Ţi-ai schimbat uleiul de motor înainte de iarnă?

Cum putem să-i facem pe oameni să SIMTĂ că Mobil 1 îţi menţine motorul ca nou?

De aici s-a plecat la ideea concursului pe care Automarket l-a inaugurat la începutul săptămânii trecute şi care rulează pe site până la vinerea asta. Răspunsul a venit destul de rapid, pentru că suntem destul de vechi în zona asta pentru a ne da seama că un motor sănătos nu poate fi recunoscut ca atare decât dacă îl auzi. “Să facem un concurs prin care utilizatorii să recunoască sunetul unor motoare cunoscute. Toate “unse” de Mobil 1″. A fost o idee venită rapid, dar îndeajuns de provocatoare încât toţi cei implicaţi să fie mulţumiţi.

Probabil că aţi văzut deja reclamele outdoor Mobil 1, împrăştiate în locurile cheie ale şoselelor şi străzilor. Mobil 1 îţi menţine motorul ca nou este mesajul pe care Exxon vrea să-l transmită înainte de iarnă, când maşinile sunt supuse unor cazne mai mari decât în tot restul anului. Şi cum nu-i rău să ştii că ai sub capotă un aliat atunci când te baţi cu nămeţii, gândeşte-te la faptul că nu e rău să-ţi schimbi uleiul în acelaşi timp cu pneurile. La uleiuri nu e obligatoriu, aşa cum e la pneuri – din fericire – dar un motor care moare încet atunci când afară sunt multe grade cu minus nu-i a bună. Şi problema nu e că moare, ci că reparaţia sa costă.

Aşadar, în timp ce recunoaşteţi motoarele care sună sănătos în concursul nostru, gândiţi-vă la ce ulei aveţi nevoie pentru ca trece iarna cu bine. Pentru a găsi ce vi se potriveşte, consultaţi cu încredere filtrul dezvoltat de Mobil 1. Acesta poate fi găsit AICI.