenimente interesante şi profită imediat de situaţia care s-a ivit. Iar ultima campanie de acest tip are la bază un mesaj îndreptat înspre Carla Bruni, soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, despre care presa franceză susţine că este însărcinată. “Dragă doamnă Bruni, aveţi nevoie de o maşină de familie?” este mesajul celui mai nou print Sixt. Acesta completează un alt mesaj care a făcut vâlvă în Europa în momentele în care Silvio Berlusconi, premierul Italiei, era acuzat că a petrecut câtea zile în compania unor fete cu dare de mână. “Domnul Berlusconi are motive de bucurie. Sezonul topless începe imediat”, era mesajul Sixt, acesta fiind însoţit de un Seria 3 Cabrio.

Calculam la un moment dat care este preţul real al unei maşini electrice versus o maşină diesel cu putere echivalentă după cinci ani de la cumpărare. Cu preţul benzinei, cu impozite, cu taxe, cu revizii. Am ajuns la concluzia – întărită şi de studiile Renault – că o maşină electrică te va costa în total mai puţin decât una diesel dacă parcurgi mai mult de 12.000 de kilometri pe an. Cel mai important lucru care înclină balanţa înspre electrice este costul unui “plin” de curent, care te duce la doar doi euro. Opt lei.

Astăzi, într-un top al preţului benzinei realizat de MSN, mi-am reamintit însă de faptul că unele ţări nu vor putea adopta niciodată maşinile electrice. Iar cel mai bun exemplu în acest sens este Venezuela, unde preşedintele Hugo Chavez suportă din banii statului o mare parte a preţului pe care venezuelenii îl plătesc la pompă. În Venezuela, dragii mei, şoferii plătesc 0.021 de dolari pe litrul de benzină. Adică vreo şase bani. Ceea ce înseamnă că plinul unei maşini cu rezervorul de 60 de litri te duce la astronomica sumă de 3.6 lei. Este la fel de adevărat că Venezuela are mari probleme la capitolul apă potabilă, alimente şi electricitate, deci lucrurile nu stau atât de roz precum par la prima vedere.

Foarte interesant este faptul că nemulţumirile nu ţin cont de naţie şi de preţ. Atunci când Hugo Chavez a anunţat că este posibil să raţionalizeze consumul de benzină pe cap de locuitor în Caracas, capitala ţării, reacţiile au fost extrem de dure.: “Ce urmează? Să ne raţionalizeze nisipul? Avem apă şi electricitate raţionalizate, lipsă de alimente.Iar acum vine şi raţionalizarea benzinei. Toate acestea erau la un moment dat disponibile din abundenţă în Venezuela”, spune un blogger venezuelean. Mai multe reacţii interesante puteţi găsi AICI.

Pe de altă parte, ajungem în Turcia, acolo unde constructorii auto şi-au stabilit deja de ceva vreme un pol de producţie extrem de important pentru Europa. În Turcia, litrul de benzină costă echivalentul al peste 7 lei, ceea ce ne duce la concluzia că un plin costă 420 de lei. Altfel spus, preţul benzinei din Turcia este de 116 ori mai mare decât cel al benzinei din Venezuela.

Viaţa e complicată. Iar lucrurile astea ne arată doar că nu contează câţi bani ai, ci dacă te-ai născut în ţara potrivită pentru a-ţi cumpăra o maşină despre care habar n-ai avut, nu ai şi nu vei avea cât consumă.

P.S. Nimic nu întrece eroarea/gafa/mârşăvia benzinăriei germane care a afişat la începutul săptămânii un preţ de 9.99 euro pe litru. Cu preţul ăsta pentru benzină ne-ar mai ţine petrolul încă cel puţin 5000 de ani.

Tata Nano a răsturnat deja multe recorduri ale lumii auto. Apreciat pentru preţul său infim şi pentru inspiraţia lui Ratan Tata, care şi-a dorit practic să motorizeze o Indie care se rezuma la scutere şi măgari în momentul în care piaţa auto din această ţară începe să crească, dar criticat de foarte mulţi pentru calitatea slabă a materialelor din interior, pentru habitaclul spartan şi pentru soluţiile ultra low-cost aplicate. Acesta este Tata nano, un model care va veni şi în Europa sub forma unei maşini de oraş dezvoltate cu plecare de la conceptul Pixel (foto), prezentat acum două săptămâni la Salonul de la Geneva.

Întrebarea mea e simplă: v-aţi cumpăra un Tata Nano? Mie mi se pare că, la 8000 de lei, preţul estimat pentru versiunea de bază (la care aş adăuga un airbag în plus şi un sistem de aer condiţionat), Nano ar fi maşina ideală de oraş. Ce ar trebui să-ţi doreşti mai mult în aglomeraţiile urbane? Consumă infim, până la 60-80 de kilometri pe oră merge fără probleme, spaţiu ai pentru două persoane plus bagajele acestora. În plus, un leasing pe doi ani, de exemplu, te-ar duce la vreo 500 de lei pe lună. Iar întreţinerea va fi foarte ieftină, pentru că vorbim de cel mai ieftin model din lume.

Siguranţa e relativă. Mergi cu 50-60 de kilometri pe oră în oraş, e puţin probabil să păţeşti ceva din vina ta. Iar faptul că ţara asta are conducători auto care merg cu 200 cu SUV-ul prin oraş nu e vina lui Nano. Până la urmă, dacă bicicliştii pot să circule, pot şi cei cu maşinile de acest tip.

Deci?