Ce inseamna pentru noi alianta Fiat-Chrysler?

Ultima zi a lunii aprilie s-a terminat cu anuntarea intrarii Chrysler in procedura de faliment. Desi in prima faza anuntase ca o alianta cu Fiat ii va salva de la faliment pe cei de la Chrysler, administratia prezidentiala din SUA a fost nevoita sa traga partial obloanele peste ferestrele companiei dupa ce unii dintre creditorii sai nu au acceptat o reevaluare a datoriilor (a se citi o scadere sau anulare a lor). Si totusi, alianta se face, Fiat primind initial 20% din actiunile Chrysler si avand sanse la 51% in 2013.

In limba romana, “faliment” inseamna deseori lichidare. Nu e cazul, italienii nu-s idioti ca sa accepte o alianta cu un muribund. Procedura de intrare sub protectia Legii Falimentului, cunoscutul Chapter 11, le da ocazia celor de la Chrysler sa mai stinga din datorii fara a fi legati de maini si de picioare de creditori. Altfel spus, Chrysler are la dispozitie vreo doua luni calme in care sefii noii aliante vor lua la rand creditorii pentru a-i face sa mai lase din datorii.

La prima vedere, pentru noi e mai putin important ce se intampla cu Chrysler si mai mult impotant ce se intampla cu Fiat, pentru ca italienii sunt mai apropiati de noi. Cum vom simti noi diferentele dupa stabilirea acestei aliante?

Fiaturile vor fi aceleasi masini pe care le cunoastem. Eventual, in cel mai bun caz, in gama Fiat vor aparea modele compacte de teren care vor beneficia de sistemele 4×4 ale marcii Jeep.

Schimbarile majore vor fi resimtite in Romania la nivelul marcilor Chrysler, Dodge si Jeep. Care vor primi, peste cativa ani, motoare Fiat. Si care vor lansa modele mici si compacte create in colaborare cu Fiat. Deci vom avea mai multe variante atunci cand ne vom hotari sa cumparam masini americane europenizate. Altfel spus, pe langa clasicele marci europene vom avea la dispozitie inca una-doua marci cu seva europeana dar cu istorie americana.

Mi-as dori, sincer, ca Fiat sa le dea celor de la Chrysler, pe langa know-how tehnologic, si know-how estetic. Adica sa le imprumute americanilor unul-doi designeri care sa rezolve niste probleme angulare prin ograda Dodge sau Chrysler.

Vom avea Dodge-uri mici sau compacte cu design placut? Eu as paria pe asta.

Etichete: / /

Comments are closed.