Tu ai omorât pe cineva azi?

Câteva statistici foarte interesante legate de accidente în general şi de accidentele care se soldează cu morţi în special. De exemplu, un lucru interesant este faptul că, deşi de la televizor înţelegem cu totul altceva, accidentele cauzate de starea carosabilului înseamnă doar 1.6% din total. Nu mai vorbesc de faptul că, oricât am vorbi de sistemele maşinilor şi de siguranţă, ar cam trebui să ne uităm în curtea noastră: eroarea umană aduce majoritatea covârşitoare a accidentelor.

Sper ca, după ce analizăm infograficul de mai jos, să nu ne mai credem piloţi când nu e cazul.

roads-biggest-KILLERS

Maşina anti-hoţi

De ce are nevoie o maşină pentru a nu putea să fie furată? Americanii de la Home Security ne arată sistemele necesare, plus câteva date statistice interesante, printr-un infografic. Cel mai interesant amănunt: industria furturilor de maşini din SUA se ridică la 7.5 miliarde de dolari în fiecare an. O sumă de câteva ori mai mare decât cea a pieţei de maşini noi din România pe aceeaşi perioadă de timp. Să ne fie digestia uşoară!

The Ultimate Theft Proof Car.

via Home Security.net

Frica de recall-uri pazeste pepenii

Daca toata povestea asta cu Toyota si recall-urile sale care tine prima pagina a publicatiilor auto de peste trei luni aduce ceva bun in peisaj, acest lucru se numeste in termeni simpli frica. Pentru ca le e frica sa nu ajunga in situatia celor de la Toyota, toti ceilalti producatori vor fi de acum nu atenti, ci extrem si uneori exagerat de atenti cu masinile pe care le vor vinde.

In umbra scandalului in care au fost implicati japonezii, Volkswagen, BMW, Hyundai si Chrysler s-au apucat sa recheme in service anumite modele din America de Sud si de Nord din cauza care pe alocuri ni se par, noua, superficiale. Exemplul cel mai elocvent se afla in curtea BMW, care recheama in service Seria 7 si Seria 5 GT pentru ca pe etichetele care indica presiunea corecta in pneuri scrie ca masinile respective pot gazdui 5 pasageri in loc de 4. Evident ca noi, romanii, nu am fi conceput ca un producator sa opereze un recall si sa piarda niste bani (nu multi, e adevarat, dar sunt bani pierduti, nu castigati) dintr-o cauza atat de mica in conditiile in care pe soselele noastre circula ca la circ masini vechi de 30 de ani care n-au frane. Dar acest amanunt minor care a dus la un recall anuntat oficial este dovada faptului ca intram intr-o era a grijii pentru client. Care vine dintr-o grija pentru propria piele.

Sper ca starea asta de frica sa tina cat mai mult.

Romanii si pneurile de iarna

Prima ninsoare serioasa din Bucuresti m-a facut sa vad astazi un trafic mai ordonat ca niciodata. Fiecare sofer si-a stiut lungul nasului si fiecare masina era pe banda ei, depasirile pe linia de tramvai sau schimbarile bruste de banda realizate in viteza fiind astazi virtual inexistente. Toata lumea rula la viteza legala in oras, nimeni nu bloca traficul in intersectii de frica faptului ca cei din stanga si dreapta ar putea sa alunece si sa faca buba.

In acest peisaj mirific de iarna, mi-a nazarit o idee. Fratilor, solutia nu e sa-i facem pe romani sa-si cumpere pneuri de iarna atunci cand temperaturile coboara sub 7 grade Celsius, ci sa-i facem sa inteleaga ca ele sunt absolut necesare. Pentru ca soferii sa nu si le cumpere, ci sa ruleze cu extrem de mare atentie cu cele de vara, asa cum i-am vazut astazi pe toti. Pe absolut toti.

Stiu, pare paradoxal ce spun, dar e bine ca romanul sa stie de frica decat sa se simta in siguranta.

Ziua cartitei

Ce zi a avut astazi Toyota! O simpla privire asupra titlurilor aparute in cursul zilei te face sa te intrebi daca japonezii au facut-o special sau, mai degraba, daca au primit-o special, cu dedicatie. Ziua cartitei, o zi pe care niponii isi vor dori sa o uite cat mai repede.

A inceput cand EuroNCAP a publicat rezultatele ultimelor teste de siguranta. 12 modele testate, un lot foarte bogat in comparatie cu cele 5-6 pe care organizatia europeana le da de pereti de obicei in aceeasi sesiune. Ei bine, surprize: desi 10 dintre cele 12 modele testate au primit 5 stele, doua au ramas pe-afara. Daca despre Chevrolet Spark nu s-a prea vorbit pentru ca e un low-cost care, chiar si el, a fost la un mic pas de cinci stele, Toyota Urban Cruiser a primit doar 3 stele si un val de critici publice din partea jurnalistilor si, mai ales, din partea oficialilor EuroNCAP. “Clientii au vazut ca nu e cazul sa nu analizeze cu seriozitate oferta unei marci, chiar daca i-au fost fideli acesteia pentru mult timp”, spune comunicatul EuroNCAP cu referire directa la faptul ca Toyota a luftat-o.

Evident, purtatorii de cuvant Toyota nu au stat cu mainile in san si au incercat s-o dreaga, sustinand ca nu exista diferente mari intre rezultatele interne ale japonezilor si rezultatul care-a cam dat cu virgula de la EuroNCAP. Problema: testul lateral de impact cu stalpul, unde capetele papusilor care imita pasagerii s-au cam spart. Putin. Mai mult.

Discutabil, pana la urma. Consider ca sunt mari sanse ca, undeva in viitor, EuroNCAP sa revina asupra rezultatelor din cauza vreunor vicii de procedura. Ramane de vazut.

Nici nu am apucat sa analizam bine diferendul dintre cele doua parti si am primit un alt croseu in barba. Toyota a hotarat sa recheme in service-urile din State 3.8 milioane de masini (Da, ati citit bine: MILIOANE) dintr-o cauza care, probabil, in Romania ar fi fost motiv de misto: covorasele masinilor in cauza ar putea sa alunece inspre pedala de acceleratie si sa o apese aiurea. Problema era deja anuntata inca din septembrie, insa inginerilor Toyota le-a luat ceva timp pana sa se decida care e solutia optima pentru a o repara. S-a decis, in final, inlocuirea pedalei de acceleratie la toate masinile in cauza.

Dupa atata acreala, sa incheiem ziua intr-un mod placut. Sa vina noul Celica!

Toyota_FT-86_Concept_Coupe

China, francezii si masinile

Textul de mai jos trebuie citit pe fond muzical. Astfel ca, inainte de a purcede la lectura, va invit la un cald si minunat Play.

Statul chinez a anuntat astazi ca a blocat importurile Renault din cauza “unor probleme de siguranta”. Nu e vorba de multe exemplare (Renault a exportat in China anul trecut doar 3000 900 de unitati – Renault a anuntat ca suma e mult mai mica decat se anuntase initial), insa decizia este pe cat de bizara, pe atat de idioata. Si ne arata pana unde pot sa mearga jocurile politice si falsa pudoare.

Renault isi bazeaza campaniile de promovare din Europa pe faptul ca marca franceza este lider la numarul de modele cu cinci stele EuroNCAP. Intamplator sau nu, modelele cu probleme pentru chinezi, Laguna 2, Megane 2 si Scenic, au primit punctajul maxim la testele de siguranta standard ale europenilor.

Chiar si pentru cei mai suspiciosi din fire, o astfel de decizie nu poate starni decat amuzament. Sa o luam prin metoda reducerii la absurd.

Sa spunem ca cele cinci stele sunt umflate, cum spun unii. Sau ca sunt cat se poate de reale, cum spune majoritatea. Sau ca Renault se bazeaza mult prea mult pe acest tip de promovare. Sau ca noul Megane nu este cel mai sigur model din istorie, asta cum se lauda Renault si EuroNCAP. Si ca toate notele Renault sunt date aiurea si pe baza de prietenii. Si aici putem divaga trei ani, introducand o intreaga serie de manii ale persecutiei.

Indiferent de ce spune statul chinez, guvernantii asiatici isi dau cu stangu-n dreptul intr-un mare fel de aceasta data. Simpla enumerare a modelelor chinezesti care au starnit hohote de ras in Europa prin faptul ca s-au transformat in acordeoane atunci cand au lovit bariera deformabila din aluminiu la testele de siguranta ar insemna sa ne pierdem cateva minute bune din viata. Evident, toate se vand in China, pentru ca sunt create sub atenta indrumare a oamenilor muncii de acolo.

E ca si cum Romania ar interzice Rolls-Royce pe motiv ca plasticul nu e de calitate.

Volvo, volvere

In cautarea unor informatii interesante despre Volvo, principalul subiect al episodului saptamanal “20 de lucuri pe care nu le stiai despre…”, am gasit lista noutatilor pe care marca suedeza le-a adus la capitolul Siguranta in intreaga sa istorie de 82 de ani. Asta e pentru cei care inca sustin ca siguranta Volvo este doar marketing…

6 comentarii

Etichete: / /

Cu mainile pe volan

La un moment dat, acum cateva luni, am descoperit Twitter. Am facut un cont acolo pentru Automarket si am inceput sa vars informatii, stiri, plus alte cateva fun facts care mi se intampla. Am descoperit o comunitate destul de stransa in jurul ideii ca Twitter e misto. Probabil ca de acolo vine si succesul acestei retele de socializare: din faptul ca fiecare user inregistrat acolo afirma ca Twitter ruleaza.

Pe Twitter gasesti principalele publicatii auto internationale, care te tin in priza cu ce se intampla in lumea auto. Tot pe Twitter gasesti persoanele care tin legatura cu presa de la importatorii romani, cum sunt Alex Seremet de la BMW sau Iulia Tudor de la Fiat/Alfa/Lancia. Pe Twitter gasesti oameni care te intreaba despre masini lucruri pe care doar cei implicati cu adevarat in tainele retelelor din web 2.0 pot sa le scoata.

Dar pe Twitter se intampla si revolutii (vezi chemarea web a celor din Moldova), se anunta evenimente non-auto (vezi accidentul aviatic din Olanda, cand CNN cita la greu din Twitter) si se vorbeste liber. Despre orice.

Twitter poate sa duca la dependenta. Iti place sa ii tii la curent pe ceilalti cu ce faci si mai ales cu ce se intampla pe langa tine. Si esti fericit cand tu esti primul care a dat o anumita informatie. E un jurnalism ad-hoc pentru mase. Cu stiri scurte, de 140 de caractere fiecare.

Dar exista si o fata nasoala a Twitter. Un studiu britanic arata astazi ca 9% dintre soferi folosesc telefonul pentru a-si updata profilul de pe o retea de socializare sau alta, indeosebi pentru a scrie pe Twitter sau pe Facebook. Oamenii sunt atat de prinsi de idee incat le-ar spune celorlalti ce fac chiar si atunci cand dorm. Sau cand nu li se intampla nimic, dar ei cred ca li se intampla.

De ce scriu asta? Pentru ca Twitter e fun atunci cand esti la birou si afli multe chestii pe care nu le-ai afla altfel. E adevarat, daca nu ar exista aplicatii precum Twitterfall sau TwitterFox nu as utiliza serviciul, pentru ca ar fi complet dificil sa abordez problema in afara timpului petrecut in lumea industriei auto. Si pentru ca, la volan, e bine sa folosesti telefonul doar atunci cand ai bluetooth sau orice alt sistem care te lasa sa stai cu ambele maini pe volan in timp ce il utilizezi. Pentru ca regula e simpla: doua maini pe volan inseamna siguranta. Nu Twitter e de vina pentru ca un idiot face un accident. Ci idiotul care a folosit Twitter.

Am citit la un moment dat o poveste interesanta. In State, la marginea cascadelor care se pot vizita, exista balustrade si garduri imense, care de abia te mai lasa sa privesti spectacolul. Asta pentru ca unii au dat in judecata administratorii locurilor respective pentru ca s-au ranit grav cazand de pe margine. Desi avertismentele erau scrise peste tot in jur si era evident ca daca te apropii la un milimetru de margine cazi.

In Finlanda, la marginea obiectivelor turistice inalte, balustrada este una formala. Pentru ca e simplu: cei care cad sunt foarte prosti.