Acesta este noul Scirocco

blog

Mi-au trebuit doar două secunde pentru a vedea evoluţia designului actual Volkswagen. Şi evoluţia va începe, aşa cum este normal, cu Scirocco, modelul care a dat startul noii linii estetice în gama germanilor.

Conceptul XL1, prezentat de Volkswagen la Salonul Auto din Qatar, este scos în faţă prin tehnologia care duce la un consum amuzant de redus: 0.9 litri/100 km. Este un hibrid diesel interesant. Dar toată această tehnologie este împachetată într-o “coajă” în care se vede clar o evoluţie a actualului Scirocco. Şi, cu puţină imaginaţie, putem vedea ceva mai departe, admirând printre rânduri viitorul Golf 7.

În plus, conceptul prezentat de Volkswagen are un interior în care vedem cu toţii evoluţia consolei centrale şi a planşei de bord de astăzi. Este foarte probabil ca modelele Volkswagen să arate astfel într-un an-doi. Elementele exceptate din această logică sunt, evident, monitoarele care iau locul oglinzilor şi care proiectează imaginile laterale şi posterioare. În rest, acesta este viitorul gamei Volkswagen.

Şi arată bine.

interior

Lookalike

Ok, poate ca unora vi se va parea aiurea comparatia, dar atunci cand am vazut Duster, mi s-a parut ca l-am mai vazut undeva. Azi am descoperit unde. Descoperirea mi-a fost subliniata de nuanta exterioara identica. E imposibil sa nu-ti sara in ochi. Da, multe elemente difera. Da, multe sunt complet diferite. Da, unele lipsesc. Da, unul e SUV si altul pick-up. Dar in acelasi timp exista multe linii comune. Nu e o analiza, e pur si simplu rezultatul unui flashback vizual involuntar pe care l-am avut cand am vazut Duster. Deci nu trageti in pianist. Sau, eventual, incercati cu psihanaliza.

blog

VW papa tot

Caricaturistul belgian Tonu, foarte cunoscut in zona benelux, ne prezinta viziunea proprie despre viitoarea preluare a celor de la Porsche de catre Volkswagen.

via

No publicity is bad publicity

Au existat momente in istorie cand faptul ca o marca detinea in portofoliu modele urate era considerat o virtute. Sau un avantaj. Oricum ar fi, era un motiv de publicitate.

via

Felicitari!

6350 dintre userii Automarket au tinut sa isi exprime ideile si preferintele timp de trei saptamani, in editia 2009 a competitiei Autovot. In urma unei logici perfect democratice, utilizatorii de internet din Romania au ales ceea ce ei considera ca este cea mai apreciata masina lansata pe piata noastra in cursul anului trecut.

Opel Insignia a batut tot la general, VW Scirocco a fost primul la design iar Dacia Sandero a fost considerata masina perfecta la categoria Raport Calitate-Pret, echivalentul romanesc al britanicului Best Buy.

Felicitari tuturor celor care au votat. Ati facut parte din cel mai complet sondaj de acest tip de pe internet.

Va multumim.

Detroit Live

Astazi e prima zi de presa a Salonului Auto de la Detroit. Un fapt neobisnuit pentru marile saloane auto, NAIAS 2009 si-a programat cea mai importanta zi, ce a premierelor mondiale, intr-o duminica.

Automarket nu tine cont de pauze si, astazi, ne aflam cu totii online pentru a vedea ce ne ofera in acest an Detroit-ul. Pe tot parcursul zilei, live, redactorii Automarket va vor tine la curent cu desfasurarea ostilitatilor de la salonul de peste Ocean. Pe Automarket veti putea citi, in premiera in Romania, informatiile legate de modelele de top de la NAIAS. Si tot aici veti vedea primele galerii foto de acolo.

Deocamdata am facut astazi cunostinta cu mult-asteptatele Mercedes E-Klasse, Audi A7 (sub forma unui concept), Chevrolet Spark/Matiz in noua formula estetica, Jaguar XK-R, XF-R si VW Bluesport Concept. Urmeaza nebunia. In SUA, la ora la care scriu aceste randuri, incepe ziua.

Sa vina NAIAS!