Tara ghetii. Fara gheata.

Islanda? Cum naiba sa mergi in Islanda sa testezi noul Golf 6? Esti sigur ca nu e vreun land prin Germania care se numeste asa?

In general, asta a fost reactia celor din jur atunci cand au aflat ca voi pleca la Reykjavik pentru a testa cel de-al saselea Golf, un model pe baza caruia Volkswagen isi pune mari sperante cu privire la viitorii ani. O sa trec repede peste Golf aici (puteti citi pe larg despre modelul german in testul din pagina dedicata acestui tip de material) si o sa va povestesc putin despre aceasta tara indepartata.

Traficul in Islanda e amuzant. La ore de varf, semafoarele aduna 5-10 masini, majoritatea SUV-uri. Si majoritatea SUV-urilor au pneuri Big Foot, cu bosajele aripilor foarte scoase in lateral, element care le face sa arate ca niste Buggy-uri ceva mai robuste. E doar un fenomen normal acolo, o tara in care nu vreau sa stiu cum e atunci cand ninge. Spun asta pentru ca am vazut cum e atunci cand ploua. Si e trist, trist, trist. Mai ales cand ploua de patru saptamani incontinuu.

Peisajele islandeze aduc aminte de fotografiile pe care le-am vazut cu totii cand Armstrong a pasit pe luna. Roci negre de origine vulcanica sunt asezate in stanga si dreapta soselelor de altfel impecabile), acesta dand impresia ca intreaga Islanda e un demolari iar molozul a fost aruncat pe langa sosea. Nu ai voie sa circuli decat cu maximum 90 km/h, o limita pe care au respectat-o cu greu in testul cu noul Golf, mai ales ca toti islandezii stau pe banda intai in sir indian, fara a depasi aceasta cifra de pe vitezometru. O cifra care are corespondenta in anuarul politiei islandeze, unul aproape inutil: criminalitatea in Islanda este zero, un aspect pe marginea caruia grupul de romani prezent in Reykjavik glumea spunand ca acest lucru se intampla deoarece eventualii raufacatori nu ar avea efectiv unde sa se ascunda sau sa fuga.

A doua zi din Islanda a adus insa si soare. Peisajele triste din prima zi au devenit interesante, dealurile negre au inceput sa arate fantastic in bataia razelor de soare iar pe pietrele negre pe care cu o zi inainte plouase au inceput sa fie vizibili muschi, licheni si alte plante verzi care ne-au prezentat islanda intr-o alta lumina. Practic, au aparut peisaje in care Golf 6 a aparut fenomenal si o lumina difuza geniala pentru fotografii.

Nu am vizitat foarte multe locuri, tocmai din cauza ca ploua si batea un vant idiot cu peste 100 km/h, astfel ca ne-am multumit sa privim ce se putea privi din masini. Islanda e ciudata: e semitrista, o poti vizita intr-o saptamana (nu pe toata, insa in mare parte arata la fel), dar vrei sa mai mergi. Pentru ca te atrage.

P.S. Islanda are cel mai mare PIB pe cap de locuitor, cele mai multe telefoane si masini pe cap de locuitor, 300.000 de locuitori, doua treimi dintre acestia locuiesc pe o raza de 30 de kilometri in jurul capitalei iar al doilea oras ca marime, Akureyi, are 15.000 de locuitori dar dispune de o Universitate si de aeroport.

Berea este o bautura legala in Islanda de abia din 1989 incoace, fiind vanduta astazi doar in patru magazine de stat din capitala. Boxul a fost si el ilegal pana acum cativa ani, fiind considerat prea violent. Islandezii nu au trecut prin niciun conflict politic pana acum, nefiind implicati in vreun referendum. Islandezii mananca mult somon.

11.jpg

21.jpg

31.jpg

4.jpg

5.jpg

2 comentarii la “Tara ghetii. Fara gheata.”

  1. marius spune

    Toata stima si respectu` domnu` Mircea pentru aceste fotografii ! ….sper sa am si eu ocazia sa vizitez candva Islanda :)

  2. eduard spune

    arata bine de tot, daca nu-ti plac chestiile de pe pamant. oricum faina experienta, i guess.