Meşter

Venită pe e-mail. Nu ştiu dacă e pe bune, dar dacă e pe bune înseamnă că e pe bune. Deşi, dacă n-ar fi pe bune e la fel de pe bune. Pentru că – pe bune – ce-i pe bune e pe bune.

Din sutele de ştiri legate de fenomenul auto care îmi ajung în faţa ochilor în fiecare zi, măcar una sau două merită povestite şi analizate pe larg într-o secţiune separată a site-ului nostru. Ei bine, ştirea de azi este legată de primul român care a intrat în Formula 1. La propriu.

Un român aciuat prin Spania a reuşit să facă mândră naţiunea în momentul în care a hotărât să dea iama în materialele de construcţii de pe marginea circuitului stradal din Valencia. Acesta a furat 200 de kile de şuruburi care urmau să fie utilizate la construcţia tribunelor pentru Marele Premiu de Formula 1 al Europei, care are loc în acest an pe străzile oraşului spaniol în 26 iunie.  Cei care se ocupă de organizare aduseseră respectivele materiale într-o zonă securizată, lângă circuit, pentru a începe din timp construcţia tribunelor. Mai multe detalii găsiţi aici.

Oricum, peste toate acestea rămâne performanţa omului nostru. Nu e de ici, de colo să intri în Formula 1 cu un cărucior de supermarket, să faci performanţă şi să scrie ziarele despre tine. Cinste.

Sper că nu e o campanie de boicotare a băjeaţilor care deţin Audi-uri, dar mintea îmi este invadată în ultima perioadă de imagini care mai de care mai pline de sens şi de nonsens (în funcţie de caz) cu exemplare A6 şi A8 de generaţie veche în tot soiul de ipostaze care nu anunţă decât că cerul e limita, vorba poetului.

După ce acum câteva zile ne-am delectat cu A8-ul cu jante de 16 inch, astăzi vedem un Audi care, după sigla de pe spate, deducem că e un A. Omul a încercat să bată toate regulile fizicii şi să ne demonstreze că unghiul de înclinare este mai bun decât în cazul oricărui offroader veritabil de pe piaţă. Din păcate, în România nu există scări în 45 de grade sau mai mult, c-am fi asistat la un adevărat spectacol stratosferic. Oricum ar fi, foarte bun exponatul care deschide expoziţia de obiecte contemporane pe scările Muzeului de Istorie.

foto via

Cei care mă cunosc ştiu că sunt adeptul regulilor. Pentru că regulile te educă şi pentru că pierderile şi erorile sunt mai puţine. Şi totuşi, România te face să înţelegi, uneori, că dacă joci după reguli rişti să crăpi.

Regula dintr-o ţară civilizată este să nu depăşeşti pe linia continuă. Şi totuşi, această regulă poate fi încălcată atunci când la mijloc apare un element care nu doar că ignoră orice fărâmă de bun simţ, ci chiar elimină orice speranţă pe care o avem. Pentru că regula numărul unu în traficul din orice ţară civilizată este să nu punem în pericol siguranţa celor din trafic. Iar o Dacie construită acum 20 de ani încărcată cu mult peste ceea ce poate fi permis şi cu un şofer atât de inconştient încât ar fi în stare să îşi omoare familia doar pentru a duce un scaun în plus pe plafon nu poate fi decât un element care pune sub semnul întrebării siguranţa.

Şi nu, nu funcţionează reţeta clasică “Meştere, eşti cretin, dacă nu are bani omul, ce maşină ai vrea să aibă?”. Pentru că libertatea ta se termină unde începe libertatea mea. Iar dacă tu nu mă laşi să circul civilizat pe şosele şi stau în spatele tău cu 30 km/h timp de 10 kilometri, ar fi cazul să laşi volanul şi să te apuci de autobuz, tren şi altele de genul ăsta.

Dacă nu ai bani de maşină, nu conduci una. Este fix atât de simplu. Şi ghici ce! Nici măcar nu e o regulă valabilă doar la noi.

România e ţara în care natura a reuşit să facă lucruri mai calculate decât au reuşit inginerii constructori în întreaga istorie a naţiei. Ţara în care atunci când “mănânci bine” se cheamă că ai mâncat de fapt mult. Ţara în care politicienii nu doar uită ce spun de pe o zi pe alta, ci fac cu totul invers. Ţara în care televiziunile sunt de fapt partide politice cu membri abonaţi. Ţara în care fotbalul este ridicat la rang de artă, deşi Europa ne-a văzut ultima dată picioarele atunci când am trimis un sol care s-a întors cu coada-ntre picioare “din cauza antrenorului”.

România e ţara în care nicio maşină cumpărată din showroom nu are airbag-uri în plus faţă de ce prezintă în dotarea standard, dar în care aceiaşi posesori de maşini ţipă de se aude până la stratul de ozon că Duster are trei stele EuroNCAP. E ţara în care îţi cumperi piele pe scaune pentru că se curăţă mai uşor şi atât. E ţara în care se vorbeşte doar despre diesel-uri, dar în care se cumpără 75% benzine în segmentul compact. E ţara în care se preferă o maşină de 15 ani uneia noi.

România e o ţară anapoda. În care jantele de 16 inch cumpărate din piaţă pot să stea fără probleme pe un Audi A8. Pentru că România e ţara în care nimic nu mai contează.

Domnilor, atenţie. Mare atenţie.

Ştim că Bucureştiul este plin de şoferi de duminică, ştim cu toţii că uneori mai bine circuli pe jos decât să te chinui cu maşina într-un oraş care ar fi mult mai prietenos cu şoferii dacă şi şoferii ar fi mai prietenoşi cu regulile de bun simţ şi cu cele rutiere. Dar ultima invenţie a unora este aparent infalibilă şi cu adevărat specială. Din păcate, ne priveşte pe toţi. Şi tot din păcate, oricare dintre cei care îşi văd de treabă poate deveni victimă.

Ieşi de pe o stradă de pe care ai cedează trecerea. Vrei să ieşi, iar cel de pe strada mare cu prioritate îţi face semn că poţi să intri. nu apuci să virezi, că te trezeşti cu cel care îşi făcuse semn accelerând în tine. Te loveşte, iar tu eşti de vină. Pentru că el avea prioritate. Accidentul e uşor, dar tu îţi pierzi carnetul. Şi aşa, din negocieri, ajungi să-i dai omului o sumă de bani pentru ca incidentul să fie trecut la capitolul “în parcare”. Iar cel cu maşina pleacă mai departe, pentru a găsi o altă victimă.

Spuneţi că şi el îşi loveşte maşina? Nu e o problemă. Omul a închiriat-o şi are franciză CASCO de 99 de euro. Aşa că, dacă o duce împachetată, plăteşte cei 99 de euro şi gata. Dar într-o zi poate să facă şi 1000 de euro doar din povestea asta. Iar tu nu ai ce să-i faci, eşti cu mâinile legate.

Li se întâmplă multora. AICI aveţi un astfel de exemplu, destul de concludent. Iar aceasta este doar una dintre sutele de poveşti de acest tip din Bucureşti.

Aşadar, circulaţi cu grijă. Singura soluţie e să vă încăpăţânaţi să nu ieşiţi decât după ce strada cu prioritate este liberă.

Nu am circulat mult în perioada Sărbătorilor. Vreo 2000 de kilometri în total. Dar sunt nevoit să subliniez, pentru a mia oară, câteva particularităţi ale traficului, şoferilor şi şoselelor din România în sezonul rece.

1. Pneurile de iarnă nu înseamnă că poţi să rulezi cu 120 km/h pe o şosea acoperită complet cu zăpadă. Pneurile de iarnă combinate cu zăpadă pe şosea îndeamnă la ceva mai multă atenţie decât de obicei. Tocmai pentru că există şanţuri în care ţi-ai putea petrece Sărbătorile. Aşa cum i s-a întâmplat unui Passat care a ignorat această lege nescrisă a fizicii. Asta e vecină cu cei care au SUV-uri şi îi dau 100 la oră prin gropi. Oameni buni, maşinile alea-s făcute pentru a urca încet şi sigur, nu pentru a merge prin gropi rapid.

2. Apărătorile din spatele pneurilor trebuie să fie standard pe maşinile vândute în România. În trafic e colaborare, nu haiducie. Nu faci ce vrei.

3. (strâns legat de 2) Preţurile lichidului de parbriz în benzinăriile româneşti sunt nesimţit de exagerat de mari. Nu se poate (subliniez: NU SE POATE) să dai 30 de lei pe doi litri de apă de parbriz în condiţiile în care aceşti doi litri îţi ajung fix zece kilometri dacă ai ghinionul de a rula în spatele unor maşini mari, de exemplu. Ajungi să plăteşti mai mult pe lichidul de parbriz decât pe combustibil. Suntem cretini?

4. Curăţarea şoselelor se face, la noi, în funcţie de zone şi priorităţi. E absolut ok să te asiguri că şoseaua este curată la urcarea unor serpentine, dar nu e deloc ok să te bagi în seamă DOAR acea porţiune de şosea şi să-ţi bagi picioarele elegant în restul. Pentru că zona aia are 3 kilometri, iar drumul parcurs de o maşină în ziua respectivă are câteva sute de kilometri. Sau mii.

5. (strâns legat de 4) Aveţi mai jos două imagini. Una e din zona Oradei, una e de la 25 de kilometri mai încolo, în Ungaria. 25 de kilometri şi 30 de minute! Aceleaşi condiţii atmosferice, aceeaşi temperatură. Îmi scapă ceva?

6. Proprietarii de SUV-uri care sunt depăşiţi pentru că se mişcă ca melcii (eventual vorbesc la telefon în timpul ăsta) şi apoi au impresia că ai atentat la ego-ul personal, deci vor să te depăşească din nou imediat, indiferent de consecinţe, sunt nişte cretini.

7. În sensul giratoriu, dacă sunt două sau trei benzi, ţine-ţi dracu’ banda. It’s that easy.

8. Nu există Dacie veche care să frâneze bine. Am asistat la o scenă desprinsă din filmele cu Hitchcock în care un break vechi de cel puţin 20 de ani a frânat în faţa unei treceri de pietoni şi a dansat de fund printre cei de pe trecere până a trecut de ei, cu roţile blocate şi oprit de-a latul. Pe jos era gheaţă, evident, iar el rula pe slick-uri, că era un fel de Hamilton al transportatorilor de pui. Chiar nu se pot ţine pe margine maşinile astea? Ne omoară, la naiba!

9. Degeaba îţi cumperi maşină cu emisii coborâte, cu filtru de particule şi – eventual – cu propulsie hibridă sau electrică, dacă orice maşină de peste 7 tone scoate un fum care ar omorî jumătate din Atlantic dacă ar rula pe sub apă.

10. Degeaba îţi cumperi maşină cu 18 airbag-uri şi cu patruzeci de miliarde de sisteme active de siguranţă dacă nu ştii să frânezi înainte de curbă. Ninciun sistem de siguranţă nu înlocuieşte propriul creier.

Una scurtă pentru cei care înjură chinezii şi modul lor de a face ca lucrurile să fie mai uşoare. Şi includem aici preţurile mici ale modelelor pe care le produc.

Oficialităţile din Regiunea Autonomă Tibet au anunţat că între 2011 şi 2015 vor construi 12.000 de kilometri de şosele expres. Asta nu ar fi nimic dacă nu v-aş anunţa ca regiunea MUNTOASĂ a platoului tibetan adună în prezent “doar” 58.000 de kilometri de astfel de şosele. Şi nu vorbim de relief ca-n palmă, cum se întâmplă la noi pe porţiunea Bucureşti-Ploieşti, de exemplu, unde 80 de kilometri de austostradă par a fi construiţi în urma unor calcule metafizice complexe bazate pe formule ale mixturii asfaltului nedescoperite până în acest moment.

Şi ştiţi de ce se întâmplă ca oamenii ăştia să construiască autostrăzi a căror lungime totală ar traversa România de vreo 10-12 ori? Citez dintr-o declaraţie a unui purtător de cuvânt al Departamentului de Transport Regional Tibet: “Doar trei sferturi din satele tibetane au acces astăzi la şosele expres. Până în 2015, 100% vor avea deschidere la transport rapid”.

Ziceaţi ceva de România, ţară din Uniunea Europeană, şi de modul de gândire occidental?

P.S. Fotografia de mai jos e pe bune. Şi e de acolo.

Domnilor, sunteţi oficial depăşiţi tehnic. Nu, nu vorbesc cu toată lumea acum. Mă refer mai ales la o anumită categorie de şoferi. Detaliez mai jos.

La noi a început cu vorbele. După anul de graţie 1989, apariţia maşinilor străine a dat tonul diferenţierii în rang între indivizi. Tot atunci au apărut şi unele frustrări – cei cu maşini mai ieftine erau nervoşi că n-au maşinile mai scumpe, iar cei cu maşinile mai scumpe erau nervoşi că ăştia cu maşini ieftine sunt mulţi şi că n-au strada lor, aşa cum li se cuvine. De aici şi până la apariţia discuţiilor în contradictoriu şi mai mult decât atât n-a fost decât un pas. Deci, la început a fost cuvântul.

Apoi a apărut bâta. Cutumă milenară păstrată până astăzi în leagănul civilzaţiei urbane. Bâta de baseball (cei cu altfel de bâtă sunt consideraţi grobieni, inculţi şi anti-evolutivi) a devenit simbolul răzvrătirii personale şi echivalentul unei asigurări de sănătate gratuite. Bâta de sub scaun reprezintă, în acelaşi timp, un element definitoriu al unei anumite categorii a populaţiei. În principiu cea care zâmbeşte tâmp când îţi arată că are în arsenal o astfel de armă inteligentă.

Ei bine, fraţilor (vorbesc cu bâtoşii, evident), sunteţi depăşiţi! Total. O scenă petrecută recent în mijlocul Pragăi (capitala Cehiei, pentru cei cu bâte care ajung din greşeală pe această pagină) ne arată că ultimul răcnet în materie de arme şi muniţii auto-related este sabia. Priviţi şi vă minunaţi, acesta este (foarte probabil) şi viitorul discuţiilor dintre taximetriştii români şi cei care au tupeul de a li se pune în faţă.

Să trăim şi să fim veseli.

Sâmbătă am spus prezent provocării echipei Let’s Do It Romania. Ceea ce vă doresc şi vouă. Am încercat să fiu unul dintre idioţii care fac curat în urma inteligenţilor. Unul dintre proştii care se subjugă ordinar minţilor luminate. Unul dintre retardaţii care pun mâna pe gunoaie pe care deştepţii şi-au pus creierul la macerat.

Nu sunt multe de spus despre ce s-a întâmplat în pădurea Cornetu, undeva la 20 de kilometri de Bucureşti, locul în care am fost repartizat să trag de gunoaie împreună cu la fel de idioţii mei colegi de echipă, Simona Stănescu, Claudia Tocilă, Toma Nicolau şi Lucian Marin. Am strâns la final vreo 50 de saci de resturi aruncate prin pădure şi am fi strâns de vreo 10 ori mai mult decât atât dacă am fi avut timpul necesar. Pentru că gunoaie şi mormane au rămas acolo ca după explozia unei bombe atomice cu pet-uri. Din păcate.

Discuţia ar putea continua, dar suntem pe un site auto. Ceea ce vă doresc şi vouă. Şi pentru că aici vorbim de lucruri motorizate pe patru roţi, vă invit să vedeţi filmul realizat sâmbătă de echipa mea de cretini care au curăţat în urma blagosloviţilor. La minutul 7 apare şi obiectul motorizat care ne-a arătat că inteligenţii conduc maşini scumpe, iar proştii nu-şi permit decât mănuşi din cauciuc şi saci de 120 de litri.

Cu dedicaţie pentru toţi proştii care au încercat să schimbe sâmbătă cea mai inteligentă ţară din ţara noastră.